DECIZIE Nr.
1616 din 16 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 177-183 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 145 din 28 februarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Mihaela Senia Costinescu -
magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177-183 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Valeriu Pâciu în Dosarul nr. 23.731/3/2007 al
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de
judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în
acest sens jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 23.731/3/2007, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională pentru
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177-183
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Valeriu Pâciu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că procedura reglementată de dispoziţiile
art. 177-183 din Codul de procedură civilă - verificarea de scripte - încalcă
prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), întrucât nu dă
posibilitatea părţii care contestă înscrisul de a-l examina în vederea
stabilirii autenticităţii sale şi a corespondenţei cu realitatea a celor
consemnate, împrejurare ce este de natură a compromite dreptul la un proces
echitabil.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială consideră că nu se impunea sesizarea Curţii Constituţionale,
întrucât nu se poate reţine incidenţa textelor legale criticate asupra fondului
cauzei, culpa aparţinând apelantului care nu a înţeles să respecte dispoziţiile
legale care îi ofereau posibilitatea de a determina caracterul incident al
prevederilor legale cu privire la fondul cauzei. Insă, având în vedere decizia
de casare pronunţată de completul de recurs, instanţa a dispus, conform art. 29
alin. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale în vederea
soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Instanţa nu a
formulat opinie cu privire la temeinicia criticilor.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 177-183 din Codul de procedură civilă, care au
următorul cuprins:
- Art. 177: „Acela căruia i
se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să
tăgăduiască scrisul ori semnătura.
Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de
la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura
acestuia.";
-Art. 178: „Când una din
părţi declară că nu recunoaşte fie scrisul, fie semnătura, instanţa va păşi la
verificarea înscrisului.
Spre acest sfârşit, preşedintele instanţei va obliga
pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub
dictarea sa, părţi din înscris.
Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o
recunoaştere a scrisului.";
- Art. 179: „Dacă instanţa,
după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa ei sau cu
alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin
expert, obligând părţile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.
Se primesc ca atare:
1. înscrisurile autentice;
2. înscrisurile private, netăgăduite de părţi;
3. partea din înscris netăgăduită;
4. scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei,
Inscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.
Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în
şedinţă.";
- Art. 180: „Dacă una din
părţi declară că scrisul sau semnătura este falsă şi cealaltă parte nu este de
faţă, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoană, la alt termen, când
partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare şi va
depune înscrisul pentru verificare.
(2) Părţile vor fi reprezentate şi prin mandatari cu
procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată.";
- Art. 181: „Preşedintele va
constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă
există pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre
neschimbare şi-l va încredinţa grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de
părţi.
Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va
face arătare în procesul-verbal.";
- Art. 182: „La ziua
sorocită, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat înscrisul dacă înţelege
să se folosească de el.
Dacă partea lipseşte, nu voieşte să răspundă sau
declară că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat.
Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals
lipseşte sau nu voieşte să răspundă sau nu stăruie în declaraţie, înscrisul va
fi socotit ca recunoscut.";
-Art. 183: „Dacă partea care
defăima înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa
poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu
procesul-verbal ce se va încheia."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din
Constituţie potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil.
Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că prevederile de lege criticate referitoare la posibilitatea instanţei
de judecată, în cazul în care partea căreia i se atribuie înscrisul nu
recunoaşte fie scrisul, fie semnătura, de a dispune verificarea actului sub
semnătură privată nu contravin dreptului părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor legitime, de a beneficia de un proces echitabil şi de
judecarea acestuia într-un termen rezonabil.
Prevederile de lege criticate reprezintă norme de
procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului,
potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.
De altfel, cu privire la competenţa instanţei de a
hotărî asupra admisibilităţii unei probe, Curtea, prin Decizia nr. 665 din 12
iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, a statuat că
„în ceea ce priveşte competenţa recunoscută instanţei de a hotărî asupra
admisibilităţii unei probe, în funcţie de pertinenţa şi concludenta sa, aceasta
este un corolar firesc şi necesar al învestirii sale cu soluţionarea cauzei pe
care este ţinută să o finalizeze printr-o hotărâre legală şi temeinică. Dincolo
de raţiunile care impun şi justifică o atare prerogativă, consacrarea ei nu
relevă însă niciun fine de neconstituţionalitate [...]".
Aceste considerente reţinute de Curte în decizia
menţionată sunt valabile şi în argumentarea constituţionalităţii prevederilor
de lege criticate în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177-183 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Valeriu Pâciu în Dosarul nr. 23.731/3/2007 al
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Mihaela Senia Costinescu