Decizia Nr.23 din 24.01.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ringier România“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 24.890/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.503D/2012.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocatul Doru Costea, lipsind partea Monica Lavinia Beleneş, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.504D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de acelaşi autor în Dosarul nr. 24.892/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocatul Doru Costea, lipsind partea Richard Gavrilescu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.503D/2012 şi 1.504D/2012, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Societăţii Comerciale „Ringier România“ - S.R.L. din Bucureşti nu se opune conexării dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.504D/2012 la Dosarul nr. 1.503D/2012, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că cerinţa impusă de textul de lege criticat ca desfiinţarea locului de muncă al angajatului să aibă o cauză „reală şi serioasă“ dă posibilitatea instanţei de judecată să intervină în analiza actului managerial al angajatorului, fapt ce constituie o încălcare a libertăţii economice.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că instanţa de judecată are doar rolul de a supune controlului de legalitate temeinicia măsurii desfiinţării unui loc de muncă. Cerinţa impusă de textul de lege criticat reprezintă, în realitate, o măsură de protecţie a angajaţilor împotriva eventualelor abuzuri ale angajatorului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 11 noiembrie 2012, pronunţate în dosarele nr. 24.890/3/2012 şi nr. 24.892/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Ringier România“ - S.R.L. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unor acţiuni civile având ca obiect contestaţiile formulate de Monica Lavinia Beleneş şi Richard Gavrilescu împotriva deciziilor de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care prevăd că desfiinţarea locului de muncă, atunci când reprezintă temei al desfacerii contractului de muncă, trebuie să aibă o cauză reală şi serioasă, sunt contrare dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, realizând o ingerinţă nepermisă a judiciarului în actul de management al întreprinderii ori al societăţii comerciale, care este o proprietate privată. În acest sens, arată că angajatorul este în drept să exercite nestingherit toate atributele dreptului de proprietate privată într-o economie de piaţă. Prin urmare, caracterul real şi serios al desfiinţării unui post ar trebui lăsat la libera apreciere a proprietarului societăţii angajatoare, singurul în măsură să îşi gestioneze proprietatea privată într-o economie de piaţă. Or, în condiţiile în care instanţa de judecată are posibilitatea de a aprecia caracterul real şi serios al desfiinţării unui loc de muncă, prin punerea în discuţie a înseşi oportunităţii măsurii din punct de vedere economic, aceasta se substituie practic managerului societăţii comerciale, cu încălcarea drepturilor acestuia.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că angajatorul şi-a exercitat libera iniţiativă şi dreptul de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul său prin încheierea unui contract individual de muncă. Contractul individual de muncă nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenţie bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voinţă a celor două părţi ale raportului juridic de muncă, angajator şi salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă şi de ocrotirea bunei-credinţe impune ca exerciţiul dreptului angajatorului de a pune capăt contractului individual de muncă să nu fie arbitrar.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate urmăresc protejarea salariatului împotriva unei eventuale atitudini arbitrare sau abuzive a angajatorului. În acelaşi sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 417/2007.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora, în cazul concedierii salariatului ca urmare a încetării contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă“.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii de lege aduc atingere următoarelor texte din Constituţie: art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) referitoare la economia de piaţă şi obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi art. 136 alin. (5) referitor la caracterul inviolabil al proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate stabilesc condiţiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive ce nu îi sunt imputabile acestuia. Aceste condiţii urmăresc să stabilească un echilibru între cele două părţi ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desfiinţarea unor locuri de muncă atunci când considerente obiective o impun - dificultăţi economice, transformări tehnologice, reorganizarea activităţii, decesul angajatorului persoană fizică, rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a angajatorului persoană fizică, dizolvarea angajatorului persoană juridică, ori mutarea unităţii în altă localitate -, pe de o parte, şi nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, de cealaltă parte.Pentru aceste raţiuni, legea prevede nu doar cerinţa ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, ci şi pe aceea de a fi justificată de o cauză reală şi serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate care să impună, cu adevărat, această măsură.Toate aceste garanţii ar rămâne lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanţelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidenţierii existenţei cauzei reale şi serioase ce a determinat desfiinţarea locului de muncă.Curtea apreciază, aşadar, că textul de lege criticat nu urmăreşte limitarea libertăţii angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activităţii economice, ci, din contră, asigură posibilitatea manifestării acesteia în funcţie de factorii obiectivi care o influenţează, excluzând doar o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului faţă de salariat. Astfel, departe de a reprezenta o încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la libertatea economică şi inviolabilitatea proprietăţii private, prevederile de lege criticate reprezintă, în realitate, o expresie a dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, potrivit cărora „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.“Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ringier România“ - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 24.890/3/2012 şi nr. 24.892/3/2012 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2013.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea