Decizia Nr.248 din 07.04.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 428 din 16 iunie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 48 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dan Eytan (fost Damian Stoicaru) în Dosarul nr. 10.019.01/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.181D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal răspund autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Ana-Diculescu Şova, precum şi, pentru partea Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan“, avocat Aniela Ionescu Bădiţă, ambii depunând la dosar împuterniciri avocaţiale. Lipseşte partea Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autorului excepţiei. Acesta arată că Legea nr. 165/2013 reprezintă, la fel ca şi alte legi anterioare, încercarea legiuitorului de a restabili ordinea juridică în materia dreptului de proprietate, astfel că acestea, reglementând proceduri pentru repunerea în drepturi preexistente, nu pot avea efect constitutiv de drepturi, ci doar declarativ, cu unele excepţii. Faţă de situaţia specifică litigiului dedus judecăţii, precizează că autorul excepţiei este destinatarul unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate la data de 12 aprilie 2013, nu şi irevocabile, pronunţată anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, prin care acestuia îi era restituit în natură terenul în cauză, fiind stabilit, aşadar, dreptul real asupra respectivului imobil. Prin art. 4 teza a doua raportat la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este introdusă o nouă ipoteză ce exclude de la posibilitatea restituirii în natură a unui imobil teren cu destinaţia de spaţiu verde, acordându-se despăgubiri în echivalent (compensarea prin puncte). Aşadar, dreptul real anterior stabilit devine un drept de creanţă. Deşi această conversie este, teoretic, la latitudinea legiuitorului, apare problema retroactivităţii unei asemenea reglementări. Or, schimbarea situaţiei în recurs, prin efectul retroactiv al dispoziţiilor legale criticate, reprezintă argumentul pentru care Curtea Constituţională a pronunţat deciziile de admitere nr. 88 din 27 februarie 2014 şi nr. 210 din 8 aprilie 2014, astfel că acelaşi raţionament se impune şi în cauza de faţă, inclusiv în privinţa distincţiei exprimate prin aceste decizii în legătură cu drepturile de procedură şi cele substanţiale. Astfel, dacă prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituţională a avut în vedere dispoziţii legale ce reglementau un termen procedural, cu atât mai evident se impune aceeaşi logică şi în cazul de faţă, fiind vorba de dreptul substanţial la proprietate prin restituirea în natură, în contextul mai sus explicitat potrivit căruia toate legile reparatorii sunt, practic, legi de procedură, şi nu de reglementare a unor drepturi noi.4. În continuare, se arată că desfiinţând un drept real stabilit în conformitate cu legislaţia anterioară adoptării Legii nr. 165/2013, dispoziţiile ce constituie obiectul excepţiei încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Totodată, este afectat şi accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţiei şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul de acces la dreptate şi la o lege predictibilă, având în vedere că, la momentul declanşării litigiului, în anul 2005, legislaţia în vigoare nu conţinea această excepţie de la restituirea în natură a unui imobil revendicat, iar aplicarea unei legi noi în recurs duce la abolirea dreptului de acces la justiţie, dar şi la afectarea dreptului de proprietate. Remediul oferit de legiuitor prin acordarea unor despăgubiri în echivalent (compensarea prin puncte) ar trebui să constituie excepţia, şi nu regula în materia retrocedării dreptului de proprietate. În cauză, autorul excepţiei este titularul unui drept care se repune în ordinea juridică prin intermediul legilor reparatorii care conţin, în acest sens, norme cu caracter procedural. Prin urmare, judecătorul nu face decât să dea titularului dreptului posesia asupra bunului, dreptul în sine existând de la momentul dobândirii sale şi fiind recunoscut prin legile şi procedurile incidente.5. În concluzie, se susţine că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportat la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin care este modificat art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sunt neconstituţionale dacă se aplică acelor cazuri deja soluţionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, precizând că diferenţa dintre caracterul definitiv şi, respectiv, irevocabil al unei hotărâri judecătoreşti nu este relevantă, deoarece instanţa judecătorească de recurs nu se pronunţă asupra unor chestiuni devolutive.6. Partea Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan“ solicită, prin avocat, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate sunt în acord cu normele Constituţiei şi ale Convenţiei. Dispoziţiile art. 4 teza a doua fac referire expresă la incidenţa Legii nr. 165/2013 asupra cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării sale în vigoare şi nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii legii civile. Intenţia legiuitorului, la adoptarea Legii nr. 165/2013, a constat în acordarea unor reparaţii echitabile şi protejarea interesului individual, însă anumite situaţii de excepţie, cum ar fi cele în care imobilul teren revendicat este de utilitate publică sau spaţiu verde, justifică unele excepţii, în care reparaţiile se acordă prin echivalent, fără a fi afectat deci dreptul de proprietate al titularului, de vreme ce se modifică doar modalitatea în care se acordă măsurile reparatorii. Depune concluzii scrise.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, subliniind că lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile dă naştere doar unei expectanţe la dobândirea dreptului de proprietate şi nu echivalează cu dobândirea certă a dreptului. În plus, modalitatea de reparare a abuzurilor petrecute în regimul trecut ţine de opţiunea legiuitorului, având în vedere că, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. În speţă, fiind vorba de o situaţie juridică în curs de constituire, aplicabilă imediat este noua lege în materie, astfel că nu se poate susţine încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 3 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.019.01/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 48 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dan Eytan (fost Damian Stoicaru) într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătoreşti din 12 aprilie 2013 (pronunţate în apel) prin care a fost admisă cererea reclamantului constând în restituirea în natură a unui imobil notificat în baza Legii nr. 10/2001.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, prin care sunt introduse noi impedimente ale restituirii în natură a unui imobil, aduc atingere principiilor neretroactivităţii şi al egalităţii, dreptului de acces liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului de proprietate, în măsura în care se aplică inclusiv cauzelor pendinte la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Potrivit principiului neretroactivităţii legii civile, aceste cauze trebuie soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic, adică al formulării notificării şi al naşterii în patrimoniul statului a obligaţiei de retrocedare în natură a imobilului, stabilită printr-o hotărâre judecătorească pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, intervenţia statului în recurs, prin introducerea unor noi excepţii de la restituirea în natură şi aplicarea lor retroactivă în procesele în curs este de natură a rupe echilibrul procesual, sub aspectul egalităţii armelor în procesul civil, şi de a genera discriminare faţă de cei care au beneficiat de tratament legal corect şi ale căror notificări au fost soluţionate de autorităţile competente în termen, cu respectarea dispoziţiilor legale. Aplicarea retroactivă a noilor condiţii ce împiedică restituirea în natură pune în discuţie chiar garanţia accesului liber la justiţie. În lumina Legii nr. 10/2001, dreptul la restituirea în natură a imobilului era actual, iar imobilul restituibil în natură. Prin retroactivarea textului legal criticat, imobilul devine nerestituibil, deci şi dreptul persoanelor îndreptăţite capătă caracter iluzoriu. În acelaşi timp, se pune şi problema lipsei de previzibilitate a normei juridice, de natură să afecteze, de asemenea, accesul liber la justiţie.10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că normele legale criticate nu contravin normelor fundamentale invocate.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 48 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Aplicând dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază.“, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. 48 din Legea nr. 165/2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(2) În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, aşa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.“15. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului. De asemenea, sunt invocate normele cuprinse la art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, referitor la interzicerea generală a discriminării.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, până la modificarea prin art. 48 din Legea nr. 165/2013 a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acest din urmă text avea următorul cuprins: „(2) În cazul în care pe terenurile pe care sau aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.“ Excepţia de la regula restituirii în natură a terenului revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001, prevăzută de art. 48 din Legea nr. 165/2013, constă în încadrarea respectivului teren ca spaţiu verde, aşa cum stabileşte art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 18 ianuarie 2007. Potrivit acestui din urmă text, „Spaţiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităţilor: a) spaţii verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâşii plantate; b) spaţii verzi publice de folosinţă specializată: 1. grădini botanice şi zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziţionale, zone ambientale şi de agrement pentru animalele dresate în spectacolele de circ; 2. cele aferente dotărilor publice: creşe, grădiniţe, şcoli, unităţi sanitare sau de protecţie socială, instituţii, edificii de cult, cimitire; 3. baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanţă; c) spaţii verzi pentru agrement: baze de agrement, poli de agrement, complexuri şi baze sportive; d) spaţii verzi pentru protecţia lacurilor şi cursurilor de apă; e) culoare de protecţie faţă de infrastructura tehnică; f) păduri de agrement.“17. Analizând Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007, Curtea reţine că, potrivit pct. 10.3, referitor la art. 10 din Legea nr. 10/2001, „Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spatii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.“ Cu alte cuvinte, chiar în redactarea sa iniţială, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, enumerând „alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale“ printre situaţiile pentru care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, implica şi spaţiile verzi, în accepţiunea indicată de legiuitor prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, mai sus menţionată.18. Prin urmare, modificând art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prin art. 48 din Legea nr. 165/2013, în sensul trimiterii la art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 24/2007, legiuitorul nu a introdus, practic, o nouă excepţie, ci a urmărit să pună mai bine în valoare soluţia legislativă preexistentă, având în vedere domeniul special de reglementare a Legii nr. 10/2001 - restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Aşa fiind, nu se poate susţine încălcarea principiului neretroactivităţii, a dreptului la un proces echitabil sub aspectul egalităţii de arme sau a accesului liber la justiţie invocat din perspectiva lipsei de previzibilitate a unei norme juridice.19. Cât priveşte pretinsa nerespectare a dreptului de proprietate privată, Curtea constată că nici această susţinere nu este întemeiată. Pe de o parte, stabilirea dreptului la restituirea în natură constituie, în cazul de faţă, chiar obiectul litigiului pendinte, nefiind deci tranşat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate. Or, în soluţionarea oricărui proces, instanţa de judecată este obligată a observa normele juridice incidente în cauză, indiferent că acestea fac parte din acelaşi act normativ sau din acte normative distincte şi/sau subsecvente. Pe de altă parte, Curtea a statuat în numeroase rânduri, raportându-se la art. 44 alin. (1) teza finală din Constituţie, că dreptul de proprietate nu este unul absolut, conţinutul şi limitele sale fiind stabilite de lege. În cazul de faţă, imperative de ordin public, care ţin de ocrotirea dreptului oricărei persoane la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituţie, justifică măsura legală constând în imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor ce se constituie, potrivi legii, în spaţii verzi. Măsura este adecvată, fiind aptă să asigure atingerea scopului urmărit de legiuitor - protejarea mediului -, necesară şi proporţională cu scopul urmărit, respectând un just echilibru între interesul public şi cel individual.20. Totodată, Curtea observă că nu este afectat dreptul de proprietate al persoanei îndreptăţite, chiar dacă legiuitorul nu permite restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv, în condiţiile legale criticate. Restituirea în natură nu este, potrivit Legii nr. 10/2001 şi a legilor de restituire a proprietăţii, în general, unica modalitate de reparare a abuzurilor asupra proprietăţii petrecute în regimul trecut, ci este doar principala modalitate, alternativa sa subsecventă constând în acordarea de măsuri prin echivalent, în condiţiile prevăzute de legea în vigoare la momentul stabilirii în concret a acestora. În acest sens, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 arată că „În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.“ Or, dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reglementează în mod expres această modalitate de reparare, alternativă şi cu titlu de excepţie pentru anumite situaţii expres definite de legiuitor.21. În ce priveşte pretinsa aplicare mutatis mutandis a argumentelor ce au condus la pronunţarea Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, şi a Deciziei nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014, Curtea constată că acestea nu pot fi incidente în cauză, raportat la obiectul excepţiei şi natura criticilor de neconstituţionalitate formulate.22. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea a observat că „aplicarea imediată a legii procesual civile noi, în privinţa unor efecte juridice consumate, poate da naştere unei încălcări a dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul neretroactivităţii legii“ (paragraful 39) şi că, „dacă reglementarea în discuţie se referă la o situaţie juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivităţii“ (paragraful 40). Curtea a analizat, cu acel prilej, constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 din perspectiva posibilităţii invocării excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, constatând că aplicarea unui nou termen de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, nu face decât să stabilească o nouă condiţie de exercitare a accesului la justiţie, ce nu exista la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, şi că astfel nu se recunosc efectele consumate ale raporturilor juridice născute în temeiul Legii nr. 10/2001, în privinţa condiţiilor de exercitare a dreptului la acţiune, statuând, în esenţă, că prin efectul retroactiv al acestor norme procedurale se aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie. Or, în prezenta cauză, nu se poate vorbi nici de efecte juridice consumate asupra cărora să fi intervenit dispoziţiile legale criticate, şi nici de norme procedurale care să blocheze, prin efectul lor retroactiv, însuşi accesul liber la justiţie.23. Totodată, prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, sunt neconstituţionale nu pentru că ar fi contrare principiului neretroactivităţii, ci a constatat caracterul arbitrar şi imprevizibil al normelor legale criticate ca re, datorită unei omisiuni legislative, au afectat, pentru o perioadă de 7 luni, stabilitatea raporturilor juridice guvernate de Legea nr. 165/2013, generând, totodată, discriminări sub aspectul tratamentului juridic aplicabil unor persoane aflate în situaţii juridice identice. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei de faţă, dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. 48 din Legea nr. 165/2013, nu introduc o nouă excepţie de la regimul restituirii în natură a unui imobil notificat în temeiul acestei legi, ci evidenţiază o soluţie legislativă preexistentă, astfel că nu pot fi primite criticile referitoare la lipsa de previzibilitate a textului legal criticat.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Eytan (fost Damian Stoicaru) în Dosarul nr. 10.019.01/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi