Decizia Nr.171 din 20.03.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 638 alin. (1), art. 642, art. 650, art. 665 alin. (3) şi alin. (4) teza a treia şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 367 din 19 mai 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 638 alin. (1), art. 642 şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, a art. 650 şi art. 665 alin. (3) şi alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Săvel Pamfil în Dosarul nr. 2.379/316/2013 al Judecătoriei Târgu Bujor - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 778D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 779D/2013 şi nr. 810D/2013, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de Natalia Pamfil şi Cristinel Tudor în dosarele nr. 2.460/316/2013 şi nr. 1.904/316/2013 ale Judecătoriei Târgu Bujor - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că în dosarele nr. 778D/2013 şi nr. 779D/2013 autorii excepţiei au depus un înscris prin care îşi reformulează excepţia de neconstituţionalitate cu care Curtea Constituţională a fost sesizată, sens în care invocă neconstituţionalitatea unui număr de 13 texte din Codul de procedură civilă, dintre care numai două se regăsesc în încheierea de sesizare a Curţii. Totodată, solicită judecarea în lipsă şi admiterea excepţiilor de neconstituţionalitate.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 778D/2013, nr. 779D/2013 şi nr. 810D/2013, având în vedere că acestea au obiect identic.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării cauzelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 779D/2013 şi nr. 810D/2013 la Dosarul nr. 778D/2013, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 14 noiembrie 2013 şi 19 noiembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 2.379/316/2013, nr. 2.460/316/2013 şi nr. 1.904/316/2013, Judecătoria Târgu Bujor - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 638 alin. (1), art. 642 şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, a art. 650 şi art. 665 alin. (3) şi alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Săvel Pamfil, Natalia Pamfil şi Cristinel Tudor în cauze având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulate împotriva încheierilor emise de executorul judecătoresc şi a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate de instanţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 638 alin. (1), art. 642 şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, sunt neconstituţionale, deoarece sumele calculate de executorii judecătoreşti cu titlu de onorariu şi alte cheltuieli de executare sunt exorbitante în raport cu munca efectiv prestată. Unele dintre aceste cheltuieli se înscriu în activitatea propriu-zisă a executorului, producătoare de venituri, desfăşurată în condiţii de liberă concurenţă, iar executorul, pe de o parte, îşi deduce fiscal din venituri cheltuielile din fiecare dosar de executare, iar, pe de altă parte, le reîncasează de la debitor.Dispoziţiile art. 665 alin. (3) din Codul de procedură civilă referitoare la încheierile executorilor judecătoreşti sunt neconstituţionale, întrucât hotărârile denumite încheieri pronunţate de executorii judecătoreşti sunt pronunţate de instanţe extraordinare. Birourile executorilor judecătoreşti nu au caracterul unor instanţe extraordinare în înţelesul Constituţiei, acestea funcţionând sub autoritatea Ministerului Justiţiei şi a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.Mai mult, se arată că încheierile date de executorul judecătoresc sunt pronunţate în şedinţă nepublică, ceea ce contravine ideii de justiţie şi încalcă art. 127 din Constituţie care consacră caracterul public al şedinţelor de judecată.Dispoziţiile art. 665 alin. (4) teza a treia din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece permit extinderea efectelor hotărârii de încuviinţare a executării silite şi asupra actelor viitoare ale executorilor judecătoreşti, inexistente la momentul pronunţării încheierii de încuviinţare, situaţie care contravine ideii de justiţie. Executorii judecătoreşti nu pot fi învestiţi printr-o hotărâre judecătorească cu puteri care excedează situaţiilor de fapt examinate de către o instanţă judecătorească la momentul pronunţării.Autorii excepţiei mai susţin că dispoziţiile art. 650 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât creează o discriminare între debitor şi executorul judecătoresc prin reglementarea competenţei teritoriale a instanţei de executare ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Astfel, debitorul este pus într-o situaţie de inferioritate, juridică şi economică, faţă de executorul judecătoresc, având în vedere cheltuielile de executare silită, calculate de executor în timpul executării.Judecătoria Târgu Bujor - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acestea reglementează o procedură execuţională, dată în sarcina organului de executare; executorul judecătoresc nu are de soluţionat un litigiu, ci de executat titluri executorii, între care şi hotărârile judecătoreşti, iar punerea lor în executare se realizează de acesta. Dat fiind rolul executorului judecătoresc, precum şi conţinutul dispoziţiilor legale criticate, acestea nu aduc atingere accesului liber la justiţie, economiei naţionale şi nici sistemului financiar.Mai arată că nu se poate considera că prin textele legale criticate executorii judecătoreşti ar fi dobândit atribuţii de înfăptuire a justiţiei.De asemenea, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 631 din 26 iunie 2007.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie art. 638 alin. (1), art. 642 şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, a art. 650 şi art. 665 alin. (3) şi alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă. Din motivarea excepţiei Curtea constată că autorii excepţiei au înţeles să invoce, în susţinerea neconstituţionalităţii art. 638 alin. (1), art. 642 şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care are următorul cuprins: „Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.“ Astfel, în realitate, rezultă că obiect al excepţiei îl constituie art. 638 alin. (1), art. 642, art. 650, art. 665 alin. (3) şi alin. (4) teza a treia (şi nu teza a doua, astfel cum au arătat autorii excepţiei) şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă.Astfel, textele de lege criticate din Codul de procedură civilă au următoarea redactare:

– Art. 638 alin. (1):
(1) Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită:1. încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii; 2. înscrisurile autentice; 3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie.

– Art. 642 - Desfiinţarea titlului executoriu:Dacă s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la întoarcerea executării.

– Art. 650 - Instanţa de executare:
(1) Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.(2) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.(3) Hotărârile pronunţate de instanţa de executare sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.

– Art. 665 alin. (3) şi (4) teza a treia:
(3) Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor prevăzute la art. 233 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului, modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta, şi autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu.(4) [...] De asemenea, încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.

– Art. 669 alin. (4):
(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor, art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) privind libera iniţiativă şi concurenţă şi obligaţia statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, art. 137 alin. (1) potrivit căruia formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege. De asemenea, din motivarea excepţiilor reiese că în susţinerea acestora este invocat şi art. 133 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Totodată, din critica adusă art. 650 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că în susţinerea acestei critici este invocată şi încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată următoarele: Referitor la cererea formulată de autorii excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele nr. 778D/2013 şi nr. 779D/2013, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)“, iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)“. Cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat în faţa instanţei judecătoreşti în cauza în care a fost ridicată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin actul de sesizare, însoţit de notele scrise ale autorului excepţiei. Pentru aceste considerente, Curtea respinge cererea de extindere a obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la alte texte de lege, cerere formulată direct în faţa Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 638 alin. (1), art. 642 şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3), art. 137 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută din perspectiva susţinerilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate care consideră că sumele calculate de executorii judecătoreşti cu titlu de onorarii şi alte cheltuieli de executare au caracter exorbitant şi sunt fictive, fiind astfel împiedicat accesul liber la justiţie al părţilor. Curtea reţine că executorii judecătoreşti sunt învestiţi să efectueze un serviciu de interes public, şi anume executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind acte de autoritate publică, care au forţa probantă specifică unui asemenea act. Potrivit art. 60, coroborat cu art. 61 din Legea nr. 188/2000, actele executorilor judecătoreşti sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare putând formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Mai departe, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează o procedură execuţională, în cadrul căreia executorul judecătoresc nu are de soluţionat un litigiu, ci de executat titluri executorii, iar punerea lor în executare se realizează de acesta. Operaţia de actualizare a obligaţiei stabilite în bani, efectuată de executorul judecătoresc, întruneşte elementele unui act juridic administrativ, împotriva căruia persoana care se consideră vătămată în drepturile sale - creditorul sau debitorul obligaţiei de plată - are deschisă calea contestaţiei la executare, iar instanţa poate suspenda executarea până la soluţionarea contestaţiei (în acest sens a se vedea şi Decizia nr. 1.339 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 11 februarie 2009). În legătură cu aceste aspecte, se reţine Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procesuale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor că dispoziţiile art. 650 din Codul de procedură civilă creează o discriminare între debitor şi executorul judecătoresc, ceea ce ar determina afectarea accesului liber la justiţie, Curtea reţine că reglementarea a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Astfel, regulile speciale instituite de legiuitor nu sunt de natură a afecta principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, care presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege. Dispoziţiile art. 650 determină judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea ca instanţă de executare, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, instituindu-se, astfel, atât o normă de competenţă materială, cât şi teritorială, exclusivă. Aceasta este voinţa legiuitorului, care, în noul Cod de procedură civilă, a stabilit instanţa de executare în funcţie de biroul executorului judecătoresc care face executarea, iar nu în funcţie de domiciliul debitorului. Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa constantă, că principiul egalităţii presupune existenţa unor situaţii de fapt identice, la care trebuie să se aplice un regim juridic identic; or, în speţă, debitorul şi biroul executorului judecătoresc nu se găsesc în situaţii identice, fiind aşadar firesc ca drepturile şi obligaţiile lor să difere. În ceea ce priveşte critica adusă dispoziţiilor art. 665 alin. (3) din Codul de procedură civilă aceasta nu poate fi reţinută, textul criticat făcând referire la încheierile instanţei de executare prin care s-a soluţionat cererea de încuviinţare a executării silite, şi nu la încheierile executorilor judecătoreşti. Mai mult, executorul judecătoresc nu spune dreptul, deci nu realizează o activitate jurisdicţională, ci numai execută întocmai dispoziţiile judecătorului, cuprinse în hotărârea instanţei. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 665 alin. (4) teza a treia din Codul de procedură civilă care prevăd că titlurile executorii emise pe parcursul executării de către executor sunt exceptate de la încuviinţare, fiind executate în baza încheierii iniţiale de încuviinţare sunt neconstituţionale, deoarece permit extinderea efectelor hotărârii de încuviinţare a executării silite şi asupra actelor viitoare ale executorilor judecătoreşti, inexistente la momentul pronunţării încheierii de încuviinţare, ceea ce contravine ideii de justiţie. Potrivit art. 638 din Codul de procedură civilă, caracterul de titlu executoriu al unei încheieri sau al unui proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc trebuie să fie expres prevăzut în lege. Astfel, spre exemplu, sunt titluri executorii: încheierile, emise de executor la cererea creditorului, de actualizare a sumelor din titlul executoriu (art. 628), încheierile executorului judecătoresc pentru sumele reprezentând cheltuielile de executare (art. 669), procesul-verbal de licitaţie prin care executorul stabileşte suma datorată de fostul adjudecatar care nu a depus preţul în termen (art. 849). Curtea a statuat că stabilirea cheltuielilor de executare printr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, încheiat de executorul judecătoresc, nu este un act arbitrar al acestuia, ci, potrivit chiar reglementării criticate, are loc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Sub imperiul reglementării deduse controlului, procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc nu scapă controlului instanţelor de judecată, iar întocmirea acestuia, în condiţiile prevăzute de lege, nu lezează în niciun fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apărare, câtă vreme împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, ceea ce oferă toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi (în acest sens a se vedea şi Decizia nr. 206 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003). Prin urmare, nu se poate considera că, prin textele criticate, executorii judecătoreşti ar fi dobândit atribuţii de înfăptuire a justiţiei. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Săvel Pamfil, Natalia Pamfil şi Cristinel Tudor în dosarele nr. 2.379/316/2013, nr. 2.460/316/2013 şi nr. 1.904/316/2013 ale Judecătoriei Târgu Bujor - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 638 alin. (1), art. 642, art. 650, art. 665 alin. (3) şi alin. (4) teza a treia şi art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Bujor - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin