Decizia Nr.249 din 29.04.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 507 din 08 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Alexandru Liviu Lascu în Dosarul nr. 5.678/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 41D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 43D/2014 şi nr. 70D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Tudor Sălăgean şi Roman Helga Beata în dosarele nr. 6.467/2/2013 şi nr. 5.784/2/2013 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 70D/2014 şi nr. 43D/2014 la Dosarul nr. 41D/2014, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 487/2013 şi nr. 356/2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:9. Prin Încheierea din data de 28 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.678/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Alexandru Liviu Lascu cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unui act.10. Prin Sentinţa civilă din data de 19 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.467/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Tudor Sălăgean cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unui act.11. Prin Sentinţa civilă din data de 10 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.784/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Tudor Sălăgean şi Roman Helga Beata cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unui act.12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că problema supusă analizei de constituţionalitate se referă la faptul că inspectorul judiciar poate dispune clasarea cauzei ca urmare a convingerii personale (şi subiective) că magistratul cercetat nu se face vinovat de săvârşirea abaterii, şi mai puţin în considerarea inexistenţei indiciilor unei abateri disciplinare, aşa cum prevede legea. De asemenea, o interpretare subiectivă apare şi în momentul în care inspectorul judiciar face aprecieri asupra existenţei sau inexistenţei abaterii disciplinare ca urmare a părerilor personale ale acestuia referitoare la elementele constitutive ale abaterii disciplinare.13. Astfel, neconstituţionalitatea textului de lege criticat rezultă din faptul că instanţa de judecată nu are posibilitatea legală de a judeca temeinicia soluţiei de clasare a inspectorului judiciar atunci când acesta apreciază că nu există indicii privind existenţa abaterii disciplinare şi nici atunci când aceste aprecieri se întemeiază pe interpretări neconforme ale normelor legale. Ambele situaţii contravin spiritului dispoziţiilor cuprinse în art. 21 din Constituţie, deoarece exclud evaluarea obiectivă a instanţei asupra actelor întocmite de inspectorul judiciar.14. De asemenea, se susţine că procedura specială disciplinară prevăzută de Legea nr. 317/2004 trebuie privită prin analogie cu procedura specială derogatorie reglementată de dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, acestea fiind similare. Apreciază că este de neconceput ca rezoluţia inspectorului să nu fie comunicată înainte de verificarea acesteia de către inspectorul şef şi astfel să se înlăture posibilitatea criticării acesteia motivat şi cu probe. O astfel de procedură încalcă principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare al cetăţenilor, statuate atât în legislaţia naţională, cât şi în practica şi doctrina Curţii Europene a Drepturilor Omului.15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că rezoluţia de clasare a sesizării nu este un act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel încât nu se pune problema existenţei unui control judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, accesul la justiţie nefiind un drept absolut, ci unul care poate suferi limitări şi îngrădiri în condiţiile legii. Răspunderea disciplinară a magistraţilor îşi are temeiul în obligaţiile ce izvorăsc din prevederile legilor şi regulamentelor profesiei, ale Codului deontologic şi ale regulilor de bună practică profesională, obligaţii a căror nerespectare poate fi de natură a prejudicia onoarea şi prestigiul profesiei. Prin urmare, această formă specială de răspundere vizează strict raporturile dintre magistrat şi categoria profesională din care acesta face parte. Aceasta nu are însă semnificaţia restrângerii dreptului persoanei care a formulat sesizarea pentru începerea acţiunii disciplinare de a obţine în justiţie repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita magistratului respectiv. În acest sens, art. 94 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că „Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii“. Astfel, soluţia legiuitorului organic de restrângere a accesului la justiţie al persoanelor care ar putea justifica un interes de a contesta rezoluţia de clasare a sesizării este justificată prin raportare la cazurile în care se poate dispune o astfel de soluţie, şi anume când se constată neîndeplinirea unor condiţii formale ale sesizării sau inexistenţa indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare. Mai mult, prin art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 s-a prevăzut expres că, după pronunţarea unei soluţii de clasare a sesizării, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.16. De asemenea, se arată că autorii excepţiei au făcut referire la o procedură specială reglementată de Codul de procedură penală, fără a ţine seama de împrejurarea că norma specială derogatorie este de strictă interpretare şi aplicare, neputându-se extinde prin analogie şi la alte proceduri.17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.18. Avocatul Poporului arată că rezoluţia de clasare se dispune, în etapa iniţială a procedurii disciplinare, de efectuare a verificărilor prealabile, de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare sau la propunerea acestora, de către titularii acţiunii disciplinare, în condiţiile în care fie nu sunt îndeplinite anumite condiţii de formă, respectiv sesizarea nu este semnată, lipsesc datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, fie în cazul în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, s-a constatat că nu sunt indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare. În aceste condiţii, potrivit art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, persoanele interesate au posibilitatea să formuleze o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite - de exemplu, în procedura disciplinară a magistraţilor - reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti. În continuare face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 356/2013.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. În ceea ce priveşte Dosarul nr. 41D/2014, Curtea observă că instanţa de judecată a specificat în dispozitivul încheierii de sesizare că excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în ceea ce priveşte reglementarea „rezoluţia de clasare este definitivă“. Analizând notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea observă, de asemenea, că acesta este nemulţumit de imposibilitatea atacării la instanţă a rezoluţiei de clasare a inspectorului judiciar, situaţie reglementată de dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu următorul conţinut: „(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: (...)b)clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;“.22. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituţionale. 24. Astfel, Curtea Constituţională a statuat că variantele ce legitimează soluţia clasării nu au caracter irefragabil, deoarece, în acord cu dispoziţiile art. 47 alin. (2) din aceeaşi lege, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor acolo prevăzute. Practic, aceste exigenţe se circumscriu unor norme de procedură referitoare la responsabilitatea judecătorilor şi procurorilor ca principiu care se alătură principiului constituţional al independenţei judecătorilor. Prin urmare, textele criticate nu fac altceva decât să dea eficienţă rolului legiuitorului de a realiza un echilibru necesar între independenţa şi responsabilitatea judecătorilor prin reglementarea procedurii de urmat în domeniul răspunderii disciplinare. 25. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a sesizării sub aspectul inserării datelor cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat-o, a datelor de identificare a autorului şi a semnăturii acestuia ori a existenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare, nu vizează însăşi soluţionarea fondului sesizării, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, „drepturi civile“ şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6.916/75). 26. Aşadar, cât timp această procedură nu priveşte însăşi judecarea pe fond a sesizării - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 47 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 317/2004, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor ori la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur procedural, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ori chiar în faţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. 27. Aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ceea ce priveşte netemeinicia criticii referitoare la înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate de autor pot fi supuse cenzurii judecătorului de drept comun ca urmare a exercitării căii de atac a apelului împotriva conţinutului hotărârii judecătoreşti reclamată ca vătămătoare. (a se vedea Decizia nr. 399 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013). 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerăm că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate ar trebui declarate neconstituţionale deoarece nu reglementează o modalitate de atacare a rezoluţiei de clasare similară plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Curtea observă că în jurisprudenţa sa constantă a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011). 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Liviu Lascu, Tudor Sălăgean şi Roman Helga Beata în dosarele nr. 5.678/2/2013, nr. 6.467/2/2013 şi nr. 5.784/2/2013 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu