Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.215 din 15.04.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 503 din 07 iulie 2014



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Poptrans Agro“ - S.R.L. din localitatea Bâltanele, judeţul Mehedinţi în Dosarul nr. 15.796/225/2012 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 699D/2013 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 transpune în planul legislaţiei interne dispoziţiile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006 şi ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85, din conţinutul cărora rezultând că sintagma „numărul necesar“ la care face referire art. 8 alin. (1) pct. 31 din ordonanţă semnifică foile înregistrate din săptămâna în curs şi din ultimele 28 de zile. Actul normativ criticat răspunde exigenţelor de tehnică legislativă invocate de autorul excepţiei, persoana interesată având, totodată, posibilitatea să conteste în justiţie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii astfel reglementate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 22 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15.796/225/2012, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Poptrans Agro“ - S.R.L. din localitatea Bâltanele, judeţul Mehedinţi într-o cauză aflată în recurs având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reglementate de art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sintagma „numărului necesar de diagrame tahografice“ din cuprinsul textului de lege criticat nu corespunde exigenţelor de calitate a normei juridice, referitoare la claritate, precizie şi previzibilitate, astfel că destinatarul său nu îşi poate modula conduita în deplină cunoştinţă a tuturor elementelor ce definesc contravenţia, în scopul evitării sancţiunii corespunzătoare.În acest sens, autorul excepţiei are în vedere normele de tehnică legislativă cuprinse la art. 8 alin. (4) teza întâi, ale art. 36 alin. (1) şi ale art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dar şi pe cele ale art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora „Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; [...]“.Apreciind că toate aceste norme legale referitoare la regulile de tehnică legislativă nu au fost respectate la reglementarea dispoziţiilor legale criticate, autorul excepţiei invocă prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituţie, ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Lipsa de claritate a normei criticate imprimă acesteia şi un caracter imprevizibil, ceea ce este de natură să afecteze garanţiile unui proces echitabil în componenta sa privind dreptul la apărare, astfel cum constant a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (sunt date ca exemplu Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, şi Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68).Totodată, dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 31 din actul normativ criticat sunt, în opinia autorului excepţiei, singurele - dintre toate celelalte norme ale art. 8 care reglementează contravenţii - care au caracter de maximă generalitate, care nu stabilesc în mod concret faptele pentru care, în cazul nerespectării lor, este angajată răspunderea contravenţională. Aceasta înseamnă că rămâne la libera apreciere a agentului constatator ca, în mod arbitrar şi în afara unor criterii şi condiţii legale care să indice clar numărul de diagrame necesar, să constate săvârşirea acestei contravenţii şi să o sancţioneze ca atare.7. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, modificate prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 52/2010 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 25 martie 2010. Textul legal criticat are următorul cuprins:

Art. 8 alin. (1) pct. 31: „(1) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispoziţiilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu sunt considerate infracţiuni potrivit legii penale: (...)31. neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital;“. 12. Dispoziţiile constituţionale considerate încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligaţia respectării în România a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 21 alin. (3) care consacră dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, texte referitoare la dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sintagma „numărului necesar de diagrame tahografice“ din cuprinsul textului de lege criticat nu corespunde exigenţelor de calitate a normei juridice, referitoare la claritate, precizie şi previzibilitate, astfel că destinatarul său nu îşi poate modula conduita în deplină cunoştinţă a tuturor elementelor ce definesc contravenţia, în scopul evitării sancţiunii corespunzătoare. Deoarece textul legal nu precizează expres numărul necesar de diagrame tahografice pe care conducătorul auto este obligat să îl prezinte agentului constatator, şi nici a unor condiţii de circumstanţiere a contravenţiei, stabilirea în concret a acestuia rămâne la latitudinea şi arbitrariul inspectorului de control, fiind astfel înfrânte prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 14. Analizând actele normative incidente în materia de faţă, Curtea Constituţională constată Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 reglementează, potrivit art. 1 din aceasta, cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operaţiuni de transport rutier ce fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 şi (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului sau operaţiuni de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR). Art. 8 din ordonanţă, reglementând contravenţiile în acest domeniu, se raportează, desigur, tot la normele aceloraşi acte normative ale Uniunii Europene, stabilind două trepte de gravitate ale faptelor: la alin. (1), faptele ce reprezintă încălcări foarte grave ale acestora, respectiv la alin. (2), unde sunt prevăzute faptele ce constituie încălcări grave ale acestora. 15. Prin urmare, legiuitorul face trimiteri la regulamentele nr. 561/2006 şi nr. 3.821/85, acestea fiind actele legislative secundare ale Uniunii Europene cu forţă obligatorie şi aplicabilitate directă pentru statele membre. Analizând cele două acte normative se constată că art. 26 pct. 4 din capitolul VI - Dispoziţii finale din Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006 înlocuieşte alin. (7) al art. 15 din Regulamentul (CEE) nr. 3.821/85, astfel: „a) Atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control:

(i) foile de înregistrare din săptămâna în curs şi cele pe care le-a utilizat pe parcursul celor 15 zile precedente;
(ii) cardul de conducător auto în cazul în care este titularul unui asemenea card şi
(iii) orice informaţie introdusă manual şi orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs şi în timpul celor cincisprezece zile precedente, în conformitate cu prezentul regulament şi cu Regulamentul (CE) nr. 561/2006.

Cu toate acestea, după 1 ianuarie 2008, duratele prevăzute la punctele (i) şi (iii) se referă la ziua în curs şi la o perioadă precedentă de douăzeci şi opt de zile.“ 16. Aceeaşi perioadă de 28 de zile precedente controlului (aplicabilă după data de 1 ianuarie 2008) este stabilită şi pentru orice informaţie introdusă manual şi orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs şi în timpul celor cincisprezece zile precedente, atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa IB, deci, în final, tuturor tipurilor de aparate de înregistrare prevăzute de regulament. Aşadar, „numărul necesar“ de diagrame tahografice la care se referă dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 priveşte ultimele 28 de zile anterioare controlului. 17. Curtea observă, totodată, că actul normativ intern în această materie - Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 - nu cuprinde în mod expres aceeaşi menţiune privind perioada de 28 de zile precedente controlului în care conducătorul auto este obligat să păstreze diagramele tahografice în eventualitatea unui control. Această precizare se regăseşte, însă, la nivelul Regulamentului nr. 561/2006, act legislativ al Uniunii Europene pe care statele membre nu au obligaţia să le transpună în dreptul lor intern, având aplicabilitate directă. Statele membre au, în acest caz, obligaţia stabilirii normelor referitoare la contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare concrete şi să se asigure că acestea sunt aplicate. 18. Totodată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Regulamentul nr. 561/2006 din capitolul III - Răspunderea întreprinderii de transport, „Întreprinderile de transport organizează activitatea conducătorilor auto menţionaţi la alineatul (1) astfel încât aceştia să se conformeze Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi capitolului II din prezentul regulament. Întreprinderile de transport dau instrucţiuni corespunzătoare conducătorilor auto şi efectuează controale periodice pentru a se asigura de respectarea Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi a capitolului II din prezentul regulament.“ Aşa fiind, în acest domeniu specializat al transportului de marfă sau de persoane desfăşurat în spaţiul Uniunii Europene, angajatorul are obligaţia şi, în egală măsură, interesul de a furniza angajaţilor săi toate informaţiile şi instrucţiunile necesare desfăşurării activităţii lor în condiţiile legii. Neinstruirea propriilor angajaţi în privinţa legislaţiei incidente domeniului lor de activitate atrage, în mod firesc, expunerea la riscul sancţionării potrivit legii interne. 19. În concluzie, nu se poate afirma că dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 contravin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală din perspectiva exigenţelor de tehnică legislativă referitoare la claritatea, precizia şi previzibilitatea normei juridice, prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că textul legal criticat nu poate avea consecinţe negative nici asupra dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Mai mult, potrivit art. 10 din ordonanţa menţionată, contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care, la art. 31 alin. (1), prevede că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.“ Astfel, exercitându-şi dreptul de acces liber la justiţie prin introducerea plângerii, contravenientul beneficiază de toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, astfel cum sunt înscrise în normele constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. 20. Cu privire la susţinerile de neconstituţionalitate referitoare la existenţa unor diferenţe de tehnică legislativă, sub aspectul calităţii legii, între norma legală criticată şi celelalte prevederi ale art. 8, destinatarul normei legale imprecis reglementate, fiind, în calitate de contravenient, dezavantajat faţă de ceilalţi posibili contravenienţi, autori ai altor fapte definite, însă, în mod clar, precis, se constată că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât nu este reală. Examinând conţinutul normativ al art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 care reglementează contravenţiile şi sancţiunile în această materie, Curtea constată utilizarea unor expresii sau formule generale asemănătoare, de tipul „depăşirea perioadei zilnice de conducere“, „nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică“, „nerespectarea prevederilor privind utilizarea comutatorului tahografului“, fără ca legiuitorul român să facă referire expresă la anumite repere aplicabile (raportat la număr de zile, ore, articole etc.). Această manieră de legiferare se justifică prin natura actului legislativ intern ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, care are la bază, în sensul utilizării terminologiei, a principiilor sau a definiţiilor, acte normative ale Uniunii Europene cu forţă juridică obligatorie şi aplicabilitate directă. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992 CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Poptrans Agro“ - S.R.L. din localitatea Bâltanele, judeţul Mehedinţi în Dosarul nr. 15.796/225/2012 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora sunt constituţionale, prin raportare la criticile de neconstituţionalitate formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 215/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 215 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 215/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu