Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 211 din  1 noiembrie 2000

cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. I pct. 10 si pct. 14 din Legea pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 568 din 15 noiembrie 2000


SmartCity3


    In temeiul art. 144 lit. a) din Constitutie si al art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, Guvernul, prin Adresa nr. 5/8.253/M.I. din 13 octombrie 2000, a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal, lege adoptata de Senat la 25 septembrie 2000, iar de Camera Deputatilor la 3 octombrie 2000 si trimisa Guvernului la 10 octombrie 2000, in vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale.
    Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 311A/2000.
    In sesizare se arata ca dispozitiile art. 197 alin. 1 si cele ale art. 198 alin. 1 si 2 din Codul penal, astfel cum acestea au fost modificate prin legea criticata, in conditiile in care dispozitiile art. 200 din Codul penal, privitoare la relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, au ramas nemodificate, sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) si celor ale art. 16 alin. (1), raportat la art. 4 din Constitutie.
    Pe baza interpretarii acestor dispozitii se considera ca in viitor nu se va mai face o diferentiere, sub aspectul tratamentului penal, intre actele sexuale savarsite intre persoane de sex diferit si cele savarsite intre persoane de acelasi sex. Dispozitiile legale criticate absorb in continutul lor unele dispozitii ale art. 200 din Codul penal, si anume: in art. 197 alin. 1 au fost preluate dispozitiile din art. 200 alin. 3, care se refera la acte sexuale savarsite cu o persoana aflata in imposibilitatea de a se apara ori de a-si exprima vointa sau prin constrangere, iar in art. 198 alin. 1 au fost preluate, in parte, dispozitiile art. 200 alin. 2, referitoare la fapta majorului de a avea relatii sexuale cu un minor.
    Se mai subliniaza, in sesizarea de neconstitutionalitate, ca noua reglementare, desi a extins sfera actelor sexuale incriminate prin art. 197 si 198, nu a adus nici o modificare dispozitiilor art. 200 din Codul penal privind relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, creandu-se astfel discriminari pe criterii de sex, pe de o parte, sub aspectul sferei persoanelor care au savarsit astfel de infractiuni, iar pe de alta parte, sub aspectul tratamentului sanctionator, incalcandu-se dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    Astfel, cu privire la discriminarea pe criteriu de sex, sub aspectul sferei persoanelor care au savarsit infractiuni privitoare la viata sexuala, in sesizare se arata ca, potrivit art. 198 alin. 2 din Codul penal, modificat prin legea criticata, actul sexual cu o persoana de acelasi sex ori cu o persoana de sex diferit, care are varsta intre 15 si 18 ani, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 7 ani, dar numai daca fapta este savarsita de tutore, curator, supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator. In schimb, potrivit art. 200 alin. 2 din Codul penal, se pedepsesc relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, daca fapta este savarsita asupra unui minor care are varsta intre 15 si 18 ani, indiferent de calitatea faptuitorului, iar pedeapsa este de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi. Rezulta de aici ca actele sexuale intre persoane de sex diferit, cu un minor intre 15 si 18 ani, nu se pedepsesc decat daca sunt savarsite de persoanele aratate la art. 198 alin. 2, pe cand actele intre persoane de acelasi sex, cu un minor intre 15 si 18 ani, se pedepsesc indiferent de calitatea subiectului activ. In felul acesta s-a creat, in opinia autorului obiectiei de neconstitutionalitate, o discriminare pe criteriu de sex, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitor la egalitatea in drepturi, raportat la art. 4, in care sunt stabilite criteriile egalitatii in drepturi.
    Cu privire la discriminarea sub aspectul tratamentului sanctionator pentru unele infractiuni privitoare la viata sexuala, in sesizarea formulata de Guvern se arata ca, potrivit art. 198 modificat, actul sexual de orice natura, fie cu un minor care nu a implinit varsta de 15 ani, fie cu un minor intre 15 si 18 ani, daca fapta este savarsita de persoane avand o calitate speciala ce le confera un ascendent asupra minorului, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 7 ani. Pe de alta parte, potrivit art. 200, caruia nu i s-a adus nici o modificare, relatiile sexuale cu un minor de acelasi sex, indiferent de calitatea faptuitorului, se sanctioneaza mai grav, si anume cu pedeapsa inchisorii de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi. In felul acesta s-a creat o diferenta nejustificata de tratament sanctionator, pedepsindu-se mai aspru relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex in raport cu cele intre persoane de sex diferit. De asemenea, se sustine ca prin folosirea in art. 198 a sintagmei "act sexual de orice natura", care incorporeaza si relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, in absenta oricarei modificari a art. 200, se ajunge la situatii paradoxale. Astfel, actul sexual intre persoane de acelasi sex, savarsit asupra minorului cu varsta intre 15 si 18 ani, este sanctionat cu o pedeapsa mai grea atunci cand faptuitorul nu are o calitate speciala decat in situatia in care autorul este tutore sau curator, ori supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator. Mai mult, actul sexual intre persoane de acelasi sex, savarsit asupra minorului cu varsta intre 15 si 18 ani, este sanctionat cu o pedeapsa mai grea decat atunci cand este savarsit asupra minorului care nu a implinit varsta de 15 ani.
    Se mai sustine ca diferenta de tratament stabilita de dispozitiile legale criticate este de natura sa ridice probleme si in legatura cu prevederile art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, raportat la art. 8 din aceeasi conventie. Se evoca in acest sens jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in care s-a statuat ca art. 8 din mentionata conventie garanteaza dreptul la respectarea vietii private, care include si aspectele privind viata sexuala (cazul Dudgeon contra Regatului Unit, 1981, si cazul Salgueiro Da Silva Mouto contra Portugaliei, 1999).
    In finalul sesizarii se arata ca, datorita inadvertentelor, reglementarilor paralele si necorelarilor create, Legea pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal este de natura sa determine situatii confuze in practica judiciara, in ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 197 alin. 1, ale art. 198 alin. 1 si 2 si ale art. 200 din Codul penal. Prin adoptarea acestei legi s-a creat, in materia infractiunilor privitoare la viata sexuala, o reglementare contradictorie, lipsita de claritate si coerenta, care aduce atingere art. 1 alin. (3) din Constitutie, conform caruia Romania este stat de drept.
    In conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, pentru a prezenta, in scris, punctele lor de vedere.
    Presedintele Senatului, in punctul sau de vedere, arata, in esenta, ca Legea pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal are ca obiect de reglementare, in special, raspunderea penala pentru faptele de violenta contra persoanei, savarsite in cadrul familiei. Scopul reglementarilor il constituie apararea mai eficienta, prin mijloace de drept penal, a persoanelor care devin victime ale violentei in familie, printre acestea numarandu-se nu numai persoanele de sex feminin, ci si persoanele de sex masculin, o pondere importanta avand copiii si batranii, precum si persoanele cu handicap. In consecinta, modificarea si completarea prin noua lege a unor dispozitii din Codul penal vizeaza in principal infractiunile de violenta in general, indiferent de calitatea victimei, prevazand o sanctionare mai severa a faptelor de lovire sau alte violente, vatamare corporala, acele tratamente aplicate minorului sau punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji, si numai tangential vizeaza modificarea dispozitiilor art. 197 si ale art. 198 alin. 1 si 2 din Codul penal, la care se refera sesizarea de neconstitutionalitate formulata de Guvern. Aceste modificari nu au vizat in nici un fel dispozitiile art. 200 din Codul penal, care se refera la relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex. Introducerea expresiei "act sexual de orice natura" in locul termenului de "raport sexual" are ca efect largirea sferei persoanelor care pot fi subiecti activi ai infractiunilor de viol si de act sexual cu un minor, in sensul ca acestia pot fi persoane de orice sex. De aceea, critica privind discriminarea pe criterii de sex nu poate fi primita. Cu privire la modificarile aduse art. 197 din Codul penal, in punctul de vedere al presedintelui Senatului se arata ca se foloseste notiunea de "act sexual" in locul celei de "raport sexual" pentru a incrimina perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele si care se petrec pana la savarsirea actului sexual propriu-zis si totodata se are in vedere faptul ca subiectul pasiv al infractiunii de viol poate fi nu numai femeia, ci si barbatul.
    Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand obiectia de neconstitutionalitate formulata de Guvernul Romaniei, punctul de vedere al presedintelui Senatului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
    Curtea a fost legal sesizata si este competenta sa se pronunte asupra obiectiei de neconstitutionalitate. Potrivit dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala exercita controlul de constitutionalitate asupra legilor inainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres si limitativ determinate, printre care figureaza si Guvernul.
    In sesizarea trimisa Curtii Constitutionale Guvernul se refera la neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal, insa criticile de neconstitutionalitate vizeaza exclusiv modificarea dispozitiilor art. 197 alin. 1 din Codul penal, referitoare la infractiunea de viol, precum si a celor ale art. 198 alin. 1 si 2 din acelasi cod, referitoare la infractiunea de act sexual cu un minor.
    In aceste conditii Curtea retine ca dispozitiile legale care constituie obiectul sesizarii de neconstitutionalitate au urmatorul cuprins: <<Codul penal al Romaniei, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: [...]
    10. La articolul 197, alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
    "Actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana, prin constrangerea acesteia, sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani." [...]
    14. La articolul 198, alineatele 1 si 2 vor avea urmatorul cuprins:
    "Actul sexual, de orice natura, cu o persoana care nu a implinit varsta de 15 ani se pedepseste cu inchisoare de la unu la 7 ani.
    Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza actul sexual, de orice natura, cu o persoana intre 15 - 18 ani, daca fapta este savarsita de tutore sau de curator, ori de supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa.">>
    Autorul sesizarii de neconstitutionalitate considera ca aceste prevederi legale incalca dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 16 alin. (1), raportate la dispozitiile cuprinse in art. 4, texte care au urmatorul cuprins:
    Art. 16 alin. (1)
    "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
    Art. 4
    "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman.
    (2) Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala."
    Totodata, se considera ca sunt incalcate si acele prevederi ale art. 1 alin. (3) potrivit carora "Romania este stat de drept [...]".
    In sfarsit, se mai arata ca prevederile legale mentionate aduc atingere si dispozitiilor art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, raportate la dispozitiile art. 8 din aceeasi conventie, texte care prevad:
    Art. 8
    "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
    2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.";
    Art. 14
    "Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie."
    Guvernul considera ca prin modificarea dispozitiilor art. 197 alin. 1 si a celor ale art. 198 alin. 1 si 2 din Codul penal, constand in inlocuirea termenului de "raport sexual" cu acela de "act sexual de orice natura", termen care, in interpretarea sa, il include si pe acela de "relatii sexuale intre persoane de acelasi sex", s-a extins sfera actelor sexuale incriminate prin aceste dispozitii, pastrandu-se totodata, fara nici o modificare, dispozitiile art. 200 din Codul penal, care incrimineaza relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex. Astfel, prin noua reglementare sunt incriminate in conditii diferite relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex. Din aceasta incriminare, paralela cu aceea din art. 200 din Codul penal, decurg, in opinia Guvernului, diferente sub aspectul sferei subiectilor activi, ca si diferente sub aspectul regimului sanctionator al unor infractiuni privitoare la viata sexuala, ceea ce reprezinta, in aceeasi opinie, o discriminare pe criteriu de sex si deci o incalcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitoare la egalitatea in drepturi, raportate la prevederile art. 4 din Constitutie, privitoare la criteriile egalitatii in drepturi. Asadar, in esenta, critica de neconstitutionalitate facuta prin sesizare se intemeiaza pe interpretarea data expresiei "act sexual de orice natura", din care se deduce ca prin legea de modificare si completare a Codului penal se da o noua reglementare relatiilor sexuale intre persoane de acelasi sex.
    Critica facuta prin sesizarea de neconstitutionalitate nu este intemeiata. Din examinarea dispozitiilor art. 197 alin. 1 si a celor ale art. 198 alin. 1 si 2 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin legea criticata si care fac obiectul sesizarii formulate de Guvernul Romaniei, nu rezulta vointa legiuitorului de a modifica, direct sau indirect, dispozitiile art. 200 din Codul penal, privitoare la relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex. Inlocuirea in textele legale modificate a termenului "raport sexual" cu acela de "act sexual", chiar cu caracterizarea "de orice natura", nu justifica interpretarea in sensul ca noul termen ar include si pe acela de relatii intre persoane de acelasi sex, cu atat mai mult cu cat dispozitiile art. 200 din Codul penal, care incrimineaza si sanctioneaza aceste relatii, au ramas nemodificate. Notiunea de "act sexual de orice natura" o include insa pe aceea de "raport sexual", pe care a inlocuit-o, deoarece are o sfera mai mare decat a acesteia. Prin noua reglementare legiuitorul a urmarit sa asigure o aparare mai eficienta si mai completa a persoanei sub aspectul libertatii si al integritatii fizice si psihice, in legatura cu viata ei sexuala. Astfel, prin dispozitiile art. 197 alin. 1 din Codul penal au fost incriminate si sanctionate ca infractiune de viol nu numai raportul sexual, dar si orice act sexual savarsit prin constrangere sau profitand de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa, chiar daca nu a avut loc un raport sexual, in acceptiunea anterioara a termenului. Desi legea nu explica intelesul termenului "act sexual", nu se poate considera ca acesta ar avea intelesul de relatie sexuala intre persoane de acelasi sex, asa cum se sustine in sesizare, inteles avut in vedere in art. 200 din Codul penal. De asemenea, nici faptul ca in noua reglementare nu se mai face referire la "raportul sexual cu o persoana de sex feminin", ci la "actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana" nu poate fi interpretat in sensul ca legea se refera la relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, ci in sensul ca autor al actului sexual poate fi nu numai o persoana de sex masculin, ca in redactarea anterioara a textului, dar si o persoana de sex feminin. Modificarile aduse dispozitiilor art. 197 alin. 1 din Codul penal vizeaza noua conceptie despre viol, in caracterizarea caruia se foloseste notiunea de act sexual, in locul celei de raport sexual, pentru a se incrimina si perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele si care au loc "pana la savarsirea actului sexual propriu-zis". Totodata s-a avut in vedere faptul ca subiectul pasiv al infractiunii de viol poate fi nu numai femeia, ci si barbatul.
    In acelasi sens urmeaza sa fie interpretat si textul art. 198 alin. 1 si 2 din Codul penal, in noua sa redactare. Faptul ca denumirea marginala "Raportul sexual cu o minora" a fost inlocuita cu denumirea "Actul sexual cu un minor" nu poate avea decat semnificatia ca faptuitorul poate fi o persoana de orice sex, iar nu pe aceea ca s-ar referi la relatii sexuale intre persoane de acelasi sex. In ceea ce priveste ridicarea varstei minorului, subiect pasiv al infractiunii de raport sexual cu un minor, de la 14 la 15 ani, precum si a limitei maxime a pedepsei de la 5 la 7 ani, acestea reprezinta optiuni ale legiuitorului in cadrul prerogativelor sale constitutionale.
    Asadar, prin modificarea dispozitiilor art. 197 alin. 1 si ale art. 198, alin. 1 si 2 din Codul penal nu au fost incriminate sub nici o forma relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex si nici nu s-au creat incriminari paralele cu cele din art. 200 din Codul penal, astfel incat nu se creeaza inadvertente, reglementari paralele sau necorelari.
    Oricum ar fi, potrivit art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicata, "[...] Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei".
    Astfel, in ceea ce priveste afirmatia potrivit careia dispozitiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) si ale art. 4 din Constitutie privitoare la egalitatea in drepturi si la nediscriminarea pe criteriu de sex, se constata ca aceasta nu are suport in realitate. Intr-adevar Curtea observa ca prin noile reglementari nu se creeaza discriminari pe criterii de sex, deoarece atat in cazul infractiunii de viol, cat si in cazul infractiunii de act sexual cu un minor, atat subiectii activi, cat si subiectii pasivi pot fi persoane de orice sex, iar pedepsele prevazute sunt identice.
    Nu poate fi primita nici afirmatia privind incalcarea prevederilor art. 14, referitoare la interzicerea discriminarii, text raportat la prevederile art. 8, referitoare la dreptul la respectarea vietii private si de familie, din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Aceasta deoarece prin dispozitiile art. 197 alin. 1 si ale art. 198 alin. 1 si 2 din Codul penal, astfel cum au fost modificate, nu se aduce atingere vietii personale si de familie a persoanei, ci sunt incriminate si sanctionate faptele care aduc atingere libertatii sexuale a persoanei, integritatii fizice si psihice a persoanei in legatura cu viata ei sexuala, mai precis: faptele care sunt savarsite prin constrangerea persoanei sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa sau sunt savarsite asupra minorilor aflati sub o anumita varsta, indiferent de calitatea faptuitorului, ori, in sfarsit, sunt savarsite asupra minorilor de catre tutore, curator, supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de aceasta calitate.
    De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin nici dispozitiilor privitoare la statul de drept cuprinse in art. 1 alin. (3) din Constitutie, intrucat astfel de norme juridice stau in puterea legii, care se adopta de Parlament, conform art. 58 alin. (1) din Constitutie.

    Avand in vedere considerentele expuse in prezenta decizie, dispozitiile art. 1 alin. (3), ale art. 4, ale art. 16 alin. (1) si ale art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Constata ca dispozitiile art. I pct. 10 si pct. 14 din Legea pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal sunt constitutionale.
    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    Definitiva.
    Dezbaterea a avut loc la data de 1 noiembrie 2000 si la ea au participat: Lucian Mihai, presedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Romul Petru Vonica, judecatori.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent sef,
                                  Claudia Miu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 211/2000

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 211 din 2000
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 211/2000
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu