DECIZIE Nr. 231 din 16 noiembrie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin.
1 din Codul de procedura penala si a celor ale art. 207 din Codul penal
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 78 din 15 februarie 2001
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si a celor ale
art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Ralu Traian Filip in Dosarul nr.
1.992/2000 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penala, avand ca parti pe
autorul exceptiei, precum si Ziarul "Curierul National", Gheorghe
Mocuta si Valentin Paunescu.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de
citare a fost legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind
neintemeiata, avand in vedere si jurisprudenta Curtii Constitutionale, deoarece
dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din
Codul penal nu contravin prevederilor constitutionale.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 6 iulie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 1.992/2000,
Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de
procedura penala si a celor ale art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de
Ralu Traian Filip.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile
art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala contravin prevederilor art. 16
alin. (1) din Constitutie referitoare la egalitatea in drepturi, deoarece
creeaza pentru persoana vatamata, in raport cu inculpatul, o situatie
privilegiata. Se arata totodata ca, la simpla cerere a persoanei vatamate,
actiunea penala este pusa in miscare impotriva persoanei chemate in judecata,
creandu-se astfel pentru persoana vatamata posibilitatea exercitarii abuzive a
dreptului sau procesual. In felul acesta drepturile procesuale ale persoanei
vatamate sunt mult mai largi decat ale presupusului faptuitor, devenit inculpat
in cauza, desi legea il prezuma nevinovat. Se infrange totodata dreptul
inculpatului la un proces echitabil, acest drept fiindu-i incalcat tocmai prin
actiunea persoanei vatamate.
Autorul exceptiei mai sustine ca dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de
procedura penala incalca prevederile art. 22 alin. (1) din Constitutie,
deoarece prin formularea si depunerea plangerii prealabile o persoana este
expusa riscului de a suporta consecintele unei actiuni penale sicanatoare fara
sa existe impotriva sa indicii sau probe de vinovatie.
Cu privire la dispozitiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba
veritatii, se considera ca acestea sunt neconstitutionale in raport cu
prevederile art. 23 alin. (8) din Constitutie, care consacra prezumtia de
nevinovatie. In opinia autorului exceptiei, "in cazul infractiunilor de
insulta si calomnie, se pleaca de la o prezumtie de vinovatie a persoanelor
care au facut afirmatii sau imputatii si numai prin rasturnarea acestei
prezumtii se poate face dovada nevinovatiei, ceea ce este inacceptabil intr-o
societate democratica".
Se mai arata ca prin conditionarea generica a dreptului inculpatului de a
produce dovezi art. 207 din Codul penal contravine dreptului constitutional la
aparare consfintit prin art. 24 alin. (1) din Constitutie. Conditionand
admisibilitatea probei veritatii de existenta unui interes legitim, textul
limiteaza dreptul inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmatiilor sale.
Mentinerea in continutul art. 207 din Codul penal a notiunii "interes
legitim" ingradeste dreptul la aparare, deoarece, in ipoteza respingerii
probei veritatii, persoana inculpata pentru insulta sau calomnie nu mai are
posibilitatea de a-si dovedi nevinovatia.
Exprimandu-si opinia, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala a
apreciat ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
Critica adusa art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala nu poate fi
retinuta. Plangerea prealabila "este, din punct de vedere al dreptului
penal, o conditie de pedepsibilitate, iar din punctul de vedere al dreptului
procesual penal, o conditie de procedibilitate". Cu privire la
dispozitiile art. 207 din Codul penal instanta arata ca in opinia sa critica in
sensul careia aceste dispozitii ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (8)
din Constitutie, referitoare la prezumtia de nevinovatie, este, de asemenea,
neintemeiata. Dispozitiile art. 207 din Codul penal, privind proba veritatii,
instituie posibilitatea inculpatilor de a dovedi veridicitatea afirmatiilor
facute, aceasta fiind un caz de inlaturare a caracterului penal al faptei. De
asemenea, instanta de judecata apreciaza ca nici conditionarea admisibilitatii
probei veritatii de existenta interesului legitim nu contravine art. 23 alin.
(8) din Constitutie, deoarece, in caz contrar, ar fi incalcate dispozitiile
art. 30 alin. (6) din Constitutie, potrivit carora libertatea de exprimare nu
poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici
dreptul la propria imagine.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, referindu-se la critica dispozitiilor
art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, apreciaza ca procedura
plangerii prealabile constituie o exceptie de la principiul oficialitatii,
avand ca temei dispozitiile Codului penal. Legiuitorul, din ratiuni de politica
penala, a conditionat punerea in miscare si exercitarea actiunii penale pentru
unele infractiuni de manifestarea de vointa a persoanei vatamate. Sustinerea
autorului exceptiei in sensul ca prin dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul
de procedura penala s-ar aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constitutie este
considerata, de asemenea, ca neintemeiata. Dispozitiile constitutionale
invocate trebuie interpretate in legatura cu art. 4 din Constitutie, in care
sunt prevazute criteriile egalitatii in drepturi. In raport cu acestea art. 279
alin. 1 din Codul de procedura penala nu creeaza nici privilegii, nici
discriminari, neincalcand vreunul dintre criteriile egalitatii in drepturi,
enumerate la art. 4 din Constitutie. Critica formulata de autorul exceptiei, in
sensul ca dispozitiile art. 207 din Codul penal ar contraveni prevederilor art.
23 alin. (8) din Constitutie, referitoare la prezumtia de nevinovatie, este, in
opinia Guvernului, neintemeiata, deoarece pana la ramanerea definitiva a unei
hotarari de condamnare, inclusiv pentru infractiunile de insulta sau de
calomnie, persoana este considerata nevinovata, inculpatul nefiind obligat sa
probeze nevinovatia sa. Cand exista probe de vinovatie inculpatul are dreptul
sa probeze lipsa lor de temeinicie, asa cum prevede art. 66 din Codul de
procedura penala. Proba veritatii constituie o cauza care inlatura caracterul
penal al faptei, un mijloc pus la dispozitie inculpatului pentru a dovedi ca
fapta savarsita de el nu constituie infractiune, deoarece afirmarea sau
imputarea a fost facuta pentru apararea unui interes legitim. Astfel, atat in
cazul infractiunii de insulta, cat si in cazul celei de calomnie, revine
acuzarii sarcina de a face proba existentei faptei si a vinovatiei, inculpatul
putand utiliza proba veritatii pentru a infirma existenta caracterului penal al
faptei. In ceea ce priveste critica in sensul careia dispozitiile art. 207 din
Codul penal ar aduce atingere dreptului la aparare, consacrat in art. 24 din
Constitutie, Guvernul o considera, de asemenea, neintemeiata. In sens larg
dreptul la aparare cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale
care ofera persoanei posibilitatea de a se apara impotriva invinuirilor ce i se
aduc, de a dovedi nevinovatia sa si de a fi asistata de un avocat. Or, in cazul
unui proces care are ca obiect o infractiune de insulta sau de calomnie
inculpatul beneficiaza de toate drepturile si garantiile mentionate, proba
veritatii constituind numai unul dintre mijloacele prin care se poate dovedi
inexistenta caracterului penal al faptei imputate. Guvernul mai arata ca nici
dreptul la integritatea psihica nu este incalcat atata timp cat inculpatul
beneficiaza de toate garantiile unui proces echitabil.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
279 alin. 1 din Codul de procedura penala, privitoare la punerea in miscare a
actiunii penale in cazul procedurii plangerii prealabile, si dispozitiile art.
207 din Codul penal, referitoare la proba veritatii in cazul infractiunilor de
insulta si de calomnie.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca
aceasta este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa.
1. O prima critica de neconstitutionalitate consta in sustinerea ca
prevederile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, potrivit carora
"Punerea in miscare a actiunii penale se poate face numai la plangerea
prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea
prevede ca este necesara astfel de plangere", contravin dispozitiilor art.
16 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Cetatenii sunt egali in
fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari",
si ale art. 22 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Dreptul la
viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt
garantate". In opinia autorului exceptiei, prin dispozitiile legale
criticate, in baza carora, la simpla plangere a persoanei vatamate, se porneste
procesul penal si are loc punerea in miscare a actiunii penale impotriva
presupusului faptuitor, acesta este pus in conditii de inferioritate fata de
persoana vatamata. Se considera totodata ca inculpatul este obligat sa suporte
consecintele unei actiuni penale sicanatoare fara sa existe impotriva sa probe
de vinovatie, ceea ce aduce atingere dreptului sau la integritate psihica.
Analizand criticile aduse prevederilor art. 279 alin. 1 din Codul de
procedura penala, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate. Nu se poate
sustine ca prevederile legale criticate ar incalca principiul egalitatii in
drepturi, deoarece ele nu creeaza privilegii sau discriminari si nu contravin
vreunuia dintre criteriile egalitatii in drepturi, enumerate la art. 4 alin.
(2) din Constitutie, potrivit caruia "Romania este patria comuna si
indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de
nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de
apartenenta politica, de avere sau de origine sociala". Totodata nu se pot
retine nici afirmatia privind primejduirea integritatii fizice sau psihice a
persoanei chemate in judecata in urma plangerii prealabile a partii vatamate si
nici teza ca ar fi mai putin stresanta trimiterea in judecata a faptuitorului
prin rechizitoriul procurorului. Dreptul la integritate fizica si psihica al
inculpatului nu este incalcat atata vreme cat atat persoanele judecate in cazul
infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara plangerea prealabila,
cat si cele trimise in judecata prin rechizitoriu beneficiaza fara diferentieri
de toate garantiile unui proces echitabil.
2. Cea de-a doua critica de neconstitutionalitate are ca obiect
dispozitiile art. 207 din Codul penal, care prevad ca "Proba veritatii
celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a
fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care
s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie".
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca aceste prevederi
contravin dispozitiilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, potrivit carora
"Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare,
persoana este considerata nevinovata", deoarece conditioneaza proba
veritatii de dovedirea existentei unui interes legitim, ceea ce inseamna o
prezumtie de vinovatie. Totodata se afirma ca prevederile criticate contravin
si dispozitiilor art. 24 din Constitutie, potrivit carora "(1) Dreptul la aparare
este garantat. (2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate
de un avocat, ales sau numit din oficiu", avandu-se in vedere ca in cazul
calomniei dovedirea nevinovatiei se poate face numai daca s-a dovedit existenta
unui interes legitim.
Analizand aceste sustineri, Curtea retine ca sunt, de asemenea,
neintemeiate. Art. 207 din Codul penal nu reglementeaza stabilirea vinovatiei
in cazul infractiunilor de insulta si calomnie. In realitate acest text de lege
instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau
imputarilor atunci cand acestea au fost savarsite pentru apararea unui interes
legitim, proba veritatii constituind un caz special de inlaturare a
caracterului penal al faptei. Totodata inculpatul este considerat nevinovat
pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si nu poate fi obligat
sa isi dovedeasca nevinovatia, sarcina de a dovedi vinovatia revenind acuzarii.
Nu se poate retine nici incalcarea dreptului la aparare, deoarece inculpatul
beneficiaza si in acest caz de toate drepturile si garantiile care dau continut
dreptului fundamental la aparare, iar proba veritatii nu este unica modalitate
de aparare a celor care ar putea fi inculpati pentru afirmarile sau imputarile
facute.
In sensul celor de mai sus Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin
Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, precum si prin Decizia nr.
197 din 12 octombrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 543 din 1 noiembrie 2000.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1
din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, exceptie
ridicata de Ralu Traian Filip in Dosarul nr. 1.992/2000 al Tribunalului
Bucuresti - Sectia a II-a penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 16 noiembrie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Mihai Paul Cotta