DECIZIE Nr. 2 din 16
ianuarie 2006
in vederea examinarii
recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de
pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la incadrarea juridica
a faptei de insusire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente si instalatii de
telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 291 din 31 martie 2006
Dosar nr. 30/2005
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea
examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
încadrarea juridică a faptei de însuşire pe nedrept de cabluri, linii,
echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi
componente de comunicaţii.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
cerinţelor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 85 de
judecători din totalul de 108 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că fapta de sustragere
de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii,
radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii constituie infracţiunea
de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, chiar
dacă, în momentul sustragerii,
nu erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit
diversitate de opinii cu privire la încadrarea juridica ce trebuie dată faptei
de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de
telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi de componente de comunicaţii, în cazul în care acestea nu sunt efectiv
integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că o
atare faptă constituie infracţiunea
de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal chiar
şi în cazul în care cablurile, liniile, echipamentele şi instalaţiile de
telecomunicaţii sau de radiocomunicaţii şi componentele acestora nu sunt
efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii.
S-a motivat că, în raport cu structura de redactare a
art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, se impune să se considere că
legiuitorul a urmărit să încadreze în infracţiunea de furt calificat prevăzută
de acest text de lege însuşirea pe nedrept a oricăruia dintre elementele ce
intră în compunerea unei
reţele sau a unui sistem de telecomunicaţii ori radiocomunicatii, independent
dacă ele sunt sau nu integrate într-o astfei de reţea sau în sistem.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
fapta de însuşire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de
telecomunicaţii, radiocomunicatii, precum şi componente de comunicaţii
constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. 3 lit. h)
din Codul penal numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau efectiv
integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în
funcţiune.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Intr-adevăr, în art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul
penal este inclusă, în sfera infracţiunii
de furt calificat, sustragerea de „cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de
telecomunicaţii, radiocomunicatii, precum şi componente de comunicaţii".
Din această prevedere explicită a legii rezultă că
oricare dintre aceste componente
de comunicaţii poate face obiectul infracţiunii de furt calificat prevăzută de
art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal.
Dar pentru ca fapta de însuşire pe nedrept a unuia sau
mai multor elemente componente dintr-o reţea sau dintr-un sistem de comunicaţii
să fie susceptibilă de a fi încadrată în agravanta prevăzută de acest text de
lege, este necesar ca respectivele componente să fi fost integrate efectiv într-o reţea sau într-un
sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune. Altfel, dispoziţia de agravare
nu ar fi aplicabilă, deoarece din însăşi reglementarea ce i s-a dat rezultă
voinţa legiuitorului ca protecţia penală mai eficientă să asigure ocrotirea nu numai a sistemelor de comunicaţii aflate sau nu în funcţiune, ci şi a
elementelor din compunerea lor, însă numai în măsura în care sunt integrate
efectiv în aceste sisteme.
Raţiunea unei asemenea cerinţe este firească dacă se
are în vedere că numai integrarea efectivă a componentelor de comunicaţii
într-o reţea sau într-un sistem le conferă valoarea deosebită impusă de
posibilitatea de a fi folosite numai asamblate potrivit destinaţiei lor
specifice.
De aceea, ori de câte ori sustragerile privesc doar
cabluri, echipamente sau alte elemente disparate, neintegrate efectiv în reţea
sau sistem de comunicaţii, atari fapte nu pot fi considerate că întrunesc
trăsăturile specifice ale agravantei menţionate, rămânând astfel susceptibile
de a fi încadrate, după caz, într-o altă agravantă sau doar ca simplu act de
sustragere vizat de dispoziţiile art. 208 alin. 1 din Codul penal.
In această privinţă este de observat că şi forma
agravată a infracţiunii de distrugere prevăzută în art. 217 alin. 3 din Codul
penal, precum şi infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 276 alin 1 din
Codul penal vizează instalaţii sau sisteme în întregul
lor, iar nu doar componente neintegrate în acestea.
Aşa fiind, se impune să se considere că dispoziţiile
art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal se referă la cabluri, linii,
echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicatii, precum şi
componente de comunicaţii efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de
comunicaţii, aflat sau nu în funcţiune, iar nu doar la elemente componente, separate,
ale acestora.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale ari.
4142 din Codul de
procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili
că fapta de însuşire pe
nedrept de cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de
comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 209
alin. 3 lit. h) din Codul penal numai dacă, în momentul sustragerii, acestea
erau efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau
nu în funcţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal, stabilesc:
Fapta de însuşire pe nedrept de cabluri, linii,
echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi
componente de comunicaţii constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută
de textul de lege menţionat numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau
efectiv integrate într-o reţea sau într-un sistem de comunicaţii aflat sau nu
în funcţiune.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2006.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent-şef,
Victoria Maftei