Decizia Nr.19 din 21.01.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 183 din 18 martie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Adrian Toşcuţă, Paul Şerban Ion Toşcuţă, George Negulescu, Gheorghe Negulescu, Dănuţ Negulescu şi Sevastiţa Negulescu în Dosarul nr. 56/303/2014 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 547D/2014 al Curţii Constituţionale.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 ianuarie 2015, în prezenţa reprezentantului autorilor excepţiei Adrian Toşcuţă şi Paul Şerban Toşcuţă şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 21 ianuarie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 27 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 56/303/2014, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Adrian Toşcuţă, Paul Şerban Ion Toşcuţă, George Negulescu, Gheorghe Negulescu, Dănuţ Negulescu şi Sevastiţa Negulescu într-o cauză civilă având ca obiect o plângere formulată de aceştia împotriva unei hotărâri a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 contravin, în măsura în care se aplică şi drepturilor la despăgubire obţinute prin hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, normelor cuprinse la art. 1 alin. (4), art. 15 alin. (2), art. 21, art. 22 şi la art. 44 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 şi art. 46 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.5. În esenţă, se arată că impunerea noilor termene şi proceduri prevăzute de noul act normativ în materia restituirii proprietăţilor - Legea nr. 165/2013 - şi în privinţa cauzelor introduse la instanţă anterior intrării în vigoare a acestei legi (indiferent dacă la instanţele naţionale sau la Curtea de la Strasbourg) ineficientizează demersurile administrative şi judiciare deja efectuate sub imperiul legii vechi, având drept consecinţă întoarcerea acestor cauze la o procedură administrativă deja parcursă, ceea ce este vădit neconstituţional şi contravine flagrant obligaţiilor statuate în sarcina statului român în cadrul procedurii Hotărârii-pilot pronunţate la 12 octombrie 2010 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii. În acest sens, este indicat art. 33 din Legea nr. 165/2013, care, aplicându-se şi în privinţa cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul hotărârii-pilot la data intrării în vigoare a legii examinate, produce efecte retroactive şi lipseşte de conţinut dreptul la un proces echitabil.6. De asemenea, se susţine încălcarea principiului separaţiei puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin aceea că dispoziţiile legale criticate permit intervenţia puterii legiuitoare asupra puterii judecătoreşti, în sensul de a decide soarta unor acţiuni judecătoreşti pendinte, unele dintre ele aflate în al doilea sau al treilea ciclu procesual. Aceleaşi norme legale pretins neconstituţionale au, în acelaşi timp, caracter imprevizibil, afectând astfel siguranţa raporturilor juridice şi destabilizând încrederea cetăţenilor în efectivitatea legii române.7. În opinia autorilor excepţiei, Legea nr. 165/2013 afectează valoarea dreptului stabilit în mod definitiv şi irevocabil de o instanţă, prin lărgirea spaţiului temporal în care vor fi luate măsurile reparatorii faţă de intimat, care a parcurs deja etapele administrative şi judiciare şi se află în faza stabilirii prin echivalent a întinderii drepturilor sale. Deşi beneficiază de o hotărâre judecătorească de reconstituire a dreptului său de proprietate, intimatului i se refuză emiterea deciziei de despăgubire într-un termen rezonabil, astfel că se produce o îngrădire a drepturilor sale prin condiţionarea aplicării unor dispoziţii legale diferite faţă de cele care au guvernat respectiva situaţie juridică. În acest context, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „bun“, prevăzută de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, are o accepţiune mult mai largă, fiind asimilate acestuia şi drepturile în virtutea cărora o persoană poate avea o speranţă legitimă că va dobândi proprietatea efectivă asupra unor bunuri, existenţa dreptului de proprietate nefiind condiţionată de stabilirea efectivă a întinderii/valorii acestuia. Aşadar, dreptul de proprietate al autorilor excepţiei este tulburat prin blocarea exercitării acestui drept timp de mai mulţi ani.8. În ceea ce priveşte situaţia particulară a autorilor excepţiei, aceştia arată că în favoarea lor Curtea de la Strasbourg a pronunţat Hotărârea din 25 noiembrie 2008 (rămasă definitivă la data de 25 februarie 2009), prin care a declarat admisibilitatea cererii şi a constatat încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, amânând însă pronunţarea în ceea ce priveşte prejudiciul material, urmând ca părţile (Guvernul şi reclamanţii) să informeze în scris, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, despre acordul la care vor ajunge. În lipsa oricărei discuţii, negocieri sau oferte a Guvernului cu privire la plata despăgubirilor cuvenite conform expertizei efectuate chiar de către Guvern, autorii excepţiei s-au adresat din nou Curţii Europene, această cauză, prin care se continuă procedura de judecată în aplicarea art. 41 din Convenţie (stabilirea reparaţiei echitabile) fiind pendinte în momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate.9. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale. Se precizează că speţa în care a fost invocată excepţia nu se încadrează în ipoteza normei juridice criticate, care vizează acele cauze aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, de vreme ce în cauza de faţă Curtea Europeană a pronunţat, în favoarea reclamanţilor, Hotărârea din 25 noiembrie 2008, în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, definitivă la data de 25 februarie 2009. Totodată, din motivarea autorilor excepţiei rezultă că procesul în cadrul căruia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a fost generat de faptul că nici până în prezent statul român nu a pus în executare hotărârea instanţei de contencios al drepturilor omului. Prin urmare, textul de lege criticat nu este aplicabil cauzei pendinte, fiind necesar, astfel cum a arătat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 572 din 29 mai 2012, ca instanţa de judecată să aibă un rol activ atât în lămurirea temeiurilor de drept a acţiunii introductive, cât şi în filtrarea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa sa, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate. În acest context, se apreciază că normele legale criticate nu aduc atingere textelor constituţionale invocate, cu atât mai mult cu cât, în Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, instanţa europeană a confirmat caracterul efectiv al prevederilor noii legislaţii în materia restituirii proprietăţilor, legislaţie care oferă posibilitatea de soluţionare adecvată a cererilor de reparaţie, precum şi majoritatea situaţiilor incidente în cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.12. În plus, Avocatul Poporului consideră că autorii excepţiei ridică, mai degrabă, probleme legate de modul de interpretare şi aplicare a normelor supuse controlului de constituţionalitate, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de resortul puterii judecătoreşti.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile şi notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

– Art. 4 teza a treia: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi la art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, autorii excepţiei consideră că sunt încălcate norme ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 46 paragraful 1, care consacră forţa obligatorie a hotărârilor definitive ale Curţii pentru statele membre în litigiile în care acestea sunt părţi, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că, în vederea exercitării atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, şi anume soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reglementează, la art. 29, condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate. Printre acestea, alin. (1) teza finală al articolului menţionat impune condiţia admisibilităţii constând în „legătura [textului legal criticat -s.n.] cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“ Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluţionarea cauzei şi dispoziţiile de lege ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 18. În acest sens, Curtea reţine, pe de o parte, că prevederile art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 - criticate - reglementează aplicarea dispoziţiilor acestei legi inclusiv cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi care, la data intrării sale în vigoare, erau suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010. Potrivit pct. 7 din dispozitivul hotărârii-pilot, Curtea a hotărât „să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri analiza tuturor cererilor rezultate din aceeaşi problematică generală, fără a prejudicia posibilitatea Curţii de a declara inadmisibilă oricare dintre cauzele de acest tip sau de a lua act de o soluţionare amiabilă la care vor fi ajuns eventual părţile, în aplicarea art. 37 sau art. 39 din Convenţie.“ Hotărârea-pilot a rămas definitivă în condiţiile art. 44 paragraful 2 din Convenţie, respectiv la 3 luni de la data pronunţării sale, adică la 12 ianuarie 2011. Potrivit expunerii de motive la Legea nr. 165/2013, acest termen a fost în mod excepţional prelungit până la data de 12 mai 2013. Legea nr. 165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, şi a intrat în vigoare în condiţiile art. 78 din Constituţie, respectiv la 3 zile de la data publicării (la 20 mai 2013). În concluzie, ipoteza reglementată de art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 implică întrunirea cumulativă a trei condiţii: cauza să se fi aflat pe rolul Curţii Europene la momentul pronunţării hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, să vizeze aceeaşi problematică generală analizată în cadrul Hotărârii-pilot, respectiv procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi în perioada dintre pronunţarea Hotărârii-pilot şi intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, să nu fi fost declarată inadmisibilă sau să nu se fi luat act de o soluţionare amiabilă între părţi. 19. Pe de altă parte, Curtea Constituţională reţine că autorii excepţiei sunt destinatarii (direct sau prin succesori) Hotărârii din 25 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 20 septembrie 2013. În fapt, reclamanţii s-au plâns întrucât titlul lor administrativ de proprietate, întemeiat pe Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, a fost parţial anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fără a primi vreo despăgubire sau alt teren în compensaţie. Prin această hotărâre, Curtea Europeană a constatat încălcarea art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii. Totodată, potrivit pct. 4 lit. a) din dispozitiv, Curtea a amânat pronunţarea în ceea ce priveşte prejudiciul material, solicitând, la lit. b), Guvernului şi reclamanţilor să îi adreseze în scris, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 paragraful 2 din Convenţie, observaţiile lor cu privire la această problemă şi să o informeze în special despre orice acord la care vor ajunge. Hotărârea a rămas definitivă la data de 25 februarie 2009. Potrivit susţinerilor reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, până în prezent acest acord nu a avut loc, aceştia refuzând propunerea Guvernului constând în acordarea unui alt teren în echivalent. 20. Totodată, Curtea reţine că obiectul litigiului în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate îl reprezintă o plângere formulată de autorii excepţiei împotriva unei Hotărâri a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin care aceasta, luând act de Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în vederea executării acesteia, a dispus Subcomisiei Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti ca în termen de 30 de zile de la data comunicării să formuleze o propunere cu privire la modul de soluţionare a cererilor reclamanţilor, însoţită de acordul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 165/2013. În susţinerea plângerii adresate Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, autorii excepţiei arată că prevederile Legii nr. 165/2013 nu le sunt aplicabile, aceasta având un alt domeniu de reglementare decât cel incident speţei lor, care vizează deposedarea în mod abuziv de către autorităţile române prin anularea în anul 2003 a titlurilor de proprietate, nefiind vorba, deci, de preluarea proprietăţii în mod abuziv în perioada regimului comunist. Pornind de la specificul cauzei sale, mai arată şi că din eroare dosarul lor aflat pe rolul Curţii Europene apare ca fiind suspendat în anul 2010 în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010. 21. Coroborând datele ce preced, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece cauza în care aceasta a fost invocată nu se regăseşte în ipoteza normei legale criticate. Astfel, este indubitabil că, la momentul la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, suspendarea tuturor cauzelor aflate pe rolul său, având aceeaşi problematică generală, Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, era rămasă definitivă, deci nu se mai afla pe rolul acestei instanţe. Prin urmare, nu este îndeplinită prima condiţie dintre cele trei enunţate la paragraful 18. Este adevărat că această hotărâre nu este în prezent executată şi că problema stabilirii prejudiciului material a fost amânată, potrivit pct. 4 lit. a) din dispozitivul acesteia, însă modalitatea de soluţionare trebuie să urmeze cele stabilite de Curtea Europeană la pct. 4 lit. b) din hotărâre, adică prin negociere şi acord între părţile din cauză. Din acest punct de vedere, Curtea reţine că este incidentă Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999. 22. Totodată, specificul cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate nu pune în discuţie problema aplicării dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 în sensul soluţionării pe fond a litigiului, de vreme ce obiectul acestuia constă într-o plângere formulată împotriva unui act emis în temeiul Legii nr. 18/1991 de un organ al administraţiei publice locale competent în materia stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Aşadar, nu este îndeplinită condiţia legăturii textului legal criticat cu soluţionarea cauzei, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Adrian Toşcuţă, Paul Şerban Ion Toşcuţă, George Negulescu, Gheorghe Negulescu, Dănuţ Negulescu şi Sevastiţa Negulescu în Dosarul nr. 56/303/2014 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi