Decizia Nr.166 din 20.03.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 365 din 19 mai 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de S.C. „R&G Investment“ - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 14.754/211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 622D/2013 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor.Procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că instanţa de contencios constituţional a răspuns unor critici similare prin Decizia nr. 548 din 17 decembrie 2013 şi că, pentru raţiune de identitate, aceasta îşi menţine valabilitatea sub aspectul considerentelor şi al soluţiei pronunţate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 14.754/211/2012, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de S.C. „R&G Investment“ - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale încalcă prevederile art. 1 alin. (1) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În acest sens, se arată că minimul special al amenzii stabilite de textul de lege criticat, pentru fapta reglementată cu titlu de contravenţie, este superior celui stabilit de art. 264 alin. (4) din aceeaşi lege pentru o faptă de aceeaşi natură, ce constituie însă infracţiune, deci se caracterizează printr-un grad mai mare de pericol social [art. 264 alin. (4): „Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă“]. Prin urmare, fapta mult mai gravă, de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, constituie infracţiune, însă pedeapsa corespunzătoare, prin minimul special al amenzii penale, este mai favorabilă decât pedeapsa contravenţională. În plus, în materie penală sunt prevăzute anumite posibilităţi de reducere semnificativă a sancţiunii (cum ar fi circumstanţele atenuante sau reducerea limitelor amenzii cu o pătrime), prevederi ce nu îşi găsesc corespondent în materie contravenţională, deşi fapta comisă nu este la fel de gravă. Or, în condiţiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că materia contravenţională poate fi asimilată domeniului penal, un astfel de tratament juridic în defavoarea contravenientului este discriminatoriu, contrar principiilor egalităţii în drepturi şi al proporţionalităţii.Unul dintre criteriile stabilite de instanţa de la Strasbourg pentru a determina apartenenţa contravenţiei la domeniul penal este natura faptei. În cazul de faţă este vorba de două fapte de aceeaşi natură, identice ca sursă, dar care au tratament juridic invers proporţional cu gravitatea acestora, indiferent de autorul lor. Deşi sancţiunea contravenţională ar trebuie să fie, în opinia autorului excepţiei, mai blândă decât cea penală, dispoziţiile legale criticate stabilesc un minim al amenzii contravenţionale aproape de două ori mai mare decât minimul special al amenzii penale prevăzut pentru o faptă de aceeaşi natură, dar incriminată ca infracţiune de art. 264 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii.În acest sens, arată că gravitatea unei sancţiuni nu se raportează exclusiv la întinderea ei, ci la toate efectele sancţiunii respective. Indiferent de întinderea ei, amenda contravenţională, spre deosebire de amenda penală, nu constituie antecedenţă penală şi nu se înscrie în cazierul judiciar al făptuitorului, efectele juridice produse de amenda ca sancţiune contravenţională fiind în ansamblu mai uşoare decât cele produse de amenda ca sancţiune penală, care poate intra inclusiv în beneficiul reabilitării de drept.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care dispun următoarele: „(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: (...)e)primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.“Dispoziţiile constituţionale considerate încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) privind principiul priorităţii reglementărilor internaţionale la care România este parte în cazul neconcordanţei faţă de acestea a legilor interne mai puţin favorabile şi ale art. 148 alin. (2) referitoare la aplicarea cu prioritate a reglementărilor cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene dacă dispoziţiile legilor interne sunt contrare. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege atacate reglementează contravenţia şi sancţiunea corespunzătoare pentru fapta constând în primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea, în condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a unui contract individual de muncă. Potrivit criticilor de neconstituţionalitate formulate, contravenientul se află într-o situaţie defavorabilă faţă de autorul infracţiunii reglementate de art. 264 alin. (4) din aceeaşi lege, deoarece, deşi gravitatea infracţiunii este cu mult mai mare decât cea a contravenţiei, minimul special al amenzii contravenţionale este superior minimului general al amenzii penale, în condiţiile în care fapta săvârşită este de aceeaşi natură. În concret, dacă sancţiunea contravenţiei reglementate de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii constă în amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, amenda penală prevăzută (în mod alternativ) pentru infracţiunea incriminată la art. 264 alin. (4) din aceeaşi lege este, potrivit art. 53 alin. (1) pct. 1 lit. c) din Codul penal (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006) de la 100 lei la 50.000 lei [potrivit art. 61 alin. (2) din Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă, iar suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile]. Curtea constată că dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 548 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 13 februarie 2014, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări, stabilind un tratament egal între persoanele aflate în ipoteza descrisă de acesta, şi anume între persoanele care au primit la muncă până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă. În consecinţă, acestea nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie. În esenţă, prin decizia amintită Curtea a arătat că cele două tipuri de amenzi - contravenţională şi penală - au natură diferită, iar tratamentul sancţionator în cazul infracţiunii de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă nu este mai blând faţă de cel al contravenţiei prevăzute de dispoziţiile de lege criticate. Aceasta deoarece în cazul infracţiunii este prevăzută - ca pedeapsă principală alternativă amenzii penale - sancţiunea închisorii de la 3 luni la 2 ani (potrivit art. 127 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), cu toate consecinţele juridice ce decurg din săvârşirea unei infracţiuni, cum ar fi înscrierea acesteia în cazierul judiciar, consecinţe care nu există în cazul săvârşirii contravenţiei. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie şi la invocarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie contravenţională, Curtea a mai arătat că, deşi jurisprudenţa constituţională recunoaşte incidenţa acestei norme convenţionale şi în materie contravenţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003), totuşi autorul excepţiei nu critică o eventuală lipsă de garanţii ale procesului echitabil în cazul săvârşirii unei contravenţii, astfel că această jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului nu are legătură cu critica autorului, care este nemulţumit de faptul că minimul amenzii contravenţionale stabilit de legiuitor este mai mare decât minimul amenzii penale stabilit de Codul penal. Curtea a mai remarcat, în acest context, că împrejurarea potrivit căreia o amendă penală poate atinge un cuantum mai mic decât amenda contravenţională nu conduce la concluzia neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, aceasta fiind consecinţa individualizării pedepsei făcute de către instanţele judecătoreşti în procesul de stabilire a uneia dintre pedepsele astfel reglementate, ţinându-se cont de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta şi de probatoriu. În plus, Curtea a mai arătat că stabilirea regimului sancţionator al faptelor contravenţionale sau penale, precum şi instituirea unor eventuale cauze de reducere a pedepselor intră în atribuţiile de reglementare ale legiuitorului, instanţa constituţională neputând modifica minimul unei amenzi contravenţionale, aşa cum a fost stabilit de legiuitor, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile suspuse controlului“. Neintervenind elemente noi faţă de cele examinate prin decizia indicată, considerentele şi soluţia pronunţate cu acel prilej îşi menţin, pentru raţiune de identitate, valabilitatea şi în ce priveşte cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de S.C. „R&G Investment“ - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 14.754/211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi