DECIZIE Nr. 20 din 9 februarie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din
Legea nr. 53/1992 privind protectia persoanelor handicapate si ale art. 31
alin. (3) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si
asistenta sociala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 178 din 26 aprilie 1999
Lucian Mihai - presedinte
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Gheorghe Batranu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 53/1992 privind protectia persoanelor
handicapate si ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de
asigurari sociale de stat si asistenta sociala, exceptie ridicata de
Caramateescu Constantin in Dosarul nr. 1.492/1997 al Curtii Supreme de Justitie
- Sectia de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 26 ianuarie 1999, in
prezenta autorului exceptiei, Caramateescu Constantin, a reprezentantului
Directiei Generale de Munca si Protectie Sociala a Municipiului Bucuresti si in
lipsa Asociatiei Umanitare "Bernadette", fiind consemnate in
incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a
delibera, a amanat pronuntarea la data de 2 februarie 1999 si, apoi, la data de
9 februarie 1999.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Curtea Suprema de Justitie - Sectia de contencios administrativ, prin
Incheierea din 4 septembrie 1998, pronuntata in Dosarul nr. 1.492/1997, a
sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 53/1992 si ale art. 31 alin. (3) din Legea
nr. 3/1977, exceptie ridicata de Caramateescu Constantin.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile
art. 1 din Legea nr. 53/1992 incalca prevederile art. 46 si ale art. 16 alin.
(1) din Constitutie, intrucat din definirea notiunii de persoana handicapata
rezulta ca nu se asigura o protectie speciala nediscriminatorie tuturor
cetatenilor cu handicap. Aceasta pentru ca incadrarea in categoria persoanelor
handicapate este conditionata de indeplinirea cumulativa a doua cerinte,
respectiv imposibilitatea de a se integra prin propriile posibilitati atat in
viata sociala, cat si in cea profesionala, excluzand astfel persoanele care nu
mai sunt de "varsta activa".
In ceea ce priveste dispozitiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977,
astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 49/1997, se sustine ca acestea
contravin principiilor consacrate in art. 48 si art. 21 din Constitutie,
deoarece pensionarii de invaliditate care prezinta invaliditati ireversibile si
cei care au implinit o anumita varsta si au o anumita vechime in munca, nefiind
supusi revizuirii medicale periodice, nu au posibilitatea sa obtina documente
de atestare a eventualei modificari a gradului lor de invaliditate si nu pot ataca
in justitie asemenea acte, daca prin ele se cauzeaza vatamari ale drepturilor
lor.
Instanta, exprimandu-si opinia, in conformitate cu prevederile art. 23
alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata, considera ca dispozitiile art. 1
din Legea nr. 53/1992 si ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 sunt
neconstitutionale.
In conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si Guvernului.
In punctul de vedere primit de la Guvern se apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. Textul art. 1 alin. (1) din
Legea nr. 53/1992 - la definirea persoanelor handicapate - are in vedere toate
categoriile de persoane handicapate. Referirea la integrarea "in viata
sociala si profesionala" nu contravine principiilor protectiei persoanelor
handicapate si nici principiului egalitatii in drepturi, consacrate prin art.
46 si art. 16 alin. (1) din Constitutie; nesupunerea la revizuiri medicale
periodice a unor categorii de pensionari de invaliditate nu are nici o
incidenta cu principiul liberului acces la justitie, consacrat de art. 21 din
Constitutie, si nu produce nici o vatamare in vreun drept al persoanelor
respective. Prin urmare, dispozitiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 nu
incalca nici prevederile art. 48 din Constitutie.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile
procurorului si dispozitiile legale atacate, raportate la Constitutie, precum
si prevederile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala este legal sesizata cu exceptia de
neconstitutionalitate si este competenta sa o solutioneze, in conformitate cu
prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata.
I. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate contesta in intregime art. 1
din Legea nr. 53/1992, dar in realitate se refera doar la dispozitiile alin.
(1) al acestui articol, sustinand neconstitutionalitatea modului de definire a
persoanei handicapate.
Textul de lege contestat este urmatorul:
"Art. 1
(1) Persoane handicapate, in intelesul prezentei legi, sunt acele persoane
care, datorita unor deficiente senzoriale, fizice sau mintale, nu se pot
integra total sau partial, temporar sau permanent, prin propriile lor
posibilitati, in viata sociala si profesionala, necesitand masuri de protectie
speciala."
Din redactarea textului de lege rezulta ca nu se face nici o discriminare
intre cetateni, nefiind incalcate prevederile art. 16 din Constitutie. Toti
cetatenii care intrunesc conditiile prevazute de aceste dispozitii beneficiaza
de aceeasi protectie legala speciala. Cerinta indeplinirii cumulative a doua
conditii referitoare la neputinta de a se integra total sau partial, temporar
sau permanent, atat in viata sociala, cat si in cea profesionala este
deopotriva valabila pentru toti cetatenii care pretind ca sunt handicapati.
Varsta cetatenilor respectivi nu constituie insa un criteriu nici in aceasta
privinta.
Este neintemeiata sustinerea potrivit careia persoanele care nu mai sunt de
varsta activa ar fi excluse de la posibilitatea de a obtine atestarea calitatii
lor de persoane handicapate, deoarece chiar si dupa implinirea varstei de
pensionare, daca nu mai au capacitatea de a se integra prin propriile lor
posibilitati in viata profesionala, sunt considerate handicapate, putand
solicita atestarea acestei calitati. Conditiile de incadrare in categoria de
persoane handicapate, precum si caile de atac ce pot fi exercitate impotriva
solutiilor autoritatilor sanitare si administrative sunt reglementate prin
alin. (2) - (4) ale art. 1 din Legea nr. 53/1992, ele fiind identice pentru
toti cetatenii interesati. Masurile de ocrotire speciala de care se bucura
persoanele handicapate sunt inscrise in celelalte articole din Legea nr.
53/1992, fiind insa in concordanta cu prevederile art. 46 din Constitutie.
Eventuala aplicare gresita a acestor dispozitii legale de catre anumite
autoritati nu conduce la concluzia ca ele ar contraveni normelor
constitutionale, aceasta fiind o chestiune ce intra in competenta organelor
indrituite sa solutioneze litigiul in cadrul exercitarii cailor legale de atac,
ceea ce excede atributiilor Curtii Constitutionale.
II. Examinand exceptia formulata in privinta art. 31 alin. (3) din Legea
nr. 3/1977, Curtea constata ca Legea nr. 53/1992 si Legea nr. 3/1977
reglementeaza domenii diferite. Astfel, Legea nr. 53/1992 reglementeaza
masurile de ocrotire speciala a persoanelor handicapate, iar Legea nr. 3/1977,
pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala. Interferenta celor
doua legi rezulta doar din faptul ca Legea nr. 53/1992 prevede, printre
drepturile si facilitatile acordate persoanelor handicapate ca masuri de
ocrotire speciala, si posibilitatea pensionarii cu reducerea limitei de varsta
si a vechimii in munca.
Textul de lege contestat, respectiv art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977,
astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1997, constituie o exceptie de la
regula generala inscrisa in alin. (1) al aceluiasi articol cu privire la
obligativitatea revizuirii medicale periodice a pensionarilor de invaliditate
si este formulat astfel:
"(3) Nu sunt supusi revizuirii medicale periodice pensionarii de
invaliditate care:
a) prezinta invaliditati ireversibile;
b) au implinit varsta de 55 de ani, barbatii, si au o vechime in munca de
cel putin 30 de ani si de 50 de ani, femeile, si au o vechime in munca de cel
putin 25 de ani."
Acest text de lege nu face nici o discriminare si nu cuprinde nici o
interdictie, ci doar absolva de anumite obligatii doua categorii de pensionari
de invaliditate, carora nu li se mai poate retrage dreptul la pensie, ca urmare
a rezultatelor revizuirilor medicale periodice. Faptul ca persoanele apartinand
acestor categorii de pensionari de invaliditate nu sunt supuse revizuirii
medicale periodice in baza art. 31 din Legea nr. 3/1977 nu le impiedica sa se
adreseze comisiilor medicale competente, conform Legii nr. 53/1992, pentru a
obtine noi certificate de incadrare in anumite categorii de persoane
handicapate, si nici sa conteste in fata instantelor judecatoresti refuzul de a
elibera certificatul solicitat ori continutul certificatului eliberat, daca
acesta le lezeaza interesele legitime.
Excluderea de la posibilitatea de a cere, pe calea revizuirii medicale,
constatarea modificarii gradului de invaliditate in care sunt incadrate anumite
categorii de pensionari se regaseste in art. 31 alin. (4) din Legea nr. 3/1977,
dar constitutionalitatea acestui text nu a fost contestata.
De altfel, acest ultim text de lege se refera doar la calitatea de
pensionar si nu la calitatea de persoana handicapata. Stabilirea conditiilor in
care pensionarea se considera definitiva si a celor in care se poate cere
incadrarea in alta categorie ori recalcularea drepturilor de pensie este
atributul legiuitorului. Prin modul de reglementare a acestor probleme nu s-a
adus nici o ingradire dreptului oricarui cetatean de a se adresa justitiei
pentru a solicita recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei in cazul
vatamarii intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act
administrativ, nefiind incalcate nici dispozitiile art. 21 si nici ale art. 48
din Constitutie.
In acest sens Curtea Constitutionala a statuat prin Decizia nr. 357 din 14
octombrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 21
din 22 ianuarie 1998, ca cel interesat se poate adresa instantei de contencios
administrativ, in temeiul Legii nr. 29/1990, chiar daca legea nu prevede in mod
expres calea de atac impotriva unui act administrativ.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Legea
nr. 53/1992 privind protectia persoanelor handicapate si a dispozitiilor art.
31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat
si asistenta sociala, ridicata de Caramateescu Constantin in Dosarul nr.
1.492/1997 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia de contencios administrativ.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din data de 9 februarie 1999.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Maria Bratu