DECIZIE Nr.
1550 din 25 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul de
procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 13 din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 69 din 26 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru -judecator
Acsinte Gaspar -judecator
Mircea Stefan Minea -judecator
Ion Predescu -judecator
Tudorel Toader -judecator
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Minca.
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul
de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 13 din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie,
exceptie ridicata de Petru Toadere în Dosarul nr. 510/117/2010'al Tribunalului
Cluj - Sectia penala.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care
procedura de citare a fost legal îndeplinita.
Cauza fiind în stare de judecata, presedintele acorda
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiata, sens în care
face trimitere la jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata
urmatoarele:
Prin Incheierea din 16 septembrie 2010, pronuntata în
Dosarul nr. 510/117/2010, Tribunalul Cluj - Sectia penala a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 224 si
art. 911 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor
art. 6 si art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si
sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicata de Petru Toadere.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 6 si art. 13 din Legea
nr. 78/2000 afecteaza prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare
la legalitatea pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la domeniul de
reglementare prin lege organica, art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea,
impartialitatea si egalitatea justitiei, art. 11 referitoare la Dreptul
international si dreptul intern si art. 20 referitoare la Tratatele
internationale privind drepturile omului, precum si ale art. 7 cu denumirea
marginala Nicio pedeapsa fara lege din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece infractiunile
prevazute de textele criticate nu contin o pedeapsa proprie, facându-se
trimitere la norma generala. Or, o lege penala nu poate fi aplicata extensiv în
detrimentul acuzatului, prin analogie.
Dispozitiile art. 911 din Codul de procedura
penala contravin prevederilor constitutionale ale art. 28 referitoare la Secretul
corespondentei coroborate cu art. 8 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la Dreptul la
respectarea vietii private si de familie, ale art. 53 referitoare la Restrângerea
exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si ale art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor
într-un termen rezonabil coroborate cu art. 6 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind Dreptul la un
proces echitabil, deoarece interceptarile audio-video se pot dispune si
înainte de începerea urmaririi penale, respectiv înainte de declansarea
procesului penal sau chiar înainte de savârsirea unei infractiuni.
Dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala
contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 referitoare la Dreptul la
un proces echitabil, art. 24 referitoare la Dreptul la aparare si
ale art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale, deoarece se permite organelor de urmarire penala sa desfasoare
activitati propriu-zise care se situeaza în afara unui cadru procesual precis,
cu consecinta directa a privarii persoanei banuite de savârsirea unei
infractiuni de timpul si înlesnirile necesare unei aparari adecvate, inclusiv
de accesul acesteia la o procedura contradictorie, în decursul careia poate
beneficia si de asistenta unui aparator.
Tribunalul Cluj - Sectia penala opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata,
sens în care face trimitere la jurisprudenta în materie a Curtii
Constitutionale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine
urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispozitiile art. 224 - Acte premergatoare si art. 911
- Conditiile si cazurile de interceptare si înregistrare a convorbirilor sau
comunicarilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de
comunicare, ambele din Codul de procedura penala, si art. 6 si art. 13 din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de
coruptie, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18
mai 2000, asa cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din cartea II titlul I
din Legea nr. 161/2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au urmatorul continut:
- Art. 224 din Codul de procedura penala: „In vederea
începerii urmaririi penale, organul de urmarire penala poate efectua acte
premergatoare.
De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare
organelor de urmarire penala pentru începerea urmaririi penale, pot efectua
acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum si
din celelalte organe de stat cu atributii în domeniul sigurantei nationale,
anume desemnati în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii,
amenintari la adresa sigurantei nationale.
Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor
acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.";
- Art. 911 din Codul de procedura penala: „Interceptarea
si înregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon ori
prin orice mijloc electronic de comunicare se realizeaza cu autorizarea
motivata a judecatorului, la cererea procurorului care efectueaza sau
supravegheaza urmarirea penala, în conditiile prevazute de lege, daca sunt date
ori indicii temeinice privind pregatirea sau savârsirea unei infractiuni pentru
care urmarirea penala se efectueaza din oficiu, iar interceptarea si
înregistrarea se impun pentru stabilirea situatiei de fapt ori pentru ca
identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte
mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziata.
Interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau
comunicarilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de
comunicare pot fi autorizate în cazul infractiunilor contra sigurantei
nationale prevazute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul
infractiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane,
acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în
cazul infractiunilor prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si
completarile ulterioare, în cazul unor alte infractiuni grave ori al
infractiunilor care se savârsesc prin mijloace de comunicare electronica.
Dispozitiile alin. 1 se aplica în mod corespunzator.
Autorizatia se da pentru durata necesara
interceptarii si înregistrarii, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera
de consiliu, de presedintele instantei careia i-ar reveni competenta sa judece
cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia, în
a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte
procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. In lipsa
presedintelui instantei autorizatia se da de catre judecatorul desemnat de
acesta.
Autorizatia poate fi reînnoita, înainte sau dupa
expirarea celei anterioare, în aceleasi conditii, pentru motive temeinic
justificate, fiecare prelungire neputând depasi 30 de zile.
Durata totala a interceptarilor si înregistrarilor
autorizate, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi
120 de zile.
Inregistrarea convorbirilor dintre avocat si partea
pe care o reprezinta sau o asista în proces nu poate fi folosita ca mijloc de
proba decât daca din cuprinsul acesteia rezulta date sau informatii concludente
si utile privitoare la pregatirea sau savârsirea de catre avocat a unei
infractiuni dintre cele prevazute la alin. 1 si 2.
Procurorul dispune încetarea imediata a
interceptarilor si înregistrarilor înainte de expirarea duratei autorizatiei
daca nu mai exista motivele care le-au justificat, informând despre aceasta
instanta care a emis autorizatia.
La cererea motivata a persoanei vatamate, procurorul
poate solicita judecatorului autorizarea interceptarii si înregistrarii
convorbirilor ori comunicarilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice
mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infractiunii ce formeaza
obiectul cercetarii.
Autorizarea interceptarii si a înregistrarii
convorbirilor sau comunicarilor se face prin încheiere motivata, care va
cuprinde: indiciile concrete si faptele care justifica masura; motivele pentru
care stabilirea situatiei de fapt sau identificarea ori localizarea
participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult
întârziata; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii;
perioada pentru care sunt autorizate interceptarea si înregistrarea.";
- Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Infractiunile de
luare de mita - prevazuta la art. 254 din Codul penal, de dare de mita -
prevazuta la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite -
prevazuta la art. 256 din Codul penal si de trafic de influenta - prevazuta
la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.";
- Art. 13 din Legea nr. 78/2000: „Fapta persoanei
care îndeplineste o functie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau
patronat ori în cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a
folosi influenta ori autoritatea sa în scopul obtinerii pentru sine ori pentru
altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu închisoare
de la unu la 5 ani."
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca
prin dispozitiile legale criticate sunt încalcate prevederile constitutionale
ale art. 11 referitoare la Dreptul international si dreptul intern, art.
20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, art.
21 referitoare la Accesul liber la justitie, art. 23 alin. (12)
referitoare la legalitatea pedepsei, art. 24 referitoare la Dreptul la
aparare, art. 28 referitoare la Secretul corespondentei coroborate
cu art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vietii private si de
familie, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercitiului unor
drepturi sau al unor libertati, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la
domeniul de reglementare prin lege organica, art. 124 alin. (2) referitoare la
unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, precum si ale art. 6
privind Dreptul la un proces echitabil si art. 7 cu denumirea marginala Nicio
pedeapsa fara lege din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constata ca dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului sau
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntarii Deciziei
nr. 1.007 din 7 iulie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea Constitutionala a respins ca neîntemeiata
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000,
statuând de principiu ca „reglementarea care formeaza obiectul exceptiei nu
constituie o incriminare prin analogie, asa cum gresit sustin autorii acesteia,
ci o legiferare a raspunderii penale printr-o norma juridica explicativa, care
nu încalca prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentala si ale art. 7
din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale. De altfel, analogia, ca institutie juridica, se plaseaza în sfera
aplicarii legii ca argument de interpretare, si nu în cea a procesului
legislativ. Folosirea acestei notiuni pentru caracterizarea normei instituite
de legiuitor conduce la o contradictie în termeni, caci analogia implica
absenta normei si, în consecinta, libertatea recunoscuta unei autoritati
publice - în mod exceptional si nu în materie penala - de a stabili ea însasi
regula dupa care urmeaza sa rezolve un caz, luând ca model o alta solutie
pronuntata într-un alt cadru reglementat. Or, dispozitia legala atacata prevede
expres ca infractiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul
penal în care sunt incriminate".
Curtea a mai retinut ca „nu poate primi sustinerea
potrivit careia dispozitiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar încalca celelalte
principii constitutionale invocate, deoarece din textul legii nu rezulta vreo
restrângere în sensul reclamat de autorul exceptiei".
Deoarece pâna în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele si
solutia deciziei mai sus mentionate îsi pastreaza valabilitatea si în cauza de
fata.
Curtea constata ca cele retinute mai sus sunt aplicabile
mutatis mutandis si cu privire la art. 13 din Legea nr. 78/2000, tinând
cont de critica formulata în raport cu acest text legal.
Prin Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicata
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009,
Curtea Constitutionala a respins ca neîntemeiata exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911 din Codul de
procedura penala. Cu acel prilej a statuat ca interceptarile si înregistrarile
audio sau video prevad suficiente garantii, prin reglementarea în detaliu a
justificarii emiterii autorizatiei, a conditiilor si a modalitatilor de
efectuare a înregistrarilor, a instituirii unor limite cu privire la durata
masurii, a consemnarii si certificarii autenticitatii convorbirilor
înregistrate, a redarii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt
supuse interceptarii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementari nu
constituie o problema de constitutionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însa
excedeaza competentei Curtii Constitutionale, întrucât, potrivit alin. (3) al
art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constitutionala se pronunta numai
asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata
[...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat ca „nu poate fi
primita nici sustinerea potrivit careia dispozitiile legale criticate contravin
prevederilor constitutionale ale art. 28 si 53, deoarece însesi textele
invocate ofera legiuitorului libertatea unei astfel de reglementari, secretul
corespondentei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri,
justificate la rândul lor de necesitatea instructiei penale. Astfel,
societatile democratice sunt amenintate de un fenomen infractional din ce în ce
mai complex, motiv pentru care statele trebuie sa fie capabile de a combate în
mod eficace asemenea amenintari si de a supraveghea elementele subversive ce
actioneaza pe teritoriul lor. Asa fiind, asemenea dispozitii legislative devin
necesare într-o societate democratica, în vederea asigurarii securitatii
nationale, apararii ordinii publice ori prevenirii savârsirii de
infractiuni".
Totodata, Curtea a aratat ca anumite aspecte invocate
într-o cauza ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozitiilor legale
criticate nu constituie o problema de constitutionalitate, sens în care a
retinut ca „nu se poate admite însa ideea înfrângerii prezumtiei de
constitutionalitate ca urmare a aplicarii unor dispozitii legale în
contradictie cu legea ori cu principiile fundamentale".
In plus, însasi Curtea Europeana a Drepturilor Omului a
validat prevederile legale contestate prin Hotarârea din 26 aprilie 2007 în
Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, dupa ce a retinut
existenta unei încalcari a art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale, motivat de împrejurarea ca la data
comiterii faptelor legislatia în materie era alta, a afirmat ca în noul cadru
legislativ (prin modificarile aduse de Legea nr. 281/2003 si Legea nr.
356/2006) exista numeroase garantii în materie de interceptare si de
transcriere a comunicatiilor, de arhivare a datelor pertinente si de distrugere
a celor nepertinente. Asa fiind, dispozitiile legale criticate ofera protectie
împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viata privata al
persoanei, legea folosind termeni cu un înteles univoc.
Distinct de acestea, Curtea mai arata ca aspectele
legate de modul de interpretare si aplicare a prevederilor art. 911
din Codul de procedura penala excedeaza competentei sale, instantele de
judecata de drept comun fiind singurele în drept sa hotarasca asupra incidentei
textelor contestate într-un anumit moment procesual.
In sfârsit, prin Decizia nr. 647 din 28 aprilie 2009,
publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie
2009, Curtea Constitutionala a respins ca neîntemeiata exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 alin. 1 si 3 din Codul de
procedura penala, statuând, între altele, ca „actele premergatoare au o natura
proprie, care nu poate fi identificata sau subsumata naturii precise si bine
determinate a altor institutii. Asa cum rezulta din chiar denumirea lor,
acestea premerg faza de urmarire penala, având un caracter de anterioritate
desprins din scopul instituirii lor, si anume acela de a completa informatiile
organelor de urmarire penala, de a verifica informatiile detinute si de a
fundamenta convingerea organului de cercetare penala ori procurorului cu
privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmaririi penale. Asa fiind,
aceste acte, prin continutul lor, au un caracter suigeneris, limitat
însa de atingerea scopului. Abia dincolo de aceasta granita se poate vorbi de o
împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub
hegemonia garantiilor impuse de faza urmaririi penale".
De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999,
publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie
1999, Curtea a retinut ca „garantarea dreptului la aparare nu se poate asigura
în afara procesului penal, înainte de începerea urmaririi penale, când
faptuitorul nu are calitatea procesuala de învinuit sau inculpat. [... ]
Efectuarea de catre organele de urmarire penala a unor acte premergatoare,
anterior începerii urmaririi penale, în vederea strângerii datelor necesare
declansarii procesului, nu reprezinta momentul începerii procesului penal si se
efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru
începerea procesului penal". S-a mai retinut, de asemenea, ca, desi „în
conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penala,
procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate
constitui mijloc de proba, dreptul la aparare al învinuitului nu poate fi
considerat ca fiind încalcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate
cu alt mijloc de proba", atunci când instanta ar întelege sa îi dea
eficienta.
Deoarece pâna în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele si
solutiile deciziilor mai sus mentionate îsi pastreaza valabilitatea si în cauza
de fata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiata exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul
de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 13 din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie,
exceptie ridicata de Petru Toadere în Dosarul nr. 510/117/2010 al Tribunalului
Cluj - Sectia penala.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata în sedinta publica din data de 25 noiembrie
2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru