Decizia Nr.209 din 08.04.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 497 din 03 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea, în şedinţa publică din data de 13 martie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Victoria Vasilescu, Emilia Rotaru şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.096/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a Va civilă, cauză ce constituie Dosarul nr. 597D/2013 al Curţii Constituţionale, de Maria Becuţ şi Paul Schiteanu în Dosarul nr. 26.322/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 598D/2013 al Curţii Constituţionale, de Elena Raicu, Niculina Olar şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 24.518/3/2012 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti, cauză ce constituie obiectul Dosarului nr. 662D/2013 al Curţii Constituţionale, şi, respectiv, de Gabriel-Emilian Mureşanu în Dosarul nr. 73.253/3/2011 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, această din urmă cauză constituind obiectul Dosarului nr. 737D/2013 al Curţii Constituţionale.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 martie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 737D/2013, nr. 662D/2013 şi nr. 598D/2013 la Dosarul nr. 597D/2013, primul înregistrat, şi apoi a amânat pronunţarea pentru data de 1 aprilie 2014, aşa cum rezultă din încheierea din şedinţa de la acea dată. Ulterior, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din aceeaşi lege, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 8 aprilie 2014, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 5 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.096/3/2012 (Dosarul nr. 597D/2013 al Curţii Constituţionale), Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Victoria Vasilescu, Emilia Rotaru şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti într-o cauză (repusă pe rol) având ca obiect soluţionarea unei cereri de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001.4. Prin Încheierea din 5 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 26.322/3/2012 (Dosarul nr. 598D/2013 al Curţii Constituţionale), Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Maria Becuţ şi Paul Schiteanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001.5. Prin Sentinţa civilă nr. 1.550 din 13 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 24.518/3/2012 (Dosarul nr. 662D/2013 al Curţii Constituţionale), Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 31-33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Elena Raicu, Niculina Olar şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect o cerere de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001.6. Prin Încheierea din 19 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 73.253/3/2011 (Dosarul nr. 737D/2013 al Curţii Constituţionale), Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Gabriel-Emilian Mureşanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 597D/2013 al Curţii Constituţionale, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) din Constituţie. Astfel, sintagma „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor“, cuprinsă la art. 4 din legea criticată, impune aplicarea tuturor dispoziţiilor acestui act normativ, deci şi a termenelor astfel reglementate, fără a ţine seama de faptul că cererile aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti au depăşit etapa administrativă specifică procedurii notificării entităţii învestite de lege cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, normele acestui din urmă act normativ sunt aplicabile doar măsurilor pentru finalizarea procesului de restituire, nu şi procedurii administrative referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau de respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Dispoziţiile art. 33-35 nu oferă drepturi egale persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, deoarece instituie termene diferite de soluţionare a notificărilor. Totodată, persoana interesată nu se poate adresa justiţiei până la curgerea acestor termene, ceea ce este de natură să îngrădească exercitarea accesului liber la justiţie. Prin urmare, aplicarea art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, astfel cum prevede, fără distincţie, art. 4, încalcă, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, principiul neretroactivităţii legii civile, principiul egalităţii şi liberul acces la justiţie.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 598D/2013 al Curţii Constituţionale, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin aceea că prevăd aplicarea reglementărilor acestei legi inclusiv cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, încalcă flagrant principiul constituţional al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 662D/2013 al Curţii Constituţionale, rezultă, astfel cum a fost consemnat în cuprinsul încheierii de sesizare, şi în lipsa unui document distinct depus la dosar prin care să fie expuse critici de neconstituţionalitate, că autorii acesteia consideră că dispoziţiile art. 4 şi ale art. 31-33 din Legea nr. 165/2013 nesocotesc prevederile art. 15, art. 16, art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 53 din Constituţie.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 737D/2013 al Curţii Constituţionale, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 4 raportat la dispoziţiile art. 33, art. 34 şi art. 35, şi, distinct, ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin normelor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 53, pentru aceleaşi motive formulate şi în celelalte cauze conexate la care se referă prezenta decizie.11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. Se arată, în acest sens, că nu se poate reţine încălcarea principiului neretroactivităţii, deoarece în speţă este vorba despre situaţii în curs de constituire (facta pendentia), şi nu de drepturi definitiv câştigate sau situaţii juridice deja constituite, iar regula tempus regit actum guvernează actele juridice contravenţionale; prin urmare, nu este vorba despre raporturi juridice determinate de părţi, cu drepturi şi obligaţii prestabilite, astfel că promovarea unei acţiuni judiciare sub imperiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi cu invocarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii nu înseamnă că efectele acestora se întind pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare. În privinţa pretinsei stări de discriminare create prin aplicarea dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sub aspectul termenelor diferite instituite, se arată că situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane are o justificare obiectivă, constând în necesitatea reglementării legale a situaţiilor juridice impuse de volumul mare al notificărilor nesoluţionate, pe de o parte, şi a măsurilor ce s-au impus prin Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Dispoziţiile art. 33 din lege nu contravin nici art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, întrucât prin reglementarea criticată doar s-au stabilit noi termene pentru soluţionarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru verificarea legalităţii deciziilor şi dispoziţiilor emise în această procedură.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele nr. 597D/2013, nr. 598D/2013 şi nr. 662D/2013, apreciază că dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie.14. În considerarea acestor norme, în cele mai multe cauze similare celei de faţă, instanţele judecătoreşti au ridicat, din oficiu, excepţia prematurităţii acţiunilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi au respins cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, deşi acestea au fost formulate în anii precedenţi, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dispoziţiile art. 4 şi art. 33 din legea examinată au caracter retroactiv în ceea ce priveşte cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a acesteia, întrucât acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acelaşi sens este indicată şi Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale.15. Avocatul Poporului apreciază ca fiind întemeiate şi criticile de neconstituţionalitate ale art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 cu referire la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, care presupune că la aceleaşi situaţii juridice tratamentul aplicat nu poate fi decât identic, iar diferenţa de tratament juridic, dacă există, trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi rezonabil. Textele legale menţionate tind să genereze discriminări cel puţin din două puncte de vedere: a) persoanele ale căror procese s-au finalizat au beneficiat de un tratament juridic favorabil faţă de cel reglementat prin Legea nr. 165/2013 pentru procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, deci nefinalizate, procese al căror curs va fi întrerupt, deşi ambele categorii de persoane au depus cererile de chemare în judecată în aceeaşi perioadă, sub imperiul aceleiaşi reglementări; b) dispoziţiile art. 33 impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, acesta variind în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate.16. În situaţia dată, statul ar fi putut să ia anumite măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluţioneze cererile de restituire, astfel încât termenul de rezolvare să fie acelaşi, iar toate persoanele prevăzute de ipoteza normei să beneficieze de acelaşi tratament egal, din moment ce sunt în situaţii identice.17. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate ale art. 33 din Legea nr. 165/201 în raport de art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 53 din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că normele legale indicate sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosarul cauzei şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 4 şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, lege ce, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, a fost modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 737D/2013, Curtea observă că, potrivit încheierii de sesizare, aceasta priveşte dispoziţiile „art. 1 alin. (2), art. 4 şi ale art. 31-35“ din Legea nr. 165/2013, în timp ce în cuprinsul motivării scrise, autorul excepţiei indică, mai întâi, prevederile „art. 1 alin. (3), ale art. 4 şi art. 31-35“ din aceeaşi lege, pentru ca apoi să formuleze argumente ce susţin neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 raportat la dispoziţiile art. 33, art. 34 şi art. 35, şi, distinct, ale art. 33-35 din lege. Constatând lipsa de concordanţă dintre dispozitivul încheierii de sesizare şi textele de lege criticate prin motivarea scrisă a autorului excepţiei, Curtea, observând şi specificul litigiului în care a fost ridicată excepţia, apreciază ca obiect real al acesteia dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, considerând că art. 1 alin. (2) a fost înscris în cuprinsul încheierii de sesizare dintr-o eroare materială şi că invocarea art. 1 alin. (3) în cuprinsul motivării excepţiei reprezintă tot rezultatul unei erori, din moment ce autorul excepţiei nu are calitatea de cesionar de drepturi, deci nu are interes în cauză, situaţie ce explică, de altfel, lipsa motivării neconstituţionalităţii acestui text. În consecinţă, Curtea reţine că obiectul excepţiei de faţă, rezultat în urma conexării dosarelor nr. 737D/2013, nr. 662D/2013 şi nr. 598D/2013 la Dosarul nr. 597D/2013, îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum şi ale art. 31-35 din Legea nr. 165/2013, texte care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următoarea redactare:

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 31: „(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.
(2) În aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.“;

– Art. 32: „(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.“;

– Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).“;

– Art. 34: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.“;

– Art. 35: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“. 21. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 - Egalitatea în drepturi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. (1) Admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate22. Litigiile în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate au ca obiect soluţionarea unor acţiuni de chemare în judecată întemeiate pe Legea nr. 10/2001, prin care autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită instanţei judecătoreşti să soluţioneze pe fond notificările adresate entităţii deţinătoare a imobilelor preluate abuziv, ca urmare a refuzului nejustificat al acesteia de a le soluţiona în termenul legal, şi să dispună măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv în perioada 1945-1989, imobile imposibil de restituit în natură. 23. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, Curtea reţine că acestea sunt criticate prin raportare la termenele şi procedura prevăzute la art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013. 24. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din legea examinată, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, din interpretarea coroborată a cărora rezultă că este inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate al cărei obiect îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014*), încă nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea, constatând, pentru argumentele acolo arătate, că aceste prevederi încalcă atât principiul neretroactivităţii legii, cât şi dreptul de acces liber la justiţie, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.____*) Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014. 25. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 urmează să îşi producă efectele juridice pentru viitor, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, inclusiv în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv şi general obligatoriu modalitatea de interpretare constituţională a textului ce constituie obiectul excepţiei. 26. Dată fiind identitatea dintre criticile cu privire la dispoziţiile art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, formulate în prezenta cauză, şi motivele pentru care Curtea a pronunţat, la o dată ulterioară însă sesizării cu prezenta excepţie, o decizie de admitere, sub rezervă de interpretare, rezultă că soluţia ce se justifică, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, dar şi jurisprudenţei sale în materie, este cea de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013. 27. Deşi în cauza de faţă Curtea va pronunţa o soluţie procedurală de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei, se impune precizarea că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menţionate, prezenta decizie poate constitui de asemenea motiv de revizuire, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate. 28. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi ale art. 32 din Legea nr. 165/2013, invocate de autorii excepţiei ce constituie obiectul Dosarului nr. 662D/2013, Curtea constată că urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Aceasta deoarece pe de o parte, la dosar nu a fost depusă o motivare scrisă care să expliciteze pretinsa neconstituţionalitate a acestor texte, iar din cuprinsul încheierii de sesizare nu se poate deduce raportul lor de contrarietate faţă de prevederile art. 15, art. 16, art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 53 din Constituţie, invocate. Pe de altă parte, Curtea reţine că aceste texte nu sunt incidente în cauza în care a fost ridicată excepţia, deci nu îndeplinesc cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, obiectul lor de reglementare fiind modalitatea în care se realizează compensarea prin puncte după emiterea deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (art. 31), respectiv instituirea unui termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile (potrivit redactării de la momentul invocării excepţiei), în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege (art. 32). 29. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că şi aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece textele legale pretins neconstituţionale nu au incidenţă în soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia. Astfel, dispoziţiile art. 34 se referă la termenele în care vor fi soluţionate dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi cele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, iar art. 35 reglementează procedura şi termenele aplicabile în situaţia în care decizia emisă în condiţiile art. 33 şi 34 din lege este atacată de persoana îndreptăţită. Or, cauzele în care a fost invocată excepţia au ca obiect soluţionarea pe fond a notificărilor transmise entităţilor învestite de lege, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că au depăşit această etapă administrativă dar şi că, pe de altă parte, nu au atins încă etapa administrativă următoare, cea desfăşurată în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, dispoziţiile art. 34 şi ale art. 35 - criticate - nu sunt aplicabile în cauză. 30. Având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33, precum şi ale art. 31, 32, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 nu îndeplinesc condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel cum s-a arătat mai sus, rezultă că instanţa de contencios va examina pe fond doar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din legea menţionată.
(2) Analiza pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/201331. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, criticate în mod distinct şi prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea constată că este neîntemeiată. 32. Critici de neconstituţionalitate asemănătoare au fost analizate, parţial, de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 95 din 27 februarie 2014**), nepublicată încă la data ____**) Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014. pronunţării prezentei decizii. În legătură cu pretinsa discriminare pe care o generează dispoziţiile art. 33 din lege prin instituirea unor termene diferite de soluţionare, de către entităţile învestite de lege, a cererilor sau notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, Curtea, observând întinderea diferită a acestor termene (de 12 luni, 24 de luni, respectiv de 36 de luni), a admis existenţa unui tratament diferit, însă, analizând dacă această situaţie se circumscrie unei justificări obiective şi rezonabile, dar şi unui raport de proporţionalitate între măsura legislativă şi situaţia care a determinat-o, a constatat că termenele introduse prin textul legal criticat au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim, fiind termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii. În concluzie, Curtea a statuat, prin decizia amintită, că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 33. Pentru identitate de raţiune, Curtea constată că cele reţinute prin decizia amintită îşi menţin valabilitatea şi în această cauză, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind principiul egalităţii şi interzicerea discriminării. 34. Curtea constată ca fiind neîntemeiate şi criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a accesului liber la justiţie, drept fundamental garantat de art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Aceasta deoarece textul legal menţionat nu împiedică exercitarea liberului acces la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora. Potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din lege, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti fie împotriva deciziei emise de entitatea prevăzută de lege (în termen de 30 de zile de la data comunicării), fie împotriva refuzului nejustificat al soluţionării cererii de către aceeaşi entitate (în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor). De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012).

35. Cu privire la pretinsa nerespectare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea constată că aceste norme nu au incidenţă în cauză, de vreme ce nu s-a reţinut încălcarea art. 16 sau a art. 21 din Legea fundamentală, invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Victoria Vasilescu, Emilia Rotaru şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti, de Maria Becuţ şi Paul Schiteanu, de Elena Raicu, Niculina Olar şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti şi, respectiv, de Gabriel-Emilian Mureşanu în dosarele nr. 6.096/3/2012, nr. 26.322/3/2012, nr. 24.518/3/2012 şi, respectiv, nr. 73.253/3/2011 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi ale art. 32 din Legea nr. 165/2013, excepţie invocată de Elena Raicu, Niculina Olar şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti şi, respectiv, de Gabriel-Emilian Mureşanu în dosarele nr. 24.518/3/2012 şi, respectiv, nr. 73.253/3/2011 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a Va civilă, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, excepţie invocată de Victoria Vasilescu, Emilia Rotaru şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti şi, respectiv, de Gabriel-Emilian Mureşanu în dosarele nr. 6.096/3/2012 şi, respectiv, nr. 73.253/3/2011 ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Victoria Vasilescu, Emilia Rotaru şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti, de Elena Raicu, Niculina Olar şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti şi, respectiv, de Gabriel-Emilian Mureşanu în dosarele nr. 6.096/3/2012, nr. 24.518/3/2012 şi, respectiv, nr. 73.253/3/2011 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale prin raportare la criticile de neconstituţionalitate formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi