DECIZIE Nr.
193 din 5 iulie 2007
privind incetarea
mandatului, respectiv numirea unor membri in cadrul Comisiei pentru managerii
publici
ACT EMIS DE:
PRIMUL-MINISTRU
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 463 din 10 iulie 2007
Având în vedere:
- prevederile art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului
public denumit manager public, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 452/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin.
(2) lit. a), d), i) şi q) şi art. 4 alin. (1) lit. a) şi e) din Normele
metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004
privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager
public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 783/2005, cu modificările
ulterioare;
- Adresa nr. 15.607 din 15 iunie 2007, prin care este
desemnat reprezentantul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în
calitate de membru în Comisia pentru managerii publici;
- propunerea Institutului Naţional de Administraţie
formulată prin Adresa nr. 1.663.325 din 24 aprilie 2007;
- propunerea formulată de Cancelaria Primului-Ministru
în data de 4 iulie 2007;
- Adresa din 2 februarie 2007 a Clubului Român de
Presă, prin care se desemnează reprezentantul în Comisia
pentru managerii publici;
- solicitarea doamnei Margaret Prythergch, expert din
cadrul unui stat al Uniunii Europene, de încetare a mandatului de membru al
Comisiei pentru managerii publici,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu
modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 alin. (4) şi art. 5 din
Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit
manager public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 783/2005, cu
modificările ulterioare,
primul-ministru emite
prezenta decizie.
Art. 1. - Pe data intrării în vigoare a prezentei
decizii:
a) mandatul doamnei Elena Ciocan de membru al Comisiei
pentru managerii publici încetează, iar doamna Adelina Irina Bălaşa se numeşte
în această funcţie în cadrul aceleiaşi comisii;
b) doamna Cătălina Sofia Damian se numeşte în funcţia
de membru al Comisiei pentru managerii publici;
c) mandatul doamnei Oana-Marina Istrate de membru al
Comisiei pentru managerii publici încetează, iar doamna Bianca-Marinela Dănilă
se numeşte în această funcţie în cadrul aceleiaşi comisii;
d) încetează mandatul domnului Răzvan Corneţeanu de
membru al Comisiei pentru managerii publici, iar domnul Mihai Tatulici se
numeşte în această funcţie în cadrul aceleiaşi comisii;
e) încetează mandatul doamnei Margaret Prythergch de membru al Comisiei pentru managerii publici.
Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentei
decizii, Decizia primului-ministru nr. 461/2005 privind aprobarea componenţei
nominale a Comisiei pentru managerii publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
889 din 5 octombrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică în mod
corespunzător.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Ion-Mircea Plângu