DECIZIE Nr. 2
din 12 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 105 din 16 februarie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Urbantrans" - S.A. Bârlad în Dosarul nr. 681/189/2008 al Tribunalului
Vaslui - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată,
invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 6 mai 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 681/189/2008, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Urbantrans"
- S.A. Bârlad într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursurilor
formulate în cadrul contestaţiei la executare.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că textul legal criticat creează în mod inechitabil
şi discreţionar o diferenţă de tratament juridic în
funcţie de natura creanţei, în sensul că executarea silită
a creanţelor fiscale nu se perimează, pe când cea a creanţelor
de drept comun se perimează într-un termen de 6 luni de la data îndeplinirii
oricărui act de executare şi în lipsa altor acte ulterioare de
urmărire. Această dispoziţie legală creează o stare de
insecuritate a relaţiilor dintre stat şi persoanele fizice şi
juridice, contrar principiului securităţii raporturilor juridice.
Tribunalul Vaslui - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din
Legea nr. 47/1992.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmitde
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta
excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (4) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31
iulie 2007, care au următorul cuprins: „(4) Executarea silită a
creanţelor fiscale nu se perimează."
Autorul excepţiei susţine că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile
constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în
drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24
privind dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind
dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale
art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, sunt
considerate a fi încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 din
Protocolul adiţional la această Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
ridicată, Curtea constată că soluţia legislativă
criticată a mai fost suspusă controlului acesteia prin prisma unor
critici identice, constatându-se constituţionalitatea ei. Astfel, prin
Decizia nr. 424 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.029 din 21 noiembrie 2005, şi Decizia nr. 432
din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, Curtea a statuat că neperimarea executării
silite a creanţelor fiscale, reglementare derogatorie de la dreptul comun,
este în deplin acord cu Legea fundamentală, legiuitorul, în temeiul art.
126 alin. (2) din Constituţie, „fiind îndreptăţit să
stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile
generale, determinate de anumite situaţii speciale. In cazul de
faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul
că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor
fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un
interes general".
Curtea, cu aceleaşi ocazii, a statuat că
soluţia legislativă criticată este o expresie a textului art.
135 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „statul are
obligaţia să acţioneze pentru apărarea intereselor generale
ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se
integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul
public la care statul este obligat să vegheze".
De asemenea, neperimarea executării silite a
creanţelor fiscale nu încalcă art. 16 din Constituţie. In acest
sens s-a statuat că, „spre deosebire de regula generală cuprinsă
în art. 389 din Codul de procedură civilă, care se referă la
orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de
creditor sau debitor, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003
au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, şi anume
statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum
şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul
acestui raport".
Curtea a mai statuat că, „în ceea ce priveşte
susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia neperimarea
executării silite a creanţelor fiscale restrânge în mod nejustificat
dreptul la apărare al debitorului unei astfel de creanţe, Curtea reţine
că debitorul are posibilitatea de a utiliza calea de atac a
contestaţiei împotriva oricărui act de executare şi de a-şi
valorifica, în acest cadru, toate drepturile procesuale, dovedind netemeinicia
pretenţiilor creditorului.
In aceste condiţii, dispoziţiile art. 53 din
Constituţie nu sunt incidente în cauză, „întrucât acestea sunt
aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a
exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior,
nu s-a constatat".
Soluţiile Curţii Constituţionale
pronunţate în cauzele respective, precum şi considerentele care au
stat la baza lor îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de
faţă, întrucât nu se invocă elemente noi de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei.
In fine, Curtea reţine că autorul
excepţiei invocă în susţinerea acesteia prevederile art. 21,
art. 44 şi art. 124 din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful
1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul
adiţional la această Convenţie, fără, însă, a
motiva în ce anume constă această încălcare. în lipsa unei
motivări, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei ca pe cale
de deducţie să formuleze, respectiv să răspundă unor
posibile critici de neconstituţionalitate. In consecinţă, în
această ordine de idei, textele menţionate mai sus nu au
incidenţă în soluţionarea prezentei excepţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Urbantrans" - S.A. Bârlad în Dosarul nr. 681/189/2008 al Tribunalului
Vaslui - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 12 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly