DECIZIE   Nr. 1535 din 17 noiembrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) si (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 54 din 25 ianuarie 2010

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Carmen-Cătălina Gliga          - procuror

Mihaela Senia Costinescu     - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1)şi (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Domenia Credit I.F.N." - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.699/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 18 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.699/306/2009, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1)şi (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Domenia Credit I.F.N." - S.A. din Bucureşti.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care din interpretarea lor se poate deduce că instanţa de judecată poate exceda procesului-verbal de constatare a contravenţiei, prin aceea că nu este ţinută să constate legalitatea sau temeinicia lui, ci este obligată să examineze întregul relaţiilor juridice dintre comerciant şi consumator şi să statueze asupra caracterului abuziv al oricărei clauze contractuale. O atare interpretare a textului de lege criticat încalcă grav dreptul la apărare al presupusului contravenient. Totodată, având în vedere că instanţa de judecată este aceea care investighează presupusa încălcare a legii şi decide aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale, nu este respectat principiul contradictorialităţii, întrucât în proces nu există două părţi cu interese divergente, şi nici principiul egalităţii părţilor în cadrul procesului, prin aceea că poziţia presupusului contravenient nu poate fi egală cu cea a instanţei de judecată.

Judecătoria Sibiu consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că instanţa de judecată este sesizată cu cercetarea legalităţii şi temeiniciei unui act emis de o autoritate publică, verificând caracterul abuziv sau nu al clauzelor menţionate în actul de constatare întocmit de organele de specialitate.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră întemeiată excepţia de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât conferă puterii judecătoreşti atribuţii aparţinând puterii executive. Fără a contesta faptul că singura autoritate abilitată să aprecieze asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale este instanţa de judecată, prorogarea competenţei acesteia cu privire la constatarea unei contravenţii şi aplicarea unei amenzi contravenţionale încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, text care are următorul conţinut: „(1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, aplică sancţiunea contravenţională conform art. 16 şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinţă, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.

(2) In caz contrar, instanţa va anula procesul-verbal întocmit."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi art. 21 alin. (1)-(3).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă şi a sesiza organele competente să controleze respectarea dispoziţiilor legii, şi anume reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi specialiştii autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice. In acest din urmă caz, organele competente efectuează verificări şi întocmesc un proces-verbal prin care se consemnează faptele constatate, precum şi articolele din lege încălcate de comerciant, proces-verbal pe care îl transmit, potrivit dispoziţiilor art. 12 din lege, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul îşi are domiciliul sau, după caz, sediul.

Aşa fiind, în ambele situaţii, fie că este sesizată direct de către consumator, fie prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract. Curtea reţine că, în prima ipoteză, răspunderea comerciantului are natură civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile Codului civil, în vreme ce, în cea de-a doua ipoteză, potrivit dispoziţiilor art. 13 coroborate cu cele ale art. 16 din Legea nr. 193/2000, răspunderea are natură contravenţională, fapta fiind sancţionată cu amendă contravenţională. Insă împrejurarea că actul de sesizare al instanţei, care circumscrie cadrul procesual al controlului efectuat de către aceasta, este diferit în funcţie de calea aleasă de persoana care are calitatea de consumator nu impietează cu nimic asupra dreptului la apărare al comerciantului. In faţa instanţei de judecată, părţile au în egală măsură posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute de legea procesual civilă, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei.

In ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea constată că, aplicând sancţiunea contravenţională, în urma verificării procesului-verbal întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa, de fapt, confirmă existenţa clauzelor abuzive în contract, constatate de organul administrativ, stabilind, pe această cale răspunderea contravenientului. Existenţa acestei proceduri de sancţionare a faptelor contrare legii în domeniul clauzelor abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori nu impietează asupra principiului privind separaţia puterilor în stat, constituind tocmai expresia aplicării acestui principiu constituţional, în accepţiunea sa plenară, care include echilibrul şi controlul reciproc al puterilor în stat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Domenia Credit I.F.N." - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.699/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu