DECIZIE Nr.
234 din 19 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. c) si art. 6 1
alin. (3) si (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si
sanctionarea faptelor de coruptie, precum si ale art. 78, art. 257, art. 304, art.
320 alin. 2 si art. 327 alin. 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 216 din 3 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent-şef delegat
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. c) şi art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi
ale art. 78, art. 257, art. 304, art. 320 alin. 2 şi art. 327 alin. 1 din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Fernea şi Partidul Social
Democrat în Dosarul nr. 2.203/90/2007 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorii
excepţiei, apărătorii aleşi Florin Doran şi Tudor Valentin, cu delegaţii la
dosar, ambii fiind din cadrul Baroului Bucureşti. Procedura de citare a fost
legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de
judecată.
Domnul avocat Florin Doran, în calitate de apărător
ales al autorului Vasile Fernea, şi domnul avocat Tudor Valentin, în calitate
de apărător al Partidului Social Democrat, pun concluzii de admitere a
excepţiei de neconstituţionalitate, reluând motivarea din faţa instanţei de drept comun, respectiv din notele
scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, dispoziţiile
legale criticate fiind în deplin acord cu prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 7 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 2.303/90/2007, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c) şi art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
precum şi ale art. 78, art. 257, art. 304, art. 320 alin. 2 şi art. 327 alin. 1
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Vasile Fernea şi Partidul Social Democrat în dosarul de mai sus având ca
obiect soluţionarea unei cauze penale.
In motivarea excepţiei
de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin
că prevederile art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 78/2000 încalcă dispoziţiile
constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 40
alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul liber de asociere al cetăţenilor, ale
art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la stabilirea şi garantarea dreptului de proprietate privată, precum şi ale art. 6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 1 din primul Protocol
adiţional la Convenţie referitor la protecţia proprietăţii, deoarece se
violează dreptul de proprietate asupra sumelor de bani legal dobândite de un
partid politic cu titlu de cotizaţie şi se permite substituirea Direcţiei
Naţionale Anticorupţie autorităţilor publice abilitate să controleze
respectarea prevederilor legale privind finanţarea partidelor politice.
De asemenea, art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
78/2000 este neconstituţional, deoarece conţine elemente de incertitudine şi,
în pofida exigenţelor de previzibilitate şi predictibilitate, conferă
autorităţilor o marjă largă de manevră.
Dispoziţiile art. 78 din Codul de procedură penală sunt
considerate ca fiind neconstituţionale în raport cu art. 21 alin. (3) din
Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, deoarece conferă unei persoane în procesul penal o
dublă calitate, respectiv de martor şi de persoană care formează pretenţii
civile, fără însă a i se atribui de lege calitatea de parte civilă.
Dispoziţiile art. 257 din Codul de procedură penală
sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 15, art. 24 alin. (1) şi
art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu instituie în sarcina
procurorului şi, respectiv, a organului de urmărire penală obligaţia expresă de
„a chema" alături de învinuit, respectiv inculpat, la prezentarea materialului
de urmărire penală şi pe apărătorul acestuia, ca o garanţie a exercitării
dreptului la apărare.
Art. 304 din Codul de procedură penală este criticat,
întrucât nu instituie o garanţie concretă părţilor privind exercitarea
dreptului la apărare prin posibilitatea de a primi o copie de pe înregistrarea
şedinţei de judecată.
Dispoziţiile art. 327 alin. 1 din Codul de procedură
penală sunt considerate ca fiind în contradicţie cu reglementările
constituţionale privind exercitarea dreptului la apărare, deoarece nu
garantează în mod expres posibilitatea părţilor de a pune întrebări martorului
atât direct, cât şi prin avocat.
Dispoziţiile art. 320 alin. 2 din Codul de procedură
penală încalcă, în opinia autorului, dreptul la apărare. Nu a arătat însă în
mod concret în ce constă contrarietatea pretinsă.
Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia
de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
autorilor prin avocaţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. c) şi art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi ale art. 78 cu denumirea marginală Martorul, art. 257 cu denumirea
marginală Prezentarea materialului de către procuror, art. 304 cu
denumirea marginală Note privind desfăşurarea şedinţei de judecată, art.
320 alin. 2 cu denumirea marginală Lămuriri, excepţii şi cereri şi art.
327 alin. 1 cu denumirea marginală Ascultarea
martorului, expertului sau interpretului din Codul
de procedură penală, care au următorul conţinut:
- Art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000: „(1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi
sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane: [...]
c) care exercită atribuţii de control, potrivit
legii;";
- Art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 78/2000: „(3) Banii, valorile sau orice alte
bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă,
iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului
lor în bani.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2).";
- Art. 78 din Codul de procedură penală: „Persoana
care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să
servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în
calitate de martor.";
- Art. 257 din Codul de procedură penală: „Procurorul,
primind dosarul, îl cheamă pe învinuit şi îi prezintă materialul de urmărire
penală potrivit dispoziţiilor art. 250 şi următoarele, care se aplică în mod
corespunzător";
- Art. 304 din Codul de
procedură penală: „Desfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu
mijloace tehnice audio.
In cursul şedinţei de judecată grefierul ia note cu
privire la desfăşurarea procesului. Procurorul şi părţile pot cere citirea
notelor şi vizarea lor de către preşedinte.
In caz de contestare, de către participanţii la
proces, a notelor grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual,
completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din şedinţa de judecată.
După terminarea şedinţei de judecată, participanţii
la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.
Notele grefierului pot fi contestate până la
termenul următor.";
- Art. 320 alin. 2 din Codul de procedură penală: „Preşedintele
întreabă pe procuror şi pe părţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau
propun efectuarea de probe noi.";
- Art. 327 alin. 1 din Codul de procedură penală: „Instanţa
trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 şi 325, care se aplică în
mod corespunzător. După ce martorului i s-au pus întrebări de instanţă şi de
procuror, el este întrebat de partea care l-a propus şi apoi de celelalte
părţi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că în ceea ce priveşte art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 78/2000 autorul este nemulţumit de
posibilitatea conferită de textele legale criticate de a fi confiscate sume de
bani dobândite conform prevederilor legale ori de a fi restituite persoanelor
care, deşi au comis o faptă
penală, beneficiază de o cauză de nepedepsire. Or, o astfel de susţinere nu
poate fi primită, deoarece, dimpotrivă, textele legale criticate în acord cu
dispoziţiile constituţionale invocate dispun cu privire la confiscarea banilor,
valorilor sau a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la
alin. (1). Un bun folosit la săvârşirea ei ar trebui confiscat în
materialitatea lui, pentru că numai astfel se înlătură starea de pericol creată
de detenţia lui în continuare de către infractor şi se înlătură orice atingere
adusă moralei publice. De altfel, deposedarea unei persoane de anumite bunuri
sau valori în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale,
administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare specială, prevăzute
de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de
proprietate garantat constituţional, potrivit căruia „Bunurile destinate,
folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai
în condiţiile legii". Aşa fiind, legiuitorul, în acord cu prevederile
art. 61 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie, are libertatea deplină
de a stabili şi anumite limite referitoare la conţinutul dreptului de
proprietate. Faptul că, potrivit alin. (4) al art. 61 din lege, banii, valorile sau orice
alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în
cazul când făptuitorul denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de
urmărire penală să fi fost sesizat nu afectează în niciun fel dreptul de
proprietate privată.
Celelalte prevederi constituţionale invocate nu au
incidenţă în cauză.
Cât priveşte critica referitoare la art. 1 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 78/2000, Curtea constată că previzibilitatea şi
predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are
reprezentarea unei astfel de calităţi în virtutea căreia este obligat să-şi
modeleze conduita. Aşa fiind, faptul că prevederile legale criticate se aplică
tuturor persoanelor care exercită atribuţii de control, potrivit legii, are
indubitabil un înţeles univoc, legiuitorul nefiind obligat, pentru a consfinţi
caracterul constituţional, să procedeze la o enumerare exhaustivă a acestora.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 78 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, în
realitate, autorul excepţiei porneşte de la o premisă eronată potrivit căreia o
persoană poate avea în procesul penal o dublă calitate. Or, aspectele legate de
lipsa calităţii procesuale a vreunei părţi din dosar nu atrage
neconstituţionalitatea textului criticat, care stabileşte în mod cert că
„persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de
natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată
în calitate de martor".
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 327 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constată
că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece toate părţile pot pune întrebări
martorului în ordinea prestabilită de legiuitor, textul neputând fi desprins de
celelalte dispoziţii procedural penale, respectiv art. 323 şi art. 325 din
acelaşi cod.
In sfârşit, referitor la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 304 şi art. 320 alin. 2
din Codul de procedură penală, Curtea constată că este inadmisibilă pentru
următoarele considerente:
Art. 257 din Codul de procedură
penală este criticat din perspectiva unei omisiuni legislative, şi anume aceea
că nu instituie în sarcina procurorului şi a organului de urmărire penală
obligaţia de a chema alături de învinuit sau inculpat şi pe apărătorul
acestuia. De asemenea, şi art. 304 din Codul de procedură penală este contestat
tot pentru ceea ce nu conţine, adică imposibilitatea părţilor de a primi o
copie nu numai de pe notele de şedinţă ale grefierului, ci şi de pe
înregistrarea şedinţei de judecată. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă fără a putea modifica sau completa
prevederile legale criticate.
Critica referitoare la art. 320 alin. 2 din Codul de
procedură penală nu poate fi primită, fiind inadmisibilă, întrucât autorul
excepţiei nu a arătat în mod concret în ce constă contrarietatea textului cu
prevederile art. 24 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. c) şi art. 61 alin. (3) şi (4) din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
precum şi ale art. 78 şi art. 327 alin. 1 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Vasile Fernea şi Partidul Social Democrat în Dosarul nr.
2.203/90/2007 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori şi de familie.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 304 şi art. 320 alin. 2
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi
dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef delegat,
Afrodita Laura Tutunaru