DECIZIE Nr. 222 din 7
martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278-1 alin. 8 lit. c)
din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 331 din 12 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Surdeanu în Dosarul nr. 5.940/2003
al Judecătoriei Focşani.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 februarie 2006, în prezenţa părţilor Nicolae Ţuţoiu, Viorel Necula şi Zamfir Niţu,
precum şi a reprezentantului
Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru
a delibera, a amânat pronunţarea
la 23 februarie 2006, 2 martie 2006 şi 7 martie 2006.
La acea dată părţile prezente au solicitat respingerea ca
neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile legale contestate nu vin în
contradicţie cu nici o dispoziţie constituţională.
In concluziile sale reprezentantul Ministerului Public a
susţinut că excepţia de neconstitutionalitate este întemeiată, fiind încălcate
dispoziţiile art. 21 alin. (3)
din Constituţie privind
dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul
la un tribunal imparţial. S-a
motivat, în esenţă, că judecătorul care admite plângerea şi desfiinţează hotărârea procurorului, pe baza probelor existente şi apreciate ca suficiente, dispune prin
încheiere judecarea cauzei, exercitând astfel atribuţii specifice atât funcţiei de acuzare (punerea în mişcare a acţiunii
penale), cât şi funcţiei de judecată (judecarea cauzei în fond).
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 21 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.940/2003, Judecătoria Focşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8
lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Eugen Surdeanu în dosarul cu numărul de mai sus.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul
acesteia susţine că textul de lege criticat contravine
prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale
art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece încheierea
pronunţată în temeiul art. 2781 alin. 8
lit. c) din Codul de procedură
penală, prin care se desfiinţează ordonanţa
parchetului şi se reţine cauza spre judecată, „reprezintă o măsură a judecătorului prin care acesta pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată". Astfel, prin aceste dispoziţii „se atribuie judecătorului prerogative care ţin de funcţia
acuzatoare a procesului penal şi în acelaşi timp
prerogative ale instanţei care
trebuie să decidă în mod imparţial". Mai arată că judecătorul care desfiinţează ordonanţa sau
rezoluţia de scoatere de sub
urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale şi reţine cauza spre
judecare nu poate fi considerat ca fiind „o instanţă imparţială", deoarece şi-a exprimat opinia cu privire la existenţa infracţiunii, iar
judecarea ulterioară a cauzei
are un caracter formal, neasigurându-se caracterul echitabil al procesului.
Judecătoria Focşani apreciază că excepţia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare
a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de
neconstitutionalitate este neîntemeiată. In susţinerea
acestei opinii se arată că prevederile criticate nu aduc atingere
dreptului constituţional al
cetăţenilor de a beneficia de
un proces echitabil, apreciindu-se că prin soluţia de
admitere a plângerii cu reţinerea
cauzei spre judecare se asigură deplina respectare a prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art.
2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală sunt
constituţionale, invocând în
acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului
Poporului, susţinerile părţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitu-tionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 8 lit. c)
din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
„Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi,
când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile
de atac, aplicându-se în mod corespunzător."
In motivarea excepţiei autorul acesteia invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la imparţialitatea justiţiei. De asemenea, mai este invocată şi încălcarea art. 6
paragraful 1 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un
proces echitabil. Se susţine,
în esenţă, că prevederile criticate aduc atingere
dreptului la un proces echitabil şi imparţialităţii justiţiei, câtă vreme
instanţa învestită cu plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, admiţând această plângere, se substituie procurorului,
iar, pe de altă parte, îşi exprimă anterior părerea
cu privire la hotărârea ce ar
putea fi dată în cauză. In acest sens se apreciază că în încheierea de admitere, pronunţată în temeiul art.
2781 alin. 8 lit. c), judecătorul îşi exprimă opinia cu privire la existenţa infracţiunii, iar judecarea ulterioară a cauzei are un caracter formal, neasigurându-se caracterul
echitabil al procesului.
Analizând excepţia de neconstitutionalitate şi dispoziţiile de
lege criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea reţine următoarele:
Deşi
prin Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 februarie
2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în faţa Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, Curtea constată că în cauza de faţă nu este incidenţă excepţia puterii
de lucru judecat, critica de neconstitutionalitate raportându-se în prezenta
cauză la alte texte din
Constituţie decât cele faţă de care s-a examinat excepţia soluţionată prin decizia
menţionată. In consecinţă, Curtea va proceda la examinarea în fond a excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c)
din Codul de procedură penală.
Examinând excepţia în raport de noile motive de neconstitutionalitate, se constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, în raport de aceleaşi dispoziţii
constituţionale, Curtea s-a
pronunţat prin Decizia nr. 73
din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 10 martie
2005, statuând că acest text
de lege este constituţional.
In considerentele acestei decizii Curtea a reţinut că instanţa de judecată, pronunţându-se asupra plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces. In
limitele obiectului acestei categorii de cauze, părţile care se plâng
împotriva ordonanţei sau
rezoluţiei de netrimitere în
judecată au posibilitatea să demonstreze atât caracterul incomplet al
urmăririi penale, cât şi aprecierea eronată a probelor pe care s-a întemeiat soluţia dată de procuror.
Aşadar,
prin încheierea pronunţată în temeiul art. 2781 alin. 8
lit. c) din Codul de procedură
penală, de admitere a
plângerii, cu desfiinţarea
rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi reţinerea cauzei
spre judecare, instanţa nu
dezleagă fondul pricinii, ci
apreciază numai cu privire la
legalitatea actului atacat. Soluţionarea fondului cauzei constituie o etapă procesuală
distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stipulează în mod expres că se aplică „în mod corespunzător".
In sensul celor arătate, prevederile art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de
procedură penală asigură posibilitatea părţilor de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac stabilite de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces
echitabil, în deplină
concordanţă cu prevederile
art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, invocat, de asemenea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru motivele învederate nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare
prin textele criticate a prevederilor constituţionale care consacră imparţialitatea
justiţiei. Astfel, după învestirea instanţei în condiţiile prevăzute de
art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, acţiunea penală se exercită tot de către
procuror, care, în funcţie de
probele administrate şi de
dispoziţiile legale aplicabile
în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea
procesului penal, neputându-se susţine aşadar că prin admiterea plângerii reglementate de
art. 2781 din Codul de procedură penală se
realizează o
„substituire" a Ministerului Public de către instanţa de
judecată, în contradicţie cu principiul imparţialităţii justiţiei.
Totodată, faptul că judecătorul învestit cu soluţionarea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de
procedură penală pronunţă o încheiere prin care admite plângerea şi desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa
atacată nu constituie în sine
o prezumţie a lipsei imparţialităţii acestuia la soluţionarea fondului cauzei, atunci când o reţine spre judecare, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. c)
din Codul de procedură penală. Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat, judecata finalizată prin pronunţarea
încheierii de admitere a plângerii are alt obiect decât judecata fondului
cauzei.
De altfel, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător şi în ipoteza soluţionării cauzei după admiterea plângerii şi desfiinţarea
actului atacat, judecătorul
are posibilitatea să-şi manifeste rolul activ şi să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului,
nefiind afectate în nici un fel garanţiile de independenţă şi imparţialitate a justiţiei consacrate de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.
In sfârşit, prin Decizia nr. 172 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, şi prin Decizia nr. 288 din 7 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 733 din 12 august 2005, Curtea a reţinut că „judecarea
cauzei de către instanţă după desfiinţarea
rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de
titular al acţiunii publice si
exercitarea tuturor atribuţiilor
decurgând din această calitate".
Drept urmare, instanţa, nici în judecarea plângerii şi nici în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplineşte acte de urmărire penală
specifice fazei urmăririi
penale şi procurorului, ci
numai acte de judecată şi dă numai soluţii
judiciare de competenţa instanţei, a judecătorului. Administrarea de probe noi, refacerea probelor administrate
de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci
acte judiciare, prevăzute de
lege pentru stabilirea adevărului
şi a elementelor răspunderii penale - pentru a da o hotărâre temeinică şi legală.
Atât soluţia, cât şi
considerentele acestor decizii sunt valabile şi în cauza prezentă,
neexistând temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie.
Faţă de
cele arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147
alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art.
11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 alin. (1) şi (6) din
Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 2781
alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Surdeanu în Dosarul nr. 5.940/2003 al Judecătoriei Focşani. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
OPINIE SEPARATA
Nu împărtăşesc soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate
a art. 2781 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală, adoptată cu
majoritate de voturi, pentru următoarele considerente:
In sistemele moderne de drept procesual penal - atât în
cele care conservă elemente
ale procesului de tip inchizitorial, cât şi în cele caracterizate prin contradicto-rialitate în toate fazele
procesului - funcţia de
acuzare este separată de funcţia de judecată. Judecătorul nu
porneşte din oficiu acţiunea penală, el este învestit cu judecarea faptelor prevăzute de legea penală fie de către procuror, fie de către partea vătămată - în cazurile limitativ prevăzute de lege, în care punerea în mişcare a acţiunii
penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Această
separare a funcţiei de acuzare
de funcţia de judecată garantează imparţialitatea
justiţiei - trăsătură definitorie,
consacrată prin art. 124 alin.
(2) din Constituţia României -
şi dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea
fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Reglementarea cuprinsă în art. 2781 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală contravine principiilor evocate
mai sus în măsura
în care permite ca judecarea cauzei în primă instanţă să
se facă de acelaşi judecător care a dispus desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate căci, în această ipoteză, el va exercita atât funcţia de acuzare, cât şi funcţia de judecată.
In acest sens, este de reţinut că prin rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată verificată şi
desfiinţată de judecător, procurorul a stabilit fie că fapta penală
reclamată nu există, fie că fapta nu întruneşte
trăsăturile constitutive ale unei infracţiuni, fie că, în
sfârşit, deşi fapta comisă este prevăzută de legea penală, făptuitorul nu
poate fi tras la răspundere
penală pentru că există o altă cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prevăzută de art. 10 din Codul de procedură penală.
Art. 2781 alin (8) lit. c) din Codul de
procedură penală prevede că instanţa desfiinţează rezoluţia sau
ordonanţa atacată şi reţine cauza spre
judecare atunci „când probele administrate la dosar sunt suficiente pentru
judecarea cauzei", ceea ce implică constatarea judecătorului
că nu există cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale avute în vedere de procuror - altfel, soluţia dată de acesta nu ar fi fost desfiinţată - şi că făptuitorul este
vinovat şi poate fi tras la răspundere penală.
In felul acesta încheierea prin care judecătorul desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată dobândeşte caracterul unui act procesual de punere sub acuzare sau, în
termenii Codului de procedură penală, de punere în mişcare a acţiunii penale. Din acest moment judecătorul care a pronunţat încheierea nu mai prezintă - în desfăşurarea judecăţii în primă instanţă - garanţia de imparţialitate impusă de normele constituţionale şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Consecvent cu premisele reglementării, şi anume că nu există nici o cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale
şi că probele administrate la dosar sunt
suficiente pentru judecarea cauzei, ar urma ca
sentinţa ce se va pronunţa în urma judecării să fie numai o
sentinţă de condamnare. Or,
este evident că judecata care
ar conduce la pronunţarea unei
asemenea sentinţe de către însuşi judecătorul care
a desfiinţat rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată ar fi contrară
principiilor imparţialităţii şi echităţii justiţiei evocate mai sus.
Pentru aceste motive opinez că jurisprudenţa Curţii Constituţionale trebuia să
fie reconsiderată în sensul
constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor
art. 2781 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală, în măsura în care
permit ca judecarea cauzei în primă instanţă să se facă de acelaşi judecător care a dispus desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei
atacate.
Judecător,
Nicolae Cochinescu