DECIZIE Nr. 17
din 10 martie 2008
in legatura cu stabilirea
incadrarii juridice a pluralitatii de acte sexuale savarsite in realizarea
aceleiasi rezolutii infractionale atunci cand victima este membru al familiei,
prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara
ori de a-si exprima vointa, atat inainte, cat si dupa ce aceasta a implinit 15
ani
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 866 din 22 decembrie 2008
Dosar nr. 74/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, in legatura cu stabilirea incadrarii juridice a pluralitatii de acte
sexuale savarsite in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale atunci cand
victima este membru al familiei, prin constrangerea acesteia sau profitand de
imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa, atat inainte, cat
si dupa ce aceasta a implinit 15 ani.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de
judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea,
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut
recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că încadrarea
juridică a infracţiunii continuate de viol, săvârşită în baza aceleiaşi
rezoluţii infracţionale şi după ce minora, care este membru al familiei, a
împlinit 15 ani, trebuie să releve atât varianta tipică a infracţiunii cât şi
cele două forme agravante prevăzute de alin. 2 lit. b) şi alin. 3 teza I ale art. 197 din Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului
în interesul legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că
nu există un punct de vedere unitar în legătură cu stabilirea încadrării
juridice a pluralităţii de acte sexuale săvârşite în realizarea aceleiaşi
rezoluţii infracţionale atunci când victima este membru al familiei, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de
a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că
numai ultima acţiune a infracţiunii continuate de viol, epuizată după ce victima a împlinit vârsta de 15 ani, va
impune încadrarea juridică în forma de bază şi cea agravantă prevăzută de alin.
2 lit. b1) al art.
197 din Codul penal.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
încadrarea juridică a infracţiunii continuate de viol, săvârşită în baza
aceleiaşi rezoluţii şi după ce minora, care este membru al familiei, a împlinit
15 ani, trebuie să releve atât varianta tipică a infracţiunii, cât şi cele două
forme agravante prevăzute de alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I ale art. 197 din Codul penal.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 197 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură, cu o
persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau
profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa".
Totodată, pe lângă varianta tipică, prevăzută în alin.
1 al art. 197 din Codul penal, violul este incriminat şi în două forme
agravante (cuprinse în alin. 2 şi 3), fiecare conţinând mai multe modalităţi
alternative.
Prin incriminarea în variantele agravate, între care şi
cele prevăzute în alin. 2 lit. b1) şi în alin. 3 teza I, legiuitorul a sporit severitatea represiunii penale în raport cu
varianta tipică (închisoare de la 5 la 18 ani pentru cea reglementată la alin.
2 şi, respectiv, închisoare de la 10 la 25 ani pentru cea reglementată la alin.
3), ţinând seama de pericolul social accentuat de anumite condiţii referitoare
la modul de săvârşire a faptei şi efectele ei, vârsta victimei sau raporturile
existente între făptuitor şi victimă.
Intre aceste circumstanţe de agravare, aceea
reglementată la alin. 2 lit. b1) din Codul penal se referă la cazul când „victima este membru al
familiei", iar cea prevăzută în alin. 3 teza I din acelaşi articol se realizează atunci când „victima nu a
împlinit vârsta de 15 ani" (14 ani anterior intrării în vigoare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea şi
completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind
viaţa sexuală).
Sub aspectul unităţii şi pluralităţii infracţiunii de
viol, chiar şi în variantele agravate, este de observat că această infracţiune
poate exista atât sub formă unică sau continuată, cât şi sub forma concursului.
In adevăr, potrivit art. 41 alin. 2 din Codul penal,
„infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale
de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care
prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".
Particularităţile infracţiunii de viol, în cazul
repetării acesteia faţă de acelaşi subiect pasiv, conduc însă la concluzia că o
atare infracţiune poate îndeplini condiţiile pentru a fi considerată continuată
numai atunci când acţiunile ce constituie părţi constitutive ale acelei
infracţiuni, desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii, sunt săvârşite în
modalităţi vădit similare, de natură a le atribui un conţinut specific repetat
în raport cu norma încălcată.
Dar, eventuala lipsă de omogenitate a acţiunilor, care
pot diferenţia faptic modalitatea de săvârşire a infracţiunii de viol, nu poate
exclude caracterul unic al acestei infracţiuni, cât timp trăsăturile de
distincţie dintre acele acţiuni nu sunt de natură a înlătura omogenitatea lor juridică
de ansamblu şi sunt completate, în acelaşi timp, prin unitatea de rezoluţie.
Sub acest aspect, unitatea de conţinut, reliefată de
săvârşirea, în baza aceleiaşi rezoluţii, în sensul conceput iniţial, de acte
componente repetate ale infracţiunii de viol care pot fi diferite ca formă, fie
în raport cu etapa de realizare, în care privinţă cele rămase în faza de
tentativă sunt absorbite de cele desăvârşite prin actele continuate, fie ca
susceptibilitate de încadrare numai în infracţiunea tipică, de bază (art. 197
alin. 1 din Codul penal) ori în una sau mai multe dintre formele de agravare
(de la alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol) este esenţial ca ele să fie unite
prin una şi aceeaşi rezoluţie infracţională.
Acest punct de vedere, însuşit constant de instanţe şi
promovat de instanţa supremă, inclusiv prin Decizia de îndrumare nr. 10/1963,
prin care s-a statuat că „infracţiunile pentru care legea penală prevede
anumite trăsături agravate nu constituie infracţiuni de sine stătătoare, în
concurs cu infracţiunile de bază la care se referă, ci infracţiuni unice
sancţionate mai grav prin textele de lege care le reglementează", impune,
deci, să se considere că raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, atunci
când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând
de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte,
cât şi după ce aceasta a împlinit vârsta de 15 ani, constituie infracţiunea de
viol prevăzută de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I din acelaşi articol, cu aplicarea art. 41
alin. 2 din Codul penal.
A considera altfel ar însemna să nu se ţină seama că
rezoluţia iniţială s-a realizat pe baza unei reprezentări cu caracter general a
rezultatelor acţiunii şi pe cunoaşterea doar a condiţiilor de ansamblu în care
se vor desfăşura actele ei componente, cu previzibilitatea survenirii unor
condiţii noi, de natură a influenţa în sensul accentuării, amplificării sau al
diminuării efectelor faptelor ce au făcut obiectul reflecţiilor în cadrul
procesului psihic de elaborare a rezoluţiei.
In acest cadru, unitatea de rezoluţie, concretizată în
acte de execuţie ce reflectă urmărirea realizării scopului propus, nu poate fi
influenţată de pauzele inerente unui proces execuţional de durată, pentru a-l
scinda într-o succesiune de momente corespunzând fiecărui act execuţional,
pentru că s-ar contraveni voinţei legiuitorului, impusă imperativ prin
dispoziţiile art. 41 alin. 2 din Codul penal, de a uni într-un singur tot acţiunile
făcând parte din conţinutul aceleiaşi infracţiuni în măsura în care au fost
săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii.
Ca urmare, momentul epuizării infracţiunii continuate
de viol coincide cu ultima acţiune, cu semnificaţia unei bariere în timp, care
determină, la rândul ei, unicitatea infracţiunii de viol, cu toate componentele
ei, comise în condiţii tipice sau de agravare, de natură a influenţa fiecare la
încadrarea juridică de ansamblu a faptei repetate, în raport cu dispoziţiile
legale în vigoare la data consumării ultimului act de execuţie.
De aceea, în măsura în care unicitatea rezoluţiei
infracţionale caracterizează totalitatea actelor ce constituie infracţiuni de
viol repetate în timp, iar în cazul când unul sau mai multe acte dintre acestea
corespund şi cerinţelor de agravare conţinute în textele de lege aplicabile,
încadrarea juridică nu poate fi decât aceea corespunzătoare formei tipice,
simple, prevăzută în art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu raportare, după caz,
la textul sau la textele de lege ce prevăd cazurile respective de agravare.
Totodată, faţă de conţinutul concret al faptelor vizate
de încadrarea juridică în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1
raportat la alin. 2 lit. b1) şi la alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, trebuie observat că
acestea pot conţine şi acte ce corespund trăsăturilor caracteristice
elementelor constitutive ale infracţiunii de incest, în sensul prevederilor
art. 203 din Codul penal.
Astfel, în măsura în care victima violului repetat este
„membru al familiei" în accepţiunea art. 197 alin. 2 lit. b1), cu referire la art. 1491 din Codul penal, iar această situaţie este determinată de rudenie
în linie directă sau de calitatea de frate sau soră, se impune ca, într-un
atare caz, fapta să fie încadrată şi în infracţiunea continuată de incest
prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Procedându-se în acest mod, s-ar răspunde atât
cerinţelor specifice de încadrare juridică în cazul concursului ideal de infracţiuni
reglementat în art. 33 lit. b) din Codul penal, cât şi necesităţii de a se da
eficienţă răspunderii penale instituite prin art. 203 din Codul penal pentru
cazul când raportul sexual a avut loc „între rude în linie directă sau între
fraţi şi surori", independent dacă subiectul pasiv este sau nu şi membru
al familiei în accepţiunea art. 1491 din Codul penal.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizare judiciară, republicată, precum şi ale
art. 4142 din Codul
de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se
stabili că raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii, atunci
când victima este membru al familiei, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea
ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce
aceasta a împlinit 15 ani, constituie infracţiunea de viol prevăzută de art.
197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41
alin. 2 din Codul penal, iar în cazul în care raportul
sexual a avut loc între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se va
reţine, în concurs, şi infracţiunea de incest prevăzută de art. 203, cu
aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
1. Raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, atunci când victima este membru al familiei, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de
a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art.
197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41
alin. 2 din Codul penal.
2. Infracţiunea de viol, în modalitatea raportului
sexual, prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul penal
raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3
teza I din Codul penal, cu
aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, se va reţine în concurs cu
infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal, cu aplicarea art.
41 alin. 2 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei