DECIZIE Nr. 233 din 21 aprilie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1
alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 si alin. 11 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 486 din 9 iunie 2005
Ioan Vida - presedinte
Constantin Doldur - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Nicoleta Grigorescu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 si alin. 11 din
Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Ion D. Bacria, Elena M. Bacria
si Mircea Bacria in Dosarul nr. 2.350/P/2004 al Tribunalului Arges - Sectia
penala.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de
citare a fost legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocand
jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale in aceasta materie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 10 ianuarie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 2.350/P/2004,
Tribunalul Arges - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia
de neconstitutionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c),
alin. 9 si alin. 11 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Bacria
D. Ion, Bacria M. Elena si Bacria Mircea intr-o cauza penala avand ca obiect
solutionarea recursului declarat de acestia impotriva unei sentinte penale a
Judecatoriei Pitesti prin care li s-a respins plangerea impotriva unei
rezolutii a Parchetului de pe langa Judecatoria Pitesti.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin ca
dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale referitoare
la egalitatea cetatenilor in fata legii, la accesul liber la justitie si la
garantarea dreptului de proprietate privata, prin aceea ca instituie un control
judecatoresc formal, avand in vedere ca se realizeaza la nivelul
judecatoriilor, iar nu la nivelul unor instante superioare sau la acelasi
nivel, dar in alta raza de competenta, ceea ce stirbeste impartialitatea
judecatorilor, colegi cu procurorii care au pronuntat solutiile care se ataca.
Totodata, arata ca termenul de 20 de zile in care judecatorul trebuie sa se
pronunte asupra plangerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedura
penala este insuficient pentru studierea dosarului si, ca urmare, pentru
pronuntarea unei solutii legale si temeinice, limitandu-se astfel la accesul la
justitie al cetatenilor si incalcandu-se principiul egalitatii in fata legii.
Prevederea alin. 7 al art. 278^1 , potrivit careia instanta solutioneaza
plangerea pe baza lucrarilor si a materialelor din dosarul cauzei si a oricaror
inscrisuri noi prezentate, este lipsita de relevanta si eficienta juridica,
intrucat, "in cele mai multe situatii, inscrisurile noi, in cazul unei
cercetari prealabile incomplete, subiective si partinitoare, nu pot fi
prezentate instantei de judecata in termenul de 20 de zile, ele fiind in
posesia faptuitorilor, a complicilor ori in custodia unor organe abilitate in
legatura cu stabilirea dreptului de proprietate [...]".
De asemenea, apreciaza ca alin. 9 al art. 278^1 este neconstitutional,
avand in vedere ca "situatia persoanelor implicate in aceste cauze nu este
identica cu cea a inculpatilor trimisi in judecata prin rechizitoriu".
In ceea ce priveste alin. 11 al art. 278^1 din Codul de procedura penala,
arata ca aceste dispozitii reglementeaza "o modalitate inedita de
amnistiere/gratiere" a persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni
pentru care trebuie intocmite rechizitorii de trimitere in judecata. Astfel,
din analiza textului legal rezulta ca, daca instanta a decis ca nu este cazul
sa se inceapa ori sa se redeschida urmarirea penala, atunci persoane vinovate
de comiterea unor infractiuni mai grave decat cele prevazute in art. 279 alin.
2 lit. a) nu mai pot fi urmarite pentru aceleasi fapte, in afara de cazul cand
s-au descoperit fapte sau imprejurari noi ce nu au fost cunoscute organului de
urmarire penala si nu a intervenit unul dintre cazurile prevazute in art. 10
din Codul de procedura penala.
Tribunalul Arges - Sectia penala opineaza in sensul ca dispozitiile legale
criticate nu contravin Constitutiei, deoarece prin prevederile legale criticate
s-a instituit o procedura rapida, cu termene foarte scurte, atat pentru
solutionarea plangerii de catre procurorul ierarhic superior, cat si pentru
solutionarea acesteia de catre instanta de judecata. Astfel, textele legale
criticate nu contin privilegii sau discriminari, iar instituirea unor reguli
speciale nu incalca principiul egalitatii in fata legii.
Totodata, arata ca, potrivit art. 126 si 129 din Constitutie, stabilirea
competentei, a modului de sesizare a instantei si utilizarea cailor de atac
sunt atributul exclusiv al legiuitorului. Se invoca si principiul "non bis
in idem", prin care se impiedica exercitarea unei noi actiuni penale
impotriva aceleiasi persoane pentru aceeasi fapta, astfel ca, in masura in care
a intervenit o hotarare definitiva, aceasta capata autoritate de lucru judecat.
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata, aratand ca din intregul text al art.
278^1 din Codul de procedura penala reiese ideea participarii in mod egal in
fata legii a tuturor celor implicati, instanta de judecata avand in vedere, la
momentul solutionarii plangerii, intregul material probator existent la dosarul
cauzei si, prin urmare, partile interesate beneficiaza de toate drepturile
procesuale.
In ceea ce priveste termenul de 20 de zile, prevazut de alin. 12 al art.
278^1 din Codul de procedura penala, considera ca acesta este un termen de
recomandare si nu unul imperativ, scopul instituirii lui fiind rezolvarea cu
celeritate a cauzelor deduse judecatii, in conformitate si cu prevederile
constitutionale ale art. 21 alin. (3) referitor la judecarea cauzelor intr-un
termen rezonabil.
Totodata, arata ca plangerea prevazuta de art. 278^1 din Codul de procedura
penala a fost conceputa de legiuitor ca o cale de atac in cadrul careia
instanta analizeaza legalitatea si temeinicia rezolutiei sau ordonantei de
netrimitere in judecata fata de continutul dosarului de urmarire penala. Nici o
dispozitie legala nu impiedica partea interesata ca, atunci cand apreciaza ca
este posibila administrarea altor probe, sa solicite procurorului care a emis
actul de netrimitere in judecata sau procurorului ierarhic superior sa dispuna,
in conditiile prevazute de lege, inceperea sau redeschiderea urmaririi penale.
In baza principiului "non bis in idem", in situatia prevazuta de
art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala, persoana in privinta
careia instanta, prin hotarare definitiva, a decis sa se inceapa ori sa se
redeschida urmarirea penala, nu mai poate fi urmarita pentru aceeasi fapta, in
afara de cazul cand s-au descoperit fapte sau imprejurari noi ce nu au fost
cunoscute de organul de urmarire penala si nu a intervenit unul dintre cazurile
prevazute de art. 10 din Codul de procedura penala, hotararea definitiva
capatand autoritate de lucru judecat si prezumandu-se ca reflecta adevarul.
Referitor la critica de neconstitutionalitate privind art. 44 din
Constitutie, apreciaza ca aceste prevederi constitutionale nu au incidenta in
speta dedusa judecatii.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata,
deoarece art. 278^1 din Codul de procedura penala stabileste dreptul persoanei
vatamate sau al oricarei alte persoane ale carei interese legitime sunt
afectate de a face plangere impotriva solutiilor de netrimitere in judecata
date de procuror la instanta judecatoreasca careia i-ar reveni competenta sa
judece cauza in prima instanta. Prevederile legale criticate nu incalca dreptul
la un proces echitabil si nici accesul liber la justitie, petentul avand
deplina libertate de a demonstra in fata instantei de judecata ilegalitatea
actului atacat, in raport cu lucrarile si materialul probator existent la
dosar, precum si posibilitatea prezentarii unor probe suplimentare fata de cele
care au fost deja administrate, respectiv inscrisuri noi.
De asemenea, apreciaza ca termenul de 20 de zile in care instanta este
obligata sa rezolve plangerea a fost instituit tocmai in considerarea dreptului
partii la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, in concordanta cu art.
21 din Constitutie si, respectiv, cu prevederile art. 6 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Cata vreme
plangerea reglementata de art. 278^1 din Codul de procedura penala vizeaza doar
legalitatea si temeinicia solutiei de netrimitere dispuse de procuror, iar nu
judecarea fondului cauzei, este de dorit ca acest examen al legalitatii actului
atacat sa se realizeze cu celeritate, pentru a nu tergiversa eventuala judecare
a fondului.
Totodata, arata ca incheierea prin care instanta admite plangerea impotriva
rezolutiei ori ordonantei de netrimitere in judecata si retine cauza spre
rejudecare poate fi atacata cu apel sau cu recurs o data cu fondul ori cu
sentinta sau decizia recurata, in temeiul dispozitiilor art. 361 alin. 2 si
art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, asigurandu-se pe deplin
accesul liber la justitie, precum si dreptul la un proces echitabil. Astfel, in
temeiul dispozitiilor constitutionale, legiuitorul este unica autoritate competenta
de a reglementa procedura de judecata, cu respectarea celorlalte norme
fundamentale.
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata, intrucat, in timp ce in cazul solutionarii plangerilor impotriva
rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, instanta
nu judeca infractiunea care a facut obiectul urmaririi penale, ci verifica doar
rezolutia sau ordonanta atacata, pe baza lucrarilor dosarului si a materialelor
din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi prezentate, in situatia in care
este sesizata prin rechizitoriu si s-a pornit actiunea penala, instanta
procedeaza la judecarea in fond a cauzei, dand, dupa caz, o solutie de
condamnare, de achitare sau incetare a procesului penal. Astfel, situatiile
avute in vedere sunt diferite si, ca urmare, nu se incalca prevederile art. 16
alin. (1) din Constitutie.
Cat priveste critica de neconstitutionalitate fata de prevederile art. 21
alin. (1) si (2) din Constitutie, apreciaza ca stabilirea unor reguli speciale
de procedura este realizata de legiuitor potrivit competentei sale
constitutionale, iar principiul liberului acces la justitie presupune
posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza procedurile
instituite de lege, invocand in acest sens si deciziile Curtii Constitutionale
nr. 412/2004 si 414/2004.
Fata de prevederile constitutionale ale art. 44 alin. (1) si (2) apreciaza
ca acestea nu au relevanta in cauza de fata.
Presedintele Senatului nu a comunicat Curtii Constitutionale punctul sau de
vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei
Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
278^1 alin. 7, alin. 8 lit. c), alin. 9 si alin. 11 din Codul de procedura
penala, care au fost introduse prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea si
completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale (publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003) si au
urmatorul continut:
"Instanta, judecand plangerea, verifica rezolutia sau ordonanta
atacata, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei si a oricaror
inscrisuri noi prezentate.
Instanta pronunta una dintre urmatoarele solutii: [...] c) admite
plangerea, prin incheiere, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si,
cand probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, retine
cauza spre judecare, dispozitiile privind judecarea in prima instanta si caile
de atac, aplicandu-se in mod corespunzator.
In cazul prevazut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instantei, ca
prima instanta, il constituie plangerea persoanei la care se refera alin. 1.
[...]
In situatia prevazuta in alin. 8 lit. a) persoana in privinta careia
instanta, prin hotarare definitiva, a decis ca nu este cazul sa se inceapa ori
sa se redeschida urmarirea penala, nu mai poate fi urmarita pentru aceeasi
fapta, afara de cazul cand s-au descoperit fapte sau imprejurari noi ce nu au
fost cunoscute de organul de urmarire penala si nu a intervenit unul dintre
cazurile prevazute in art. 10."
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia arata ca
dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art.
16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (1) si (2) si ale art. 44 alin. (1) si (2),
al caror continut este urmatorul:
- Art. 16 alin. (1) si (2): "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si
a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (1) si (2): "(1) Orice persoana se poate adresa
justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale
legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
- Art. 44 alin. (1) si (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum si
creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor
drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege,
indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de
proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din
aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la
care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin
lege organica, precum si prin mostenire legala."
Analizand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea observa ca
stabilirea unor reguli speciale de procedura in cazul judecarii plangerii
impotriva rezolutiei sau ordonantei procurorului de netrimitere in judecata,
cum sunt cele prevazute de dispozitiile legale criticate, este realizata de
legiuitor in exercitarea competentei sale prevazute de art. 126 alin. (2) din
Constitutie, potrivit carora procedura de judecata este stabilita numai prin
lege, fara a incalca dispozitiile constitutionale ale art. 21 referitoare la
liberul acces la justitie.
In legatura cu neconstitutionalitatea alin. 7 al art. 278^1 din Codul de
procedura penala, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 414 din 12 octombrie
2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.119 din 29
noiembrie 2004, statuand ca limitarea mijloacelor de proba care pot fi
administrate la judecarea plangerii impotriva rezolutiilor sau ordonantelor
procurorului de netrimitere in judecata este justificata de natura juridica a
plangerii in discutie, care nu vizeaza judecarea propriu-zisa a cauzei penale,
ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeaza o analiza a
rezolutiei sau a ordonantei procurorului, sub aspectul legalitatii acesteia. Ca
urmare, este firesc ca, in vederea solutionarii plangerii, instanta sa verifice
pe baza lucrarilor si a materialului existente in dosarul cauzei, care au fost
avute in vedere de procuror la emiterea ordonantei sau a rezolutiei de
netrimitere in judecata atacate, daca aceasta a fost sau nu dispusa cu
respectarea dispozitiilor legale.
Astfel, Curtea observa ca intreaga procedura de solutionare a plangerii
reglementate de prevederile art. 278^1 din Codul de procedura penala, procedura
prin care se vizeaza doar legalitatea solutiei procurorului, iar nu judecarea
fondului cauzei, reprezinta in sine o garantie a realizarii accesului liber la
justitie.
Cu privire la dispozitiile alin. 8 lit. c) si alin. 9 ale art. 278^1 din
Codul de procedura penala, Curtea constata ca, admitand plangerea, instanta de
judecata apreciaza si cu privire la probele administrate in dosarul de urmarire
penala, inclusiv sub aspectul faptului daca acestea au fost sau nu suficiente
pentru a fundamenta solutia organului de cercetare penala. Astfel, admitand
plangerea si desfiintand rezolutia sau ordonanta atacata, instanta poate sa
dispuna, atunci cand probele existente la dosar sunt suficiente pentru
judecarea cauzei, retinerea cauzei spre judecare, dispozitiile privind
judecarea in prima instanta si caile de atac aplicandu-se in mod corespunzator.
Prin urmare, accesul liber la justitie prevazut de art. 21 din Constitutie este
pe deplin asigurat, petentul avand posibilitatea sa se prevaleze de toate
garantiile procesuale ce caracterizeaza acest drept fundamental, inclusiv de
posibilitatea de a solicita administrarea oricaror inscrisuri noi si de a
exercita caile de atac prevazute de lege.
Referitor la sustinerile autorilor exceptiei potrivit carora dispozitiile
alin. 11 al art. 278^1 din Codul de procedura penala instituie "o
modalitate inedita de amnistiere/gratiere a persoanelor care se fac vinovate de
savarsirea unor infractiuni pentru care trebuie intocmite numai rechizitorii de
trimitere in judecata", Curtea constata ca acestea sunt nefondate,
intrucat, in cazul procedurii de solutionare a plangerilor impotriva
rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, instanta
se pronunta numai asupra legalitatii si temeiniciei solutiilor procurorului de
netrimitere in judecata, dispuse in faza de urmarire penala, pe baza lucrarilor
dosarului si a materialelor din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi prezentate,
iar nu asupra fondului cauzei.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate potrivit careia
termenul de 20 de zile in care instanta este obligata sa rezolve plangerea este
insuficient pentru studierea dosarului si, ca urmare, pentru pronuntarea unei
solutii legale si temeinice, limitandu-se astfel accesul la justitie al
cetatenilor si incalcandu-se principiul egalitatii in fata legii, Curtea
observa ca acest termen este prevazut de dispozitiile alin. 12 al art. 278^1
din Codul de procedura penala, care nu face obiectul prezentei exceptii de
neconstitutionalitate si, ca atare, aceasta critica nu poate fi primita.
Referitor la critica de neconstitutionalitate privind art. 44 din
Constitutie, Curtea constata ca aceste prevederi constitutionale se refera la
dreptul de proprietate privata si, ca atare, nu au incidenta in speta dedusa
judecatii.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin.
7, alin. 8 lit. c), alin. 9 si alin. 11 din Codul de procedura penala, exceptie
ridicata de Ion D. Bacria, Elena M. Bacria si Mircea Bacria in Dosarul nr.
2.350/P/2004 al Tribunalului Arges - Sectia penala.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 21 aprilie 2005.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat asistent,
Ioana Marilena Chiorean