DECIZIE Nr.
189 din 2 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 214 alin. (1) lit. a) si alin. (4)
si ale art. 218 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 241 din 15 aprilie 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a)
şi alin. (4) şi ale art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Belsirim Automotive" - S.R.L,
din Arad în Dosarul nr. 1.207/97/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa
publică din 25 februarie 2010 şi au fost consemnate în încheierea de
la acea dată, când, la cererea reprezentantului autorului excepţiei
de neconstituţionalitate, Curtea a amânat pronunţarea la data de 2
martie 2010 în vederea depunerii de concluzii scrise.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 3 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 1.207/97/2007, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a)
şi alin. (4) şi ale art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Belsirim Automotive" - S.R.L,
din Arad.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
arată că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin.
(4) coroborate cu cele ale art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 sunt neconstituţionale, întrucât permit organului competent
să suspende, în baza unor simple indicii de săvârşire a unei
infracţiuni, soluţionarea contestaţiei în procedura
prealabilă. într-o atare împrejurare, se îngrădeşte accesul
liber la justiţie şi dreptul la soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil, blocându-se, fără nicio limitare în timp, controlul
judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor
publice, pe calea contenciosului administrativ.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind
neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
această materie.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Avocatul Poporului nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4)
şi ale art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul
conţinut:
- Art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4): „(1)
Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie
motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a
sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor
săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o
înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie
dată în procedura administrativă; [...]
(4) Hotărârea definitivă a instanţei
penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este
opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea
contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte
civilă.";
- Art. 218 alin. (2): „(2) Deciziile emise în
soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar
sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a
contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească
de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) si
(3), art. 52 alin. (1) si art. 126 alin. (6).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea reţine că, prin Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16
martie 2006, a statuat că, în materie fiscală, dispoziţiile art.
214 din Codul de procedură fiscală reprezintă o reglementare
similară celei cuprinse în art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de
procedură civilă (în redactarea anterioară modificărilor
aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001 şi
prin Legea nr. 219/2005), potrivit căreia instanţa putea suspenda
judecata „când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare
ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează
să se dea". In acest sens, Curtea a reţinut că
„întâietatea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic
justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art.
19 alin. 2 din Codul de procedură penală [...].
In acelaşi sens, nu trebuie ignorate nici
prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit
cărora „hotărârea definitivă a instanţei penale are
autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei civile, cu privire la
existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a
vinovăţiei acesteia". Pentru identitate de raţiune,
cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea şi
în materie fiscală în ceea ce priveşte suspendarea facultativă a
procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor
administrative fiscale, şi anume atunci când organul care a efectuat
activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa
indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare
ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează
să fie dată în procedură administrativă.
In ceea ce priveşte critici le formulate în
prezenta cauză, se mai reţine că, prin Decizia nr. 1.173 din 6
noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
823 din 8 decembrie 2008, si Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23
noiembrie 2007, Curtea s-a mai pronunţat cu privire la
constituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse în titlul IX -
Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor
administrative fiscale din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi, cu
precădere, asupra dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din
acelaşi act normativ, statuând, în esenţă, că textul
criticat din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri
de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au
emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a
reveni asupra măsurilor luate.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să
conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile
amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de
fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) şi ale
art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Belsirim Automotive" - S.R.L, din Arad în Dosarul nr.
1.207/97/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu