Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.157 din 17.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 352 din 21 mai 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Dragoş Cinca în Dosarul nr. 9.488/118/2013 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului nr. 796D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 565 din 16 octombrie 2014 şi nr. 530 din 12 decembrie 2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 6 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 9.488/118/2013, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Dragoş Cinca într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unei hotărâri a consiliului local referitoare la vacantarea mandatului de consilier.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. În acest sens se arată că, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, atât depunerea candidaturii, cât şi obţinerea mandatului de consilier local nu sunt condiţionate de afilierea la un partid politic, legea prevăzând şi posibilitatea depunerii unor candidaturi independente. În acest context, dispoziţia legală criticată, care prevede încetarea de drept a mandatului de consilier local sau de consilier judeţean, ca urmare a retragerii sprijinului politic, este de natură a genera o situaţie juridică discriminatorie pentru persoana care nu îşi mai poate exercita funcţia de consilier ca urmare a faptului că nu mai face parte dintr-un partid politic, cât şi pentru cetăţenii al căror vot liber exprimat este încălcat, aceştia votând consilierul (persoana) şi nu partidul.6. Autorul susţine că prevederea legală criticată contravine dreptului constituţional la vot, precum şi dreptului de a fi ales, deoarece opinia exprimată de către cetăţenii unei comunităţi locale, în cadrul unui vot egal, direct, secret şi liber exprimat, „este lăsată în voia discreţionară a unui partid politic“, cu atât mai mult cu cât, în temeiul art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului. În aceste condiţii este încălcat atât dreptul de vot al persoanelor care şi-au exprimat consimţământul în vederea alegerii membrilor consiliilor locale sau judeţene, cât şi dreptul de a fi ales al consilierului, care „este practic obligat să rămână în cadrul unui partid politic, de teamă de a nu pierde funcţia publică pe care o exercită“.7. De asemenea, prin aplicarea prevederilor legale criticate se creează o situaţie discriminatorie între consilierii locali, în sensul că pentru cei care sunt afiliaţi unui partid politic există riscul de a le înceta de drept mandatul de consilier pentru simplul fapt că partidul politic din care făceau parte le retrage sprijinul politic, iar pentru consilierii care au candidat în mod independent, acest risc este practic înlăturat, o asemenea prevedere nefiind aplicabilă. Se arată că exercitarea funcţiei publice de consilier local/judeţean presupune calităţi personale ale celui care o exercită, şi anume aceea de a fi un bun administrator, şi nu are în vedere apartenenţa politică. În acest sens, prevederile art. 56 alin. (1) din actul normativ criticat instituie răspunderea în nume propriu a consilierilor, pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului, de unde rezultă că principala îndatorire a acestora este aceea de a servi interesele comunităţii locale din care fac parte, iar nu cele ale formaţiunii politice pe listele căreia a fost ales.8. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţia legală criticată nu este contrară art. 37 alin. (1) din Constituţie, nu vizează dreptul la vot al cetăţenilor şi nu este de natură a conduce la un tratament discriminatoriu pentru aleşii locali. În acest sens, arată că reglementarea cazului de încetare a mandatului consilierului local/judeţean înainte de expirarea duratei normale, în cazul în care alesul local pierde calitatea de membru al partidului pe listele căruia a fost ales, este o reflectare pe planul legii organice a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Apreciază că invocarea pretinsei discriminări între consilierii locali, din perspectiva riscului consilierilor locali aleşi pe listele unui partid politic de a le înceta de drept mandatul de consilier, pe de o parte, şi consilierii care au candidat independent, pe de altă parte, care nu sunt supuşi acestui risc, nu este de natură a conduce la concluzia nesocotirii dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, de vreme ce situaţiile sunt obiectiv diferite şi prin urmare se justifică tratamentul diferenţiat. Se mai apreciază, în acest context, că, în privinţa consilierului local/judeţean ales ca urmare a înscrierii pe lista unui partid politic, alegătorii şi-au exprimat votul în considerarea programului politic al partidului din care făcea parte în momentul alegerii şi pe care această persoană urma să îl promoveze pe perioada mandatului. Mai mult, prevederea legală criticată are ca finalitate prevenirea migraţiei politice a aleşilor locali, în vederea asigurării unei stabilităţi în cadrul administraţiei publice locale, care să exprime configuraţia politică, rezultată din voinţa electoratului.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere formulat anterior în dosarele Curţii Constituţionale nr. 426D/2014 şi nr. 323D/2014, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „(2) Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:(...)h1) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales“.14. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 36 alin. (1) privind dreptul de vot şi art. 37 alin. (1) referitor la dreptul de a fi ales.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate cuprinse în Legea nr. 393/2004 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare. În acest sens, sunt, spre exemplu, Decizia nr. 1.167 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, Decizia nr. 779 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, Decizia nr. 134 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 13 martie 2008, Decizia nr. 273 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 13 aprilie 2009, Decizia nr. 957 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 25 august 2010 şi Decizia nr. 565 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 19 decembrie 2014.16. Astfel, în ceea ce priveşte invocarea unui tratament juridic discriminatoriu, în privinţa încetării mandatului aleşilor locali care au candidat pe listele unui partid politic/unei organizaţii a minorităţilor naţionale, faţă de candidaţii independenţi, Curtea a reţinut, în esenţă, că încetarea de drept a mandatului alesului local care a candidat pe listele unui partid politic/unei organizaţii a minorităţilor naţionale, subsecventă pierderii calităţii de membru al partidului care l-a susţinut şi promovat pe parcursul campaniei electorale, este conformă cu logica internă a unei proceduri electorale bazate pe principiul reprezentării proporţionale, organizată sub forma scrutinului de listă, în cazul alegerilor pentru consiliile locale şi consiliile judeţene, în sensul în care listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene sunt întocmite de către partidele politice, pe baza unei afinităţi de ordin politic şi doctrinar persoanelor propuse cu partidul care le susţine.17. În aceste condiţii, soluţia legislativă criticată apare ca o consecinţă firească şi logică a pierderii calităţii de membru al partidului politic/organizaţiei minorităţilor naţionale, spre deosebire de situaţia candidatului independent, a cărui alegere a depins în mod exclusiv de promovarea propriului program politic. Aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice nu presupune egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta, astfel încât el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii juridice diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Astfel, aleşii locali care au candidat pe listele unui partid politic/unei organizaţii a minorităţilor naţionale, pe de o parte, şi candidaţii independenţi, pe de altă parte, se află în situaţii juridice care diferă în mod obiectiv, astfel încât şi tratamentul juridic instituit nu poate fi decât diferit.18. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa precitată, în privinţa candidaţilor pentru funcţia de consilier local/judeţean, aleşi pe baza scrutinului de listă, electoratul acordă votul său unei persoane, pentru a îndeplini o funcţie publică la nivelul administraţiei locale, în considerarea programului politic al partidului din rândurile căruia face parte la momentul alegerii şi pe care această persoană urmează să îl promoveze pe perioada mandatului său de consilier local sau judeţean. Aşadar, votul alegătorului exprimă opţiunea pentru programul unui partid şi nu pentru un anumit candidat. Totodată, Curtea a reţinut faptul că a accepta ca un consilier local/judeţean, care în timpul exercitării mandatului părăseşte partidul pe a cărui listă a candidat şi a fost ales, să îşi păstreze mai departe statutul de ales local ar însemna să se modifice configuraţia politică a consiliului local prin voinţa reprezentanţilor aleşi, configuraţie stabilită tocmai ca urmare a votului exprimat de cetăţeni. Această ipoteză nu poate fi acceptată, deoarece mandatul în exerciţiu, astfel continuat, nu mai corespunde voinţei iniţiale a electoratului, care a acordat votul său unui candidat în considerarea partidului pe care, la acel moment, acesta îl reprezenta.19. Referitor la critica privind încălcarea drepturilor constituţionale de a alege şi de a fi ales, prin Decizia nr. 565 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21, Curtea a reţinut că împrejurarea încetării de drept a mandatului de consilier local/judeţean, ca urmare a întrunirii condiţiei reglementate prin textul de lege criticat, nu poate fi considerată ca aducând limitări acestor drepturi electorale fundamentale, de vreme ce ipoteza reglementării criticate se referă la un candidat ales ca urmare tocmai a exercitării drepturilor constituţionale invocate, împrejurarea că aleşii locali aflaţi în exerciţiul funcţiei s-ar putea afla în situaţia de a nu putea continua mandatul obţinut în urma alegerilor locale, din motivele prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, nu poate fi considerată o încălcare sau o limitare a dreptului de a fi ales, având în vedere că ipoteza normativă a acestui din urmă text de lege se referă la exercitarea mandatului, iar nu la condiţiile de dobândire ale acestuia. Prin urmare, prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004, reglementând un caz de încetare de drept a calităţii de consilier local/judeţean, înainte de expirarea duratei normale a mandatului nu conţin nicio dispoziţie prin care cetăţenii ar fi împiedicaţi să candideze la funcţia de consilier local. Dreptul de a fi ales se referă exclusiv la posibilitatea unei persoane de a candida, astfel încât accesul la înscrierea în cursa alegerilor trebuie să fie posibil pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate stabilite prin Constituţie.20. În fine, referitor la susţinerea că, în temeiul art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului, în jurisprudenţa sa, Curtea reţine că, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 mai 2014, pierderea calităţii de membru al unui partid politic, cu consecinţa corelativă a încetării mandatului de consilier local/judeţean, nu mai este supusă exclusiv jurisdicţiei interne a partidului respectiv, ci se poate contesta în faţa unei instanţe de contencios administrativ, astfel încât, beneficiind de un control judecătoresc asupra modalităţii în care au fost respectate procedurile statutare de către organele cu atribuţii jurisdicţionale ale partidului, se creează premisele unei exercitări în bune condiţii a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, în speţă dreptul de a fi ales.21. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dragoş Cinca în Dosarul nr. 9.488/118/2013 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi constată că prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Popescu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 157/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 157 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 157/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu