Decizia Nr.216 din 02.06.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 pentru modificarea art. 13 alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Liviu Chira în Dosarul nr. 3.890/100/2015 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 543D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş au comunicat la dosar o adresă prin care precizează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 a modificat art. 13 alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi că „prezenta cauză a fost înregistrată în anul 2010, rechizitoriul din 11 decembrie 2015 fiind întocmit în Dosarul nr. 29/P/2010 de către Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Cluj."3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că, deşi prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 sunt dispoziţii de procedură, de imediată aplicare, legiuitorul poate reglementa norme tranzitorii în sensul celor criticate în prezenta cauză, pentru buna desfăşurare a procesului penal.CURTEAavând în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 17 mai 2016 (înregistrată pe rolul Curţii Constituţionale la data de 17 aprilie 2018), pronunţată în Dosarul nr. 3.890/100/2015, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 pentru modificarea art. 13 alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie. Excepţia a fost ridicată de Liviu Chira în soluţionarea cauzei penale în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia reţine că, astfel cum este reglementată competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013, rezultă că această structură specializată are competenţa materială exclusivă în urmărirea penală efectuată în cauzele penale în care s-au comis infracţiunile prevăzute în art. 246, 247, 248 şi 248¹ din Codul penal, prin care s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, fiind excluse de jure din competenţa sa materială de efectuare a urmăririi penale infracţiunile de evaziune fiscală, indiferent de valoarea prejudiciului cauzat, considerentele legale fiind cele statuate în preambulul actului normativ de modificare a competenţei materiale. Cu toate acestea, art. II din Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2013 derogă de la competenţa materială generală, statuând - contrar art. I din acelaşi act normativ - că rămân în competenţa structurii specializate cauzele privind infracţiunile de evaziune fiscală înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă precitate. Susţine, astfel, că derogarea, prin textul de lege criticat, de la competenţa materială generală, folosindu-se un criteriu aleatoriu, determinat de momentul sesizării structurii specializate, apare ca fiind neconstituţională, atât timp cât momentul sesizării organelor de urmărire penală este analizat, de regulă, în raport cu alte instituţii ale dreptului procesual penal (competenţa teritorială, intervenţia prescripţiei răspunderii penale), neputând constitui un criteriu pentru stabilirea şi delimitarea competenţei materiale în faza de urmărire penală. 6. Tribunalul Maramureş - Secţia penală opinează că textul de lege criticat este constituţional.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 sunt constituţionale. Reţine că principiul aplicării imediate a normei procesuale şi, corelativ, ultraactivitatea legii vechi cu privire la cauzele înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie înainte de intrarea în vigoare a modificărilor sunt de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a da preeminenţă unuia dintre ele, în considerarea anumitor situaţii particulare. Norma cu caracter tranzitoriu nu face altceva decât să ofere stabilitate actului normativ şi să asigure realizarea scopului în vederea căruia a fost adoptată reglementarea. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEAexaminând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 pentru modificarea art. 13 alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 26 iunie 2013, având următorul cuprins: „Cauzele înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de către această structură specializată."12. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, cât şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează competenţa procurorilor specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în investigarea anumitor infracţiuni. Potrivit alin. (1)-(3) ale articolului menţionat, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii: a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro; b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi; senatori; membrii din România ai Parlamentului European; membrul desemnat de România în Comisia Europeană; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat ai prim-ministrului; membrii şi auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorii Băncii Naţionale a României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilieri judeţeni; prefecţi şi subprefecţi; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţi; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi al societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 293 şi 294 din Codul penal [alin. (1)]. Totodată, infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie [alin. (2)]. Şi, de asemenea, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute la art. 246, 297 şi 300 din Codul penal, dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro [alin. (3)]. Pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(3) ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Chiar şi în cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă. În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 reglementează competenţa materială generală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în cuprinsul său.14. Curtea observă că art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 a suferit, în timp, o serie de modificări şi completări, alin. (1²) al acestui articol - în prezent abrogat prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013 - fiind introdus prin art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, cu următorul conţinut: „(1²) Departamentul Naţional Anticorupţie este competent să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5, art. 246, 247, 248 şi 248¹ din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale." Ulterior, art. 13 alin. (1²) a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 pentru modificarea art. 13 alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 26 iunie 2013, în sensul că „(1²) Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 246, 247, 248 şi 248¹ din Codul penal." Acelaşi act normativ stabileşte la art. II următoarele: „Cauzele înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de către această structură specializată." Aceste din urmă dispoziţii de lege constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză. Autorul excepţiei susţine că derogarea, prin textul de lege criticat, de la competenţa materială generală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în raport cu momentul sesizării structurii specializate, este neconstituţională fiind contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor.15. Analizând susţinerile autorului excepţiei, Curtea reţine, în prealabil, că, prin modificarea legislativă operată la alineatul (1²) al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, legiuitorul a dat curs unor raţiuni de bună administrare a justiţiei, prin concentrarea întregii capacităţi de acţiune a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în realizarea obiectivului pentru care a fost înfiinţată această structură specializată, respectiv combaterea marii corupţii. Astfel, opţiunea legiuitorului de a trece competenţa de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunile de evaziune fiscală, înşelăciune şi a celor la regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro la parchetele de pe lângă instanţe determină - potrivit preambulului ordonanţei - reducerea duratei anchetelor, având în vedere că dosarele s-ar împărţi între cele patruzeci şi două de parchete de pe lângă tribunale, iar urmărirea penală va fi efectuată de către organele de cercetare penală. Actul modificator - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 - precizează însă, în art. II, că dosarele înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie anterior intrării sale în vigoare se soluţionează în continuare de către această structură specializată.16. Analizând dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013, criticate de autor, Curtea constată că acestea constituie norme tranzitorii generale ce asigură, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, precitate - art. 13 alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, în forma iniţială, pe de o parte, şi art. 13 alin. (1²) astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013, pe de altă parte -, astfel încât punerea în aplicare a noilor dispoziţii modificatoare să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestora sau conflictul între norme succesive. De altfel, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 8 alin. (2) că, prin modul de exprimare, actul normativ trebuie să asigure dispoziţiilor sale un caracter obligatoriu, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că dispoziţiile cuprinse în actul normativ pot fi, după caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare sau altele asemenea; iar aceste situaţii trebuie să rezulte expres din redactarea normelor. De asemenea, art. 54 - Dispoziţiile tranzitorii - din Legea nr. 24/2000 reglementează că, în situaţia adoptării unor noi acte normative, legea trebuie să conţină şi dispoziţii tranzitorii, care să cuprindă măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ.17. Totodată, Curtea reţine că instituţia Ministerului Public este reglementată în Constituţie în titlul III - Autorităţile publice, cap. VI - Autoritatea judecătorească. La art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală se precizează că „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". Aşadar, legiuitorul constituant a înţeles să facă din Ministerul Public un reprezentant al interesului social, general şi public, care să vegheze la aplicarea legii şi la apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Dispoziţia art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală se poate concretiza, după caz, prin legi organice sau ordinare, dar această concretizare nu poate să ducă la restrângerea conţinutului dispoziţiei constituţionale. Potrivit art. 131 alin. (2) şi (3) din Constituţie, Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori, organizaţi în parchete care „funcţionează pe lângă instanţele de judecată". Aşadar, Constituţia nu nominalizează parchetele şi, în funcţie de necesităţile apărării sociale, legiuitorul este liber să înfiinţeze parchete pe lângă anumite instanţe de judecată, de pildă pentru combaterea infracţiunilor de corupţie sau pentru combaterea criminalităţii organizate. În considerarea acestei libertăţi constituţionale de reglementare şi ţinându-se seama de imperativul combaterii fenomenului corupţiei, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost înfiinţat Parchetul Naţional Anticorupţie, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, ca parchet specializat în combaterea corupţiei. Însă acest parchet a fost ataşat, prin textul iniţial al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, căci prin art. 1 alin. (3) din ordonanţă, în forma iniţială, s-a precizat că este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În prezent, art. 1 alin. (3¹) din acelaşi act normativ prevede că procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii. De asemenea, potrivit art. 80 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, Parchetul Naţional Anticorupţie este specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.18. În aceste condiţii, Curtea reţine că Direcţia Naţională Anticorupţie poate fi caracterizată ca unul dintre parchetele care „funcţionează pe lângă instanţele de judecată", având aceeaşi competenţă constituţională de a reprezenta interesele generale ale societăţii, de a apăra ordinea publică şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, astfel încât o diferenţă de regim juridic de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie - prin efectuarea urmăririi penale în continuare de către Direcţia Naţională Anticorupţie în cauzele înregistrate pe rolul acestei direcţii anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013, pentru infracţiunile de evaziune fiscală, înşelăciune şi cele privind regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în raport cu cauze având acelaşi obiect investigate de alte parchete din ţară organizate pe lângă instanţe de judecată -, nu poate fi identificată.19. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 reglementează o situaţie tranzitorie în acord cu dreptul părţilor la un proces echitabil, asigurând o bună administrare a justiţiei în condiţiile în care rămân în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie cauzele înregistrate pe rolul acestei direcţii specializate anterior intrării în vigoare a actului normativ precitat, investigarea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune şi a celor privind regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro urmând a fi realizată de procurorii specializaţi şi care, de altfel, au iniţiat şi efectuat, până la momentul publicării ordonanţei, urmărirea penală cu privire la acestea.20. Potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Prin normele citate, Legea fundamentală defineşte Ministerul Public ca o instituţie independentă de interese partizane şi, deci, la adăpost de imixtiuni de orice natură, iar procurorilor le impune să îşi exercite atribuţiile în mod imparţial şi în limitele legii, sub controlul ierarhic prevăzut de lege, asupra modului în care respectă aceste principii constituţionale. Pe lângă aceste garanţii de independenţă şi imparţialitate, comune tuturor procurorilor din sistemul judiciar, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezintă garanţiile generate de poziţia în care se află această direcţie specializată, care funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind coordonată direct de către procurorul şef al parchetului din vârful ierarhiei Ministerului Public. De altfel, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că „procurorul nu este adversarul vreuneia din părţi, ci el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii. Dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie, referindu-se la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, nu are în vedere transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre părţi, ci de a veghea la respectarea legii în procesele care pun în discuţie astfel de drepturi şi libertăţi." (Decizia nr. 190 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008).21. Aşa încât, având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că reglementarea potrivit căreia Direcţia Naţională Anticorupţie rămâne competentă să investigheze cauzele privind infracţiunile de evaziune fiscală, înşelăciune şi cele privind regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, înregistrate pe rolul său anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013, clarifică aspecte importante privind aplicarea în timp a prevederilor referitoare la competenţa materială generală a acestei structuri specializate, în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autor.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Chira în Dosarul nr. 3.890/100/2015 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2013 pentru modificarea art. 13 alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu