DECIZIE Nr. 23
din 15 ianuarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul functionarilor publici
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 94 din 6 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Valentin Zoltan Puskas -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, excepţie ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99
de salariaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi în Dosarul nr.
4.254/121/12007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi
asigurări sociale.
La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că
prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie
invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 4.254/121/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de
muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99 de
salariaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi într-un litigiu de muncă având
ca obiect plata drepturilor salariale reprezentând primă de vacanţă.
In motivarea excepţiei,se
susţine, pe de o parte, că, potrivit „acestui articol redactat destul de
confuz, litigiilor care privesc drepturi salariale ale funcţionarilor publici
(în opinia instanţelor care îşi declină competenţa) nu li se mai aplică regula
instituită de art. 93 (neabrogat) din aceeaşi lege", care trimite la
reglementările de drept comun, iar pe de altă parte, se susţine că prin
stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona
litigii privind funcţionarii publici se încalcă „principii fundamentale
prevăzute de Constituţia României" în art. 16 alin. (1), art. 21, 41, 52
şi art. 126 alin. (3), precum şi art. 18, 281 şi următoarele din Legea nr.
53/2003, modificată şi completată. In acest sens, se arată că prin aplicarea
textului de lege criticat „funcţionarilor ce lucrează în baza unui raport
juridic de muncă li s-ar judeca litigiul de un tribunal al muncii, iar
funcţionarilor ce lucrează în baza unui raport juridic de serviciu li s-ar
aplica normele procedurale prevăzute de Legea contenciosului
administrativ", deşi art. 2 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă,
art. 93 din Legea nr. 188/1999 şi art. 282 lit. d) din Codul muncii dispun că „Tribunalul muncii judecă toate litigiile
care privesc drepturile salariale indiferent că-n cauză este un raport de muncă
sau un raport de serviciu." Autorii excepţiei consideră că aceste din urmă
reglementări sunt mai favorabile şi de ele nu beneficiază şi funcţionarii
publici, cărora li se aplică un tratament discriminatoriu. Mai arată că „este
de neconceput că legiuitorul ar fi urmărit prin modificările aduse Statutului
funcţionarului public să creeze două sisteme de judecată pentru salariaţi,
cunoscut fiind că denumirea (raport de serviciu) nu poate abroga norme de drept
prevăzute în textele de lege la care ne-am referit mai sus şi principii
constituţionale care privesc toate categoriile de salariaţi, indiferent de
denumirea raportului juridic (de serviciu sau de muncă)."
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, sens în care
invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, precum şi pe cea
referitoare la sensul art. 16, art. 21, art. 126 alin. (2) sau art. 52 din
Constituţie.
Avocatul Poporului consideră
că art. 911 din
Legea nr. 189/1999, modificată şi completată, nu contravine art. 16 alin. (1),
art. 21, art. 41, art. 52 şi
art. 126 alin. (3) din Constituţie, sens în care trimite la jurisprudenţa
constantă a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat cu privire la
invocarea încălcării acestora.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
astfel cum acestea au fost introduse prin Legea de modificare şi completare nr.
251/2006. In temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 365
din 29 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, iar art. 911 din aceasta, criticat ca fiind neconstituţional, a devenit art. 109, cu acelaşi cuprins, şi anume: „Cauzele
care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de
competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor
pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."
In opinia autorilor excepţiei, aceste prevederi de lege
contravin art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii
şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21
privind Accesul liber la justiţie, art. 41
privind Munca şi protecţia socială a muncii, art. 52 referitor la Dreptul persoanei
vătămate de o autoritate publică şi art. 126 alin.
(3) din Constituţie, care dispune că „Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti, potrivit competenţei sale."
De asemenea, se invocă şi încălcarea art. 18, 281 şi
următoarele din Legea nr. 53/2003.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Art. 911, criticat ca fiind neconstituţional, a devenit
art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu menţinerea soluţiei
legislative de principiu din redactarea anterioară, astfel că prin prezenta
decizie Curtea Constituţională se va pronunţa asupra constituţionalităţii
acestui din urmă text.
In esenţă, prin criticile formulate se apreciază că
dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt contrare textelor din
Constituţie invocate, deoarece atribuirea soluţionării litigiilor privind
raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în competenţa instanţelor de
contencios administrativ creează discriminarea acestei categorii de salariaţi
faţă de alte categorii de salariaţi ale căror litigii izvorâte din raporturile
de muncă sunt în competenţa instanţelor de drept comun şi conform procedurii
aplicabile acestora.
Analizând aceste susţineri, Curtea constată că asupra
constituţionalităţii art. 911, în prezent art. 109, din Legea nr. 188/1999 s-a mai pronunţat,
alături de alte articole din lege, prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007. Cu acel prilej, în legătură cu critici
asemănătoare referitoare la diferenţe de reglementare între funcţionarii
publici şi alte categorii de salariaţi, sub aspectul competenţei de soluţionare
a conflictelor de muncă, s-a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată
sunt prevăzute numai prin lege" şi că o asemenea lege este Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. De asemenea, prin aceeaşi
decizie, cu privire la critici privind încălcarea art. 16 alin. (1) din
Constituţie, Curtea a statuat că art. 109 din lege nu cuprinde prevederi
contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit.
j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin
lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în
cuprinsul Legii nr. 188/1999.
Cele statuate prin decizia evocată îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză în care au fost formulate, în esenţă,
aceleaşi critici de
neconstituţionalitate şi nu au intervenit elemente noi care să justifice
schimbarea jurisprudenţei.
In plus, în acest dosar se mai invocă încălcarea
prevederilor constituţionale ale:
- art. 21 privind Accesul
liber la justiţie. Or, din examinarea textului de
lege criticat, potrivit căruia „Cauzele care au ca
obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa
instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care
este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", rezultă,
dimpotrivă, că acesta dispune chiar în sensul accesului la justiţie, stabilind
instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de
serviciu al funcţionarului public. Mai mult, însăşi existenţa pe rolul Curţii
Constituţionale a acestei cauze cu care a fost învestită prin încheierea unei
instanţe de judecată demonstrează accesul liber la justiţie, care, potrivit
jurisprudenţei Curţii, presupune accesul la mijloacele procedurale prin care
justiţia se înfăptuieşte şi semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de
la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau
grup social. Desigur, prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în
considerarea unor situaţii diferite. Aşa fiind, Curtea urmează să respingă
această critică ca neîntemeiată;
- art. 41 privind Munca şi
protecţia socială a muncii. Curtea constată că
acest text constituţional dispune în legătură cu imposibilitatea îngrădirii
dreptului la muncă, alegerea liberă a profesiei, meseriei, ocupaţiei şi locului
de muncă, dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, durata normală a
zilei de lucru, salariu egal pentru muncă egală între femei şi bărbaţi, dreptul
la negocieri colective şi garantarea caracterului obligatoriu al convenţiilor
în domeniul muncii. Aşadar, şi aceste critici urmează a fi respinse, întrucât
prevederile art. 41 din Constituţie nu sunt incidente în cauză;
- art. 52 referitor la Dreptul
persoanei vătămate de o autoritate publică, în
legătură cu care Curtea constată că este pe deplin reflectat şi aplicat prin
prevederile textului de lege criticat;
- art. 126 alin. (3), care dispune că „Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de
către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale", nu are incidenţă în cauză
şi, în consecinţă, nici criticile formulate prin raportare la aceste prevederi
din Constituţie nu pot fi reţinute.
In sfârşit, autorii excepţiei invocă şi încălcarea art.
18, 281 şi următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu privire la
care, însă, Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe, întrucât,
potrivit Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare, aceasta se
pronunţă doar asupra compatibilităţii legilor şi ordonanţelor cu Constituţia,
coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, excepţie ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99 de salariaţi
ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi în Dosarul nr. 4.254/121/2007 al Curţii de
Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 ianuarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. Ioan Vida
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu