Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, excepţie ridicată de Dan Cristian Chiş şi Sorina Elena Chiş în Dosarul nr. 7.215/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 206D/2016.2. La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepţiei Dan Cristian Chiş, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând, pe larg, motivele formulate în faţa instanţei judecătoreşti, cuprinse în notele scrise care au însoţit încheierea de sesizare a Curţii, aflate la dosarul cauzei.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile de lege criticate instituie o formă de protecţie socială pentru familiile al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează sub indicatorul social de referinţă prevăzut de lege. Astfel, textele de lege criticate stabilesc cuantumul lunar al alocaţiei în mod diferenţiat, în funcţie de numărul de copii, avându-se în vedere venitul lunar pe membru de familie, fără ca în acest mod să fie instituită vreo discriminare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.215/63/2015, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Excepţia a fost ridicată de Dan Cristian Chiş şi Sorina Elena Chiş într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative, respectiv anularea numărului de absenţe înregistrate de fiul autorilor excepţiei, desfiinţarea preavizului şi a deciziei de exmatriculare şi a borderourilor de comunicare a absenţelor către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, precum şi anularea deciziilor de suspendare şi încetare a plăţii alocaţiei pentru susţinerea familiei, acordată în temeiul Legii nr. 277/2010.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt discriminatorii şi abuzive, întrucât beneficiază de aceeaşi alocaţie atât familiile cu 4 copii, cât şi cele cu un număr mai mare, respectiv 11 copii, aşa cum este în prezenta cauză. Ca atare, consideră că familiile cu un număr mai mare de 4 copii nu beneficiază de susţinerea statului, în condiţiile Legii fundamentale.7. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază ca întemeiată excepţia, având în vedere că dispoziţiile de lege contestate creează o inegalitate nejustificată între familiile cu 4 copii şi cele cu 5 sau mai mulţi copii, raportat la scopul Legii nr. 277/2010. Atât timp cât legea vizează instituirea acestei forme de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, limitarea acordării sprijinului în vederea asigurării unor condiţii mai bune doar pentru creşterea a 4 copii, din cei 11 pe care îi are familia vizată în cauză, este de natură a crea o situaţie discriminatorie în defavoarea atât a copiilor, cât şi a familiei. Ca atare, instanţa apreciază ca neconstituţională soluţia legislativă de a se acorda aceeaşi indemnizaţie familiilor cu 4 copii, precum şi celor cu 11 copii, cuprinsă în art. 5 şi 6 din Legea nr. 277/2010.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că prin dispoziţiile de lege criticate au fost instituite criterii tehnice de determinare a cuantumului lunar al alocaţiei, stabilit prin raportare la indicatorul social de referinţă (ISR), în funcţie de tipul de familie şi de numărul de copii. Configurarea criteriilor tehnice pe baza cărora se determină cuantumul concret al alocaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci o opţiune de politică legislativă în domeniul protecţiei sociale, circumscrisă unor eventuale constrângeri financiare, din perspectiva resurselor care pot fi alocate de la bugetul de stat. Aşadar, apreciază că nu se poate reţine instituirea unui tratament discriminatoriu în funcţie de componenţa concretă a familiei cu venituri reduse. 10. Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate nu instituie nicio discriminare pe criterii arbitrare, ci, dimpotrivă, stabileşte cadrul general aplicabil tuturor familiilor care necesită măsuri de susţinere, în considerarea veniturilor lunare pe membru de familie. Ca atare, apreciază că este opţiunea exclusivă a legiuitorului ca, în funcţie de scopul urmărit şi ţinând cont de realităţile economice sau sociale existente, să impună anumite condiţii pentru acordarea prestaţiilor sociale, instituirea acestor condiţionalităţi nefiind de natură să aducă atingere unor principii fundamentale ale statului, cu atât mai mult cu cât aceste indemnizaţii nu au un caracter absolut. În final, invocând jurisprudenţa Curţii, respectiv deciziile nr. 368 din 24 septembrie 2013 şi nr. 765 din 15 iunie 2011, susţine că aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la anumiţi factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 22 noiembrie 2012, având următorul cuprins:– Art. 5 din Legea nr. 277/2010: „(1) Pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (1), al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează:a)0,1640 ISR pentru familia cu un copil;b)0,3280 ISR pentru familia cu 2 copii;c)0,4920 ISR pentru familia cu 3 copii;d)0,6560 ISR pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi. (2) Pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (1), al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,40 ISR şi până la 1,06 ISR inclusiv, cuantumul alocaţiei este stabilit după cum urmează:a)0,1500 ISR pentru familia cu un copil; b)0,3000 ISR pentru familia cu 2 copii; c)0,4500 ISR pentru familia cu 3 copii; d)0,6000 ISR pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi. (3) Dacă din calculul în lei al alocaţiei rezultă fracţiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în favoarea beneficiarului.";
– Art. 6 din Legea nr. 277/2010: „(1) Pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (2), al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinţă, după cum urmează: a)0,214 ISR pentru familia cu un copil; b)0,428 ISR pentru familia cu 2 copii; c)0,642 ISR pentru familia cu 3 copii; d)0,856 ISR pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi. (2) Pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (2), al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,40 ISR şi până la 1,06 ISR inclusiv, cuantumul alocaţiei este stabilit după cum urmează:a)0,204 ISR pentru familia cu un copil; b)0,408 ISR pentru familia cu 2 copii; c)0,612 ISR pentru familia cu 3 copii; d)0,816 ISR pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi. (3) Dacă din calculul în lei al alocaţiei rezultă fracţiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în favoarea beneficiarului."14. Dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 277/2010, la care fac referire textele de lege supuse controlului de constituţionalitate, prevăd că: „(1) Beneficiază de alocaţia prevăzută la art. 1 familia formată din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună, denumită în continuare familie. (2) Beneficiază de alocaţie şi familia formată din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumită în continuare familie monoparentală."15. Potrivit art. 331 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, „Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei". 16. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 49 alin. (1) şi (2) care reglementează protecţia copiilor şi a tinerilor şi art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, autorii excepţiei au invocat şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor, art. 16 alin. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului potrivit căruia familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, şi art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute din cartă. Totodată, sunt invocate dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate - art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 277/2010 - prevăd pentru familia prevăzută la art. 2 alin. (1), respectiv pentru familia monoparentală prevăzută la art. 2 alin. (2), cuantumul lunar al alocaţiei pentru susţinerea familiei, diferenţiat în funcţie de numărul de copii şi de venitul net mediu lunar pe membru de familie. 18. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 277/2010, Curtea constată că aceste dispoziţii reglementează cuantumul lunar al alocaţiei pentru sprijinirea familiei în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (2) din lege, şi anume în ipoteza familiei monoparentale, adică „familia formată din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta". Or, în speţă, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 277/2010 nu se aplică, deoarece, aşa cum reiese din actele dosarului, reclamanţii împreună cu copiii lor formează o familie în sensul art. 2 alin. (1) din lege, pentru care cuantumul alocaţiei este prevăzut la art. 5 din aceeaşi lege. Astfel, ţinând cont de dispoziţiile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 277/2010 nu are legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată şi, ca atare, este inadmisibilă. 19. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 277/2010, Curtea constată netemeinicia acesteia, pentru motivele care vor fi expuse în continuare. 20. Astfel, Curtea observă că dispoziţiile Legii nr. 277/2010 instituie alocaţia pentru susţinerea familiei ca formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani. Potrivit art. 1 alin. (2) din lege, acordarea acestei alocaţii are ca scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, precum şi stimularea frecventării de către copiii de vârstă şcolară, aflaţi în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învăţământ, organizate potrivit legii. 21. Beneficiară a acestei alocaţii este atât familia formată din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună [art. 2 alin. (1)], cât şi familia formată din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumită familie monoparentală [art. 2 alin. (2)]. 22. Curtea constată că dreptul la alocaţia pentru sprijinirea familiei nu reprezintă un drept constituţional, care să fie prevăzut în Legea fundamentală, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. 23. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Legea fundamentală, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa a stabilit că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, prin Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui". 24. De asemenea, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, paragraful 29, respectiv Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24). 25. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24). 26. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea reţine că instituirea, prin lege, al aceluiaşi cuantum al alocaţiei atât pentru familiile cu patru copii, cât şi pentru familiile cu mai mult de patru copii nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece alocaţia pentru sprijinirea familiei nu reprezintă un drept fundamental, ci o măsură de protecţie socială la latitudinea legiuitorului, neprevăzută expres în Constituţie, astfel încât legiuitorul are o largă marjă de apreciere în stabilirea limitelor acestei alocaţii. 27. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 47 din Constituţie privind nivelul de trai, prin Decizia nr. 417 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012, Curtea a arătat, în esenţă, că, referitor la măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi pe cele stabilite prin legi. 28. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 49 din Constituţie privind protecţia copiilor şi a tinerilor, Curtea reţine că şi această susţinere este neîntemeiată, deoarece, potrivit alin. (2) al acestei norme constituţionale, statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap, iar alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească atât conţinutul, cât şi limitele de acordare a acestei alocaţii. 29. Curtea a mai analizat în jurisprudenţa sa şi alte măsuri de protecţie socială, de exemplu natura indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, prin Decizia nr. 616 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 872 din 23 noiembrie 2015, prin care a reţinut, la paragraful 14, că indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine. 30. Cât priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 31. În final, pentru aceleaşi argumente, Curtea reţine că este neîntemeiată şi critica raportată la art. 20 din Constituţie, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 16 alin. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. 32. În ceea ce priveşte invocarea art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor şi art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute în Cartă, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, de vreme ce nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unui drept recunoscut de Convenţie sau de Cartă. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, excepţie ridicată de Dan Cristian Chiş şi Sorina Elena Chiş în Dosarul nr. 7.215/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici