DECIZIE Nr. 21
din 10 martie 2008
cu privire la interpretarea
si aplicarea dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si
alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti,
republicata, in raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanta Guvernului
nr. 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, aprobata prin
Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc si suprasolicitare
neuropsihica, in cuantum de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru
judecatori, procurori si personalul auxiliar de specialitate din cadrul
instantelor si parchetelor.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 444 din 13 iunie 2008
Dosar nr. 5/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 47 din
Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din
organele autoritatii judecatoresti, republicata, in raport cu prevederile art.
I pct. 42 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea si
completarea Legii nr. 50/1996, aprobata prin Legea nr. 334/2001, referitor la
sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica, in cuantum de 50% din salariul
de baza brut lunar, pentru judecatori, procurori si personalul auxiliar de
specialitate din cadrul instantelor si parchetelor.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de
judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că
sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, reglementat pentru magistraţi
şi personalul auxiliar de specialitate prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu
mai poate să fie pretins şi nici acordat deoarece a încetat să existe după data
de 1 octombrie 2000, când a intrat în vigoare abrogarea expresă a acestui
articol de lege, dispusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru
modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată
următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că
nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.
47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului
din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, în raport cu prevederile
de abrogare a acestor dispoziţii prin art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului
nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin
Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică
în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori
şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor.
Astfel, unele instanţe de judecată au respins cererile
formulate de magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, prin care au
solicitat să li se acorde sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică,
motivând că prin dispoziţiile art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr.
83/2000 au fost abrogate expres prevederile art. 47 din
Legea nr. 50/1996, care reglementau acest drept.
S-a relevat, în sprijinul acestui punct de vedere, că
dispoziţiile din Legea nr. 50/1996 referitoare la acordarea anumitor sporuri la
drepturile salariale nu au caracter de lege organică, ele putând fi modificate,
anulate sau suspendate prin legi ordinare şi, implicit, pe calea ordonanţelor
simple adoptate de Guvern, în baza unei legi speciale de abilitare, cum este
Legea nr. 125/2000, prin care Guvernului României i s-a dat împuternicire să modifice
şi să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale
personalului din organele autorităţii judecătoreşti.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul
admiterii unor asemenea acţiuni, formulate de magistraţi şi personalul auxiliar
de specialitate, dispunând plata drepturilor salariale solicitate, care
reprezintă spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% raportat la salariul de bază brut
lunar.
In motivarea acestui punct de vedere s-au invocat dispoziţiile
art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevăd că, pentru risc şi suprasolicitare
neuropsihică, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de
un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a învederat că aceste dispoziţii, făcând parte
dintr-o lege organică, îşi produc în continuare efectul, deoarece nu putea fi
abrogate prin art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, câtă vreme
pe calea unei ordonanţe simple a Guvernului, act normativ de rang inferior unei
legi, nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică
adoptată de Parlamentul României. S-a subliniat, în acest sens, că abrogarea
legii menţionate printr-o ordonanţă simplă a Guvernului, contravenind normelor
constituţionale şi Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, nu poate să îşi producă efectele.
In fine, s-a considerat că
neaplicabilitatea menţionatei dispoziţii de abrogare este impusă şi de
prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale întrucât o atare măsură,
adoptată prin ordonanţă, nu este proporţională cu situaţia care a determinat
reglementarea dreptului vizat, ea aducând atingere însăşi existenţei acelui drept,
fără ca aceasta să fie justificată de o cauză de utilitate publică.
S-a învederat totodată că un astfel de drept nu poate
fi înlăturat şi pentru că menţinerea lui este impusă de condiţiile concrete în
care magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară
activitatea, caracterizate prin risc şi suprasolicitare neuropsihică ce se
accentuează continuu.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind
salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii
judecătoreşti, republicată, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate
beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc şi
suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică,
reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, a fost efectiv plătit magistraţilor şi
personalului auxiliar de specialitate, fiind evidenţiat ca atare în carnetele
de muncă.
Prin art. I pct. 42 din
Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele
autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a
dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanţă a Guvernului a fost aprobată
prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în
atribuţiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin.
(1) din Constituţie, adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi
ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de
abilitare, Parlamentul poate delega atribuţia adoptării de acte normative
Guvernului României, care emite ordonanţe, în temeiul acelei legi speciale,
însă numai în limitele şi în condiţiile prevăzute în acea lege [art. 108 alin.
(3) din Constituţie]. Dar asemenea ordonanţe nu pot fi emise decât pentru
domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu şi al legilor organice.
Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, aşa cum
rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin
care Guvernul a fost abilitat să modifice şi să completeze Legea nr. 50/1996
privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii
judecătoreşti, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data
emiterii Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea
sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 şi 62, precizează că
modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora
sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi redarea lor într-o nouă
formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor
dispoziţii noi, cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare,
exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, şi, în
fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ,
contrare unei noi reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, care
trebuie să îşi înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea
totală sau parţială a unui act normativ reprezintă instituţii juridice
diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat
să modifice şi să completeze, iar nu să şi abroge Legea nr. 50/1996, nici total
şi nici parţial.
Mai este de reţinut că la momentul emiterii Ordonanţei
Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare şi Legea nr. 56/1996 care reglementa
salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, ale
magistraţilor-asistenţi şi ale celorlalte categorii de personal.
In acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată şi
completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin
Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 231 că pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică judecătorii şi
magistraţii-asistenţi beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin
Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată
şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuşi, prin art. IX alin. (2) paragraful
1 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispoziţiile art. 231 din Legea nr. 56/1996.
In acest fel, prin emiterea Ordonanţei Guvernului nr.
83/2000 au fost depăşite limitele legii speciale de abilitare adoptate de
Parlamentul României, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 108 alin. (3), cu
referire la art. 73 alin. (1) din Constituţia României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanţei Guvernului nr.
83/2000, prevedea în art. 81: magistraţii beneficiază de salarii stabilite în
raport cu nivelul instanţei, de indemnizaţii pentru stabilitate în
magistratură, pentru îndeplinirea unei funcţii de conducere, de suporturi
pentru vechime în muncă, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi
asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speţă
art. I pct. 42 din Ordonanţa
Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din
Legea nr. 50/1996 şi art. IX alin.
(2) paragraful 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000
prin care a fost abrogat art. 231 din Legea
nr. 56/1996, modificată şi completată, contravine art. 81 din Legea nr.
92/1992, modificată şi completată, lege organică.
Neconstituţionalitatea abrogării dispoziţiilor art. 47
din Legea nr. 50/1996, republicată, şi ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, prin art. 1 pct.
42, respectiv prin art. IX alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 -
norme abrogate în prezent -, poate fi invocată numai pe calea excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
Curtea Constituţională are însă în competenţă numai
controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor din legile şi ordonanţele în
vigoare, iar verificarea constituţionalităţii şi soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate având ca obiect norme abrogate în
prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din
Constituţie, instanţelor judecătoreşti.
Or, art. I pct. 42 şi art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanţa
Guvernului nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de
abilitare, sunt din acest motiv neconstituţionale, conform art. 147 alin. (1)
din Constituţia României, şi îşi încetează efectele.
Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie constată că instanţele judecătoreşti pot să se pronunţe asupra
regularităţii actului de abrogare şi a aplicabilităţii în continuare a normei
abrogate în condiţiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii
de jurisdicţie în recursul cu a cărui soluţionare a fost corect învestită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare
conţinute în art. I pct. 42 şi în art. IX alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 83/2000 impune ca instanţele de judecată să considere rămase în vigoare
dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare
parţială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face
ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, şi, respectiv, ale art. 231 din Legea
nr. 56/1996, modificată şi completată, să se producă si după intrarea în
vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reţinute, rezultă
fără echivoc faptul că au supravieţuit dispoziţiilor de abrogare normele ce
reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare
neuropsihica, astfel că acestea au produs şi produc în continuare efecte
juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispoziţiile
respective nu şi-au încetat aplicabilitatea, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin
prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 au fost depăşite limitele şi
condiţiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 107
alin. (3) din Constituţia României din 1991, în vigoare la data adoptării
ordonanţei [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 a Constituţiei
României].
Efectul imediat al supravieţuirii normei în discuţie
rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin
dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin şi
în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă
textele de lege.
De altfel, aşa cum rezultă chiar din motivarea
prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile, unui număr însemnat de persoane -
magistraţi şi personal auxiliar de specialitate - ie-a fost recunoscut dreptul
de a beneficia de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihica.
Or, în ipoteza adoptării unei soluţii contrare, în
sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispoziţiilor art.
329 din Codul de procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar
ajunge la crearea unei situaţii de discriminare în cadrul aceloraşi categorii
socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza
dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, în condiţiile
în care sporul în discuţie a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv,
în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au
intervenit modificări pozitive în ceea ce priveşte condiţiile şi specificul
activităţii desfăşurate.
Cât priveşte noţiunea de „discriminare", avem în
vedere practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a
reţinut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferenţa de
tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are o
justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franţei, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, § 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin
recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod
inevitabil ar duce la situaţia în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o
parte, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate care beneficiază de
sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihica şi, pe de altă parte,
magistraţi şi personal auxiliar de specialitate cărora, deşi desfăşoară aceeaşi
activitate şi în aceleaşi condiţii, nu li s-ar recunoaşte acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferenţiată a
normelor incidente cu privire la aceleaşi categorii socioprofesionale, cu atât
mai mult cu cât nu se constată existenţa unei justificări legitime, obiective
şi rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul
dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, ale Ordonanţei
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la
Convenţia europeană a drepturilor omului.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu referire la art. 329
din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii
şi a se constata că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 trebuie
interpretate şi aplicate în sensul că judecătorii, procurorii,
magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un
spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihica, calculat la
indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, şi după
intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea
nr. 334/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
In interpretarea şi aplicarea
unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi
alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti,
republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum
şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc
şi suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizaţia brută lunară,
respectiv salariul de bază brut lunar, şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei
Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei