Decizia Nr.18 din 05.10.2015

Dosar nr. 7/2015
ACT EMIS DE: Inalta Curte de Casatie si Justitie
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 801 din 28 octombrie 2015

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 7/2015

Iulia Cristina Tarcea	- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Lavinia Curelea	- preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa	- preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă	- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Mirela Sorina Popescu	- preşedintele Secţiei penale
Aurelia Rusu	- judecător la Secţia I civilă
Nicoleta Ţăndăreanu	- judecător la Secţia I civilă
Raluca Moglan	- judecător la Secţia I civilă
Doina Popescu	- judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor
Mirela Vişan	- judecător la Secţia I civilă
Adina Georgeta Nicolae	- judecător la Secţia I civilă
Eugenia Voicheci	- judecător la Secţia a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă	- judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor
Constantin Brânzan	- judecător la Secţia a II-a civilă
Mirela Poliţeanu	- judecător la Secţia a II-a civilă
Marian Budă	- judecător la Secţia a II-a civilă
Cosmin Horia Mihăianu	- judecător la Secţia a II-a civilă
Carmen Maria Ilie	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Rodica Florica Voicu	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Doina Duican	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor
Cezar Hîncu	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Angelica Denisa Stănişor	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Luiza Maria Păun	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ştefan Pistol	- judecător la Secţia penală
Lucia Tatiana Rog	- judecător la Secţia penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 7/2015 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind includerea perioadei de ucenicie în calculul vechimii în muncă.Magistratul-asistent referă cu privire la faptul că pricina a fost amânată la termenul din 8 iunie 2015, în vederea solicitării opiniei unor specialişti cu privire la problema stagiului de cotizare în perioada 1 ianuarie 1949-1 ianuarie 1954, şi că la dosar au fost depuse punctele de vedere ale domnului profesor emerit doctor Ion Traian Ştefănescu şi domnului doctor honoris causa, doctor Şerban Beligrădeanu.Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:I. Problema de drept ce a generat practica neunitară1. Prin recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului s-a arătat că pe rolul instanţelor judecătoreşti s-au aflat numeroase cauze prin care s-a solicitat recunoaşterea ca vechime în muncă a perioadei de ucenicie, perioadă în care solicitantul a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale.Examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat că instanţele judecătoreşti sesizate cu aceste litigii au soluţionat diferit această problemă de drept, considerând ca elemente esenţiale pentru pronunţarea soluţiilor următoarele aspecte:– existenţa unui contract de ucenicie;

– plata indemnizaţiilor/salariilor;

– plata cotizaţiilor de asigurări sociale;

– existenţa sau nu a unui contract de muncă.II. Examenul jurisprudenţial 2. Plecând de la premisa că, în toate cazurile, a fost probată existenţa contractului de ucenicie, instanţele au decis: a)Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a arătat că perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată trebuie valorificată ca stagiu de cotizare, deoarece ucenicului i-au fost plătite atât salariul, cât şi cotizaţiile de asigurări sociale, cu referire la art. 89 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959 privind drepturile la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat şi a pensionarilor I.O.V.R., potrivit căruia „nu constituie vechime în muncă timpul servit ca ucenic practicant sau elev al unei şcoli profesionale, cu excepţia celor care au cotizat la fostele case de asigurări sociale sau dovedesc că au primit salariu“. De asemenea a fost avut în vedere şi art. 6 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953 privind stabilirea contribuţiei pentru Asigurările Sociale de Stat, nepublicată, conform căruia „contribuţia pentru asigurările sociale se plăteşte şi asupra sumelor plătite de întreprinderi elevilor din şcolile profesionale cât fac practică în producţie“, precum şi interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 32 lit. b) din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967 pentru aplicarea Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, prin care se prevedea că nu se consideră vechime în muncă timpul în care o persoană a servit ca ucenic, practicant sau elev al unei şcoli profesionale, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 30 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ şi a celor care fac dovada că au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale până la 1 ianuarie 1949. Instanţele au interpretat prevederile art. 89 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959 în sensul că perioada de ucenicie constituie vechime în muncă fără a fi necesară dovada existenţei unui contract de muncă. Lipsa contractului de muncă nu conduce automat la concluzia că sumele primite de ucenici ar reprezenta bursă.b)Într-o a doua orientare jurisprudenţială au fost admise acţiunile pentru includerea perioadei de ucenicie în vechimea în muncă pentru durata în care foştii ucenici au beneficiat de toate drepturile prevăzute de Legea nr. 3/1950 privind Codul muncii, cu referire la art. 106 alin. (2) şi (3) din lege, în care se prevede în legătură cu cotizaţiile de asigurări că acestea se vor fixa prin decizia Confederaţiei Generale a Muncii, în raport cu felul muncii şi cu pericolul ce îl prezintă condiţiile în care ea se prestează, precum şi că aceste sume sunt în sarcina celor care angajează şi nu pot fi reţinute din salariile angajaţilor. A fost avut în vedere şi art. 133 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 3/1950, în care se stabilea că vechimea în muncă se socoteşte neîntreruptă şi atunci când „angajatul urmează o şcoală în scopul pregătirii profesionale“. În interpretarea acestor dispoziţii legale, instanţele au statuat că durata pregătirii profesionale a angajaţilor în sistemul uceniciei în şcoli profesionale sau la locul de muncă constituie vechime în muncă.c)Într-o a treia orientare a jurisprudenţei, minoritară, s-a considerat că perioada de ucenicie este recunoscută la calculul vechimii în muncă indiferent de plata contribuţiilor la asigurările sociale, dacă ucenicii au primit indemnizaţii pentru munca prestată, cu referire la art. 8 lit. a) din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 981/1967 cu privire la pregătirea unor muncitori calificaţi prin ucenicie la locul de muncă, potrivit căruia pe timpul pregătirii practice în producţie ucenicii primesc indemnizaţii lunare, al căror cuantum se va stabili diferenţiat, ţinând seama de aportul lor la realizarea producţiei. S-a reţinut şi art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, cu modificările ulterioare, prin care se stabilea că „unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste, alte organizaţii obşteşti, orice alte persoane juridice, precum şi persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă. Pentru personalul român salariat trimis în misiune permanentă în străinătate, unităţile socialiste de care aparţin sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra salariului brut de încadrare în ţară în lei“. În aplicarea acestor dispoziţii, instanţele au reţinut că ucenicia este o formă de calificare profesională care se face în baza unui contract de ucenicie şi că plata contribuţiilor la fostele case de asigurări este în sarcina fostelor unităţi de stat.d)În a patra orientare a jurisprudenţei s-a admis că perioada de ucenicie constituie vechime în muncă dacă pentru intervalul de timp corespunzător acestei perioade s-au virat contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, indiferent dacă ucenicul a primit sau nu salariu, cu referire la art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare“. Totodată s-a reţinut şi art. 161 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se stabileşte modalitatea de calcul al salariului atunci când acesta nu a fost menţionat în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege, precum şi art. 89 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959. A fost avut în vedere şi art. 6 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953, conform căruia „contribuţia pentru asigurările sociale se plăteşte şi asupra sumelor plătite de întreprinderi elevilor din şcolile profesionale cât fac practică în producţie“. În interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţele au subliniat că este necesară virarea contribuţiilor la asigurările sociale de stat în perioada uceniciei, pentru ca aceasta să fie inclusă în durata vechimii în muncă.e)A cincea orientare jurisprudenţială, de asemenea minoritară, a statuat în sensul că ucenicia va fi luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă, în măsura în care ucenicul demonstrează absolvirea cursurilor de ucenic, fie prin diploma de absolvire, fie prin înscrierea menţiunii de absolvire a şcolii în carnetul de muncă, fără alte condiţii, cu referire la art. 78 din Legea nr. 3/1950, conform căruia „sunt ucenici acei care învaţă o meserie în şcoli profesionale şi ateliere, precum şi acei care-şi însuşesc individual o meserie lucrând în producţie sub conducerea unor persoane calificate“, precum şi la art. 104 din Legea nr. 3/1950, care stipula că asigurările sociale se extind asupra tuturor salariaţilor care prestează munci în organele şi instituţiile de stat, întreprinderile şi organizaţiile economice ale statului, organizaţiile cooperatiste şi cele cu caracter obştesc, la persoanele fizice sau persoanele juridice din sectorul particular care folosesc munca salariată, indiferent dacă sunt angajaţi permanent sau temporar, precum şi asupra membrilor lor de familie nesalariaţi. S-a reţinut şi incidenţa art. 106 şi a art. 107 din Legea nr. 3/1950, prin care se stabilea că toate cotizaţiile la asigurările sociale de stat sunt în sarcina celor care angajează şi nu pot fi reţinute din salariile angajaţilor, dar şi că neplata cotizaţiilor nu privează pe angajaţi de a beneficia de ajutoarele materiale ce li se cuvin. A fost avut în vedere şi art. 133 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 3/1950, prin care se stabilea că vechimea în muncă se socoteşte neîntreruptă şi atunci când „angajatul urmează o şcoală în scopul pregătirii profesionale“. În aplicarea acestor dispoziţii, instanţele şi-au întemeiat uneori soluţiile şi pe argumentele prezentate în punctul de vedere al Casei Naţionale de Pensii Publice, potrivit căruia ucenicii pot beneficia de valorificarea ca vechime în muncă a perioadei de ucenicie doar dacă dovedesc că în această perioadă au primit salariu pentru care s-a virat contribuţia legală la sistemul de asigurări sociale de stat.f)Într-o ultimă orientare a jurisprudenţei, solicitarea de includere a perioadei de ucenicie la calculul vechimii în muncă a fost respinsă, considerându-se că aceasta nu reprezintă stagiu de cotizare, cu referire la art. 89 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, avându-se în vedere şi art. 32 lit. b) din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967, pentru aplicarea Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, prin care se prevedea că nu se consideră vechime în muncă timpul în care o persoană a servit ca ucenic, practicant sau elev al unei şcoli profesionale, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 30 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ şi a celor care fac dovada că au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale până la 1 ianuarie 1949. Un alt text de lege aplicat a fost şi art. 8 lit. a) din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 981/1967, potrivit căruia pe timpul pregătirii practice ucenicii primesc indemnizaţii lunare, al căror cuantum se stabileşte diferenţiat, pe ani de pregătire, ţinându-se seama de aportul lor la realizarea producţiei, cu referire la art. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc principiile după care se organizează şi funcţionează sistemul public de pensii, între care cele ale contributivităţii şi obligativităţii. De asemenea a fost aplicat şi art. 133 lit. d) din Legea nr. 3/1950, potrivit căruia sunt consideraţi ucenici toţi cei care învaţă o meserie în şcoli profesionale şi ateliere, precum şi cei care îşi însuşesc individual o meserie lucrând în producţie sub conducerea unor persoane calificate. În aplicarea acestor dispoziţii s-a considerat că lipsa menţiunilor din carnetul de muncă referitoare la plata cotizaţiilor de asigurări sociale şi lipsa dovezii unui contract de muncă cu întreprinderea nu permit includerea perioadei de ucenicie în calculul vechimii în muncă. S-a subliniat că pe durata contractului de ucenicie, ucenicii nu au făcut dovada existenţei contractelor de muncă, acestea fiind încheiate după absolvirea şcolii profesionale, astfel încât perioada de ucenicie nu poate fi considerată vechime în muncă. 3. Sintetizând jurisprudenţa neunitară, Avocatul Poporului a arătat că în deciziile de admitere prezentate s-a considerat că este relevantă proba contractului de ucenicie, iar nu cea a contractului de muncă, atâta vreme cât ucenicilor le-au fost plătite salarii ori indemnizaţii asimilate veniturilor care decurg dintr-un contract de muncă. Spre diferenţă, deciziile de respingere s-au fundamentat pe inexistenţa contractului de muncă pe durata uceniciei. S-a arătat că ambele categorii de decizii au avut în vedere dispoziţiile art. 78, art. 104, art. 106-107 şi art. 133 lit. d) din Legea nr. 3/1950 privind Codul muncii, dar şi pe cele ale art. 32 lit. b) din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967 şi ale art. 8 lit. a) din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 981/1967. III. Opinia Avocatului Poporului 4. Pentru fundamentarea punctului de vedere al Avocatului Poporului au fost avute în vedere, în primul rând, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se stabileşte că stagiul de cotizare este constituit din perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale.5. Definiţia stagiului de cotizare este reglementată prin art. 3 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi reprezintă „perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii“.6. Regula în materia stabilirii vechimii în muncă este aceea a valorificării perioadelor de timp pentru care s-au datorat contribuţii la asigurările sociale. 7. De la această regulă legiuitorul a stabilit şi unele excepţii prin care au fost asimilate perioadelor contributive şi unele situaţii de necontributivitate, avute în vedere la stabilirea şi calculul vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei. Aceste excepţii au fost stabilite atât prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi prin art. 49 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.8. Astfel, potrivit art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare: „În sistemul public se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:a)a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepţia celor prevăzute la art. 40 lit. a), b), c) şi e);b)a urmat cursurile de zi ale învăţământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora; c)a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.“9. Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare: „În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:a)a beneficiat de pensie de invaliditate;b)a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;c)a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;d)a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;e)a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;f)a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;g)a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepţia liceului militar.“10. Avocatul Poporului sesizează că ucenicia nu se regăseşte printre excepţiile de la regula contributivităţii, impunând ca primă concluzie că, pentru ca ucenicia să fie considerată stagiu de cotizare, aceasta trebuie să fie considerată perioadă contributivă la sistemul de asigurări sociale. Mai exact, este nevoie ca pe durata uceniciei să se fi datorat contribuţii la asigurările sociale. 11. Urmărind aplicarea în timp a prevederilor legale incidente, pentru a se constata dacă în perioada uceniciei au fost datorate contribuţiile în sistemul asigurărilor sociale, primul act normativ analizat a fost Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 3/1950, respectiv dispoziţiile art. 78, 104, 106-107 şi art. 133 lit. d). 12. Aceste norme legale nu instituiau în mod expres pentru ucenici nici asimilarea perioadei de ucenicie ca vechime în muncă, nici obligativitatea plăţii, pentru aceştia, a contribuţiilor la sistemul asigurărilor sociale. 13. Nici prevederile Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 1.036/1950 pentru fixarea drepturilor ucenicilor şcolilor profesionale nu reglementau în sensul arătat. 14. Mai târziu, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953 privind stabilirea contribuţiei pentru Asigurările Sociale de Stat, prin art. 6, a reglementat expres că pentru plata asigurărilor sociale, la calculul contribuţiei vor fi avute în vedere şi sumele plătite de întreprinderi elevilor şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie. Acest act normativ a fost expres abrogat prin Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările de stat, act care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1973. 15. Următorul act normativ considerat incident a fost Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, care în art. 89 stabilea că nu constituie vechime în muncă timpul servit ca ucenic, practicant sau elev al unei şcoli profesionale, cu excepţia celor care au cotizat la fostele case de asigurări sociale sau dovedesc că au primit salariu. 16. Ca atare, perioada de ucenicie era considerată vechime în muncă numai dacă ucenicii au cotizat, în perioada uceniciei, la fostele case de asigurări sociale sau dacă dovedeau că au primit salariu. 17. Succesiv, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 981/1967 nu conţinea prevederi care să sprijine rezolvarea problemei prezentate. 18. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967, în art. 32. lit. b), se stabilea că nu se consideră vechime în muncă timpul în care o persoană a servit ca ucenic, practicant sau elev al unei şcoli profesionale, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 30 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ şi a celor care fac dovada că au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale până la 1 ianuarie 1949. 19. Avocatul Poporului consideră însă că, faţă de stadiul actual al legislaţiei, acest act normativ nu poate fi luat în considerare, deoarece la calcularea pensiei se are în vedere principiul contributivităţii, deci, perioadele contributive sunt considerate la calculul vechimii în muncă. 20. Ultimul act normativ incident a fost Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, care instituia în art. 1 alin. (1) că unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste, alte organizaţii obşteşti, orice alte persoane juridice, precum şi persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă. Pentru personalul român salariat trimis în misiune permanentă în străinătate, unităţile socialiste de care aparţin sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra salariului brut de încadrare în ţară în lei. 21. Totodată, potrivit art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ se stabilea că nevărsarea contribuţiilor nu afectează drepturile de asigurări sociale cuvenite celor asiguraţi. 22. Acest act normativ a rămas în vigoare până la 1 aprilie 2000, când a fost abrogat prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.23. Ca urmare a acestei suite a actelor normative aplicabile în timp în legătură cu problema dacă perioada de ucenicie poate fi avută în vedere la calculul vechimii în muncă, Avocatul Poporului a concluzionat că „această perioadă trebuie să fie considerată stagiu de cotizare dacă se face dovada plăţii contribuţiilor la asigurările sociale, cu specificaţia că în perioada 1950-1953, pentru ucenici, aceste contribuţii nu s-au plătit.“ IV. Opinia procurorului general 24. Procurorul general a considerat că este în litera şi spiritul legii opinia potrivit căreia perioada de ucenicie constituie vechime în muncă şi stagiu de cotizare, potrivit dispoziţiilor legale care au reglementat această formă de activitate, în perioadele de referinţă. V. Opinia unor specialişti în dreptul muncii 25. La dosarul cauzei au fost depuse punctele de vedere ale domnului profesor emerit, doctor Ion Traian Ştefănescu, şi domnului doctor honoris causa, doctor Şerban Beligrădeanu. 26. Domnul profesor emerit, doctor Ion Traian Ştefănescu, a apreciat că soluţia dată ar trebui să se refere atât la ucenicii - elevi ai unei şcoli profesionale, cât şi la ucenicii care s-au pregătit la locul de muncă, pentru argumente rezultate din sesizarea formulată de Avocatul Poporului, dar şi din principiile de retribuire a muncii, unanim admise de doctrină. De aceea, perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale între 1 ianuarie 1949-1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă şi, implicit, stagiu de cotizare, indiferent dacă în privinţa ucenicilor a existat obligaţia virării contribuţiilor la casele de asigurări sociale şi indiferent dacă s-au plătit sau nu contribuţiile de asigurări sociale. 27. Domnul doctor honoris causa, doctor Şerban Beligrădeanu, a arătat că în materie de pensii legislaţia română a aplicat strict principiul tempus regit actum, motiv pentru care persoanelor pensionate după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să li se aplice prevederile acestei legi, a cărei condiţie primordială o constituie stagiul de cotizare, iar nu vechimea în muncă. De aceea, perioadele pentru care nu s-au datorat legal contribuţii de asigurări sociale nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 28. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale: în ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu au fost identificate decizii cu relevanţă directă. Instanţa de contencios constituţional a stabilit, însă, la nivel de principiu, că stagiile de cotizare asimilate, altele decât cele prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi luate în calcul cu prilejul recalculării pensiilor stabilite sub imperiul legislaţiei anterioare. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 262/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 11 aprilie 2006, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. a) şi art. 169 alin. (1) şi (1)¹ din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a mai arătat că, potrivit art. 47 alin. (2) din Constituţia României, republicată, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie se stabilesc prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească condiţiile şi criteriile de înscriere la pensie, precum şi să le modifice pe cele anterior stabilite. Datorită modificărilor succesive ale legislaţiei pensiilor, titularii dreptului la pensie se află în situaţii deosebite în raport cu data la care se înscriu la pensie şi legislaţia în vigoare la data respectivă. Concordant jurisprudenţei proprii şi celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, situaţia obiectiv diferită în care se află diferitele categorii de persoane justifică instituirea unui tratament juridic rezonabil diferenţiat, fără a fi încălcat principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a reţinut că unul dintre obiectivele noii legislaţii a pensiilor este acela de a elimina inegalităţile şi discrepanţele existente între drepturile de care beneficiază cei pensionaţi anterior intrării în vigoare a noilor reglementări, sens în care a prevăzut recalcularea şi recorelarea pensiilor. Astfel, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, a prevăzut că pot fi valorificate stagii de cotizare care nu au fost avute în vedere la recalculare.29. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: deşi dreptul la muncă şi drepturile economice şi sociale nu au o consacrare directă în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, din evaluarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a remarcat o protecţie indirectă, în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil sau nediscriminarea, în materie de prestaţii sociale. În rânduri repetate Curtea a valorizat dreptul la respectarea bunurilor garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi din perspectiva unor principii traduse din raportul dintre drepturile civile şi cele sociale şi economice. În sinteză, noţiunea de „bun“ se raportează la patrimoniu şi vizează în acest context şi prestaţiile sociale. Cu predilecţie în materia pensiilor, în Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, deşi este la libera apreciere a statului să decidă cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau să aleagă tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă persoanelor, singura condiţie impusă acestuia este respectarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, privind nediscriminarea. Dacă, însă, statul a adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă aceasta rezultă sau nu din plata unor contribuţii, acea legislaţie devine relevantă, pentru că generează un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. În acelaşi sens, în Cauza Buchen împotriva Cehiei, 2006, s-a subliniat că în conformitate cu art. 14 din Convenţie privitor la interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate“. În aceeaşi decizie, referitor la înţelesul noţiunii de „speranţă legitimă“, Curtea a arătat că s-a statuat în numeroase soluţii de speţă că această noţiune trebuie înţeleasă şi interpretată ca avându-şi temeiul în dreptul cetăţeanului la coerenţă şi siguranţă legislativă, astfel ca, în temeiul legii, acesta să îşi poată valorifica, păstra şi apăra drepturile. Cu alte cuvinte este vorba de concretizarea principiului constituţional, propriu oricărui stat de drept, privind supremaţia legii. 30. Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. VII. Raportul asupra recursului în interesul legii 31. Judecătorii-raportori, constatând, în primul rând, că acest recurs în interesul legii este admisibil, au apreciat că perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale: a)anterior datei de 1 ianuarie 1949 va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale;b)între 1 ianuarie 1949 şi 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privinţa ucenicilor a existat obligaţia virării contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale, dar reprezintă stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de asigurări sociale;c)după 1 ianuarie 1954 şi până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare şi vechime în muncă perioada practicii în producţie.VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 32. Potrivit dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii“. 33. Aşadar, ca o primă condiţie de admisibilitate, sesizarea trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept care a primit o rezolvare diferită, determinată de interpretarea şi aplicarea neunitară a legii. 34. Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 4 din 12 martie 2012, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012), „obiectul acestei examinări referindu-se la actele normative în înţelesul art. 1 şi art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi pentru elaborarea actelor normative, a căror categorie şi norme de competenţă privind adoptarea lor este stabilită prin Constituţie şi prin celelalte legi“. Spre această finalitate duc şi dispoziţiile constituţionale care, în reglementarea art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, prevăd în alin. (3) că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale“.35. Aşadar, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu recursul în interesul legii impune indicarea expresă a unei/unor reglementări susceptibile de interpretare şi aplicare diferită în practica judecătorească. 36. Interesează deopotrivă şi dacă aspectele sesizate reclamă existenţa unei norme neclare ori care este echivocă, dar numai în măsura în care scopul recursului nu se îndreaptă spre crearea unor noi norme de drept. 37. Din acest punct de vedere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii reţine că actul de sesizare nu formulează precis obiectul recursului în interesul legii. Revine, deci, acesteia sarcina de a determina dacă, prin modul de prezentare a problemei prin care s-a pretins o rezolvare neunitară prin hotărâri judecătoreşti definitive, aceasta reprezintă o problemă de drept de natură să pună în dezbatere interpretarea şi aplicarea unei/unor reglementări legale. 38. Astfel, Avocatul Poporului supune analizei întrebarea dacă poate fi recunoscută ca perioadă contributivă la calculul pensiei perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată sau a urmat cursurile unei şcoli profesionale. De asemenea, interesul răspunsului la această întrebare se circumscrie la situaţiile în care ucenicia a fost realizată anterior datei de 1 aprilie 2001, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.39. Întrebarea este generată de posibilitatea de a considera perioada de ucenicie ca perioadă componentă a stagiului de cotizare, adică de a stabili dacă în intervalul în care o persoană a fost ucenic cu plată sau a urmat cursurile unei şcoli profesionale au fost datorate sau/şi plătite contribuţiile de asigurări sociale în sistemul public, respectiv a stabili dacă ucenicia poate fi considerată perioadă contributivă. 40. Prin urmare, în interpretarea şi aplicarea art. 3 alin. (1) lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, act care a abrogat, începând cu 1 ianuarie 2011, Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii prin care se stabilesc principiile după care se organizează şi funcţionează sistemul public de pensii, precum şi ce perioade de timp pot fi incluse în calculul duratei stagiului de cotizare şi se înregistrează ca zile lucrate, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească dacă perioada în care o persoana a fost ucenic cu plată sau a urmat cursurile unei şcoli profesionale, anterior datei de 1 aprilie 2001, reprezintă stagiu de cotizare, respectiv vechime în muncă.41. Acest răspuns implică interpretarea unor dispoziţii din acte normative succesive care au reglementat instituţia uceniciei în intervalul de timp considerat, pentru a stabili dacă pentru ucenicii cu plată sau care au urmat cursurile unei şcoli profesionale au fost datorate sau/şi plătite contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii. 42. În ordinea succesiunii lor, actele normative incidente au fost: – Legea nr. 5/1929 a contractelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 5 aprilie 1929, prin care este reglementat contractul de ucenicie cu patronul, în temeiul căruia ucenicul primea un salariu;

– Legea nr. 10/1948 pentru organizarea Asigurărilor Sociale de Stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 1 ianuarie 1949;

– Legea nr. 3/1950 privind Codul muncii, publicată în Buletinul Oficial nr. 50 din 8 iunie 1950;

– Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.036 din 23 septembrie 1950 pentru fixarea drepturilor ucenicilor şcolilor profesionale, publicată în Buletinul Oficial nr. 83 din 28 septembrie 1950;

– Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 4.161 din 19 decembrie 1953 privind stabilirea contribuţiei pentru Asigurările Sociale de Stat, nepublicată;

– Decretul nr. 292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 20 din 10 august 1959;

– Regulamentul nr. 1.081/1959 de aplicare a Decretului nr. 292/1959;

– Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 981 din 5 mai 1967 cu privire la pregătirea unor muncitori calificaţi prin ucenicie la locul de muncă, publicată în Buletinul Oficial nr. 40 din 5 mai 1967;

– Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, publicată în Buletinul Oficial nr. 116 din 25 octombrie 1972;

– Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967 pentru aplicarea Legii nr. 27/1966, publicată în Buletinul Oficial nr. 116 din 25 octombrie 1972;

– Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 112 din 18 octombrie 1972.43. Faţă de conţinutul actelor normative invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii apreciază că prima condiţie de admisibilitate a recursului în interesul legii este îndeplinită, câtă vreme se reclamă o ambiguitate a reglementării statutului ucenicului în actele normative anterioare anului 2000, astfel încât problema de drept supusă examinării a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti învestite cu aceste cauze. 44. Este, de asemenea, îndeplinită şi condiţia existenţei unor hotărâri judecătoreşti diferite, la actul de sesizare fiind ataşate anexele cuprinzând soluţiile jurisprudenţiale diferite. Practica neunitară este relevată nu doar prin soluţiile diferite date de instanţe problemei analizate, dar se deduce şi din modul în care instanţele au interpretat şi aplicat textele de lege analizate. 45. Totodată, dat fiind că o parte a litigiilor au început anterior intrării în vigoarea actualului Cod de procedură civilă, trebuie admis că evaluarea condiţiei analizate va fi raportată şi la hotărârile irevocabile. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii reţine următoarele: 46. Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010), care a abrogat de la 1 ianuarie 2011 Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000), sistemul de asigurări sociale este garantat de stat, este organizat prin lege şi funcţionează după o serie de principii, între care cel al contributivităţii. Acest principiu reprezintă regula potrivit căreia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin asiguraţilor în temeiul contribuţiilor plătite.47. În sensul aceleiaşi legi, conform art. 3 alin. (1) lit. p), perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii se numeşte stagiu de cotizare, iar stagiul de cotizare intră în calculul vechimii în muncă. 48. Art. 49 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, arată că sunt asimilate stagiului de cotizare şi anumite perioade necontributive, denumite de lege „perioade asimilate“.49. Din enumerarea exhaustivă din art. 49 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu rezultă că perioada de ucenicie este o perioadă asimilată, pentru a putea fi inclusă automat în stagiul de cotizare.50. Pe cale de consecinţă, trebuie verificat dacă, în determinarea punctajului lunar al asiguratului, în perioada analizată, adică anterior datei de 1 aprilie 2001, ucenicia reprezintă vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la 1 aprilie 2001 şi constituie, potrivit art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, stagiu de cotizare.51. Se impune, în acest context, verificarea statutului ucenicului potrivit legislaţiei relevante pentru perioada analizată. 52. Potrivit art. 78 din Legea nr. 3/1950 „sunt ucenici acei care învaţă o meserie în şcoli profesionale şi ateliere, precum şi acei care îşi însuşesc o meserie lucrând în producţie sub conducerea unor persoane calificate“, iar art. 82 al aceleiaşi legi stabilea că „drepturile şi îndatoririle ucenicilor, precum şi ale acelora care îi angajează se vor stabili prin decizia Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale în acord cu Confederaţia Generală a Muncii“. 53. Cap. XIV din Legea nr. 3/1950, referitor la asigurările sociale, prevedea în art. 104 că „Asigurările sociale se extind asupra tuturor salariaţilor care prestează munci în organele şi instituţiile de stat, întreprinderile şi organizaţiile economice de stat, la persoanele fizice ori juridice din sectorul de stat care folosesc munca salariată“, iar prin art. 107 şi 108 se stabilea că neplata cotizaţiilor datorate la sistemul asigurărilor de stat nu îi privează pe angajaţi de dreptul de a beneficia de ajutoare materiale şi pensii. 54. Din suma textelor de lege prezentate se desprind următoarele concluzii: – că ucenicia se realiza prin două modalităţi: a) pregătirea în şcoli profesionale şi ateliere; b) lucrând deja în producţie, sub conducerea unor persoane calificate;

– că asigurările sociale sunt extinse asupra tuturor angajaţilor, iar neplata acestora nu privează angajatul de drepturile de asigurări sociale.55. Prin urmare, persoanele care erau angajate şi învăţau o meserie ca ucenic, în perioada angajării datorau contribuţii la asigurările sociale. 56. Această formă a uceniciei s-a numit, prin adoptarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 981/1967, ucenicie la locul de muncă, astfel cum rezultă din încadrarea dată de art. 2 al acestui act normativ. 57. Actele normative succesive, Legea nr. 27/1966, prin art. 39 alin. (1), şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967, prin art. 30 alin. (1) lit. a), stabileau că ucenicia la locul de muncă se include în calculul vechimii în muncă, tocmai pe ideea contributivităţii angajatului ucenic la fostele asigurări sociale sau la casele de pensii preluate de stat în perioada de referinţă. 58. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii observă că, deşi problema uceniciei la locul de muncă, din perspectiva considerării perioadei de ucenicie la calculul vechimii în muncă, nu face obiectul acestui recurs în interesul legii, distincţia şi delimitarea statutului ucenicului la locul de muncă este necesară pentru analiza statutului şi efectelor juridice în planul asigurărilor sociale referitoare la cealaltă categorie de ucenici. 59. În privinţa uceniciei prin pregătirea în şcoli profesionale şi ateliere, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967 prevedea în art. 32 lit. b) că „nu se consideră vechime în muncă timpul servit ca ucenic, practicant sau elev al unei şcoli profesionale, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 30 alin. (1) lit. h) şi a celor care fac dovada că în această perioadă au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale până la 1 ianuarie 1949“. 60. Coroborând textele de lege şi într-o interpretare gramaticală, restrictivă şi teleologică, rezultă că ucenicia celor care şi-au făcut pregătirea în şcoli profesionale se consideră vechime în muncă numai dacă: – cu privire la ucenicia anterioară datei de 1 ianuarie 1949 au cotizat benevol la fostele case de asigurări sociale;

– ulterior datei de 1 ianuarie 1949 au lucrat ca practicanţi în atelierele şcolilor profesionale gradul II sau ale liceelor industriale, după absolvirea acestora.61. Prin urmare, în privinţa celor care şi-au făcut stagiul de ucenicie anterior datei de 1 ianuarie 1949 rămâne aplicabil principiul contributivităţii [Legea nr. 55/1933 pentru unificarea asigurărilor sociale pe întreg teritoriul naţional (Legea Ioaniţescu) a introdus principiul contributivităţii precum şi pe cel al solidarităţii], deoarece aceştia fie au făcut ucenicie la locul de muncă, primind şi salariu, ca angajaţi, fie au făcut dovada că au cotizat la fostele case de asigurări sociale. Aşadar, sub rezerva îndeplinirii cerinţei legale, ucenicia în această perioadă va fi avută în vedere atât la calculul vechimii în muncă, cât şi la durata stagiului de cotizare. 62. Cât priveşte ucenicii care au lucrat ca practicanţi în atelierele şcolilor profesionale gradul II sau ale liceelor industriale, după absolvirea acestora, potrivit art. 30 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967, mutatis mutandis, actul normativ recunoaşte acestora ucenicia ca vechime în muncă. 63. Rămâne de văzut dacă vechea dispoziţie legală rămâne concordantă principiului anterior arătat al Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, al contributivităţii, pentru această categorie de ucenici. De aceea, urmează a fi avute în vedere reglementările vremii, acte normative prin care se fixau drepturile şi obligaţiile ucenicilor şcolilor profesionale.64. Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.036/1950 pentru fixarea drepturilor ucenicilor şcolilor profesionale, potrivit interpretării date art. 3, ucenicii din anii II şi III făceau practică în producţie în întreprinderi. Întreprinderile în care ucenicii făceau practică în producţie depuneau în contul şcolilor profesionale contravaloarea muncii prestate de către aceştia, sume din care şcolile alocau lunar cote procentuale ucenicilor, în funcţie de industrie. Acelaşi drepturi le aveau, potrivit art. 8 şi 9, şi ucenicii din sectorul cooperatist sau din sectorul particular. 65. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953 privind stabilirea contribuţiei pentru Asigurările Sociale de Stat, în conformitate cu art. 6 lit. b) şi art. 7, asupra sumelor plătite de întreprinderi elevilor şcolilor profesionale pe timpul cât aceştia făceau practică în producţie sau în sectorul particular se datora contribuţia pentru asigurările sociale. 66. Obligaţia de plată a contribuţiilor la asigurările sociale asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai unei şcoli profesionale, indiferent de forma în care aceştia realizau veniturile, a fost menţinută şi prin art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, care a succedat Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953, decret rămas în vigoare până la 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000.67. Rezultă, faţă de această expunere, că începând cu 1 ianuarie 1954, data intrării în vigoare a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953 privind stabilirea contribuţiei pentru Asigurările Sociale de Stat, regula contributivităţii, potrivit căreia perioadele contributive se includ în stagiul de cotizare, se aplică în privinţa ucenicilor cu plată care au urmat cursurile unei şcoli profesionale. 68. Însă, perioada 1 ianuarie 1949-1 ianuarie 1954, în privinţa ucenicilor care au urmat cursurile unei şcoli profesionale, nu a existat un act normativ care să fi reglementat obligaţia acestora, ori a instituţiilor de stat, cooperatiste ori particulare în care lucrau, de a plăti contribuţii la fostele case de asigurări, chiar şi numai pentru perioada practicii în producţie. 69. Prin urmare, potrivit principiului tempus regit actum, pentru acest interval de timp nu se poate considera activitatea celor două acte normative menţionate anterior, iar ucenicia desfăşurată în această perioadă va reprezenta stagiu de cotizare în sensul actualei legi a pensiilor numai dacă achitarea contribuţiilor va putea fi dovedită de petiţionar. 70. Cu toate acestea, durata uceniciei celor care şi-au dobândit pregătirea profesională în şcoli profesionale în perioada 1 ianuarie 1949-1 ianuarie 1954 reprezintă vechime în muncă, de vreme ce art. 32 lit. b) din Decretul nr. 252/1967 interpretat per a contrario, a stabilit acest lucru. 71. Această dispoziţie permite foştilor ucenici valorificarea uceniciei făcute în această perioadă pentru calculul vechimii în muncă independent de prevederile art. 3 alin. 1 lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care definesc stagiul de cotizare. În acest context reamintim şi că ucenicia nu face parte din categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare.72. De precizat că prin dispoziţiile art. 209 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (forma în vigoare în anul 2003) se reglementează fără echivoc statutul ucenicului, dar şi faptul că acesta beneficiază de dispoziţiile aplicabile celorlalţi salariaţi, în măsura în care ele nu sunt contrare celor specifice statutului său.73. Pentru toate aceste considerente, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea art. 3 alin. (1) lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:Perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale: 1. anterior datei de 1 ianuarie 1949 va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale; 2. între 1 ianuarie 1949 şi 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privinţa ucenicilor a existat obligaţia virării contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale, dar va reprezenta stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de asigurări sociale; 3. după 1 ianuarie 1954 şi până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare şi vechime în muncă perioada practicii în producţie. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2015. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Adriana Stamatescu