DECIZIE   Nr. 1590 din 9 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 59 din 24 ianuarie 2011

Augustin Zegrean                 - preşedinte

Aspazia Cojocaru                 -judecător

Acsinte Gaspar                    -judecător

Mircea Ştefan Minea            -judecător

Iulia Antoanella Motoc          -judecător

Ion Predescu                        -judecător

Puskas Valentin Zoltan         -judecător

Tudorel Toader                     -judecător

Marieta Safta                        - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Mihail Dunăreanu în Dosarul nr. 7.905/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia penală.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 11 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.905/105/2008, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Mihail Dunăreanu.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu definesc clar infracţiunile şi pedepsele pe care le sancţionează. Principiul generalităţii legilor, potrivit căruia conţinutul lor nu poate prezenta precizie absolută, nu poate face abstracţie de dreptul oricărei persoane de a cunoaşte consecinţele la care se expune săvârşind o anumită infracţiune. Or, prin adoptarea unei legi speciale pentru sancţionarea faptelor de corupţie, fără însă a se stabili în mod explicit infracţiunile, categoriile de subiecţi şi nici pedepsele aplicabile, făcând doar analogie în toate aceste privinţe cu un text de lege din Codul penal, toate principiile şi exigenţele constituţionale invocate sunt încălcate. Se mai arată că „în speţă nu poate fi vorba de o simplă normă de trimitere, explicativă, ci de o absenţă efectivă a pedepsei pentru o faptă prevăzută printr-o lege specială şi care obligă la analogie".

Tribunalul Prahova - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conţinut: „Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, ale art. 73 alin. (3) privind domeniile de reglementare prin lege organică, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei, precum şi ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu raportare la dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la legalitatea incriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 48 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2006, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinând în esenţă că „reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine autorul acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice - în mod excepţional şi nu în materie penală - de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală  atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate".

In acelaşi sens Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul şi prin Decizia nr. 936 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2010.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008, precum    valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Mihail Dunăreanu în Dosarul nr. 7.905/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta