DECIZIE Nr. 18
din 19 martie 2007
cu privire la aplicarea
dispozitiilor art. 37 lit. b), in concurs cu cele ale art. 37 lit. a) din Codul
penal, atunci cand prima condamnare a fost avuta in vedere ca prim termen al
recidivei postexecutorii in cauza care atrage aplicarea art. 37 lit. a) din
acelasi cod.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 542 din 17 iulie 2008
Dosar nr. 36/2006
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
aplicarea dispozitiilor art. 37 lit. b), in concurs cu
cele ale art. 37 lit. a) din Codul penal, atunci cand prima condamnare a fost
avuta in vedere ca prim termen al recidivei postexecutorii in cauza care atrage
aplicarea art. 37 lit. a) din acelasi cod.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de
judecători din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului
de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, cerând să se decidă în sensul că, în cazul săvârşirii de către o
persoană a unei infracţiuni după condamnarea ei definitivă la mai multe pedepse,
dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a
împlinit, trebuie să se reţină starea de recidivă atât în forma prevăzută în
art. 37 lit. a), cât şi în aceea prevăzută în art. 37 lit. b) din Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul
legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit
diversitate de opinii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b),
alături de art. 37 lit. a) din Codul penal, atunci când prima condamnare a fost
avută în vedere anterior, ca prim termen al recidivei postexecutorii, în cauza
care atrage aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Astfel, unele instanţe au considerat că, în situaţia în
care, după executarea integrală a unei pedepse privative de libertate,
făptuitorul a comis o nouă infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare
cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie, iar în timpul executării celei
de-a doua pedepse a săvârşit o a treia faptă penală, ce întruneşte şi
condiţiile cerute de art. 37 lit. b) din Codul penal, se reţine o singură formă
de recidivă în varianta postcondamnatorie, în raport cu
ultima condamnare.
S-a motivat că o hotărâre definitivă de condamnare,
constituind primul termen al recidivei în raport cu una sau mai multe
infracţiuni săvârşite ulterior, nu mai poate avea aceeaşi semnificaţie în
raport cu fapta sau faptele săvârşite după pronunţarea celei de-a doua ori a
treia condamnări, întrucât după acel moment ce impune reţinerea stării de
recidivă postexecutorie, cu tratament sancţionator specific, condamnarea
anterioară îşi epuizează caracterul de prim-termen al recidivei, care este
preluat de condamnarea ulterioară.
S-a considerat, în acest sens, că atât timp cât prin
ultima hotărâre s-au determinat sfera şi natura pluralităţii infracţionale, cu
aplicarea unei pedepse ce reflectă gravitatea faptelor şi gradul de pericol
social al inculpatului, ca urmare a evaluării periculozităţii sociale concrete
reieşind din întregul ansamblu infracţional, reţinerea din nou a recidivei
postexecutorii, alături de recidiva postcondamnatorie, ar fi nu numai excesivă,
de natură să genereze o dublă agravare a pedepsei, dar şi artificială, datorită
admiterii unei corelaţii nejustificate între ultima faptă săvârşită şi prima
condamnare.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că, într-un
asemenea caz, specific situaţiei de plurirecidivă, respectiv, recidivei
progresive, care presupune agravarea pedepsei cu fiecare nouă recidivă, trebuie
să se reţină că ultima infracţiune a fost comisă atât în stare de recidivă
postexecutorie, în raport cu prima pedeapsă executată, cât şi în stare de
recidivă postcondamnatorie faţă de cea de-a doua condamnare, neexecutată încă.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Spre deosebire de concursul de infracţiuni, care există
fie atunci „când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi
persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele",
fie chiar şi în cazul „când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi
persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a
produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni", recidiva constă în
săvârşirea cu intenţie de către aceeaşi persoană a unei noi infracţiuni, după
rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai
mare de 6 luni şi, respectiv, după executarea unei pedepse cu închisoare mai
mare de 6 luni sau după graţierea acesteia, după împlinirea termenului de
prescripţie a executării pedepsei, ori după condamnarea la cel puţin 3 pedepse
cu închisoare până la 6 luni sau după executarea, graţierea acestora ori
prescrierea executării lor.
In acest context, în cazul concursului de infracţiuni
săvârşit în stare de recidivă postexecutorie au prioritate de aplicare
dispoziţiile ce privesc recidiva, stabilindu-se pedeapsa pentru fiecare
infracţiune în parte, potrivit reglementării, după care devin incidente
dispoziţiile referitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni.
Ca urmare, în situaţia în care, dintre infracţiunile
succesive ulterioare, aflate în stare de recidivă postexecutorie, unele sunt
săvârşite şi în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie prevăzute de
art. 37 lit. a) din Codul penal, se impune ca pentru aceste infracţiuni
să se retină si existenta recidivei
postcondamnatorii, cu consecinţele specifice ce decurg
pentru agravarea pedepsei.
In această situaţie este de observat că, în afară de
textul art. 37 alin. 1 lit. c) din Codul penal, care prevede recidiva
determinată de săvârşirea faptei după condamnarea la cel puţin 3 pedepse cu
închisoare până la 6 luni, prin niciun alt text de lege nu s-a reglementat vreo
modalitate specifică de recidivă condiţionată de existenţa mai multor
condamnări anterioare sau de comiterea mai multor infracţiuni subsecvente, ca
elemente intrând în structura aceleiaşi recidive unice.
Aşa fiind, în toate cazurile de recidivă, având unul
dintre cei 2 termeni multiplu, cât timp nu li s-a dat o reglementare
asemănătoare celei din art. 37 lit. c) din Codul penal, trebuie să se reţină
existenţa pluralităţii de recidive, cu consecinţa aplicării separate a
dispoziţiilor referitoare la sancţionarea recidivei postcondamnatorii şi a
celei postexecutorii.
De asemenea, atunci când o persoană condamnată succesiv
la două pedepse, dintre care cea dintâi întruneşte condiţiile pentru primul
termen al recidivei postexecutorii, iar a doua le întruneşte pe cele ale
recidivei postcondamnatorii, vor trebui reţinute ambele forme de recidivă, în
măsura în care sunt îndeplinite cerinţele înscrise în art. 37 din Codul penal
şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 din acelaşi cod.
Un atare procedeu se impune, neputându-se considera că
ar constitui o modalitate de sancţionare de două ori pentru aceeaşi faptă,
deoarece dacă nu s-ar putea reţine pentru ultima infracţiune şi starea de
recidivă postexecutorie, determinată de împrejurarea că prima pedeapsă era
executată în momentul săvârşirii faptei în condiţiile recidivei
postcondamnatorii, existentă datorită celei de a doua condamnări definitive,
intermediare, s-ar crea infractorului o situaţie incontestabil mai uşoară decât
aceea pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi săvârşit şi infracţiunea ce a atras
starea de recidivă postcondamnatorie.
Ca urmare, în ipoteza în care fapta din urmă a fost
săvârşită în condiţiile care întrunesc cerinţele specifice ambelor forme de
recidivă, sunt aplicabile mai întâi dispoziţiile referitoare la recidiva
postexecutorie, după care trebuie să se procedeze la aplicarea dispoziţiilor
privind recidiva postcondamnatorie.
Rezultă, deci, că dacă inculpatul, după ce a executat o
pedeapsă cu închisoare mai mare de 6 luni sau a beneficiat de graţiere pentru o
astfel de pedeapsă, a fost condamnat pentru săvârşirea altei infracţiuni şi în
timpul executării pedepsei a comis din nou o infracţiune, va exista atât starea
de recidivă postexecutorie, prevăzută în art. 37 lit. b) din Codul penal, în
raport cu prima infracţiune, cât şi starea de recidivă postcondamnatorie,
prevăzută în art. 37 lit. a) din Codul penal, în raport cu cea de-a doua
infracţiune.
In asemenea caz, condamnând pe
inculpat pentru ultima infracţiune, comisă atât în stare de recidivă
postexecutorie, cât şi în stare de recidivă postcondamnatorie, instanţa trebuie
să contopească pedeapsa stabilită pentru această din urmă infracţiune cu
pedeapsa sau fracţiunea din pedeapsa anterioară pe care el o mai avea de
executat în momentul săvârşirii celei din urmă infracţiuni.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi
a se stabili că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de către o persoană
condamnată definitiv la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate,
iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se reţină că acea
infracţiune a fost săvârşită atât în condiţiile stării de recidivă
postcondamnatorie, cât şi în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea
ce atrage aplicarea concomitentă a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) din
Codul penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Stabilesc că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni
de către o persoană condamnată definitiv la mai multe pedepse, dintre care
unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit,
trebuie să se reţină că acea infracţiune a fost săvârşită atât în condiţiile
stării de recidivă postcondamnatorie, cât şi în cele ale stării de recidivă
postexecutorie, ceea ce atrage aplicarea concomitentă a dispoziţiilor art. 37
lit. a) şi b) din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei