Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 171 din 26 februarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 alin. (4  1) si (6) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 212 din 19 martie 2008



Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Ninosu                               -judecător

Ion Predescu                              -judecător

Puskas Valentin Zoltan               -judecător

Tudorel Toader                           -judecător

Augustin Zegrean                       -judecător

Ion Tiucă                                     - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi   - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (41) şi (6) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, excepţie ridicată de CONSUMCOOP Beba Veche în Dosarul nr. 1.119/59/COM/2007 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului' Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.119/59/COM/2007, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (41) şi (6) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice.

Excepţia a fost ridicată de CONSUMCOOP Beba Veche într-o cauză având ca obiect examinarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii prin care recursul formulat de autorul excepţiei împotriva unei alte decizii a fost respins ca tardiv introdus.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile'de lege criticate restrâng dreptul constituţional al părţii din litigiu la folosirea căii de atac a recursului, prin aceea că încheierea de radiere nu este adusă la cunoştinţa părţii interesate prin comunicare, ci se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal,' în a cărui rază societatea comercială dizolvată îşi are sediul social. Prin urmare, se creează o stare de discriminare între partea interesată şi organele fiscale, care sunt înştiinţate pe cale directă, fiind astfel afectat şi principiul echităţii juridice, în sensul favorizării celor din urmă. De asemenea, normele atacate obligă partea să achiziţioneze birotica necesară şi să se aboneze la o reţea de internet sau să facă deplasări la reşedinţa de judeţ, pentru a verifica dacă încheierea pe care doreşte să o atace a fost sau nu afişată. In lipsa cunoaşterii motivelor din cuprinsul încheierii se restrânge dreptul de apărare al celor mai puţin dotaţi financiar sau necalificaţi în activitatea informatică, întrucât aceştia pot formula recursul doar în termeni generali, pierzându-se din eficienţa practică şi reală a căii de atac.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că încheierea de radiere a persoanei vizate de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 din evidenţele oficiului registrului comerţului semnifică finalizarea procedurii de dizolvare fără desemnarea unui lichidator, şi aceasta datorită lipsei de interes a persoanei supuse procedurii sau subiecţilor indicaţi de art. 4 din aceeaşi lege. Or, pasivitatea îndelungată a titularului dreptului poate face obiectul unor sancţiuni legale, cum sunt decăderea din exerciţiul dreptului sau restrângerea mijloacelor de exerciţiu ale acelui drept. In plus, legiuitorul rezervă persoanelor interesate liberul acces la justiţie până la pronunţarea încheierii de radiere, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 359/2004 şi de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, în argumentarea punctului său de vedere, apreciază    că    excepţia    de    neconstituţionalitate    este neîntemeiată. Legea nr. 359/2004 instituie o procedură de înmatriculare a comercianţilor în registrul comerţului, caracterizată prin simplitate şi celeritate, iar procedura de dizolvare a societăţii este constatată în cadrul unei proceduri judiciare, caracterizată, la rândul ei, prin contradictorialitate, părţile putând determina încetarea sa dacă îşi regularizează situaţia. Totodată, textele de lege criticate conţin norme de procedură, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului să reglementeze competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, atâta vreme cât acest demers este subordonat regulilor şi principiilor constituţionale. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 129 din Legea fundamentală, referitoare la folosirea căilor de atac, se arată că acest drept se exercită în condiţiile legii, or articolele contestate sunt tocmai cele care stabilesc condiţiile de exercitare a căii de atac împotriva încheierii judecătorului delegat.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Instituind un termen înăuntrul căruia părţile interesate pot formula recurs împotriva încheierii de radiere a judecătorului-delegat, legiuitorul a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, şi nicidecum îngrădirea accesului la justiţie, exercitarea căilor de atac realizându-se, potrivit art. 129 din Constituţie, în condiţiile legii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. (41)şi (6) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004. Dispoziţiile de lege criticate au fost introduse, respectiv modificate prin prevederile pct. 1 şi 2 ale art. XIV, secţiunea a 11-a, partea a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006. Dispoziţiile art. 31 alin. (41) şi (6) din Legea nr. 359/2004 au următoarea redactare:

„(41) Prin derogare de la dispoziţiile art. 252 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierile judecătorului-delegat, pronunţate în condiţiile alin. (4) la cererea creditorilor bugetari, se comunică pe cale electronică Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili şi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în a cărui rază societatea comercială dizolvată îşi are sediul social.[...]

(6) Incheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se comunică si se publică, potrivit dispoziţiilor alin. (41)."

Autorul excepţiei consideră că textele de lege menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul excepţiei pretinde încălcarea, prin art. 31 alin. (41) şi (6) din Legea nr. 359/2004, a accesului liber la justiţie, dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la folosirea căilor de atac, deoarece textele legale criticate nu prevăd şi comunicarea directă, către societatea comercială în cauză, a încheierii de radiere a judecătorului delegat. Comunicarea pe cale electronică doar către anumite organe fiscale, publicarea pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi afişarea la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în a cărui rază îşi are sediul social societatea comercială dizolvată, reprezintă în opinia sa metode limitative, restrictive „de comunicare" a încheierii de radiere, de natură a împiedica accesul la cunoaşterea conţinutului încheierii de radiere a celor care nu deţin birotica şi mijloacele informatice necesare, blocându-le astfel dreptul la exercitarea căilor legale de atac.

Examinând textele de lege criticate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 359/2004 în ansamblul ei, raportate la prevederile din Constituţie, invocate, Curtea constată că aceste critici de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, urmând să respingă excepţia de neconstituţionalitate.

Incheierea de radiere prevăzută de art. 31 alin. (6) din Legea nr. 359/2004 intervine în contextul procedurii reglementate de capitolul V - Preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală din lege, şi anume, dacă, urmare a constatării prin încheiere a judecătorului delegat a dizolvării de drept a societăţii comerciale care nu a operat în termenul legal preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare, persoana juridică intră în lichidare, iar în lipsa unui reprezentant legal al acesteia sau desemnării unui lichidator, la cererea oricărei persoane interesate, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului solicită radierea persoanei juridice din registrul comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat. Incheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se comunică pe cale electronică anumitor organe fiscale - creditori bugetari - se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în a cărui rază îşi are sediul social societatea comercială radiată.

Aşadar, Curtea constată că radierea reprezintă sancţiunea determinată de nerespectarea prevederilor legale referitoare la preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală şi constituie ultima etapă din cadrul unei proceduri specifice, deschise, caracterizate prin contradictorialitate şi existenţa unor termene rezonabile înăuntrul cărora persoana juridică în cauză, precum şi orice persoană interesată pot exercita dreptul de a ataca cu recurs încheierea de constatare a dizolvării de drept, astfel cum prevede art. 31 alin. (1) din Legea nr. 359/2004. Ca urmare a neexercitării acestui drept în termenul legal, deci a pasivităţii persoanei juridice, precum şi datorită inexistenţei unui reprezentant legal al acesteia sau a neindicării de către reprezentantul legal al unui lichidator într-un termen de 6 luni, timp în care nicio persoană interesată nu a depus, de altfel, o cerere în acest sens, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în virtutea atribuţiilor sale specifice de organ specializat în înregistrarea, în general, a oricărei menţiuni cu privire la desfăşurarea activităţii persoanelor juridice, va solicita radierea respectivei societăţi comerciale.

Prin urmare, în contextul întregii proceduri a constatării dizolvării de drept şi a radierii persoanei juridice, nu se poate reţine că prevederile art. 31 alin. (41) şi (6) din Legea nr. 359/2004 încalcă normele art. 21, 24 şi 129 din Constituţie sau ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dimpotrivă, textele legale criticate asigură pe deplin exercitarea liberului acces la justiţie, a dreptului la apărare şi la folosirea căilor de atac, în cadrul unei proceduri judiciare specializate, caracterizate prin simplificare şi celeritate. De altfel, este firesc ca în desfăşurarea activităţii economice, care reprezintă de altfel scopul constituirii sale, persoana juridică să adopte o conduită activă şi diligentă, în deplină cunoştinţă a reglementărilor specifice aplicabile în materie, astfel încât neglijenţa sau pasivitatea sa îndelungată nu poate fi privită ca un aspect de neconstituţionalitate a textelor legale criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (41) şi (6) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, excepţie ridicată de CONSUMCOOP Beba Veche în Dosarul nr. 1.119/59/COM/2007 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia Margareta Krupenschi


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 171/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 171 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 171/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu