DECIZIE Nr.
1577 din 19 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) si (2) teza întai din
Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 860 din 10 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) şi (2) teza întâi din
Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Univers" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr.
9.772/288/2008 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 30 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 9.772/288/2008, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50
alin. (1) şi (2) teza întâi din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare
nr. 7/1996. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Univers"-
S.A. din Râmnicu Vâlcea într-o cauză civilă având ca obiect plângerea formulată
împotriva încheierii de carte funciară.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate
contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât acestea creează „un
perpetuum mobile juridic" prin faptul că permit ca, în situaţia în care
înscrierea s-a făcut în baza unei decizii irevocabile a instanţei, aceasta să
fie atacată din nou cu plângere, cu consecinţa reluării a 3 etape procesuale.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 sunt constituţionale. In
acest sens, arată că acestea nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor
interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor
lor legitime şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale menite să le
asigure dreptul la un proces echitabil şi ia soluţionarea acestuia într-un
termen rezonabil. Cât priveşte prevederile art. 50 alin. (2) teza întâi din
Legea nr. 7/1996, consideră că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care
nu permit accesul direct al contestatorului şi la instanţa de judecată
competentă. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 467/2008.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 50 alin. (1) şi (2) teza întâi din Legea
cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, având următorul
conţinut:
„Art. 50. - (1)
Incheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau
fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din
cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la
pronunţarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data
înregistrării cererii.
(2) Incheierea de înscriere sau de respingere poate
fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul
teritorial. [...]"
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art.
21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un
proces echitabil, precum şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Examinând excepţia, Curtea constată că prevederile
criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate faţă de
dispoziţiile privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală. Prin
Decizia nr. 1.050 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, Curtea a reţinut că acestea
sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe
considerente arbitrare, aşa încât nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor
art. 16 din Constituţie.
Totodată, Curtea reţine că prevederile art. 50 din
Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată,
reglementează procedura de contestare a încheierii de înscriere sau de
respingere a cererii de înscriere sau radiere a unui act sau fapt juridic în
cartea funciară. In acest sens, în alin. (1) al art. 50 este reglementată
obligativitatea comunicării încheierii „celui care a cerut înscrierea sau
radierea unui act sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate
potrivit menţiunilor din cartea funciară", iar prin alin. (2) se
prevede că „încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu
plângere în termen de 15 zile de la comunicare", care se înaintează de
către oficiul teritorial de cadastru judecătoriei în a cărei rază de competenţă
teritorială se află imobilul.
Astfel, Curtea constată că încheierile prin care sunt
soluţionate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară sunt
acte administrative provizorii supuse controlului contenciosului administrativ
reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 7/1996, iar, datorită naturii lor
derogatorii, aceste din urmă reglementări au un caracter special în raport cu
dispoziţiile generale privind procedurile necontencioase cuprinse în cartea a III-a
din Codul de procedură civilă, aplicându-se astfel art. 338 alin. 2 din Codul
de procedură civilă, potrivit căruia „Materiile necontencioase cu privire la
care legea prevede o procedură specială rămân sub dispoziţiile speciale, care
se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărţii de faţă".
In aceste condiţii, posibilitatea atacării cu plângere
a încheierii de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere în cartea
funciară nu contravine dreptului celui care a cerut înscrierea sau radierea unui
act ori fapt juridic, precum nici al celorlalte persoane interesate potrivit
menţiunilor din cartea funciară de a avea acces liber la justiţie şi de a
beneficia de un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este expresia acestor
drepturi consacrate constituţional.
De altfel, legiuitorul, potrivit dispoziţiilor art. 126
alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, poate institui, în considerarea unor
situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de
exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie
presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste
proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 50 alin. (1) şi (2) teza întâi din Legea cadastrului şi a
publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Univers" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 9.772/288/2008 al
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu