Decizia Nr.170 din 19.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 354 din 22 mai 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Sorinel Băiaşu în Dosarul nr. 12.056/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.036D/2014.2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate Sorinel Băiaşu. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită, în esenţă, admiterea acesteia, întrucât prin suspendarea plăţii premiilor anuale se încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, prevederile Codului muncii, precum şi ale Codului civil referitoare la prescripţia dreptului la acţiune. Invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 314 din 5 iunie 2014. Depune concluzii scrise în acest sens, la care sunt anexate o serie de înscrisuri.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 658 din 11 noiembrie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 16 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 12.056/63/2013, Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 285/2010, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, precum şi ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Excepţia a fost ridicată de Sorinel Băiaşu în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect pretenţii - plata premiului anual pentru anul 2010 (reglementat de art. 8 din Legea nr. 285/2010) şi plata ajutorului reglementat de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII capitolul II din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, cu privire la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, că acest text de lege retroactivează, deoarece dreptul asupra sumelor băneşti aferente premiului anual pentru 2010 s-a născut începând cu data de 1 ianuarie 2010. Or, se impune a fi făcută distincţie între momentul naşterii dreptului şi momentul concretizării dreptului. Mai mult, premiul anual îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut, iar înlăturarea lui - prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 - încalcă art. 53 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.7. Referitor la art. 13 din Legea nr. 285/2010 - care suspendă în anul 2011 acordarea unor ajutoare sau indemnizaţii cu ocazia retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă - şi la celelalte texte criticate - care suspendă, în mod corespunzător această acordare pentru anii 2012, 2013 şi 2014, autorul excepţiei susţine că textele criticate încalcă atât prevederile constituţionale, cât şi pe cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. Aceasta deoarece dreptul la ajutoare sau indemnizaţii cu ocazia retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă s-a născut odată cu raportul de serviciu, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Or, suspendarea prelungită peste 3 ani a acestor ajutoare sau indemnizaţii aduce atingere înseşi existenţei acestui drept, care s-a născut odată cu raportul de serviciu. De asemenea, susţine că prin dispoziţiile de lege criticate se creează discriminări de natură a contraveniConstituţiei şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului între persoanele care şi-au încetat raporturile de serviciu în perioada 2002 (de la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002) - 2010 şi cei care şi-au încetat raporturile de serviciu după 1 ianuarie 2011.8. Totodată, arată că textele de lege criticate reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, fără a exista un just echilibru şi fără a exista un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit de măsura privării de proprietate. Invocă în acest sens hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, şi Cauza Străin şi alţii împotriva României. Mai susţine că, deşi Curtea Constituţională a constatat că măsura legislativă criticată are o durată limitată, aceasta „devine neconstituţională după termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de noul Cod civil, care intervine şi conduce la stingerea dreptului“.9. Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.576/2011, nr. 257/2012, nr. 291/2013, nr. 258/2014 şi nr. 335/2014.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.12. Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi nu conţin discriminări, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 326/2013. Cât priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, deoarece ajutoarele sau indemnizaţiile vizate de textele de lege criticate nu constituie drepturi fundamentale, astfel încât legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii:

– art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul conţinut:

– Art. 8: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.“;

– Art. 13: „(1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.
(2) În anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia imposibilităţii menţinerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate“;

– art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, care au următorul conţinut: „În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“;

– art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, care au următorul conţinut: „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.“;

– art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, care au următorul conţinut: „În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“16. Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 reglementează norme privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, în mod corespunzător, pentru anii 2012, 2013, respectiv 2014. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională, prinDecizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“. Aşadar, deşi dispoziţiile de lege supuse examinării au avut aplicare limitată în timp, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate se solicită atât plata premiului anual („al 13-lea salariu“), cât şi plata ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII capitolul II din Legea-cadru nr. 284/2010. 17. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (6) privind limitele de adoptare a ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. De asemenea, invocă prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii, şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, privind interzicerea generală a discriminării. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea reţine că s-a pronunţat în numeroase cauze, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestora, de exemplu prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, sau prin Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015. Prin această din urmă decizie, paragraful 18, Curtea a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. De asemenea, legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu. 19. Curtea a mai reţinut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază al/a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legeacadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public, şi constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd în acelaşi timp doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.20. Prin aceeaşi decizie, paragraful 20, Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legii. La paragraful 21, Curtea a constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.21. Referitor la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 13 din Legea nr. 285/2010, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, dispoziţii potrivit cărora, în anii 2011, 2012 şi 2013, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, cum este ajutorul egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare, ajutor prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII capitolul II din Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea reţine că asupra art. 13 din Legea nr. 285/2010 s-a pronunţat prin Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, şi prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014. Prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, paragraful 16, Curtea a reţinut jurisprudenţa sa potrivit căreia indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional.22. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceeaşi decizie, paragraful 15, Curtea a amintit jurisprudenţa sa potrivit căreia situaţia diferită în care se găsesc persoanele în funcţie de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.23. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat că acest text constituţional se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi ori libertăţi fundamentale. Or, ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi sădispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. 24. Cât priveşte critica referitoare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, paragraful 18, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu retroactivează, ci prevăd că în anul 2011 nu se aplică dispoziţiile de lege care reglementează acordarea de ajutoare, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.25. Referitor la critica privind art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.26. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea atât în privinţa art. 13 din Legea nr. 285/2010, cât şi în privinţa art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Aceasta deoarece aceste din urmă dispoziţii au conţinut similar celor ale art. 13 din Legea nr. 285/2010, dar cu aplicabilitate pentru anii 2012, 2013, respectiv 2014. 27. Cu privire la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii private, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa referitoare la interpretare acestei norme din Convenţie, de exemplu prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19). 28. Având în vedere acestea, Curtea reţine că prevederile de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, şi nici celor ale art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece, aşa cum s-a reţinut mai sus, nu afectează drepturi sau libertăţi fundamentale. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorinel Băiaşu în Dosarul nr. 12.056/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean