DECIZIE   Nr. 21 din 12 octombrie 2009

privind admisibilitatea caii ordinare de atac exercitate de procurorul din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism împotriva hotararii pronuntate de instanta de judecata într-o cauza de competenta directiei, în conditiile în care, la judecarea cauzei a carei hotarare este atacata (apelata ori recurata), a participat un procuror de la parchetul ordinar.

ACT EMIS DE:                INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 284 din 30 aprilie 2010

Dosar nr. 10/2009

Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind admisibilitatea caii ordinare de atac exercitate de procurorul din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism împotriva hotararii pronuntate de instanta de judecata într-o cauza de competenta directiei, în conditiile în care, la judecarea cauzei a carei hotarare este atacata (apelata ori recurata), a participat un procuror de la parchetul ordinar.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 72 de judecători din 108 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că este admisibilă calea ordinară de atac exercitată de procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism într-o cauză de competenţa direcţiei, în condiţiile în care la judecată a participat un procuror de la parchetul ordinar.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit o diversitate de soluţii în problema admisibilităţii căii de atac ordinare a apelului sau a recursului, exercitată de procurorul din structura Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, împotriva hotărârii pronunţate într-o cauză de competenţa acelei direcţii, în condiţiile în care judecata a avut loc cu participarea procurorului de la parchetul corespunzător instanţei învestite să soluţioneze procesul.

Astfel, unele instanţe au considerat că, în asemenea situaţii, calea de atac exercitată de procurorul din această structură specializată este inadmisibilă cât timp activitatea procurorului la instanţa de judecată nu poate avea decât caracter unitar, neputând fi divizată într-o primă etapă de participare propriu-zisă la judecată şi o altă etapă, ulterioară, de examinare a hotărârii sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în vederea exercitării căii de atac.

S-a argumentat că acest punct de vedere ar fi impus şi de necesitatea ca procurorul care participă la şedinţa de judecată să aibă deplină competenţă în realizarea atribuţiilor sale, invocându-se, ca temei juridic, reglementarea de la art. 63 lit. f) din Legea nr. 304/2004, potrivit căreia îi revine şi îndatorirea de a exercita, în condiţiile prevăzute de lege, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că apelul sau recursul declarat de procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este admisibil şi în condiţiile în care la judecată a participat un procuror de la parchetul de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Prin dispoziţiile cuprinse în titlul III din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Public a fost structurat într-un sistem piramidal, având la bază parchetele de pe lângă judecătorii, iar la nivelul cel mai înalt Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In cadrul acestui sistem, specific Ministerului Public, raporturile dintre procurori sunt guvernate de principiul subordonării ierarhice, instituit în temeiul art. 131 din Constituţie, în care se prevede că procurorii îşi desfăşoară activitatea în condiţiile „controlului ierarhic".

Ministerul Public îşi exercită prin procurori - constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă judecătorească - atribuţiile prevăzute exemplificativ în dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv: a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative; b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală; c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată; f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege; g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii; h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului; i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu; j) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă; k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Ca atare, prin parchete, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale [art. 131 alin. (2)] şi legea de organizare judiciară (titlul III din Legea nr. 304/2004), se înţeleg verigile care constituie sistemul unitar al parchetelor, aşa cum sunt ele dispuse în piramidă de la vârf şi până la unităţile de bază. Ori de câte ori Codul de procedură penală foloseşte noţiunea de „parchet" are în vedere organul judiciar concret, constituit într-o compunere strict determinată, dar variabilă după diverse ipoteze precis delimitate şi care este îndreptăţit să exercite prin procurorii care îl compun atribuţiile prevăzute în art. 63 din Legea nr. 304/2004.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost înfiinţată în cadrul Ministerului Public - prin Legea nr. 508/2004 - ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism a Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog şi a structurilor sale teritoriale, exercitându-şi „atribuţiile pe întregul teritoriu al României" [conform art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 508/2004].

Pe de altă parte, în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost înfiinţate servicii şi birouri teritoriale, conduse de procurori-şefi, în circumscripţiile teritoriale ale parchetelor de pe lângă curţile de apel, respectiv în circumscripţiile teritoriale ale parchetelor de pe lângă tribunale, fiind independente faţă de acestea [art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 508/2004, art. 11 pct. 3 lit. i) din Regulamentul de ordine interioară şi art. 81 alin. (2) din Legea nr. 304/2004].

Deşi serviciile şi birourile teritoriale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism constituie organe judiciare diferenţiate după o competenţă materială proprie şi exclusivă, egale în grad cu parchetele de pe lângă curţile de apel, respectiv parchetele de pe lângă tribunale [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 508/2004], alături de care funcţionează independent pe lângă aceleaşi instanţe de judecată, legiuitorul nu a folosit pentru aceste structuri organizatorice terminologia de „parchete" numai pentru a evita confuzia cu celelalte, a căror denumire a devenit deja „clasică".

Denumirea de „Direcţie..." subliniază însă terminologic încadrarea sa în competenţa parchetului de pe lângă instanţa supremă şi conferă dreptul numai procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a-i coordona activitatea [art. 1 alin. (3) din Legea nr. 508/2004].

Deşi, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, „Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa sa", procurorii acestei structuri specializate sunt obligaţi să exercite şi alte atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi de legile speciale [conform art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 21 din Legea nr. 508/2004].

Infiinţarea unei structuri specializate - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - nu poate conduce la concluzia funcţionării acesteia în afara Ministerului Public.

Legea de înfiinţare a acestei structuri specializate trebuie interpretată în sens firesc, raţional, respectiv că ea conferă procurorilor din cadrul acestei structuri un plus de atribuţii generate de natura infracţiunilor pe care le cercetează, şi nu în sensul că i-ar deroba pe aceşti procurori de la atribuţiile generale ale procurorilor prevăzute în art. 63 din Legea nr. 304/2004.

In conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2006, procurorii parchetelor de pe lângă instanţele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanţelor de judecată în cauzele de competenţa direcţiei, precum şi la judecarea în fond şi în căile de atac, în cauzele în care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a sesizat instanţele de judecată, punând concluzii şi exercitând căile legale de atac, cu excepţia cazurilor în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism încunoştinţează parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că vor participa în mod direct.

Legiuitorul nu a înţeles să atribuie dreptul de exercitare a căii de atac exclusiv procurorului care a participat la judecarea cauzei, ci parchetului ca instituţie ce apără drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

Norma procesual penală în discuţie trebuie interpretată în sensul că stabileşte, ca regulă, că şi în cauzele în care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - ca structură specializată - a sesizat instanţa de judecată procurorii din parchetele de pe lângă instanţele competente au competenţa materială de a participa la judecarea cauzelor în fond şi în căile de atac, de a pune concluzii şi de a exercita căile de atac, deci de a efectua oricare dintre atribuţiile prevăzute în art. 63 din Legea nr. 304/2004.

Cu titlu de excepţie, procurorul de drept comun nu are această competenţă, dacă procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cauzele pe care le-a instrumentat, a încunoştinţat parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că va participa în mod direct.

Rezultă că intenţia legiuitorului nu a fost de a restrânge competenţele procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ci, dimpotrivă, de a-i întări poziţia, prin excepţia introdusă, în sensul că, atunci când interesele structurii specializate o cer, el este cel îndrituit să exercite exclusiv declanşarea căii de atac.

Interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2006, în sensul că în acest text legiuitorul explică noţiunea de „participare a procurorului" şi că prin aceasta s-ar înţelege îndeplinirea condiţiei cumulative a participării la judecată - prin punerea de concluzii - şi exercitarea căii legale de atac, respectiv că această noţiune consacră unitatea de competenţă a procurorului în punerea de concluzii şi exercitarea căilor de atac, este greşită şi contravine textului general al art. 63 din Legea nr. 304/2004, în care cele două activităţi nu sunt prevăzute cumulativ, ci distinct, printre celelalte atribuţii conferite de lege procurorului în general.

O astfel de interpretare este nu numai excesivă, dar şi lipsită de sens, de raţiune, eludând practic voinţa legiuitorului.

Excepţia instituită prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004 este de strictă interpretare şi aplicare şi de aceea nu poate fi extinsă şi pentru situaţia inversă, când procurorul de drept comun a participat la judecată şi nu a considerat necesar să exercite calea de atac, pentru că instrumentarea cauzei a fost făcută de procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care, în mod evident, cunoaşte mai bine probatoriul administrat în cauză şi poate sesiza mai uşor eventualele deficienţe ale hotărârii, fiind un procuror specializat în materie de criminalitate organizată.

Aşadar, textul alin. 3 al art. (2) din Legea nr. 508/2004 trebuie interpretat în sensul că, atunci când procurorul specializat a încunoştinţat parchetul de pe lângă instanţa competentă sau instanţa, operează o restrângere a atribuţiilor procurorului de drept comun, în sensul că acesta din urmă nu mai poate intra în cauză. Pe cale de consecinţă, lipsa acestei încunoştinţări menţine drepturi egale pentru procurorii din ambele structuri, de drept comun şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

In consecinţă, instanţa poate doar să aprecieze ca necompetent procurorul de drept comun care, încunoştinţat fiind de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, continuă să facă prestaţii în dosar şi nicidecum că lipsa încunoştinţării ar exclude procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de la urmărirea finalităţii soluţionării unei cauze instrumentate de el, dar în care nu a participat, în mod direct, la judecată, prin punerea de concluzii.

In raport cu cele menţionate, este admisibilă calea ordinară de atac exercitată de procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de judecată într-o cauză de competenţa direcţiei, în condiţiile în care la judecată a participat un procuror de la parchetul de drept comun.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se stabileşte că procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate exercita calea ordinară de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de judecată într-o cauză de competenţa direcţiei, în condiţiile în care, la judecată, a participat un procuror de la parchetul de pe lângă instanţa competentă.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIDIABĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White