Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ficior în Dosarul nr. 5.202/2/2014 (nr. 3.016/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.560D/2015.2. La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei doamna avocat Simona Chitea, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, sunt prezenţi personal Mihai Dionisie, Nicolae Ghiţă, Manuela Hagiopol şi Ion Radu. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat este contrar art. 23 alin. (11) din Constituţie. Neconstituţionalitatea textului criticat rezultă din asimilarea făcută de legiuitor între sechestrul asigurător şi poprire. Nu se menţionează că măsura popririi are un caracter vremelnic, de conservare. Faptul că poprirea are efect juridic imediat ce constă în indisponibilizarea sumelor de bani poprite determină încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, deoarece pe toată perioada procesului penal până la momentul la care inculpatul va fi declarat vinovat sau nevinovat printr-o hotărâre definitivă acesta este lipsit în totalitate de dreptul câştigat prin lege.4. Partea Manuela Hagiopol solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că în momentul pronunţării unei hotărâri prin care se va constata nevinovăţia autorului excepţiei, aceste sume i se vor returna, astfel că textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Părţile Ion Radu, Nicolae Ghiţă şi Mihai Dionisie lasă la aprecierea instanţei soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, paragraful 24, şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, anume Hotărârea din 4 martie 2003, pronunţată în Cauza Gökçeli împotriva Turciei, paragraful 44, măsurile asigurătorii, poprirea sau sechestrul asigurător, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie. Pentru aceste motive apreciază că se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:6. Prin Încheierea din 16 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.202/2/2014 (nr. 3.016/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ficior, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că măsura popririi asigurătorii încalcă prezumţia de nevinovăţie. Astfel, instituirea acestei măsuri are ca efect juridic imediat indisponibilizarea sumelor de bani, ceea ce determină imposibilitatea inculpatului de a le încasa. Spre deosebire de măsura sechestrului asigurător, măsura popririi produce efecte întocmai ca o măsură executorie, încălcându-se principiul prezumţiei de nevinovăţie.8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că poprirea sumelor de bani datorate inculpatului de o a treia persoană rămâne o măsură asigurătorie, indiferent că efectele acesteia se produc de îndată. Inculpatul nu îşi pierde dreptul asupra acestor sume de bani, ele sunt doar consemnate la dispoziţia organului judiciar şi rămân indisponibilizate până la pronunţarea unei hotărâri definitive. La terminarea procesului penal, dacă inculpatul va fi găsit nevinovat şi nu va fi obligat la despăgubiri, măsura îşi va înceta efectele şi sumele de bani vor fi redate inculpatului. Astfel, apreciază că indisponibilizarea, fie că priveşte un bun mobil sau un bun imobil, are ca efect lipsirea de dreptul de a mai face acte de dispoziţie asupra acestor bunuri, urmându-se evitarea ieşirii lor din patrimoniul potenţialului debitor, cu consecinţa conservării drepturilor creditorilor de a-şi putea valorifica creanţele, în măsura în care acestea vor fi constatate prin hotărâre definitivă a instanţei.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că instanţa de contencios constituţional a reţinut prin Decizia nr. 133 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011, că întreaga reglementare referitoare la măsurile asigurătorii este menită să dea eficienţă dreptului la un proces echitabil pe parcursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul beneficiind de toate garanţiile procesuale specifice. Astfel, nu se încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece instituirea acestor măsuri nu echivalează cu o pronunţare asupra vinovăţiei învinuitului sau inculpatului. Măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, finalitatea lor constând în garantarea executării obligaţiilor cu caracter patrimonial, în cazul condamnării inculpatului printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată cu respectarea garanţiilor reglementate de Codul de procedură penală pentru desfăşurarea unui proces echitabil, aşadar numai dacă instanţa de judecată constată vinovăţia inculpatului sau a părţii responsabile civilmente. Astfel, apreciază că, mutatis mutandis, considerentele reţinute în decizia anterior citată sunt valabile şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 din Codul de procedură penală. 11. Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat nu aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază orice persoană până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Astfel, arată că, în procesul penal, poprirea nu este o măsură asigurătorie de sine stătătoare, ci o formă specială de valorificare a măsurii sechestrului asigurător dispus în cadrul procesului penal, concluzie ce se desprinde din interpretarea dispoziţiilor art. 249 alin. (2) din Codul de procedură penală. Scopul instituirii popririi este acela de a se imobiliza - în mâinile terţului poprit - sumele de bani datorate suspectului/inculpatului sau părţii responsabile civilmente, astfel încât aceştia din urmă să nu procedeze la ascunderea sau cheltuirea lor (sume ce nu ar putea fi, în caz contrar, supuse unei indisponibilizări în cadrul procedurii obişnuite de instituire a măsurii asigurătorii, putând fi plătite de terţul poprit la o dată ulterioară celei la care organul de executare identifică bunurile şi procedează la punerea în executare a măsurii sechestrului asigurător). Ca formă de executare a măsurii sechestrului asigurător, poprirea are caracter provizoriu, vremelnic, prin ordonanţa de clasare ori de renunţare la urmărirea penală, după caz, ori prin hotărârea asupra fondului dată de către instanţa de judecată trebuind să se hotărască şi cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în cursul procesului penal.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 254 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(1) Sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii ordonanţei sau încheierii prin care se înfiinţează sechestrul.
(2) Sumele de bani prevăzute la alin. (1) vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziţia organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanţei de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare."15. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (11) referitor prezumţia de nevinovăţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 249 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată. Potrivit reglementării măsurilor asigurătorii din Codul de procedură penală, acestea se concretizează în măsura sechestrului penal asupra bunurilor mobile corporale, măsura sechestrului penal asupra bunurilor imobile şi poprirea. În acelaşi sens, Curtea a reţinut că atât sechestrul, cât şi poprirea asigurătorie sunt măsuri asigurătorii de drept penal (a se vedea Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, paragraful 24). 17. Potrivit art. 254 alin. (1) din Codul de procedură penală, sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii ordonanţei sau încheierii prin care se înfiinţează sechestrul. Astfel, Curtea constată că obiectul acestei măsuri asigurătorii constă în sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate ori deţinute în numele unei persoane de o altă persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. 18. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 249 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii, inclusiv poprirea asigurătorie, se instituie pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Astfel, scopul instituirii popririi este acela de a se imobiliza - în mâinile terţului poprit - sumele de bani datorate suspectului/inculpatului sau părţii responsabile civilmente, astfel încât aceştia din urmă să nu procedeze la ascunderea sau cheltuirea lor. În continuare, Curtea reţine că măsura popririi asigurătorii se poate institui, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul de procedură penală, în limitele prevăzute de lege. Astfel, dispoziţiile Codului de procedură penală se completează cu normele civile în materie, şi anume art. 729 din Codul de procedură civilă referitor la limitele urmăririi veniturilor băneşti. 19. În continuare, Curtea constată că, potrivit art. 249 alin. (2) din Codul de procedură penală, instituirea măsurii popririi asigurătorii are ca efect indisponibilizarea sumelor de bani care fac obiectul acestei măsuri, în sensul că cel care deţine proprietatea asupra acestora nu va mai putea dispune liber de ele. Curtea apreciază că acest efect nu echivalează cu scoaterea sumelor de bani din patrimoniul persoanei faţă de care s-a luat măsura popririi asigurătorii, o asemenea operaţiune putând fi realizată doar ca efect al soluţionării definitive a procesului penal, până la acest moment bunurile nefiind confiscate. Raţiunile reglementării măsurilor asigurătorii justifică restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate, în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 1.364 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 8 decembrie 2010). 20. De asemenea, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat că întreaga reglementare referitoare la măsurile asigurătorii este menită să dea eficienţă dreptului la un proces echitabil pe parcursul procesului penal, învinuitul (n.r. suspectul, potrivit noilor reglementări) sau inculpatul beneficiind de toate garanţiile procesuale specifice. Astfel, nu se încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece instituirea acestor măsuri nu echivalează cu o pronunţare asupra vinovăţiei învinuitului (nr. suspectului, potrivit noilor reglementări) sau inculpatului. Măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, finalitatea lor constând în garantarea executării obligaţiilor cu caracter patrimonial, în cazul condamnării inculpatului printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată cu respectarea garanţiilor reglementate de Codul de procedură penală pentru desfăşurarea unui proces echitabil, aşadar numai dacă instanţa de judecată constată vinovăţia inculpatului sau a părţii responsabile civilmente (a se vedea Decizia nr. 133 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011). 21. În ceea ce priveşte invocarea prezumţiei de nevinovăţie, Curtea observă că, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, precitată, paragrafele 24-25, a statuat că, în condiţiile în care poprirea este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv, nu pot fi reţinute criticile referitoare la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. Astfel, instituirea acestei măsuri nu are semnificaţia stabilirii vinovăţiei celor ce săvârşesc fapte penale, înainte ca vinovăţia acestora să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. De altfel, prezumţia de nevinovăţie constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, iar aplicarea prezumţiei presupune că dispunerea unei măsuri asigurătorii în procesul penal nu echivalează cu existenţa vinovăţiei, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Ficior în Dosarul nr. 5.202/2/2014 (nr. 3.016/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 254 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu