DECIZIE   Nr. 252 din 18 septembrie 2001

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Codul muncii

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 736 din 19 noiembrie 2001

    Nicolae Popa          - presedinte
    Costica Bulai         - judecator
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Constantin Doldur     - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Lucian Stangu         - judecator
    Ioan Vida             - judecator
    Gabriela Ghita        - procuror
    Doina Suliman         - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Luxten Lighting Company" - S.A. din Timisoara in Dosarul nr. 364/C/2001 al Tribunalului Timis - Sectia civila.
    La apelul nominal lipsesc partile fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public apreciaza ca dispozitiile legale criticate, fiind preconstitutionale, nu mai pot fi considerate in vigoare in sensul art. 150 din Constitutie, deoarece contravin prevederilor constitutionale ale art. 38 referitoare la dreptul la munca, precum si ale art. 43, relative la nivelul de trai.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 13 martie 2001, pronuntata in Dosarul nr. 364/C/2001, Tribunalul Timis - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Codul muncii. Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala "Luxten Lighting Company" - S.A. din Timisoara intr-un litigiu de munca in contradictoriu cu contestatorul Gheorghe Trufas.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 133 alin. (1) din Codul muncii contravin prevederilor art. 38 din Constitutie, deoarece obliga unitatea angajatoare ca, in cazul desfacerii contractului de munca pentru motivele prevazute la art. 130 alin. (1) lit. a) - c), e) si f) din Codul muncii, sa ofere salariatului un alt loc de munca corespunzator pregatirii sale, solicitand in acest scop sprijinul organului ierarhic superior si al organelor de repartizare in munca, sau, dupa caz, sa ia masuri pentru recalificarea salariatului. De asemenea, se arata ca textul de lege criticat incalca si prevederile constitutionale ale art. 43 prin aceea ca unitatea angajatoare trebuie sa preia toate obligatiile privind asigurarea protectiei sociale a cetatenilor, obligatii care potrivit noilor reglementari constitutionale revin statului.
    Tribunalul Timis - Sectia civila, exprimandu-si opinia, apreciaza ca argumentele invocate in sustinerea exceptiei sunt intemeiate, intrucat obligatia de a asigura incadrarea intr-o alta munca a salariatului caruia i se desface contractul de munca sau, dupa caz, recalificarea acestuia "nu mai poate subzista in sarcina societatii". Se considera ca aceasta obligatie este in discordanta cu realitatea economica si contravine normelor constitutionale redate in cuprinsul art. 38 si 43.
    Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a formula punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate nu incalca prevederile art. 38 alin. (2) si ale art. 43 alin. (2) din Constitutie. Se arata ca obligatiile unitatii, prevazute la art. 133 alin. (1) din Codul muncii, "constituie o forma de protectie sociala a muncii salariatilor, care trebuie insa inteleasa ca o obligatie de diligenta (si nu de scop); ca urmare, in caz de imposibilitate a realizarii acestei obligatii, contractul de munca se desface si persoana respectiva, in baza deciziei de desfacere a contractului de munca, isi intocmeste formele pentru trecerea in somaj, potrivit dispozitiilor Legii nr. 1/1991". De asemenea, se considera ca o forma de asigurare a nivelului de trai este si ajutorul de somaj.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 133 alin. (1) din Codul muncii, care au urmatoarea redactare: "In cazul in care contractul de munca urmeaza sa fie desfacut din initiativa unitatii pentru motivele prevazute in art. 130 alin. (1) lit. a) - c), e) si f), aceasta este obligata sa ofere persoanelor in cauza trecerea in alta munca corespunzatoare, solicitand in acest scop sprijinul organului ierarhic superior si al organelor de repartizare in munca sau, dupa caz, sa ia masuri pentru recalificarea acestor persoane."
    In sustinerea criticii de neconstitutionalitate a acestui text de lege sunt invocate urmatoarele prevederi constitutionale:
    Art. 38 alin. (1) si (2)
    "(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei si alegerea locului de munca sunt libere.
    (2) Salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte situatii specifice.";
    Art. 43
    "(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
    (2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile medicale de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de lege."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 133 alin. (1) din Codul muncii nu contravin prevederilor constitutionale invocate. Reglementarea legala a raporturilor de munca, asigurarea stabilitatii acestora, a drepturilor si obligatiilor angajatorilor si ale salariatilor sunt necesare si in conditiile economiei de piata. Asemenea reglementari au menirea sa impiedice angajatorii sa dispuna, din proprie initiativa, incetarea raporturilor de munca in mod abuziv, nelegal si nejustificat, precum si sa asigure exercitarea dreptului de aparare al salariatilor impotriva oricaror masuri nelegale sau neintemeiate.
    Curtea retine ca dispozitiile legale criticate impun masuri privind asigurarea protectiei sociale a muncii, cerinte pe deplin compatibile cu principiile cuprinse in art. 38 si 43 din Constitutie. Aceste dispozitii reprezinta garantii constitutionale ale dreptului la munca si la protectia sociala a muncii, precum si ale dreptului la protectie sociala si la un nivel de trai decent, drepturi care isi au sorgintea in prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie, care consacra principiul statului social.
    In consecinta, Curtea, constatand ca dispozitiile art. 133 alin. (1) din Codul muncii (Legea nr. 10/1972), act normativ anterior Constitutiei din 1991, nu sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 38 si 43, urmeaza sa respinga exceptia ca neintemeiata.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Luxten Lighting Company" - S.A. din Timisoara in Dosarul nr. 364/C/2001 al Tribunalului Timis - Sectia civila.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 18 septembrie 2001.

           PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat-asistent,
                              Doina Suliman

                              OPINIE SEPARATA

    Apreciem ca solutia ce se impunea in cauza era aceea de admitere a exceptiei, constatarea faptului ca dispozitiile art. 133 alin. (1) din Codul muncii sunt contrare dispozitiilor si principiilor Constitutiei din 1991 si, prin urmare, potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) din Constitutie, nu mai sunt in vigoare. Aceasta opinie ne-o bazam pe urmatoarele considerente:
    Art. 133 alin. (1) din Codul muncii obliga unitatea (angajatorul) ca in cazul in care urmeaza sa desfaca, din propria initiativa, contractul de munca pentru vreunul din motivele prevazute la art. 130 alin. (1) lit. a) - c), e) si f) "sa ofere persoanelor in cauza trecerea in alta munca corespunzatoare, solicitand in acest scop sprijinul organului ierarhic superior si al organelor de repartizare in munca sau, dupa caz, sa ia masuri pentru recalificarea acestor persoane". Motivele de desfacere a contractului de munca, vizate de dispozitia legala examinata, sunt: "a) unitatea isi reduce personalul prin desfiintarea unor posturi de natura celui ocupat de cel in cauza ca urmare a reorganizarii;
    b) unitatea isi inceteaza activitatea prin dizolvare;
    c) unitatea se muta in alta localitate si are posibilitatea sa-si asigure pe plan local cadrele necesare";
    "e) persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului in care a fost incadrata;
    f) in postul ocupat de persoana incadrata in munca este reintegrat, pe baza hotararii organelor competente, cel care a detinut anterior acel post;".
    O asemenea obligatie legala ni se pare incompatibila cu principiile si regulile de functionare a unei economii de piata, cum este economia Romaniei, conform prevederii art. 134 alin. (1) din Constitutie. Ea contrazice si obligatia statului, inscrisa in acelasi articol din Constitutie la alin. (2) lit. a), si anume aceea de a asigura "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie". Unitatea impiedicata sa dispuna desfacerea contractului de munca a unor salariati pentru nevoi reale si obiective ori pentru motive nelasate la aprecierea sa arbitrara (cum sunt: necesitatea reorganizarii activitatii pentru cresterea eficientei acesteia, ce implica si o mai rationala si mai optima dimensionare a numarului salariatilor incadrati pe diverse posturi; incetarea activitatii prin dizolvare; mutarea in alta localitate; necorespunderea, sub raport profesional, a salariatului pentru postul ocupat; reintegrarea pe post a altui salariat pe baza unei hotarari judecatoresti), in mod evident, nu are asigurate toate conditiile pentru valorificarea factorilor de productie.
    Obligatia de a oferi un alt post corespunzator salariatului caruia urmeaza sa i se desfaca contractul de munca, fiind una legala, face ca, chiar si in situatia imposibilitatii obiective a indeplinirii ei, eventuala masura de desfacere a contractului de munca sa fie nelegala si anulabila. In consecinta, unitatea nu va putea dispune o asemenea masura, nu isi va putea reorganiza activitatea, nu va putea reduce numarul personalului angajat si este obligata sa mentina pe post si persoane necorespunzatoare sub raport profesional. Fata de acest caracter al obligatiei nu se poate accepta opinia exprimata in punctul de vedere al Guvernului, in sensul ca ea trebuie "inteleasa ca o obligatie de diligenta (si nu de scop)" si ca, "in caz de imposibilitate a realizarii acestei obligatii, contractul de munca se desface si persoana respectiva, in baza deciziei de desfacere a contractului de munca isi intocmeste formele pentru trecerea in somaj". Pentru a fi asa dispozitia legala ar trebui sa aiba caracterul unei recomandari, or ea cuprinde o obligatie expresa a carei neindeplinire poate fi invocata la contestarea legalitatii masurii de desfacere a contractului de munca.
    Este gresita in opinia noastra si sustinerea ca obligatia prevazuta la art. 133 alin. (1) din Codul muncii constituie o masura de protectie sociala, care este impusa de caracterul "social" al statului roman, consacrat in art. 1 alin. (3) din Constitutie. Obligatia de a lua masuri "de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent", potrivit art. 43 alin. (1) din Constitutie, revine statului, iar continutul masurilor de protectie sociala este definit in alin. (2) al aceluiasi articol, in sensul ca "Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de lege".
    Dispozitia legala examinata nu isi poate gasi justificare nici prin raportare la masuri de protectie sociala a muncii, intrucat, in aceasta privinta, art. 38 alin. (2) din Constitutie prevede ca "Salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte situatii specifice".
    Statul, in principiu, isi indeplineste obligatiile constitutionale prin elaborarea unor acte normative pentru reglementarea diferitelor raporturi sociale, care prescriu sarcini si obligatii nu numai pentru autoritatile publice, ci si altor persoane juridice sau fizice. Reglementarea exercitarii drepturilor cetatenilor la protectia sociala, in general, sau la protectia sociala a muncii, in special, nu se poate face insa prin obligatia prevazuta pentru toate categoriile de angajatori la art. 133 alin. (1) din Codul muncii, act normativ preconstitutional.
    Majoritatea reglementarilor din Codul muncii sunt necesare si aplicabile in conditiile actuale ale economiei de piata, fiind in concordanta cu dispozitiile si principiile noii Constitutii. Astfel este necesara reglementarea legala a raporturilor juridice de munca, in scopul asigurarii stabilitatii acestora, prin masuri de prevenire si de sanctionare a oricaror abuzuri si nelegalitati in indeplinirea indatoririlor si in exercitarea drepturilor atat din partea angajatorilor, cat si din partea salariatilor, stabilirea cazurilor si a conditiilor in care unitatea poate dispune, din proprie initiativa, desfacerea contractului de munca, precum si a raspunderii pentru nerespectarea acestora, a dreptului salariatilor la aparare impotriva unor masuri nejustificate. Obligarea unitatii de a asigura trecerea salariatului in alta munca nu se incadreaza insa in asemenea reglementari justificate constitutional.
    Nu este lipsita de importanta nici constatarea ca obligatia prevazuta la art. 133 din Codul muncii in majoritatea cazurilor nu mai poate fi indeplinita. Unitatea, in cazul in care nu are in cadrul ei posturi vacante corespunzatoare pregatirii profesionale a salariatilor care urmeaza sa fie eliberati din alte posturi, nu mai are posibilitatea de a solicita sprijinul organului ierarhic superior sau al organelor de repartizare in munca, care nu mai exista, si nici nu ii incumba sarcina de a lua masuri de recalificare a salariatilor respectivi. Aceasta obligatie era justificata si realizabila atunci cand toate unitatile erau de stat, organizate intr-un sistem riguros de subordonare ierarhica, atunci cand la art. 1 alin. (2) din Codul muncii se prevedea ca "Oamenii muncii ... au dreptul si datoria de a desfasura o munca utila pentru societate ...". Aceasta dispozitie legala a fost modificata prin Decretul-lege nr. 147/1990, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 12 mai 1990, in sensul ca "Libertatea muncii constituie un drept fundamental al tuturor cetatenilor Romaniei". Aceasta reglementare este in concordanta cu prevederile art. 38 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei si alegerea locului de munca sunt libere". Asadar, dreptul la munca este un drept fundamental, iar nu o obligatie, nici pentru cetateni, dar nici pentru cei care angajeaza forta de munca, in sensul de a angaja sau de a mentine pe post, in mod neconditionat, pe toti cetatenii.
    Indeplinirea obligatiei de a oferi salariatului, al carui contract de munca urmeaza a fi desfacut, un alt post corespunzator, cu sprijinul organului ierarhic superior, ar fi posibila doar pentru unele organe sau institutii de stat, situate pe o treapta inferioara a ierarhiei acestora. Consideram insa ca aceasta posibilitate nu justifica constitutionalitatea textului de lege examinat, intrucat se instituie o discriminare, un tratament juridic diferentiat intre salariatii care se afla, in realitate, intr-o situatie identica sub aspectul raporturilor de munca, respectiv intre salariatii institutiilor de stat si cei ai agentilor economici sau ai altor persoane juridice ori fizice, pe de o parte, precum si intre salariatii institutiilor de stat care au organe ierarhic superioare si cei ai institutiilor aflate la nivelul cel mai inalt al ierarhiei. Curtea Constitutionala, avand a se pronunta cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 175 din Codul muncii, referitoare la competenta organelor administrative ierarhic superioare de a solutiona unele litigii de munca, in jurisprudenta sa, a statuat ca aceste dispozitii "creeaza o discriminare intre salariatii angajati la organizatii sau autoritati publice ce se afla in subordinea unui organ ierarhic superior si cei care sunt angajati la organizatii sau autoritati publice ce nu se afla in subordinea unui asemenea organ, cum ar fi salariatii Guvernului sau ai autoritatilor administrative autonome. O asemenea discriminare este insa contrara prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie privind egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice" (Decizia nr. 90 din 4 octombrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995). In acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala si prin Decizia nr. 3 din 3 februarie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 113 din 16 martie 1998.

                                Judecator,
                              Kozsokar Gabor