DECIZIE   Nr. 18 din 19 martie 2007

cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 37 lit. b), in concurs cu cele ale art. 37 lit. a) din Codul penal, atunci cand prima condamnare a fost avuta in vedere ca prim termen al recidivei postexecutorii in cauza care atrage aplicarea art. 37 lit. a) din acelasi cod.

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 542 din 17 iulie 2008

Dosar nr. 36/2006

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 37 lit. b), in concurs cu cele ale art. 37 lit. a) din Codul penal, atunci cand prima condamnare a fost avuta in vedere ca prim termen al recidivei postexecutorii in cauza care atrage aplicarea art. 37 lit. a) din acelasi cod.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de judecători din totalul de 116 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că, în cazul săvârşirii de către o persoană a unei infracţiuni după condamnarea ei definitivă la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se reţină starea de recidivă atât în forma prevăzută în art. 37 lit. a), cât şi în aceea prevăzută în art. 37 lit. b) din Codul penal.

SECŢIILE   UNITE,

deliberând   asupra   recursului   în   interesul   legii,   constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de opinii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b), alături de art. 37 lit. a) din Codul penal, atunci când prima condamnare a fost avută în vedere anterior, ca prim termen al recidivei postexecutorii, în cauza care atrage aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.

Astfel, unele instanţe au considerat că, în situaţia în care, după executarea integrală a unei pedepse privative de libertate, făptuitorul a comis o nouă infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie, iar în timpul executării celei de-a doua pedepse a săvârşit o a treia faptă penală, ce întruneşte şi condiţiile cerute de art. 37 lit. b) din Codul penal, se reţine o singură formă de recidivă în varianta postcondamnatorie, în raport cu ultima condamnare.

S-a motivat că o hotărâre definitivă de condamnare, constituind primul termen al recidivei în raport cu una sau mai multe infracţiuni săvârşite ulterior, nu mai poate avea aceeaşi semnificaţie în raport cu fapta sau faptele săvârşite după pronunţarea celei de-a doua ori a treia condamnări, întrucât după acel moment ce impune reţinerea stării de recidivă postexecutorie, cu tratament sancţionator specific, condamnarea anterioară îşi epuizează caracterul de prim-termen al recidivei, care este preluat de condamnarea ulterioară.

S-a considerat, în acest sens, că atât timp cât prin ultima hotărâre s-au determinat sfera şi natura pluralităţii infracţionale, cu aplicarea unei pedepse ce reflectă gravitatea faptelor şi gradul de pericol social al inculpatului, ca urmare a evaluării periculozităţii sociale concrete reieşind din întregul ansamblu infracţional, reţinerea din nou a recidivei postexecutorii, alături de recidiva postcondamnatorie, ar fi nu numai excesivă, de natură să genereze o dublă agravare a pedepsei, dar şi artificială, datorită admiterii unei corelaţii nejustificate între ultima faptă săvârşită şi prima condamnare.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că, într-un asemenea caz, specific situaţiei de plurirecidivă, respectiv, recidivei progresive, care presupune agravarea pedepsei cu fiecare nouă recidivă, trebuie să se reţină că ultima infracţiune a fost comisă atât în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu prima pedeapsă executată, cât şi în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de cea de-a doua condamnare, neexecutată încă.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Spre deosebire de concursul de infracţiuni, care există fie atunci „când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele", fie chiar şi în cazul „când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni", recidiva constă în săvârşirea cu intenţie de către aceeaşi persoană a unei noi infracţiuni, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi, respectiv, după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni sau după graţierea acesteia, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, ori după condamnarea la cel puţin 3 pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executarea, graţierea acestora ori prescrierea executării lor.

In acest context, în cazul concursului de infracţiuni săvârşit în stare de recidivă postexecutorie au prioritate de aplicare dispoziţiile ce privesc recidiva, stabilindu-se pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, potrivit reglementării, după care devin incidente dispoziţiile referitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni.

Ca urmare, în situaţia în care, dintre infracţiunile succesive ulterioare, aflate în stare de recidivă postexecutorie, unele sunt săvârşite şi în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) din Codul penal, se impune ca pentru aceste   infracţiuni   să   se    retină   si    existenta   recidivei postcondamnatorii, cu consecinţele specifice ce decurg pentru agravarea pedepsei.

In această situaţie este de observat că, în afară de textul art. 37 alin. 1 lit. c) din Codul penal, care prevede recidiva determinată de săvârşirea faptei după condamnarea la cel puţin 3 pedepse cu închisoare până la 6 luni, prin niciun alt text de lege nu s-a reglementat vreo modalitate specifică de recidivă condiţionată de existenţa mai multor condamnări anterioare sau de comiterea mai multor infracţiuni subsecvente, ca elemente intrând în structura aceleiaşi recidive unice.

Aşa fiind, în toate cazurile de recidivă, având unul dintre cei 2 termeni multiplu, cât timp nu li s-a dat o reglementare asemănătoare celei din art. 37 lit. c) din Codul penal, trebuie să se reţină existenţa pluralităţii de recidive, cu consecinţa aplicării separate a dispoziţiilor referitoare la sancţionarea recidivei postcondamnatorii şi a celei postexecutorii.

De asemenea, atunci când o persoană condamnată succesiv la două pedepse, dintre care cea dintâi întruneşte condiţiile pentru primul termen al recidivei postexecutorii, iar a doua le întruneşte pe cele ale recidivei postcondamnatorii, vor trebui reţinute ambele forme de recidivă, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele înscrise în art. 37 din Codul penal şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 din acelaşi cod.

Un atare procedeu se impune, neputându-se considera că ar constitui o modalitate de sancţionare de două ori pentru aceeaşi faptă, deoarece dacă nu s-ar putea reţine pentru ultima infracţiune şi starea de recidivă postexecutorie, determinată de împrejurarea că prima pedeapsă era executată în momentul săvârşirii faptei în condiţiile recidivei postcondamnatorii, existentă datorită celei de a doua condamnări definitive, intermediare, s-ar crea infractorului o situaţie incontestabil mai uşoară decât aceea pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi săvârşit şi infracţiunea ce a atras starea de recidivă postcondamnatorie.

Ca urmare, în ipoteza în care fapta din urmă a fost săvârşită în condiţiile care întrunesc cerinţele specifice ambelor forme de recidivă, sunt aplicabile mai întâi dispoziţiile referitoare la recidiva postexecutorie, după care trebuie să se procedeze la aplicarea dispoziţiilor privind recidiva postcondamnatorie.

Rezultă, deci, că dacă inculpatul, după ce a executat o pedeapsă cu închisoare mai mare de 6 luni sau a beneficiat de graţiere pentru o astfel de pedeapsă, a fost condamnat pentru săvârşirea altei infracţiuni şi în timpul executării pedepsei a comis din nou o infracţiune, va exista atât starea de recidivă postexecutorie, prevăzută în art. 37 lit. b) din Codul penal, în raport cu prima infracţiune, cât şi starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută în art. 37 lit. a) din Codul penal, în raport cu cea de-a doua infracţiune.

In asemenea caz, condamnând pe inculpat pentru ultima infracţiune, comisă atât în stare de recidivă postexecutorie, cât şi în stare de recidivă postcondamnatorie, instanţa trebuie să contopească pedeapsa stabilită pentru această din urmă infracţiune cu pedeapsa sau fracţiunea din pedeapsa anterioară pe care el o mai avea de executat în momentul săvârşirii celei din urmă infracţiuni.

In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de către o persoană condamnată definitiv la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se reţină că acea infracţiune a fost săvârşită atât în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, cât şi în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea ce atrage aplicarea concomitentă a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) din Codul penal.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Stabilesc că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de către o persoană condamnată definitiv la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se reţină că acea infracţiune a fost săvârşită atât în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, cât şi în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea ce atrage aplicarea concomitentă a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) din Codul penal.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei