DECIZIE Nr.
203 din 4 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 619 alin. 4 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 298 din 7 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 619 alin. 4 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Silviu
Cătălina Bunea şi Monica Bunea în Dosarul nr. 11.344/4/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, deoarece aceasta nu este
motivată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 6 mai 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 11.344/4/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 619 alin. 4 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Silviu
Cătălina Bunea şi Monica Bunea într-o cauză având ca obiect
soluţionarea apelului declarat împotriva unei sentinţe civile prin
care s-a respinsa acţiunea de divorţ.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, autorii acesteia
susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor
art. 16 şi 21 din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a
civilă şi-a exprimat opinia în sensul
netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile
Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum
şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate
cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 619 alin. 4 din Codul de procedură
civilă, având următorul cuprins: „Hotărârea care se
pronunţă în condiţiile art. 6131 alin. 1 este definitivă
şi irevocabilă în ce priveşte divorţul."
Dispoziţiile art. 6131 alin. 1 la care
face referire textul de lege criticat au următorul cuprins: „In cazul
în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul
părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi. Atunci când este
cazul, în acţiunea de divorţ, soţii vor stabili şi
modalităţile în care au convenit să fie soluţionate
cererile accesorii divorţului."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că autorii acesteia consideră că
dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 şi 21
din Constituţie.
In jurisprudenţa sa constantă, Curtea a
statuat că simpla enumerare a dispoziţiilor constituţionale
considerate a fi încălcate, fără a preciza în concret motivele
pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală, nu
satisface condiţia motivării excepţiei, astfel cum este
prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit
căruia „Sesizările trebuie [...] motivate".
Dacă instanţa de contencios
constituţional s-ar socoti competentă să se pronunţe asupra
unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce
priveşte motivarea acesteia, exercitând astfel din oficiu controlul de
constituţionalitate, ceea ce ar contraveni prevederilor
constituţionale ale art. 146 lit. d) şi celor din legea organică
a Curţii.
Prin urmare, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 619 alin. 4 din Codul de
procedură civilă, astfel cum a fost formulată, este
inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 619 alin. 4 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Silviu
Cătălina Bunea şi Monica Buneaîn Dosarul nr. 11.344/4/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 4 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean