DECIZIE Nr. 228 din 7
martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278-1 alin. 8 lit. a), b) si c) din
Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 332 din 13 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit.
a), b) şi c) din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de
Alexandru Buzamet în Dosarul nr. 6.647/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 februarie 2006, în lipsa părţilor, legal citate, şi în prezenţa
reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea din acea
dată, când Curtea, având
nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 2 martie 2006 şi la 7 martie 2006.
In concluziile sale reprezentantul Ministerului Public a
susţinut că excepţia de neconstituţionalitate
este întemeiată în ceea ce
priveşte dispoziţiile art. 2781 alin. 8 lit. c)
din Codul de procedură penală, fiind încălcate dispoziţiile
art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul
la un tribunal imparţial. S-a
motivat, în esenţă, că judecătorul care admite plângerea şi desfiinţează hotărârea procurorului, pe baza probelor existente şi apreciate ca suficiente, dispune prin
încheiere judecarea cauzei, exercitând astfel atribuţii specifice atât funcţiei de acuzare (punerea în mişcare a acţiunii
penale), cât şi funcţiei de judecată (judecarea cauzei în fond).
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 30 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.647/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor
art. 2781 alin. 8 lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Alexandru Buzamet în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile
legale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale
care consacră dreptul la un
proces echitabil, prezumţia de
nevinovăţie şi unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei,
întrucât „prin soluţiile
prefigurate de art. 2781 alin. 8 lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală se impune ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra fondului înainte de începerea procesului penal". Se
arată că în acest fel instanţa de judecată se antepronunţă cu
privire la vinovăţie, „element
indispensabil unei fapte penale pentru a fi judecată".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este
neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare
a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitu-tionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de
neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor
constituţionale invocate de
autorul excepţiei.
Avocatul Poporului, referindu-se
la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este
neîntemeiată.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de
vedere ale Guvernului şi
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 2781
alin. 8 lit. a), b) şi c) din
Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
- Art. 2781 (Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată) alin. 8: „Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi
trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi,
când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile
de atac, aplicându-se în mod corespunzător."
Autorul excepţiei consideră că prevederile legale criticate sunt
contrare dispoziţiilor
constituţionale cuprinse în
art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, în art. 23 alin.
(11), privind prezumţia de
nevinovăţie, şi în art. 124 alin. (2), privind
unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:
Contrar susţinerilor autorului excepţiei, în plângerea formulată împotriva rezoluţiilor
sau ordonanţelor procurorului
de netrimitere în judecată nu
se judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces. Aşadar, prin încheierea pronunţată în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, instanţa nu
dezleagă fondul pricinii, ci
apreciază numai cu privire la
legalitatea actului atacat.
Faptul că, potrivit art. 2781 alin. 8 lit. a) din Codul de
procedură penală, după judecarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, instanţa pronunţă la
rândul ei o hotărâre prin care
menţine această soluţie nu poate fi caracterizat ca o împiedicare a accesului la justiţie, respectiv o încălcare a dreptului la un proces echitabil,
dat fiind că hotărârea aparţine în acest caz înseşi justiţiei, iar
partea nemulţumită are deschise, tot în justiţie, căile de atac prevăzute
de lege.
Nu poate fi caracterizată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluţiei pe care o pronunţă instanţa în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. b) din Codul de
procedură penală, respectiv de admitere a plângerii, cu
desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi
trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale. Aceasta întrucât împotriva
încheierii astfel pronunţate
persoana nemulţumită are posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute
de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia,
folosind toate mijloacele procedurale ce caracterizează un proces echitabil.
De asemenea, soluţionarea fondului cauzei, în situaţia în care instanţa,
în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţinând cauza spre judecare, constituie o
etapă procesuală distinctă, guvernată de
regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac,
reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres că se aplică „în mod corespunzător". Statuând în sensul celor arătate, dispoziţiile
art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură
posibilitatea părţilor de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute
de lege, aşadar de a se
prevala de toate garanţiile
procesuale care condiţionează un proces echitabil, în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Pentru motivele învederate nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare,
prin textele de lege criticate, a prevederilor art. 124 din Legea fundamentală, prin care se consacră principiile înfăptuirii justiţiei.
Aceasta întrucât întreaga procedură de soluţionare a
plângerilor împotriva rezoluţiilor
sau ordonanţelor procurorului
de netrimitere în judecată, în
toate cele trei ipoteze prevăzute
de dispoziţiile art. 2781
alin. 8 din Codul de procedură
penală, se desfăşoară în limitele acestor principii constituţionale.
Faptul că judecătorul
învestit cu soluţionarea
plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală pronunţă o
încheiere prin care admite plângerea şi desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa
atacată nu constituie în sine
o prezumţie a lipsei imparţialităţii acestuia la soluţionarea fondului cauzei, atunci când o reţine spre judecare, în temeiul 2781 alin. 8 lit. c) din
Codul de procedură penală, câtă vreme, aşa cum s-a
arătat, judecata finalizată prin pronunţarea încheierii de admitere a plângerii are alt obiect decât
judecata fondului cauzei. In plus, după învestirea instanţei
în condiţiile prevăzute de art. 2781 alin. 8 lit.
c) din Codul de procedură
penală, acţiunea penală se exercită tot de
către procuror, care, în funcţie de probele administrate şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea
acestuia sau încetarea procesului penal. Aşa fiind, contrar celor arătate de reprezentantul Ministerului Public, nu se poate susţine că prin admiterea plângerii reglementate de art. 2781 din
Codul de procedură penală se realizează o „substituire" a Ministerului Public de către instanţa de judecată, în
contradicţie cu principiul
imparţialităţii justiţiei. De altfel, Curtea Constituţională a statuat în
acest sens, prin Decizia nr. 172 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, că „judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei sau
ordonanţei de netrimitere în
judecată implică participarea procurorului la judecarea
cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi
exercitarea tuturor atribuţiilor
decurgând din această calitate".
Drept urmare, instanţa, nici
în judecarea plângerii şi nici
în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplineşte acte de urmărire
penală specifice fazei urmăririi penale şi procurorului, ci numai acte de judecată şi dă numai soluţii judiciare de competenţa instanţei, a
judecătorului. Administrarea
de probe noi, refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare, prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului şi a
elementelor răspunderii penale
- pentru a da o hotărâre
temeinică şi legală. De altfel, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător şi în ipoteza
soluţionării cauzei după admiterea plângerii şi desfiinţarea
actului atacat, judecătorul
are posibilitatea să-şi manifeste rolul activ şi să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului,
nefiind afectate în nici un fel garanţiile de independenţă şi imparţialitate a justi