Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii" din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului, excepţie ridicată de Florin Ciornea în Dosarul nr. 7.091/221/2015 al Judecătoriei Deva şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 250D/2016.2. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textul de lege criticat face trimitere la două acte normative menţionate expres, acestea prevăzând informaţiile care trebuie declarate. Mai arată că prevederile de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 49 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 3 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.091/221/2015, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii" din Legea nr. 126/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul Florin Ciornea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, din cauza modului defectuos de redactare a normei juridice cuprinse în art. III din Legea nr. 126/2014, respectiv a impreciziei şi a imprevizibilităţii sintagmei „sau nedeclararea unor informaţii", i-a fost refuzat dreptul legal la amnistiere (anularea debitelor puse în sarcina sa), drept prevăzut de art. II din Legea nr. 126/2014. Atâta vreme cât Legea nr. 126/2014 nu defineşte în niciun fel care sunt, în mod concret, acele informaţii avute în vedere de legiuitor la redactarea normei juridice criticate, se deschide calea unor veritabile abuzuri de drept din partea autorităţilor statului îndrituite să aplice această lege, în sensul nerecunoaşterii beneficiului amnistiei, cu consecinţa vătămării grave a drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor aflaţi în situaţii juridice similare cu a sa. Invocă, în acest sens, dispoziţiile art. 36 referitoare la stilul actelor normative, ale art. 37 privind unitatea terminologică şi ale art. 38 privind exprimarea conţinutului normativ din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.6. De asemenea, susţine că principiul securităţii, care se desprinde din conţinutul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impune tuturor statelor semnatare să ia toate măsurile necesare în vederea respectării principiilor previzibilităţii şi predictibilităţii normelor juridice naţionale, iar o eventuală nerespectare a acestor principii poate fi sancţionată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin obligarea statelor vinovate la plata de despăgubiri materiale şi morale.7. Autorul excepţiei mai arată că, potrivit art. 49 din Constituţie, copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, iar formele de protecţie socială a copiilor se stabilesc prin lege. În acest sens, arată că, odată ce, potrivit legii, s-au acordat indemnizaţii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani pentru persoana îndreptăţită, orice eventuală obligare la restituirea acestei indemnizaţii nu se poate face decât în condiţiile legii, cu luarea în considerare şi a interesului superior la copilului, dar şi a respectării noţiunii de „bun" în sensul dreptului de proprietate al persoanei vizate de respectiva restituire, drept prevăzut şi recunoscut ca atare, inclusiv de Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.8. Judecătoria Deva şi-a exprimat opinia în sensul că art. 49 din Constituţie conturează un drept fundamental cetăţenesc, respectiv dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă. Acestui drept îi corespunde obligaţia statului de a asigura copiilor şi tinerilor condiţiile necesare dezvoltării armonioase a aptitudinilor lor fizice şi intelectuale. Astfel, textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 49.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece argumentele invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate pun în evidenţă anumite lacune ale legii şi aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, nefiind de natură să aducă atingere principiului constituţional care prevede că statul are obligaţia să ia măsuri de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent şi nici cel căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind imprecizia şi imprevizibilitatea sintagmei „nedeclararea unor informaţii", apreciază că dispoziţiile de lege criticate întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, astfel încât destinatarii normei juridice să aibă posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la ansamblul normativ din care fac parte. În acest context, menţionează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, precizează la art. 8 documentele şi informaţiile care trebuie declarate primăriei comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, fiind stabilit şi termenul în care această obligaţie trebuie îndeplinită. Astfel cum Curtea Constituţională a statuat în mai multe rânduri, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii" din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, potrivit cărora: „Debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor art. II."15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" şi ale art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că împotriva reclamantului - autor al excepţiei de neconstituţionalitate a fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea unor debite constând în indemnizaţie creştere copil. Reclamantul a formulat contestaţie la executare şi, în cadrul soluţionării acesteia, a solicitat să se ia act de amnistia fiscală, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 126/2014, care prevede că debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor cu drepturi de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, se scutesc de la plată. Ca apărare, pretinzând nedeclararea unor informaţii de către contestator pe perioada cât a beneficiat de plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara a invocat aplicarea prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 126/2014, iar contestatorul Florin Ciornea a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a acestora.17. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind imprecizia şi imprevizibilitatea sintagmei „nedeclararea unor informaţii", Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a stabilit că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 18. Aplicând aceste considerente la speţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate instituie o cauză de neaplicare a amnistiei fiscale pentru debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii. Or, este evident că sintagma „nedeclararea unor informaţii" se referă la acele informaţii care trebuiau declarate potrivit celor două acte normative menţionate expres în textul de lege criticat, şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului. Astfel, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 prevede documentele care trebuie depuse pentru acordarea drepturilor reprezentând indemnizaţie şi stimulent, iar, potrivit art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, „Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa." Pentru neîndeplinirea obligaţiei de a declara informaţiile prevăzute de lege, debitele constituite din culpa persoanei care nu a declarat informaţiile respective nu pot face obiectul scutirii de plată. Aşadar, textul este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă întro măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, astfel încât se respectă cerinţele privind calitatea legii.19. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, Curtea constată că, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a stabilit că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce Statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (...)". (Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian împotriva României). Având în vedere aceste considerente, cât şi faptul că textul de lege criticat este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate să prevadă consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, nu se poate reţine încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.20. Cât priveşte critica referitoare la faptul că textul de lege criticat nu cuprinde informaţiile concrete la care se referă sintagma „nedeclararea unor informaţii", Curtea reţine că această critică ţine de interpretarea legilor, care este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Aşadar, informaţiile concrete la care se referă sintagma „nedeclararea unor informaţii" din textul de lege criticat sunt stabilite de instanţa de judecată, în cadrul operaţiunii de interpretare şi aplicare a legii la cazul dedus judecăţii.21. Referitor la critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 49 din Constituţie, potrivit căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, iar formele de protecţie socială a copiilor se stabilesc prin lege, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, textul de lege criticat instituie o cauză de neaplicare a amnistiei fiscale pentru debitele cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului/stimulent/stimulent de inserţie acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, constituite din culpa debitorului, materializată în folosirea cu intenţie de către acesta a unor documente despre care cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii. Or, formele de protecţie socială a copiilor se stabilesc în condiţiile legii şi, odată ce s-au acordat indemnizaţii pentru creşterea copilului prin folosirea cu intenţie a unor documente despre care se cunoştea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii, obligarea la restituirea acestei indemnizaţii nu se poate face decât în condiţiile legii.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Ciornea în Dosarul nr. 7.091/221/2015 al Judecătoriei Deva şi constată că dispoziţiile art. III alin. (1) sintagma „sau nedeclararea unor informaţii" din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Deva şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean