Decizia Nr.174 din 19.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 329 din 14 mai 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ion Popa şi Marian Galbenu în Dosarul nr. 23.178/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.121D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.122D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Monica Zubcu şi alţii în Dosarul nr. 23.484/3/2013 al aceleiaşi instanţe.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea.6. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.122D/2014 la Dosarul nr. 1.121D/2014, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 658 din 11 noiembrie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin încheierile din 9 octombrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 23.178/3/2013 şi nr. 23.484/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Ion Popa şi Marian Galbenu şi de Monica Zubcu şi alţii în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de acordare a premiului anual aferent anului 2010.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevedeau acordarea premiului anual pentru activitatea desfăşurată în timpul anului 2010, au fost abrogate de art. 39 pct. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare din data de 1 ianuarie 2011. Însă, prin Legea nr. 285/2010, în vigoare tot de la 1 ianuarie 2011, s-a prevăzut în mod expres, la art. 8, că premiul anual corespunzător anului 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. Astfel, consideră că premiul anual corespunzător anului 2010 reprezintă un drept câştigat, de vreme ce dispoziţiile care îl reglementau erau în vigoare în data de 31 decembrie 2010, acest premiu cuvenindu-se pentru activitatea profesională desfăşurată pe parcursul întregului an 2010 - încheiat -, chiar dacă sumele de bani se acordă în concret, potrivit legii, începând cu luna ianuarie a anului următor. Este vorba, aşadar, de un raport juridic născut sub legea veche, care nu şi-a epuizat toate efectele juridice, astfel că legea nouă nu poate abroga efectul juridic nerealizat, fără a încălca principiul neretroactivităţii. Legea nouă, deşi are prioritate faţă de cea veche, nu poate reglementa asupra acelor efecte susceptibile a se produce sub imperiul legii vechi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în nenumărate rânduri, chiar şi împotriva României, că şi dreptul de creanţă reprezintă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă legitimă“ de a-l vedea concretizat. Or, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câştigat constituie o ingerinţă neconformă cu principiul protecţiei proprietăţii.10. Totodată, autorii excepţiei invocă Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi concluziile Comisiei Europene cu privire la obligaţia judecătorului naţional de a înlătura din oficiu aplicarea unei reglementări interne sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii (Cauza C-310/10).11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 115/2012.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii care au următorul conţinut: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.“16. Curtea reţine că Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar în anul 2011. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aşadar, deşi dispoziţiile de lege supuse examinării nu se mai încadrează în fondul activ al legislaţiei, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că acestea îşi produc efecte în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.17. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 125 - Statutul judecătorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii, şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate s-a pronunţat în numeroase cauze, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, sau prin Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015. Prin această ultimă decizie, paragrafele 18-21, Curtea a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. De asemenea, legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu. Legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public, şi constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd în acelaşi timp doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.19. Cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legii.20. Prin aceeaşi Decizie nr. 658 din 11 noiembrie 2014, paragraful 22, analizând criticile formulate în raport cu dispoziţiile Directivei 2000/78/CE, Curtea a observat că nu se pune problema generării unei stări de discriminare sub aspectul încadrării în muncă şi al ocupării forţei de muncă, astfel că Directiva 2000/78/CE nu are incidenţă în cauză.21. În ceea ce priveşte jurisprudenţă invocată, Curtea a reţinut prin aceeaşi decizie că, prin Hotărârea din 7 iulie 2011 - Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii, pronunţată în Cauza C-310/10, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a soluţionat o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, cerere formulată de Curtea de Apel Bacău şi respinsă ca inadmisibilă. Curtea de la Luxemburg a subliniat, cu acel prilej, că nici art. 15 din Directiva 2000/43/CE şi nici art. 17 din Directiva 2000/78/CE - texte pe care Curtea a fost solicitată a le interpreta - nu conţin drept criteriu de discriminare, şi deci de aplicare a unor sancţiuni de către statul membru, criteriul categoriei socioprofesionale (paragraful 45).22. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.23. De altfel, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, pronunţată în cadrul soluţionării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, amintind jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări“.24. Cu privire la art. 124 şi art. 125 din Constituţie, Curtea reţine că acestea prevăd statutul constituţional al judecătorilor şi, ca atare, nu au incidenţă în cauza de faţă, deoarece autorii excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele dosarelor, nu sunt judecători.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Popa şi Marian Galbenu în Dosarul nr. 23.178/3/2013 şi de Monica Zubcu şi alţii în Dosarul nr. 23.484/3/2013, ambele ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 19 martie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean