DECIZIE Nr. 227 din 16 noiembrie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din
Codul penal
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 70 din 9 februarie 2001
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Valentin Valcu in
Dosarul nr. 22.925/1998 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, avand ca parti:
autorul exceptiei, Simion Ghilea si Ziarul "Adevarul".
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de
citare a fost legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei ridicate, prevederile art. 207 din Codul
penal fiind constitutionale. In acest sens este si jurisprudenta Curtii
Constitutionale.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 5 iunie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 22.925/1998,
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal, exceptie
ridicata de Valentin Valcu intr-un proces de calomnie prin presa.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prevederile
art. 207 din Codul penal sunt contrare mai multor dispozitii si principii din
Constitutie, precum si unor dispozitii ale Conventiei pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Criticile de
neconstitutionalitate au in vedere urmatoarele aspecte:
- Dreptul la aparare. Prin conditionarea generica a dreptului inculpatului
de a produce dovezi art. 207 din Codul penal contravine dreptului
constitutional la aparare consfintit prin art. 24 alin. (1) din Constitutie. Conditionand
admisibilitatea probei veritatii de existenta unui interes legitim, textul
limiteaza dreptul inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmatiilor sale.
- Limitarea accesului liber la justitie prevazut la art. 21 din
Constitutie. Consacrand posibilitatea ca instanta sa nu admita in principiu
proba veritatii, art. 207 din Codul penal limiteaza in mod direct accesul
inculpatului la justitie, care este oprit sa participe activ la desfasurarea
procesului penal tocmai atunci cand ii revine sarcina probei.
- Inegalitatea in fata legii si a autoritatilor. In opinia autorului
exceptiei, art. 207 din Codul penal, introducand o conditie de admisibilitate
cu caracter general, echivoca si vaga, necorelata cu criterii si determinari
care sa ii asigure obiectivitatea aplicarii, creeaza premisele unei
discriminari intre subiectii de drept aflati in aceeasi situatie.
- Libertatea presei. Autorul exceptiei sustine ca prevederile criticate
contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 30 alin. (1) referitoare la
libertatea de exprimare, precum si ale art. 31 alin. (1), referitoare la
dreptul la informatie. In opinia sa textul art. 207 din Codul penal,
"gandit si redactat in conditiile statului totalitar, constrange si
bagatelizeaza functia si rolul presei, echivalandu-le cu orice gen de
comportare particulara si nonmorala".
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata a apreciat ca exceptia de
neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. Principiul libertatii
probelor, in sensul producerii lor, cunoaste, ca orice regula de drept, anumite
limitari, iar dispozitiile art. 207 din Codul penal prevad ca proba veritatii,
in cazul calomniei, este admisibila numai daca afirmarea sau imputarea a fost
savarsita pentru apararea unui interes legitim. De aceea proba adevarului este
admisa numai in mod exceptional, constituind o exceptio veritatis. Potrivit
opiniei instantei de judecata nu poate fi vorba de doua procese in cazul
judecarii infractiunilor de calomnie si de insulta, ci de o proba cu un regim
de administrare specific, deosebit de probele testimoniale si probele cu
inscrisuri, tocmai datorita faptului ca se vizeaza dovedirea existentei unei
cauze speciale de inlaturare a caracterului penal al faptei.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sustinerea autorului
exceptiei, in sensul ca dispozitiile art. 207 din Codul penal ar fi contrare
prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 23 alin. (8) si ale art. 24 din
Constitutie, este neintemeiata. In acelasi timp se considera ca exceptia este
intemeiata in raport cu dispozitiile art. 10 pct. 1 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In opinia
Guvernului actuala redactare a art. 207 din Codul penal nu este in concordanta
cu exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a stabilit
standarde diferite de protectie pentru discursul referitor la chestiuni
politice sau de interes general, spre deosebire de afirmatiile care privesc
aspecte strict private. Pe cale de consecinta, existenta unor standarde
diferite de protectie a libertatii de exprimare solicita si standarde diferite
in ceea ce priveste posibilitatea dovedirii bunei-credinte sau a realitatii
afirmatiilor. Actuala formulare a art. 207 din Codul penal nu defineste in
termeni expliciti notiunea de interes legitim care justifica administrarea
probei veritatii. Atata timp cat nu exista o practica judiciara constanta care
sa interpreteze notiunea "interes legitim" prin prisma notiunii
"dezbateri privind subiecte de interes general", folosita de Curtea
Europeana a Drepturilor Omului, Guvernul isi exprima opinia ca exista
posibilitatea ca art. 207 din Codul penal sa fie interpretat in asa fel incat
proba veritatii sa nu fie admisa chiar si in situatiile in care Conventia
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ar impune o
protectie maxima.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
207 din Codul penal, referitoare la proba veritatii in cazul infractiunilor de
insulta si de calomnie. Potrivit acestui text "Proba veritatii celor
afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost
savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a
facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie".
Analizand criticile de neconstitutionalitate formulate de autorul
exceptiei, sub diferitele aspecte mentionate, Curtea constata ca nu sunt
intemeiate. Astfel sustinerea acestuia in sensul ca dispozitiile art. 207 din
Codul penal ar fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie nu
poate fi retinuta. Dispozitiile criticate nu creeaza privilegii sau
discriminari. Pe de alta parte, in jurisprudenta Curtii Constitutionale
principiul egalitatii nu exclude, ci presupune adoptarea de solutii diferite
pentru situatii diferite. Nu se poate sustine nici ca prevederile legale
examinate ar incalca dispozitiile constitutionale privitoare la accesul liber
la justitie, deoarece dispozitiile art. 21 din Constitutie, care reglementeaza
acest principiu, nu au nici o legatura cu prevederile art. 207 din Codul penal,
care instituie o cauza speciala de inlaturare a caracterului penal al faptei.
In ceea ce priveste sustinerea potrivit careia prevederile criticate ar
incalca principiul constitutional al prezumtiei de nevinovatie, prevazut si de
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
Curtea constata, de asemenea, ca este neintemeiata. Si in cazul infractiunilor
de insulta sau calomnie inculpatul este prezumat nevinovat pana la ramanerea
definitiva a hotararii de condamnare. Mai mult decat atat, acesta are dreptul
de a utiliza proba veritatii pentru a infirma caracterul penal al faptei. De
altfel, art. 207 din Codul penal nu reglementeaza stabilirea vinovatiei in
cazul infractiunilor de insulta si calomnie. Acest text de lege instituie numai
posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau
imputarilor facute, acestea constituind un caz special de inlaturare a
caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, daca fapta a fost
savarsita pentru apararea unui interes legitim.
O alta critica de neconstitutionalitate consta in sustinerea ca
dispozitiile art. 207 din Codul penal ingradesc exercitiul dreptului la aparare
si, prin urmare, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie.
Pentru considerentele expuse anterior Curtea constata ca nici aceasta
critica nu poate fi retinuta. Persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni
de insulta sau calomnie are posibilitatea sa uzeze pentru apararea sa de toate
mijloacele legale de proba in combaterea temeiniciei acuzarii. In acest context
proba veritatii nu este unica modalitate de aparare a persoanelor care ar putea
fi inculpate pentru afirmarile sau imputarile facute, acestea avand
posibilitatea de a administra orice alte mijloace de proba prevazute de Codul
de procedura penala. De altfel, inculpatul nemultumit are posibilitatea
exercitarii cailor legale de atac.
In legatura cu critica formulata de autorul exceptiei privitoare la
contrarietatea prevederilor art. 207 din Codul penal cu dispozitiile art. 30
alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Constitutie, referitoare la libertatea
de exprimare, respectiv la dreptul la informatie, Curtea retine ca aceasta nu
este justificata. Ea este facuta cu ignorarea dispozitiei art. 30 alin. (6) din
Constitutie, care prevede ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia
demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria
imagine".
Autorul exceptiei critica dispozitiile art. 207 din Codul penal, deoarece
pun conditia existentei interesului legitim pentru admiterea probei veritatii,
fara ca legea sa-l defineasca. De aici posibilitatea respingerii nejustificate
a probei veritatii.
Analizand aceste sustineri Curtea retine ca sunt probleme de interpretare
si de aplicare a legii, si nu de constitutionalitate, fiind de competenta
instantelor judecatoresti.
In motivarea exceptiei autorul acesteia se refera la dispozitiile art. 10
pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale, care prevad dreptul persoanei la libertatea de expresie, drept
care include libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica
informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice, precum si la
jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in aceasta materie.
Analizand aceasta sustinere Curtea constata ca este, de asemenea,
neintemeiata. Apararea libertatii de exprimare, precum si a dreptului la
informare impune in anumite situatii sanctionarea penala a afirmarii lor sau a
imputarii lor, chiar daca acestea se refera la fapte adevarate, dar nu au fost
facute pentru apararea unui "interes legitim". In acelasi sens sunt
si prevederile art. 10 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului
si a libertatilor fundamentale, potrivit carora "Exercitarea acestor
libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor
formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care
constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea
nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si
prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia
reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de
informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea
puterii judecatoresti". De altfel, in legatura cu aplicarea acestui
articol Curtea Europeana a Drepturilor Omului, referindu-se la libertatea
exprimarii prin presa si reluand considerentele anterior exprimate in cauzele
"Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei", 1999, si
"Lingens impotriva Austriei", 1986, a statuat: "Daca presa nu
trebuie sa depaseasca anumite limite, indeosebi in ceea ce priveste reputatia
si drepturile celorlalti, precum si necesitatea de a impiedica divulgarea unor
informatii confidentiale, sarcina sa este totusi comunicarea, cu respectarea
datoriilor si responsabilitatilor proprii, a informatiilor si ideilor
referitoare la orice problema de interes general" (hotararea pronuntata in
cauza "I. Dalban impotriva Romaniei", 1999, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000).
Fata de cele aratate, rezulta ca dispozitiile art. 207 din Codul penal sunt
constitutionale, ele nefiind in contradictie cu nici unul dintre textele
constitutionale invocate de autorul exceptiei.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art.
23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din
Codul penal, exceptie ridicata de Valentin Valcu in Dosarul nr. 22.925/1998 al
Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 16 noiembrie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Mihai Paul Cotta