Decizia Nr.1647 din 16.12.2010

(3) Sentinţa dată în favoarea asociaţiei de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, poate fi pusă în aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Codul de procedură civilă.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 125 privind statutul judecătorilor, precum şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 393 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, Decizia Curţii Constituţionale nr. 756 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 28 iulie 2009, aceasta a statuat că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, potrivit căruia hotărârile adunării generale sunt obligatorii şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari, nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, oricare dintre proprietari, fie că este sau nu membru al asociaţiei, are dreptul, potrivit art. 26 din lege, de a ataca în justiţie hotărârile care sunt de natură să îi prejudicieze interesele. Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare a dreptului la liberă asociere. În jurisprudenţa sa, instanţa de control constituţional a statuat, de pildă, prin Decizia nr. 168 din 28 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 24 februarie 2000, că, în anumite situaţii, legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc salvgardarea unor interese de ordin general şi care, în perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă, în realitate, modalităţi înscrise în conceptul de liberă asociere, iar asociaţia de proprietari se află tocmai într-o asemenea situaţie juridică. Această categorie de asociaţii a fost creată prin lege în vederea realizării unui scop de interes general, şi anume administrarea în bune condiţii a clădirilor cu mai multe apartamente, luându-se în considerare totodată şi interesele locatarilor legate de realizarea unei bune convieţuiri, inclusiv pentru stabilirea costurilor şi a cheltuielilor comune, a repartizării lor pe fiecare locatar, a reparaţiilor şi amenajărilor necesare etc. Rezolvarea problemelor pe care le implică locuirea şi administrarea unui imobil cu mai mulţi locatari impune, în consecinţă, o asociere fără de care drepturile şi interesele legitime ale celor ce locuiesc în imobilul respectiv ar putea fi afectate prin apariţia unor neînţelegeri sau litigii. Cu privire la această problemă, este de menţionat faptul că, într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi-a format o jurisprudenţă prin care a constatat încălcarea art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atunci când asocierea era obligatorie potrivit legislaţiei naţionale. Curtea a mai arătat că înfiinţarea asociaţiilor de proprietari, astfel cum este reglementată de Legea nr. 230/2007, nu contravine dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale care garantează implicit şi aspectul negativ al dreptului de asociere. Elocvent sub acest aspect este art. 2 teza a doua din legea amintită, care oferă proprietarului posibilitatea de a se asocia în această formă asociativă, fără să îi impună însă vreo obligaţie în acest sens. Conţinutul normativ al acestui articol are caracter dispozitiv, lăsând proprietarului libertatea de a deveni sau nu membru al asociaţiei, neexistând niciun fel de constrângeri legale sau de altă natură care să îl forţeze să adere la asociaţie. De asemenea, în legătură cu dispoziţiile art. 50, Curtea a statuat că instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxei judiciare de timbru, constând în scutiri de la plata acesteia, nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului invocat. Prin Decizia nr. 727 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 27 iulie 2010, Curtea a statuat, în ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia este încălcat principiul egalităţii prin faptul că asociaţia de proprietari este scutită de taxa de timbru, în timp ce proprietarul nu beneficiază de această scutire, că aceasta este nefondată. Curtea a arătat că instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituţional. Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută de art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice“. Curtea a statuat că o atare soluţie legislativă impune un tratament juridic diferit pentru situaţii de fapt diferite, având o justificare obiectivă şi raţională, şi anume necesitatea recuperării de către asociaţiile de proprietari a cotelor de întreţinere cu mai multă uşurinţă, ţinând cont atât de multitudinea datornicilor, de debitele mari pe care aceştia le au, cât şi de consecinţele grave ale neachitării acestora. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 instituie o prezumţie relativă de culpă a debitorilor obligaţiei de plată a cheltuielilor privind întreţinerea imobilului, Curtea apreciază că textul criticat prevede dreptul asociaţiei de proprietari de a acţiona în justiţie pe orice proprietar ce se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei, fără a încălca în vreun fel dreptul proprietarului la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) şi art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Janos Zambory în Dosarul nr. 6.486/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae