DECIZIE Nr. 16 din 20 ianuarie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 98 lit.
c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe
drumurile publice
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 145 din 17 februarie 2005
Ion Predescu - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Aurelia Popa - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 98 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie invocata de Horea
Tudor Vuscan in Dosarul nr. 352/2004 al Judecatoriei Oradea.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost
legal indeplinita.
Magistratul-asistent informeaza Curtea ca autorul exceptiei a depus la
dosar o cerere prin care solicita amanarea judecarii cauzei "in vederea
angajarii unui avocat pentru sustinerea exceptiei in fata Curtii
Constitutionale".
Avand cuvantul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul
Ministerului Public nu se opune cererii de amanare.
Deliberand, Curtea respinge cererea de amanare.
Cauza fiind in stare de judecata, se da cuvantul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei, intrucat
apreciaza ca prevederile de lege criticate nu contravin dispozitiilor
constitutionale invocate ca fiind incalcate.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 30 iunie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 352/2004,
Judecatoria Oradea a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 98 lit. c) din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie
invocata de Horea Tudor Vuscan intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei
plangeri contraventionale.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile
art. 98 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 contravin
prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) si ale art. 23 alin. (8)
[devenit alin. (11) in urma republicarii Constitutiei]. Se argumenteaza ca prin
dispozitiile legale criticate este incalcata prezumtia de nevinovatie, intrucat
"inainte chiar de pronuntarea unei hotarari judecatoresti, se poate lua
impotriva unei persoane o masura echivalenta cu interdictia de a desfasura o anumita
activitate - sanctiune specifica dreptului penal".
Judecatoria Oradea arata ca textul de lege criticat stabileste o sanctiune
administrativa si nu se refera la stabilirea vinovatiei de natura penala a
celui de la care se retine permisul de conducere, fiind conform cu dispozitiile
Legii fundamentale.
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata,
deoarece simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu presupune
si stabilirea vinovatiei sale si infrangerea prin aceasta a prezumtiei de
nevinovatie. In ceea ce priveste invocarea incalcarii dispozitiilor
constitutionale ale art. 1 alin. (5) din Constitutie, arata ca acestea nu au
incidenta in cauza.
Avocatul Poporului considera, de asemenea, ca exceptia este neintemeiata,
intrucat textul legal criticat "nu aduce atingere libertatii individuale,
ci instituie o sanctiune nepenala, respectiv retinerea permisului de conducere,
impotriva celui care, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale privind
circulatia pe drumurile publice, a savarsit una dintre infractiunile prevazute
la art. 178 si 184 din Codul penal", nefiind astfel incalcate dispozitiile
art. 23 alin. (11) din Constitutie.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146
lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si
29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate
ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
98 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulatia pe drumurile publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, care au urmatorul continut:
"Permisul de conducere se retine in urmatoarele cazuri: [...] c) cand
titularul acestuia a savarsit una dintre infractiunile prevazute la art. 178 si
184 din Codul penal, daca acestea au fost comise ca urmare a nerespectarii
dispozitiilor legale privind circulatia pe drumurile publice."
In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, aceste dispozitii
de lege contravin art. 1 alin. (5) din Constitutie, conform caruia "In
Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este
obligatorie", precum si art. 23 alin. (11) din Constitutie, care prevede
ca, "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare,
persoana este considerata nevinovata."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine
urmatoarele:
Art. 98 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002
reglementeaza una dintre situatiile in care se aplica sanctiunea
contraventionala complementara a retinerii permisului de conducere, si anume
atunci cand titularul acestuia a savarsit una dintre infractiunile prevazute la
art. 178 si 184 din Codul penal (uciderea din culpa si, respectiv, vatamarea
corporala din culpa), cu conditia ca acestea sa fi fost comise ca urmare a
nerespectarii dispozitiilor legale privind circulatia pe drumurile publice.
Aceasta masura are ca scop, potrivit alin. (1) al art. 88 din lege (text
care reglementeaza sanctiunile contraventionale complementare), inlaturarea
unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii unor fapte interzise de
lege de catre participantii la traficul rutier. Potrivit art. 232 alin. (2) din
Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002
privind circulatia pe drumurile publice, permisul de conducere nu se retine in
cazul producerii unui accident de circulatie in urma caruia a rezultat uciderea
sau vatamarea grava a integritatii corporale ori sanatatii uneia sau mai multor
persoane sau distrugerea unuia sau mai multor vehicule, "daca din primele
cercetari rezulta ca titularul acestuia nu a incalcat nici o regula de
circulatie". Asadar, retinerea permisului de conducere nu este de natura
penala, ci administrativa, si nu priveste, asa cum s-a aratat si in punctele de
vedere exprimate in cauza, stabilirea vinovatiei de natura penala a celui
caruia i se retine permisul de conducere. Drept urmare, dispozitiile art. 23
alin. (11) din Constitutie, invocate ca fiind incalcate, nu pot fi desprinse de
contextul lor constitutional. Or, prezumtia de nevinovatie este reglementata in
legatura cu libertatea individuala a persoanei privind retinerea, arestarea si
solutionarea procesului penal, pana la ramanerea definitiva a hotararii de
condamnare. In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca art. 23
alin. (11) din Legea fundamentala consacra prezumtia de nevinovatie, dar
exclusiv pentru ipoteza raspunderii penale. Aceasta concluzie rezulta nu numai
din termenii reglementarii constitutionale, facandu-se referire explicita la
"hotararea judecatoreasca de condamnare", dar si din economia
reglementarilor, prevederile art. 23 alin. (11) din Constitutie fiind inscrise
in cuprinsul dispozitiilor cu privire la "libertatea individuala"
(Decizia nr. 45/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
129 din 21 iunie 1996).
De asemenea, Curtea constata ca impotriva sanctiunii contraventionale
complementare instituite prin dispozitiile art. 98 lit. c) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 195/2002 contravenientul are deschis accesul la
justitie, prin posibilitatea de a contesta actul prin care s-a dispus aceasta
sanctiune in fata instantei judecatoresti, care, investita cu solutionarea
cauzei, dispune, in conformitate cu dispozitiile art. 105 alin. (4) din
ordonanta, "asupra legalitatii si sanctiunile contraventionale
complementare administrative" (redactarea textului). Totodata, potrivit
prevederilor art. 106 alin. (1), hotararea pronuntata, in prima instanta, este
supusa recursului, in procedura de urgenta.
In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei, in sensul ca retinerea
permisului de conducere in conditiile prevazute de art. 98 lit. c) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 reprezinta "o masura
echivalenta cu interdictia de a desfasura o anumita activitate, specifica
dreptului penal", Curtea constata ca aceasta este lipsita de temei,
deoarece sanctiunea contraventionala complementara a retinerii permisului de
conducere are un regim juridic diferit fata de masura de siguranta a
interzicerii unei profesii din dreptul penal, neputand fi echivalenta cu
aceasta.
In sfarsit, cu privire la sustinerea potrivit careia dispozitiile legale
criticate contravin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, care reglementeaza
suprematia Constitutiei, se constata ca aceste dispozitii nu au incidenta in
cauza.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin.
(4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si
al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 98 lit. c)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe
drumurile publice, exceptie invocata de Horea Tudor Vuscan in Dosarul nr.
352/2004 al Judecatoriei Oradea.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 20 ianuarie 2005.
PRESEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat asistent,
Florentina Geangu