Decizia Nr.251 din 21.05.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 433 din 16 iulie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Crucea Nordului“ - S.R.L. din Poiana Stampei, judeţul Suceava, în Dosarul nr. 1.423/334/2012 al Judecătoriei Vatra Dornei. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 134D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care face referire la Decizia nr. 827/2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 6 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.423/334/2012, Judecătoria Vatra Dornei a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Crucea Nordului“ - S.R.L. din Poiana Stampei, judeţul Suceava, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că perimarea este o sancţiune de drept civil prin care este sancţionată pasivitatea creditorului ce nu stăruie în executarea silită, lăsând-o în nelucrare o perioadă de timp prea mare, efectul perimării fiind desfiinţarea executării silite. Deşi această instituţie a fost creată pentru a asigura stabilitatea circuitului civil şi securitatea raporturilor juridice, prin faptul că executarea silită fiscală nu se perimează, se acordă posibilitatea organelor fiscale să lase aceste executări silite în nelucrare perioade lungi de timp şi a emite acte de executare la intervale mari de timp, pentru ca ulterior să culeagă nişte creanţe fiscale oneroase, însoţite de multe accesorii (penalităţi, dobânzi şi majorări de întârziere), ceea ce contravine art. 56 din Constituţie. Se poate ajunge în situaţia ca un debitor fiscal să suporte o răspundere fiscală mai grea decât un infractor, care poartă o răspundere penală de care, la un moment dat, după împlinirea termenului de prescripţie, poate fi exonerat. Interesul general dă posibilitatea statului să instituie reguli derogatorii de la dreptul comun, acest drept al statului fiind deja valorificat de acesta în materia răspunderii fiscale prin prelungirea cu doi ani a termenului general de prescripţie al creanţelor fiscale, care este, potrivit normelor în materie, de 5 ani, faţă de 3 ani, cât este termenul general de prescripţie potrivit dreptului comun.Judecătoria Vatra Dornei apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prin dispoziţiile criticate se instituie, în materia executării creanţelor fiscale, un regim derogatoriu de la dreptul comun, prin aceea că se prevede neperimarea executării silite a acestor creanţe. Această derogare este în deplin acord cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Legiuitorul este îndreptăţit să stabilească norme de procedură derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia nr. 424 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 noiembrie 2005, şi la Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sunt constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate, întrucât plata impozitelor sau a contribuţiilor reprezintă o îndatorire atât a persoanelor fizice, cât şi a persoanelor juridice. În considerarea unor situaţii deosebite legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură care derogă de la regulile generale. Este indiscutabil faptul că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Doar în cazul în care dispune de aceste resurse bugetare, statul îşi va putea îndeplini obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul conţinut: „Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia 283 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, a reţinut că neperimarea executării silite a creanţelor fiscale, reglementare derogatorie de la dreptul comun, este în deplin acord cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, în temeiul căruia legiuitorul este îndreptăţit să stabilească norme de procedură derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general.Totodată, prin Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Curtea a constatat că existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Crucea Nordului“ - S.R.L. din Poiana Stampei, judeţul Suceava, în Dosarul nr. 1.423/334/2012 al Judecătoriei Vatra Dornei şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Vatra Dornei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu