DECIZIE Nr. 177 din 18 iunie 2002
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^2
alin. 3 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 520 din 18 iulie 2002
Nicolae Popa - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Ioan Vida - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila, exceptie
ridicata de Societatea Comerciala "Cont - Expert" - S.A. din Bacau in
Dosarul nr. 16.609/2001 al Judecatoriei Bacau.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este
legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, aratand ca dispozitiile art.
371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila nu sunt de natura a crea
discriminari intre cetateni, intrucat instituie o metoda simplificata de
executare a obligatiilor stabilite in bani in scopul asigurarii celeritatii
procesului civil.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 11 februarie 2002, pronuntata in Dosarul nr.
16.609/2001, Judecatoria Bacau a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura
civila, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Cont - Expert" -
S.A. din Bacau in dosarul mentionat.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca
dispozitiile legale mentionate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) si
(2) si ale art. 125 din Constitutia Romaniei, dat fiind ca, pe de o parte,
actualizarea obligatiei de plata este un act de justitie care, in mod
obligatoriu, trebuie realizat de o instanta judecatoreasca si nu de executorul
judecatoresc, iar pe de alta parte, contrar principiului constitutional al
egalitatii in drepturi, actualizarea obligatiei de plata, efectuata de catre
executorul judecatoresc, nu este supusa taxei de timbru.
Judecatoria Bacau considera exceptia de neconstitutionalitate ca fiind
nefondata, deoarece nici unul dintre textele constitutionale invocate "nu
vizeaza competenta, procedura si tratamentul juridic in ce priveste exercitarea
sau realizarea dreptului de a solicita reactualizarea unei sume cuprinse
intr-un titlu executoriu, direct executorului judecatoresc".
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate
in cauza.
Guvernul arata ca actualizarea valorii obligatiei stabilite in bani in
functie de cursul monedei in care se face plata, potrivit reglementarii
actuale, criticata de autorul exceptiei, nu reprezinta un act care sa justifice
parcurgerea din nou a fazei judecatii, ci o operatiune tehnica, care poate fi
realizata fara dificultate de catre organul de executare.
Referitor la invocarea art. 16 din Constitutie, Guvernul apreciaza ca
dispozitiile art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila nu creeaza
discriminari intre cetateni pe criterii de rasa, de nationalitate, de origine
etnica, de limba, de religie, de avere sau de origine sociala, criterii ale
egalitatii prevazute atat la art. 4 alin. (2) din Constitutie, cat si la art.
14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale.
Presedintii Camerei Deputatilor si Senatului nu au trimis punctele lor de
vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca este competenta, potrivit dispozitiilor
art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2,
3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila, care au urmatorul continut:
"Daca titlul executoriu contine suficiente criterii in functie de care
organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei stabilite in bani,
indiferent de natura ei, se va proceda si la actualizarea ei. In cazul in care
titlul executoriu nu contine nici un criteriu, organul de executare va proceda
la actualizare in functie de cursul monedei in care se face plata, determinat
la data platii efective a obligatiei cuprinse in titlul executoriu."
Dispozitiile din Constitutia Romaniei la care se refera autorul exceptiei
au urmatorul continut:
- Art. 16: "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor
publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 125: "(1) Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de
Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
(2) Este interzisa infiintarea de instante extraordinare.
(3) Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca
prevederile art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila nu contravin art.
16 si 125 din Constitutie.
Dispozitiile criticate nu reglementeaza o procedura de competenta
instantelor judecatoresti, ci o procedura executionala, data in mod firesc in
sarcina organului de executare. In cadrul acestei proceduri executorul
judecatoresc nu are de solutionat un litigiu, ci de stabilit valoarea
actualizata a obligatiilor de plata, potrivit elementelor si criteriilor
cuprinse in titlul executoriu. Sub acest aspect operatia de actualizare
efectuata de executorul judecatoresc intruneste elementele unui act juridic
administrativ, care nu este supus principiilor procesual civile privind
publicitatea si contradictorialitatea. Impotriva acestui act persoana care se
considera vatamata in drepturile sale - debitorul sau creditorul obligatiei de
plata - are deschisa calea contestatiei la executare, potrivit art. 399 - 404
din Codul de procedura civila.
Curtea constata ca nu poate fi primita nici critica privind incalcarea art.
16 din Constitutie, critica potrivit careia prin exceptarea de la plata taxei
de timbru a operatiei de actualizare efectuate de executorul judecatoresc s-ar
crea discriminari intre participantii la procesul civil. Intrucat textul de
lege criticat nu are ca obiect reglementarea taxelor judiciare de timbru in
cadrul procedurii executionale, aceasta problema formand obiectul unui alt act
normativ, si anume Legea nr. 146/1997, Curtea apreciaza ca art. 16 din
Constitutie, din perspectiva argumentelor invocate, nu are legatura cu exceptia
supusa controlului de constitutionalitate, aceasta urmand sa fie respinsa si
sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) din
Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea
nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^2 alin.
3 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Societatea Comerciala
"Cont - Expert" - S.A. din Bacau in Dosarul nr. 16.609/2001 al
Judecatoriei Bacau.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 18 iunie 2002.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Mihaela Senia Costinescu