*) A se vedea opiniile concurente de la Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, de la Decizia nr. 702 din 29 noiembrie 2016 şi de la Decizia nr. 53 din 2 februarie 2017, nepublicate încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la momentul pronunţării prezentei decizii.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Susana Roman şi Dumitru Spînu în Dosarul nr. 1.765/190/2016/a1.1 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 317D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 318D/2016, nr. 999D/2016, nr. 1.070D/2016 şi nr. 1.136D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Diumea, Bogdan Alin Vintilă, Mihai Moldovan şi Răzvan Dimoftache în dosarele nr. 6.332/245/2016/a1.1, nr. 2.735/99/2016/a1.1, nr. 1.599/289/2016/a1.1 şi nr. 333/36/2016 ale Tribunalului Iaşi - Secţia penală, Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Mureş - Secţia penală şi, respectiv, ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.4. La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 1.136D/2016, pentru autorul excepţiei Răzvan Dimoftache, domnul avocat Antoniu Obancia din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, în calitate de reprezentant al autorului excepţiei. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei Răzvan Dimoftache a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.7. Reprezentantul autorului excepţiei este de acord cu conexarea dosarelor.8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 318D/2016, nr. 999D/2016, nr. 1.070D/2016 şi nr. 1.136D/2016 la Dosarul nr. 317D/2016, care a fost primul înregistrat.10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei Răzvan Dimoftache care, raportându-se la jurisprudenţa existentă, solicită reconsiderarea acesteia, deoarece, deşi Curtea Constituţională a statuat în deciziile anterioare că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală atrage incidenţa prevederilor art. 268 alin. (1) din acelaşi cod, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen, se impune ca acest lucru să fie consacrat şi într-un dispozitiv al unei decizii pronunţate de instanţa de contencios constituţional.11. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu se invocă motive noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:12. Prin Încheierea din 10 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.765/190/2016/a1.1, Judecătoria Bistriţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.13. Prin Încheierea nr. 18/CMPCP/2016 din 14 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.332/245/2016/a1.1, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.14. Prin Încheierea nr. 63 din 13 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.735/99/2016/a1.1, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.15. Prin Încheierea din 1 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.599/289/2016/a1.1, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.16. Prin Încheierea nr. 109/P/CP din 31 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 333/36/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.17. Excepţia a fost ridicată în dosarele de mai sus de Susana Roman şi Spînu Dumitru, de Vasile Diumea, de Bogdan Alin Vintilă, de Mihai Moldovan şi de Răzvan Dimoftache, dosare având ca obiect soluţionarea unor cauze penale cu inculpaţi arestaţi aflate în faza camerei preliminare la fond sau în contestaţie.18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care s-ar interpreta că termenul de 5 zile este un termen de recomandare, şi nu unul imperativ. Se arată că dispoziţia prevăzută de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv „cu cel puţin 5 zile înainte", trebuie să fie interpretată în sensul că nerespectarea termenului atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen procedural peremptoriu, calculat conform art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală, respectiv pe zile libere.19. Făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, se solicită ca argumentele şi motivarea reţinute în aceasta să fie transpuse şi cu privire la prevederile art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală pentru o interpretare unitară a normelor, atât în ce priveşte natura juridică a termenelor, cât şi în ce priveşte sancţionarea nerespectării lor atunci când nerespectarea duce la încălcări ale dreptului la apărare al inculpatului.20. Se mai arată că, dacă termenul de 5 zile nu este respectat, atunci el nu poate coexista în mod echitabil cu termenul de 3 zile instituit de art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Astfel, în măsura în care termenul de 5 zile este interpretat ca fiind unul de recomandare, atunci dreptul la apărare este afectat. În plus, nu există nicio sancţiune pentru nerespectarea termenelor de 5 şi, respectiv, 3 zile.21. Având în vedere că raţiunea termenului de înaintare a rechizitoriului şi a dosarului judecătorului de cameră preliminară este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrarul cât priveşte dispunerea asupra măsurilor privative de libertate, reiese că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile privind înfăptuirea justiţiei.22. Judecătoria Bistriţa opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, deşi art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală conţine acelaşi termen regresiv „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei" - ca şi textul art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală declarat neconstituţional prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale -, problemele ridicate sunt sensibil diferite, nerespectarea termenului per se nefiind în măsură să atragă nulitatea rechizitoriului, act de sesizare a instanţei de judecată.23. Astfel, dacă art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală vizează sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi cu un act al procurorului prin care se propune prelungirea duratei arestului preventiv, art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală vizează rechizitoriul, ca act al procurorului prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive efectuându-se din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară. Or, legalitatea rechizitoriului face obiectul procedurii de cameră preliminară, nulitatea sa putânduse constata doar ca urmare a procedurii consacrate de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală.24. Raportat la art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a apreciat de către instanţa de contencios constituţional că propunerea de prelungire a arestării preventive este un drept procesual al Ministerului Public, şi nu o obligaţie, fapt pentru care nerespectarea termenului prevăzut de textul criticat, constatat ca fiind un termen procedural regresiv de decădere, duce la decăderea procurorului din dreptul de a solicita prelungirea arestării preventive, cu consecinţa firească a imposibilităţii judecătorului de drepturi şi libertăţi de a dispune prelungirea măsurii arestării preventive.25. Pe de altă parte, arată instanţa de judecată, în ce priveşte art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, chiar dacă emiterea rechizitoriului este un drept procesual al Ministerului Public, iar, conform art. 330 din Codul de procedură penală, acesta poate cuprinde propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive, nerespectarea termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate atrage, în afara procedurii reglementate de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, nulitatea actului de sesizare, cu consecinţa decăderii procurorului din dreptul de a trimite inculpatul în judecată, ci cel mult decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerile prevăzute de art. 330 din Codul de procedură penală.26. Admiţând chiar decăderea procurorului din dreptul de a mai propune menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea propunerii formulate peste termen, în temeiul art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară are obligaţia verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.27. Cu toate acestea, nu poate fi ignorat faptul că raţiunile pentru care legiuitorul a prevăzut un anumit termen în care să fie sesizată instanţa de judecată prin actul de acuzare, înaintea expirării măsurii preventive, sunt aceleaşi care au dus la stabilirea termenului prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală şi au în vedere atât respectarea dreptului la apărare al inculpatului în componenta dreptului la timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prevăzute de art. 10 alin. (2) din Codul de procedură penală, art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 24 din Constituţia României, cât şi stabilirea unui cadru procesual clar şi previzibil de natură a înlătura arbitrarul din judecarea cauzei, aspecte însumate de art. 124 din Legea fundamentală.28. În concluzie, instanţa de judecată apreciază că textul art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este constituţional, termenul regresiv cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei fiind unul imperativ, peremptoriu, a cărui încălcare nu poate atrage însă decăderea procurorului din dreptul de a sesiza instanţa cu rechizitoriu, în temeiul art. 268 din Codul de procedură penală, ci cel mult o nulitate relativă care să privească strict măsurile preventive, în conformitate cu art. 282 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară având atât dreptul, cât şi obligaţia de a verifica în ce măsură nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală a produs o vătămare drepturilor părţilor care nu poate fi înlăturată altfel.29. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, având în vedere noua perspectivă impusă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, care a consacrat faptul că procurorul în cadrul procedurii penale are drepturi şi obligaţii, se impune reevaluarea naturii termenului pus în discuţie. Este evident că cele două termene prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală au scopul de a temporiza desfăşurarea procesului penal, astfel încât judecătorul de cameră preliminară să poată evalua măsura preventivă, sub imperiul căreia se află inculpatul, anterior expirării duratei acesteia. Or, dacă procurorul nu respectă acest termen, este imposibilă desfăşurarea unei proceduri cu respectarea tuturor garanţiilor procesului echitabil, mai ales în cauzele complexe sau atunci când inculpatul aflat sub control judiciar (întrucât textul legal vizează toate măsurile preventive) se află domiciliat la depărtare de instanţa sesizată, când este necesară citarea legală şi prezentarea acestuia în faţa judecătorului.30. Raţiunile avute în vedere de Curtea Constituţională în cazul termenului prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală îşi au pe deplin aplicabilitatea, procedura de verificare a măsurii preventive la sesizarea instanţei cu rechizitoriu fiind strâns legată de dreptul procurorului de a emite rechizitoriul în dosarul instrumentat, cu inculpat aflat sub imperiul unei măsuri preventive - art. 327 din Codul de procedură penală - şi dreptul acestuia de a propune judecătorului de cameră preliminară menţinerea, revocarea sau înlocuirea măsurii preventive - art. 330 din Codul de procedură penală.31. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine dreptului la apărare. În condiţiile în care s-ar fi invocat o încălcare a acestui drept în faţa judecătorului de cameră preliminară de la fond, exista posibilitatea de a se acorda un termen pentru pregătirea apărării.32. Tribunalul Mureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în măsura în care sesizarea cu rechizitoriu, în situaţia inculpaţilor arestaţi preventiv, nu se face în termenul prevăzut de textul criticat. Astfel, pe de o parte, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu are timpul necesar pentru studierea temeinică a dosarului pentru soluţionarea aspectelor ce ţin de legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, iar, pe de altă parte, nerespectarea acestui termen este de natură să conducă la încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat preventiv.33. Se face trimitere la argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, pe care instanţa le consideră aplicabile şi în cauza de faţă.34. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece natura termenului şi sancţiunea nerespectării acestuia revin instanţelor de judecată.35. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.36. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată în dosarele nr. 317D/2016, nr. 318D/2016, nr. 1.070D/2016 şi nr. 1.136D/2016 este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt similare cu prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, şi că argumentele avute în vedere de instanţa de contencios constituţional în decizia precitată pot fi aplicate tale quale şi în cauza de faţă.37. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată în Dosarul nr. 999D/2016, Guvernul o apreciază ca fiind neîntemeiată. Astfel, procedura de cameră preliminară este declanşată de trimiterea rechizitoriului la instanţa competentă care, primind dosarul, are obligaţia ca, din oficiu, să procedeze la verificarea, cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive. Legiuitorul a stabilit termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze dosarul la judecătorul de cameră preliminară, astfel încât să aibă timpul necesar, suficient a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive, cât şi pentru judecătorul de cameră preliminară. Se consideră că reglementarea cuprinsă în art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală nu este de natură a aduce atingere art. 24 privind dreptul la apărare din Constituţie, deoarece există posibilitatea de a se acorda un termen pentru pregătirea apărării în cadrul procedurii de cameră preliminară.38. Potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părţi şi persoanei vătămate li se aduc la cunoştinţă obiectul procedurii în cameră preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător, termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, astfel încât nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia este afectat dreptul la apărare.39. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel, în situaţia aplicării art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală în cazurile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune cu mai puţin de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii, intervalul de timp rămas până la soluţionarea propunerii este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective, încălcându-se astfel art. 24 din Constituţie şi art. 20 din Legea fundamentală raportat la dispoziţiile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.40. Termenul de 5 zile reglementat de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are, de asemenea, scopul de a da posibilitatea judecătorului de cameră preliminară să cunoască rechizitoriul şi dosarul cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. În mod similar, în lipsa unui termen îndestulător în care să studieze măsura respectivă, judecătorul ar putea pronunţa o soluţie ce nu s-ar baza pe cunoaşterea amănunţită a cauzei şi garantarea dreptului la apărare al inculpatului arestat. În acest sens, instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a statuat că este crucial ca judecătorul să beneficieze de deplină capacitate de concentrare şi atenţie pentru a putea urmări dezbaterile şi pentru a dispune o soluţie lămuritoare (Hotărârea din 19 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Makhfi împotriva Franţei, paragraful 40).41. Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, la judecătorul de cameră preliminară, în cazul în care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, Avocatul Poporului apreciază că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu prevederile art. 124 din Legea fundamentală.42. Aşa fiind, dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că „termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive" este un termen de recomandare, şi nu un termen imperativ.43. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:44. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.45. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi (2) cu denumirea marginală Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. [...] 46. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 referitor la drepturile oricărui acuzat din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.47. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că trimiterea la instanţa competentă de către procuror a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanşează procedura de cameră preliminară, iar, în cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanţei, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligaţia ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală - a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), şi să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menţinută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, şi propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanţei, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie însă confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, paragraful 14).48. De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanţei competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, dispoziţiile de lege menţionate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar şi suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât şi pentru judecătorul de cameră preliminară (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, paragraful 15).49. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie Curtea a reţinut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968) şi consecinţele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare (Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragraful 21). Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrarul în ceea ce priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei (Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragraful 48). Curtea a concluzionat că „nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi «cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen" (Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragraful 49).50. Prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată, aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practică judiciară care a dat textului valenţe neconstituţionale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi despre o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, paragraful 19).51. În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, şi nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016.52. Distinct de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, menţionată anterior, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, şi că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 18).53. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.54. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea dispun cu privire la un termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, în interiorul căruia judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Criticile autorului sunt formulate din perspectiva raportării acestor prevederi la cele ale art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, susţinându-se că, dacă termenul de 5 zile este nerespectat, atunci el nu poate coexista în mod echitabil cu termenul de 3 zile instituit de art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală şi că nu există nicio sancţiune pentru nerespectarea termenului de 3 zile. Analizând aceste susţineri, Curtea constată că pun în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, care trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti. De asemenea, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (a se vedea Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011).55. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Susana Roman şi Spînu Dumitru, de Vasile Diumea, de Bogdan Alin Vintilă, de Mihai Moldovan şi de Răzvan Dimoftache în Dosarul nr. 1.765/190/2016/a1.1 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia penală, în Dosarul nr. 6.332/245/2016/a1.1 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală, în Dosarul nr. 2.735/99/2016/a1.1 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1.599/289/2016/a1.1 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi în Dosarul nr. 333/36/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Bistriţa - Secţia penală, Tribunalului Iaşi - Secţia penală, Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Mureş - Secţia penală şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru