DECIZIE Nr.
233 din 19 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanta Guvernului
nr. 105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate
în strainatate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificarile
ulterioare, dispozitii introduse prin Legea de aprobare nr. 189/2000
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 216 din 3 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului
nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere
de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite
în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziţii introduse
prin Legea de aprobare nr. 189/2000, excepţie ridicată de Ana Florea Bulzan în
Dosarul nr. 757/35/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 13 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 757/35/2008, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului
nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate
în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările
ulterioare, dispoziţii introduse prin Legea de
aprobare nr. 189/2000, excepţie ridicată de Ana
Florea Bulzan.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că textul criticat contravine prevederilor art. 16
alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece consideră inechitabil ca o persoană care se încadrează în prevederile
Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată şi completată
prin Legea de aprobare nr. 189/2000, să nu poată beneficia de drepturile
băneşti acordate de acest act normativ numai pentru că, dintr-un motiv sau
altul, nu s-a putut încadra în dispoziţiile art. 7 alin. (4), care prevăd că
împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 persoana
interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de
la comunicarea hotărârii.
Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială şi de
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999
pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate
în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările
ulterioare, dispoziţii introduse prin Legea de aprobare nr. 189/2000, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 8 noiembrie 2000, cu modificările ulterioare. Textul de
lege are următorul conţinut: „Impotriva hotărârii persoana interesată poate
face contestaţie la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la data
comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Hotărârea Curţii de apel este definitivă. Contestaţiile sunt scutite de taxa
judiciară de timbru."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (3), precum şi art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 este un act normativ cu caracter
reparatoriu, care prevede acordarea unor drepturi cetăţenilor români
persecutaţi pe motive etnice de regimurile instaurate în România în perioada 6
septembrie 1940-6 martie 1945. Articolul 1 din ordonanţă stabileşte categoriile
de cetăţeni care beneficiază de prevederile acestui act normativ, în raport cu
modalităţile şi condiţiile în care au fost persecutaţi. Stabilirea drepturilor
ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de
opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic
diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. Astfel, măsurile
reparatorii izvorăsc din voinţa legiuitorului şi au întinderea pe care acesta o
stabileşte prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere
constituţională.
In consecinţă, Curtea reţine că prin reglementarea
cuprinsă în art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 referitoare
la procedura contestaţiei împotriva hotărârii pronunţate de comisia pentru
stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în ordonanţă, înfiinţată în cadrul
fiecărei case judeţene de pensii, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un
tratament discriminatoriu, ci un regim legal special, aplicabil tuturor
persoanelor interesate, cărora li se recunoaşte accesul liber la justiţie,
atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti competente în termenul
legal.
In această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a
condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui
anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul
liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în
cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de
ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut
de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi
intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod
constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a
fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept -
subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie
o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a
preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în
egală măsură ocrotite.
Dincolo de aceste aspecte de principiu, Curtea constată
că termenul de 30 de zile prevăzut de norma criticată este un termen rezonabil,
care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiunea în
justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale. Prin urmare, împrejurarea că
persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască acest termen,
precum şi consecinţele juridice ale nerespectării lui, nu s-a conformat
exigenţei legale dă expresie propriei sale culpe, iar, potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 pentru
modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, dispoziţii
introduse prin Legea de aprobare nr. 189/2000, excepţie ridicată de Ana Florea
Bulzan în Dosarul nr. 757/35/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială
şi de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu