Decizia Nr.198 din 06.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor 320¹ din Codul de procedură penală şi art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Petrişor Marian Volintiru în Dosarul nr. 9.364/63/2011/a1 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 593D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 607D/2011, nr. 781D/2011, nr. 800D/2011, nr. 840D/2011, nr. 962D/2011, nr. 1.049D/2011, nr. 1.050D/2011 şi nr. 1.512D/201, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII pct. 43 şi art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Gheorghe Jidovoiu, Adrian Glăvan, Dumitru Gavriliţă, Marian Oprea, Ionel C. Catană, Ion Păsărică, Constantin Cocâlnău şi Ionel Ţăranu în dosarele nr. 4.951/63/2011, nr. 6.783/225/2011, nr. 4.238/63/2011, nr. 19.296/63/2010, nr. 19.386/63/2010, nr. 4.216/101/2011, nr. 4.875/101/2011 şi nr. 18.875/63/2011/a1 ale Tribunalului Dolj - Secţia penală, Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei Adrian Glăvan a depus la Dosarul nr. 781D/2011 note scrise prin care solicită admiterea excepţiei.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 607D/2011, nr. 781D/2011, nr. 800D/2011, nr. 840D/2011, nr. 962D/2011, nr. 1.049D/2011, nr. 1.050D/2011 şi nr. 1.512D/201 la Dosarul nr. 593D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu menţinerea jurisprudenţei existente.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin actele de sesizare din 4 aprilie 2011, 11 aprilie 2011, 27 mai 2011, 11 mai 2011, 22 iunie 2011, 27 iunie 2011, 12 septembrie 2011 şi 31 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 9.364/63/2011/a1, nr. 4.951/63/2011, nr. 6.783/225/2011, nr. 4.238/63/2011, nr. 19.296/63/2010, nr. 19.386/63/2010, nr. 4.216/101/2011, nr. 4.875/101/2011 şi nr. 18.875/63/2011/a1, Tribunalul Dolj - Secţia penală, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII pct. 43 şi art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.Excepţia a fost ridicată de Petrişor Marian Volintiru, Gheorghe Jidovoiu, Adrian Glăvan, Dumitru Gavriliţă, Marian Oprea, Ionel C. Catană, Ion Păsărică, Constantin Cocâlnău şi Ionel Ţăranu în dosarele de mai sus, având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât procedura mai favorabilă consacrată de dispoziţiile noi ale art. 320¹ din Codul de procedură penală nu se aplică şi persoanelor condamnate prin hotărâri judecătoreşti definitive care se află în executarea unei pedepse. Astfel, textele criticate creează premisele unei discriminări între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiective identice, beneficiază de un tratament juridic diferit. Prin urmare, ar trebui ca şi deţinuţii condamnaţi definitiv să beneficieze de legea mai favorabilă care este operabilă pentru deţinuţii aflaţi în faza de cercetare penală.Tribunalul Dolj - Secţia penală, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Mehedinţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale, în Dosarul nr. 1.512D/2011, punctul său de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 este întemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1)-(3) este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorii excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320¹ referitor la Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei din Codul de procedură penală astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 şi art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu următorul conţinut:– Art. 320¹ din Codul de procedură penală:Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi. Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia. În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispoziţiile art. 334 şi 340-344 se aplică în mod corespunzător. Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă. În caz de respingere a cererii, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. Ulterior, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 29 decembrie 2011, sens în care alineatele 4 şi 8 ale art. 320¹ din Codul de procedură penală au următorul cuprins: Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. (...) Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. – Art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010: „(1) Hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.(3) În caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15, 16, 20, 21, 24, precum şi art. 9, art. 10, art. 11 alin. (1) şi (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 paragraful 3 lit. a, b şi c din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 1, 5, 6, 13, 14, 16, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind drepturile omului. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare invocate în dosare în care sau pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive înainte de apariţia noilor prevederi. Astfel, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă o excepţie similară, statuând de principiu că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se corela conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării. Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). Aşa cum s-a arătat mai sus, Constituţia statuează cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcţie teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă între anumite limite şi, prin ea însăşi, constituie cadrul şi măsura aplicabilităţii sale. Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Or, art. 320¹ din Codul de procedură penală nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 14 şi 15 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în măsura în care dispoziţiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenţia unei pedepse mai uşoare care să impună reducerea sancţiunii aplicate până la maximul prevăzut de legea nouă s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie reflectat în art. 14 sau, eventual, în art. 15 din Codul penal. Aşa fiind, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală referitor la judecata în cadrul recunoaşterii vinovăţiei nu are legătură cu soluţionarea cauzelor în care a fost invocată, deoarece, aşa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată aparţinând, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, numai fondului şi care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunţarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile. Totodată, nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi despre o ordine de drept. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosare având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare, deci a unor dosare în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă, este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.“ Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, excepţia urmând a fi respinsă ca inadmisibilă şi în ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010. În plus, însăşi procedura reglementată de art. 458 din Codul de procedură penală are în vedere posibilitatea aplicării obligatorii sau facultative a legii penale mai favorabile între limitele prevăzute la art. 12, 14 şi 15 din Codul penal şi care operează în situaţia pedepselor definitive. Totodată, Curtea mai constată că autorul excepţiei critică alineatele (1)-(3) ale art. XXIV din Legea nr. 202/2010 care reglementează cu privire la procedura de urmat în cazul hotărârilor pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi care rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea veche, la situaţiile tranzitorii referitoare la schimbarea competenţei instanţelor legal învestite pentru procesele în curs de judecată la data schimbării, ori la aplicarea dispoziţiilor noii legi referitoare la competenţă în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare. Or, prezenta excepţie a fost ridicată într-un dosar având ca obiect o contestaţie la executare, procedură care nu intră în sfera de incidenţă a dispoziţiilor legale criticate, neavând legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală şi art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Petrişor Marian Volintiru, Gheorghe Jidovoiu, Adrian Glăvan, Dumitru Gavriliţă, Marian Oprea, Ionel C. Catană, Ion Păsărică, Constantin Cocâlnău şi Ionel Ţăranu, în dosarele nr. 9.364/63/2011/a1, nr. 4.951/63/2011, nr. 6.783/225/2011, nr. 4.238/63/2011, nr. 19.296/63/2010, nr. 19.386/63/2010, nr. 4.216/101/2011, nr. 4.875/101/2011 şi nr. 18.875/63/2011/a1 ale Tribunalului Dolj - Secţia penală, Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi ale Tribunalului Mehedinţi – Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru