Decizia Nr.230 din 15.04.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 108⁵ alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Sfârâială şi Asociaţii“ în Dosarul nr. 62.144/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 873D/2013.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Consideră că instanţa de contencios constituţional este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Arată că dispoziţia legală potrivit căreia cererea de reexaminare se soluţionează de către aceeaşi instanţă care a aplicat amenda şi care a fost învestită cu soluţionarea fondului litigiului, dar în complete cu compunere diferită, nu este neconstituţională. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv Decizia nr. 229 din 9 mai 2013 şi nr. 344 din 10 aprilie 2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 10 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 62.144/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 108⁵ alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Sfârâială şi Asociaţii“ într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii prin care s-a dispus aplicarea măsurii amenzii.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că potrivit alin. 3 al art. 108⁵ din Codul de procedură civilă singura cale de contestare a unei amenzi date de instanţă este introducerea unei cereri de reexaminare, iar o amendă obişnuită, potrivit „Codului contravenţiilor“, are două căi de atac. Mai susţine că, în lipsa unei prevederi exprese, reexaminarea are caracterul unui control judiciar care ar trebui să se facă de o altă instanţă sau măcar de un alt judecător. Prin faptul că încheierea de soluţionare a cererii de reexaminare este irevocabilă, rezultă că art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sustrage această măsură oricărui alt control judiciar. Mai arată că prin faptul că atunci când instanţa aplică o sancţiune şi tot ea judecă şi calea de atac se încalcă atât dreptul la un proces echitabil, cât şi liberul acces la justiţie. Referitor la prevederile art. 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, consideră că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care sancţiunea prevăzută de acesta se constituie într-o măsură represivă, arbitrară.6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că aplicarea garanţiei prevăzute de art. 6 din Convenţie nu ridică probleme în procedura concepută de art. 108 din Codul de procedură civilă. O diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. 14 din Convenţie dacă îi lipseşte o „justificare obiectivă şi rezonabilă“, adică dacă între mijloacele folosite şi scopul vizat nu există un raport rezonabil de proporţionalitate. Or, situaţia contravenientului nu este comparabilă cu cea a petentului, temeiurile de drept fiind diferite. De asemenea, nici dispoziţiile constituţionale nu sunt înfrânte prin textele de lege criticate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b) [şi nu art. 108¹ pct. 1 lit. b) cum, în mod eronat este indicat în actul de sesizare] şi ale art. 108⁵ alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, şi urmează a se pronunţa asupra textelor legale invocate, care au avut următorul cuprins:

– Art. 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul de procedură civilă din 1865Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 500.000 lei [50 RON conform Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004] la 7.000.000 lei [700 RON conform Legii nr. 348/2004]: [...] b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;“;

– Art. 108⁵ alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865Împotriva încheierii prevăzute la art. 108⁴ cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. [...] Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea. 11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile din Constituţie ale art. 1 privind statul de drept, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 privind accesul liber la justiţie. De asemenea, invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine că în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, prin care a reţinut că activitatea procesuală a părţilor trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor prevăzute de lege. Stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129. De asemenea, Curtea a constatat că pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanatoriu, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăşi, o prezumţie a relei-credinţe. De altfel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situaţia în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut. 13. În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, Curtea a statuat că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens, prin Decizia din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept; or, Curtea Constituţională constată că în speţa de faţă nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei. 14. De asemenea, nu poate fi primită nici critica autorului excepţiei potrivit căreia modul de soluţionare a cererii de reexaminare determină o restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac, aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât cererea de reexaminare este o verificare judiciară efectivă, fiind analizate pe fond legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii şi ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia. 15. Totodată, prin Decizia nr. 348 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, Curtea a constatat că nu au fost încălcate nici prevederile art. 16 din Constituţie şi nici ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar aplicarea unor amenzi în cazul exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale. 16. Prin Decizia nr. 387 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 noiembrie 2013, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. 17. De asemenea, faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea judecă şi cererea de reexaminare nu este de natură să influenţeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond. 18. Cu privire la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la situaţia în care judecătorul care a aplicat amenda soluţionează şi cererea de reexaminare, în jurisprudenţa sa Curtea a statuat că modul de aplicare de către instanţe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate (Decizia nr. 318 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 20 august 2013). 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât soluţiile pronunţate în deciziile menţionate, cât şi considerentele pe care acestea se sprijină îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Distinct de cele arătate, referitor la susţinerea potrivit căreia contestarea unei amenzi contravenţionale conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001 are două căi de atac, pe când contestarea amenzii în ipoteza art. 108⁵ din Codul de procedură civilă din 1865 poate fi făcută numai prin introducerea unei cereri de reexaminare, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o critică de neconstituţionalitate, procedura reglementată de două acte normative distincte, vizează două sancţiuni diferite ca natură juridică, fiind stabilită potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Mai mult, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constituţionalitatea unor dispoziţii de lege se poate analiza doar prin raportare la prevederile Constituţiei, iar nu şi în raport cu alte acte normative, subordonate Legii fundamentale. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Sfârâială şi Asociaţii“ în Dosarul nr. 62.144/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 108⁵ alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin