Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 18 din 12 decembrie 2005

in vederea examinarii recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la confiscarea speciala a mijlocului de transport in cazul infractiunilor prevazute de art. 2 - 10 din Legea nr. 143/2000

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 285 din 29 martie 2006



Dosar nr. 13/2005

Sub preşedinţia doamnei Lidia Bărbulescu, vicepreşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, conformându-se dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 21 noiembrie 2005 în vederea examinării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la confiscarea specială a mijlocului de transport în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 2 - 10 din Legea nr. 143/2000.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor legii, fiind prezenţi 95 de judecători din totalul de 110 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, confiscarea specială a mijlocului de transport se dispune ori de câte ori se dovedeşte că acesta a constituit un mijloc propriu de realizare a activităţii infracţionale impus de natura şi specificul faptei incriminate, precum şi în cazul în care acesta a constituit o componentă a modului de concepere a activităţii infracţionale.

In vederea deliberării, a fost amânată pronunţarea pentru data de 12 decembrie 2005, când

SECŢIILE    UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) din Codul penal şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit cu privire la confiscarea specială a mijlocului de transport în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din aceeaşi lege.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că, în cazul acestor infracţiuni, confiscarea specială se dispune ori de câte ori mijlocul de transport a fost folosit la realizarea laturii obiective a uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, fără a constitui însă un mijloc indispensabil de săvârşire a infracţiunii.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 2 - 10 din Legea nr. 143/2000, confiscarea specială a mijlocului de transport se dispune atunci când acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-10 din aceeaşi lege, precum şi atunci când mijlocul de transport, prin modul în care a fost concepută activitatea infracţională, era destinat să servească la realizarea laturii obiective a uneia dintre infracţiunile menţionate.

Aceste din urmă instanţe au procedat corect.

Cu privire la confiscarea specială, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri prevede că drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din lege se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Totodată, potrivit art. 118 lit. b) din Codul penal, sunt supuse confiscării speciale lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului, aceste prevederi din partea generală a Codului penal fiind aplicabile, conform art. 362 din acelaşi cod, şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, cum este cazul faptelor sancţionate penal prin art. 2-10 din Legea nr. 143/2000.

Ca atare, în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) din Codul penal, confiscarea specială a mijlocului de transport se poate dispune în cazul în care se dovedeşte că acesta a servit la săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 2 - 10 din Legea nr. 143/2000, precum şi în cazul în care se dovedeşte că mijlocul de transport a fost destinat să servească la săvârşirea uneia dintre aceste infracţiuni.

Măsura de siguranţă a confiscării speciale a mijlocului de transport se dispune, ţinându-se seama de prevederile art. 111 alin. 1 din Codul penal, în măsura în care există o stare de pericol rezultată din întrebuinţarea pe care acesta a primit-o în săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000 sau din destinaţia care i s-a dat mijlocului de transport în scopul comiterii infracţiunii.

Prin urmare, pentru a fi supus confiscării speciale în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) teza I din Codul penal, mijlocul de transport trebuie să fi servit efectiv la săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, adică să fi fost unul dintre mijloacele de care făptuitorul s-a folosit efectiv pentru a comite infracţiunea, iar pentru a fi supus confiscării speciale în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) teza a ll-a din Codul penal, mijlocul de transport trebuie să fie fabricat, pregătit sau adaptat în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, fiind deci destinat să servească la comiterea acesteia.

In acest sens, de exemplu, mijlocul de transport cu care făptuitorul s-a deplasat având asupra sa o cantitate de droguri ce urma a fi vândută nu ar putea fi considerat că a servit la săvârşirea infracţiunii, în timp ce mijlocul de transport în caroseria căruia au fost ascunse drogurile ce urmau a fi vândute, precum şi mijlocul de transport care a fost pregătit sau adaptat pentru a putea fi ascunse drogurile în interiorul acestuia sunt supuse confiscării speciale, întrucât primul a servit efectiv la săvârşirea infracţiunii, iar cel de-al doilea a fost pregătit ori adaptat în scopul comiterii acesteia, fiind destinat să servească la săvârşirea infracţiunii.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se decide în sensul concluziilor menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) din Codul penal şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, privind confiscarea specială a mijlocului de transport în cazul infracţiunii de trafic de droguri, stabilesc:

Măsura de siguranţă a confiscării speciale a mijlocului de transport se va dispune, în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) teza I din Codul penal, numai în cazul în care se dovedeşte că acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalităţile normative ale infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, precum şi în cazul în care se dovedeşte că mijlocul de transport a fost fabricat, pregătit ori adaptat în scopul realizării laturii obiective a acestor infracţiuni.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică din 12 decembrie 2005.

VICEPREŞEDINTELE INALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,

LIDIA BĂRBULESCU

Magistrat-asistent-şef,

Victoria Maftei

 


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 18/2005

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 18 din 2005
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 18/2005
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu